Frumusețea muntelui pe o vreme nefavorabilă

TIPĂREȘTE

Aveam o aniversare în familie. Dacă anul trecut familia plus prietenii dragi mi-au organizat o petrecere surpriză la restaurantul Cocoșul Roșu, de data asta am zis să o serbăm altfel, mai exact cu o ofrandă adusă muntelui meu drag, pe care l-am cam abandonat în ultimii ani.

Zis și făcut. Mi-am luat familia și am plecat dis de dimineață spre Bușteni, localitatea perfectă pentru a pleca în drumeții montane, în munții Bucegi. Ne-am pregătit echipamentul și am plecat dis de dimineață din București, astfel că la ora 8 fără douăzeci, deja parcam în fața cabanei Gura Diham!

Aici liniște totală. Ultima oară când am fost, acum mulți ani era plin de corturi, de rulote și de grătare. Acum liniște și pace, semn că autoritățile probabil nu mai permit camparea în zonă. Sau poate pentru că era vreme foarte urâtă. Aaaa uitasem să menționez eram chiar în perioade de ploi torențiale ce s-au abătut peste țara noastră, preț de câteva săptămâni. Mai mult prognoza meteo pentru ziua respectivă, nu era deloc favorabilă ba chiar din contră. Cu toate astea am vrut să-i arăt musai lui fii-mea, că muntele este cu totul altceva decât marea și nu ești dependent de vreme. Muntele este extrem de frumos în orice anotimp. Evident dacă este vreme urâtă, trebuie mult mai mare precauție.

Astfel în jurul orei opt dimineața am început drumetia pe munte. Initial am fi vrut să urcăm pe Valea Cerbului până la cabana Omu, dar vremea chiar nu era de partea noastră. Al doilea traseu pe care aș fi vrut să-l încerc, ar fi fost o tură până la cabana Mălăiești, cabana mea preferată din munții noștri. Dar vremea nu ne era prielnică pentru o așa drumeție, așa că am ales o variantă mai light o tură dus întors până la cabana Diham via cabana Poiana Izvoarelor.

După cum va spuneam am plecat plini de entuziasm la drum. Prima parte a traseului cunoscută și ca panta prostului a fost destul de dificilă. După ce că era destul de abruptă, mai era și noroi și colac peste pupăză era și o ploaie mocănească. Ploaia asta mocănească îți intră și in oase, dar e de departe preferata mea în cazul unei ascensiuni pe munte. Poți merge la drum mult și bine, pe o așa ploaie mocănească.

După ce am urcat panta prostului am dat de un indicator direct spre cabana Diham, doar că eu vroiam să văd și cabana Poiana Izvoarelor, așa că am luat-o pe un traseu un pic ocolit. Am intrat pe o potecă în pădure. Dacă la tura trecută din munții Ciucaș eram ca pe bulevard era puhoi de lume, aici spre mirarea mea nu am găsit nici picior de turist, nici la ducere, nici la întoarcere. Era o liniște sublimă se auzeau doar păsărelele și foșnetul frunzelor dat de vânt ori de ploaie.

Frumos, frumos doar că ne era un pic teamă de moș Martin. Am văzut atâtea reportaje, date obsesiv la televizor despre posibila și probabila întâlnire cu ursul, încât parcă nici nu-ți mai vine să pleci nicăieri. Numai că nu tot ce vezi la televizor este și adevărat. Așa că am făcut multă gălăgie să-l avertizăm pe moș Martin că suntem pe munte și suntem puși pe fapte mari.

Drumul spre cabana Poiana Izvoarelor este brăzdat de numeroase izvoare, de aici probabil și numele cabanei. Evident nu am ezitat să ne umplem bidoanele cu apă curată de izvor. Dacă în tinerețe făceam acest traseu fluierând într-o oră și un pic, de data asta mi s-a părut ceva mai greu și am făcut pe el mai bine de o oră și jumătate.

Cabana Poiana Izvoarelor era momentan închisă. Am dat aici de garduri și de un amalgam de clădiri fără nicio noimă. Un loc trist. De când s-au dat în adminstrare privată s-a ales praful de majoritatea cabanelor din Bucegi. Asta arată că au fost cumpărate de oameni ce nu iubesc muntele, ci doar profitul probabil. Off, off!

Dacă cabana Gura Diham este situată la altitudine de 987 metri, cabana Poiana Izvoarelor este la altitudinea de 1455 metri. Am urcat ceva diferență de nivel într-o oră și mai mult de jumătate. De aici deja era mult mai ușor. Cabana Poiana Izvoarelor fiind închisă am conttinuat drumul spre Pichetul Roșu situat la 1424 metri. Evident drumul până aici a fost mult mai ușor și l-am parcurs cam în 20 de minute. Pichetul Roșu este un punct de răscruce. De aici se poate pleca spre cabana Diham ori spre cabana Mălăiești pe traseul denumit Tache marcat cu triunghi roșu. O să povestesc despre cine a fost Tache Ionescu, dacă voi apuca să fac acest traseu anul acesta.

Mai este un traseu ce se poate face de la această intersecție marcat cu bandă roșie ce duce la creasta Bucșoiului și la cabana Omu.

Noi strict din pricina vremii nefavorabile, am ales să mergem spre cabana Diham, pe traseul marcat cu un punct roșu. Am mers în continuare prin pădurea de brad până am ieșit în poiana măgurii cenușii. De aici mai aveam un pic până la cabana Diham la mama Oara. Cine e pasionat de drumeții montane și nu o știe pe mama Oara? Acu mai bine treizeci de ani era masterchef la cabana Diham și acum tot acolo este, dar despre ea o să povestesc într-un alt articol.

Aici în poiana măgurii cenușii era un loc ideal de făcut poze, dar vremea total nefavorabilă ne-a cam încurcat. Am făcut totuși ceva poze că să vă arăt și vouă din frumusețile munților noștrii.

Am ajuns in jurul orei 11 la cabană unde nu mai era decât o familie plus copiii aferenți. Cât am stat acolo au mai apărut și alți turiști care doreau chiar să se cazeze tot weekend-ul. Până la cabana Diham se poate ajunge și cu mașina, dar nu vă spun pe unde și nici nu recomand! ; -)

La mama Oara întodeauna găsești două trei feluri de mâncare. Evident că după ce am ras câte o bere sau câte un suc după posibilităti, ne-am pus și burta la cale. Nu era recomandat, dar efectiv eram lihniți. După aproximativ o oră și jumatate am luat-o la vale.

Sincer aș fi vrut să ne întoarcem pe drumul direct spre cabana Gura Diham pe drumul mai scurt, pentru că ploaia se întețise și din mocănească devenise torențială, doar că efectiv nu am găsit traseul cu indicatorul aferent!

Așa că am luat-o tot pe traseul cunoscut, numai că nu am mai luat-o direct spre Pichetul Roșu ci pe drumul mai scurt spre Poiana Izvoarelor. Aici am dat de o troiță construită de un iubitor al muntelui cu un citat biblic - "cel ce va da de băut unuia dintre aceștia mici, numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa ". Matei 10-42

Până jos la cabana Gura Diham am ajuns destul de greu dat fiind ploaia torențială, care ne îngreuna și la propriu și la figurat drumeția, dar nu ne-am lăsat. Eu mai greu, copiii mai ușor! ; -)

Cum spuneam pe tot traseul nu am întâlnit nici picior de turist. Asta poate pentru că era vineri sau poate pentru că era o vreme câinoasă.

Cert este că nouă ne-a plăcut foarte mult această tură pe munte. Am ajuns în Bușteni murdari de noroi și uzi fleașcă, dar fericiți și bine dispuși. Ne-am cazat în Bușteni iar seara ne-am petrecut-o la o terasă în oraș.

A fost o aniversare un pic altfel, dar de care o să-mi aduc aminte întotdeauna cu mare bucurie. Dar cel mai fericit am fost că le-am reaprins copiilor pofta de drumetie pe munte și cu toată vremea nefavorabilă au decis să plece și ei singuri în drumetii. Ăsta de fapt am fost marele câștig al acestei ture!

natura în starea ei cea mai pură!

Când ești în drumetie te dor toate, dar simți că trăiești cu adevărat!

---

VIZUALIZĂRI: 334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI