ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.09.2017
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Mărăşeşti [VN]
ÎNSCRIS: 30.04.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUL-2017
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 38 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Radsor - Râșnov

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Bancul review-ului, dar, fără nicio legătură cu hotelul de care o să va zic:

13 trucuri ale hotelierilor români:
“All inclusive” înseamnă că apa de la robinet nu e contorizată;
“Bufet suedez la micul dejun” înseamnă că e scump ca în Suedia şi foarte frig în restaurant;
“La doi paşi de plajă” înseamnă că ai scoici pe covor şi alge în cadă;
“Acces permis cu animale de companie” înseamnă că şobolanii din hotel se bucură să-şi facă noi prieteni;
“4 stele” înseamnă că atâtea stele are generalul de securitate care deţine de fapt hotelul;
“Mic Dejun Continental” înseamnă că parizerul zici că e de cauciuc;
“Peisaj de vis” înseamnă că în ultimul timp ai suferit depresii şi ai visat foarte urât;
“Parcare păzită” înseamnă că dacă mai vrei să găseşti maşina trebuie să iei volanul, bujiile şi cauciucurile în cameră;
“Nu răspundem de bunurile lăsate în camere” înseamnă că până şi gândacii fură;
“Facilităţi pentru copii” înseamnă că n-o să dormi nici o oră;
“Pensiune completă” înseamnă că nu lipseşte niciun stâlp de rezistenţă, spre deosebire de demi-pensiune;
“Sală de conferinţe” înseamnă că vei da peste colegii cărora le-ai spus că eşti bolnav şi că nu poţi să vii în teambuildingul lor de ***;
“Saltea king-size” înseamnă ori că n-a mai fost schimbată de pe vremea regelui Ferdinand, ori că a dormit familia regală Cioabă în ea.

V-am povestit despre sejurul meu din orașul Râșnov și acolo m-am jurat că o să vă scriu și despre cazarea pe care-am avut-o la Hotel RADSOR.

Din păcate, când e vorba să scriu despre cazări, chiar că-mi pierd vorbele, așa că, vă rog să n-aveți așteptări de la acest review! Nu că ar trebui s-aveți așteptări de la orice articol de-am meu! :p

Hotelul Radsor este de 4 stele și funcționează într-o clădire nouă, am înțeles c-a fost dat în folosință în anul 2016. Este chiar în centrul localității Râșnov, bine, dacă socotim ”centrul” ca fiind locul unde este Primăria. Adresa lui exactă este strada Ion Creangă, nr 2, Râșnov, se ajunge fără nicio problemă, nu trebuie să se răstească ”Ioana” sau ”Maricel” la tine!

În fața hotelului este și o parcare ce ar trebui să fie suficientă pentru cei cazați în cele 28 de camere ale hotelului, dispuse pe cele două niveluri și mansarda. Eu, cel puțin, am găsit loc, dar e drept că am venit dimineața.

A doua zi, da, parcarea era tare aglomerată, pentru că, dimineața au fost vreo două cununii civile, faza cu picioarele nașei v-am povestit-o, iar noaptea, o nuntă, chiar la restaurantul de lângă hotel.

Noi am primit camera la etajul al doilea, parcă 204 dar, dacă n-o fi așa, să nu mă bateți, am și eu dreptul să uit!

E ca-n bancul cu aia de se duce la doctor și se plânge:

- Domnule doctor, de câtva timp am început să uit!
- De cât timp ați văzut asta?
- Ce să văd?!

Recepția este chiar la intrarea-n hotel, cum e și firesc și am fost cazați rapid. Am remarcat politețea personalului, o politețe sinceră, nefardată.

Fiind o fire activă am preferat să urc la etaj cu liftul și aici e o păcăleală, afișează etajul 3 când, de fapt, ești la 2, o fi vreo fentă, nu mi-am dat seama! Că deși scria ”3” acolo a oprit, la etajul al doilea, unde, spre capătul culoarului mi-am și găsit camera.

Să știți că am urcat și pe scări și, la etajul I este o altă fentă, ai tendința să mergi pe sub scară ca să urci la etajul al doilea numai că ajungi cu nasul în perete, scara se accesează din alt loc.

Camera era mare, mobilată cu ce trebuie. Aveam vedere spre spatele hotelului, am văzut roșiile din curtea vecinului, dar, sincer, nu m-am supărat, nu sunt fumător, soția, nici atât, balconul nu este, pentru noi, o necesitate, alta decât de a deschide geamurile, larg, pentru aer.

Baia este și ea utilată cu tot ce-ți trebuie, elegantă, aș putea spune!

Noi am găsit totul curat și la locul lui, niciun reproș!

Patul, imens, TV cu canale câte vrei, curățenie, prize, frigider, mă rog, am fost mulțumiți.

Micul dejun, prânzul și cina le-am servit, de regulă, la restaurantul hotelului.

Micul dejun era îndestulător, avea tot ceea ce vrei, la modul normal.

Prânzul și cina le-am servit dintr-un menu a la carte. Fiindcă eram cazați acolo, ni s-a făcut o reducere de 10% parcă din valoarea notei de plată. Noi am fost mulțumiți, dar, nu am poze cu menu-ul sau cu nota de plată, nu fac așa ceva, neam!

Știu că, de exemplu, pentru prânz sau cină, pentru două persoane, sumele au variat între 90 și 120 de lei, inclusiv o sticlă de vin din barul restaurantului. De regulă, însă, am băut bere, precum căruțașii. Și vodcă, că-mi place!

Personalul restaurantului a fost, permanent, amabil, chiar nu am ce să reproșez!

La parterul hotelului era și o cofetărie, eu nu mă omor după dulciuri, prefer tăriile, dar Adriana a fost și și-a luat nu știu ce prăjituri despre care a spus că erau nici prea-prea nici foarte-foarte. Oricum, le-a ronțăit! Mă rog, după ce le-a mâncat nu i-au ieșit bube și nici nu s-a colorat în verde iradiant noaptea! Doar o mânuță, între omoplați! Prăjituri, bre, ce s-o mai lungesc?

Restaurantul are și terasă la exterior unde, dacă vrei, poți să-ți lași fizicul să zacă a lene, cu o bere-n față. Pe cine vreau eu să mint, nu ai cum să stai doar cu o bere-n față, iei mai multe, cel puțin eu, am luat! Și pe terasă este la fel de curat.

Fiind amplasat în centrul orașului, de la acest hotel te poți deplasa, relativ ușor, spre orice direcție.

Într-o seară am mâncat la un restaurant din apropiere, ceva pe genul rustic, dar, sincer, nimic remarcabil, nici la decor nici la mâncare!

Mă rog, revenind la RADSOR-ul nostru, cazarea este undeva pe la 240 de lei /noapte, adică, raportat la ceea ce-ți oferă este un preț corect!

Nu am avut plângeri de formulat personalului, personal care a fost, pe întreaga durată a șederii noastre acolo amabil și politicos!

Acuma, care-a fost acolo și nu a fost foarte mulțumit, da, se poate și asta, fiecare cu așteptările și pretențiile lui! Dar, eu, dacă mă-ntrebați pe mine, recomand acest hotel celor care vor să se cazeze în Râșnov, este în deplină concordanță cu nivelul de clasificare. Deci, da!

Aaa, da, nu cred că fotografiile pot fi punctate, nu au nimic artistic în ele, sunt doar o imagine a ceea ce găsiți acolo. Spun și eu, web face cum vrea ! :D

Așa că, mă retrag, nemaifiind nimic de spus, haidi, pa!

Web, ca să spargem liniștea din hotel, propun: youtube


[fb]
---
Trimis de Yersinia Pestis in 26.09.17 11:38:13
Validat / Publicat: 26.09.17 13:34:46
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în RÂȘNOV.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2241 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Yersinia Pestis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Hotel RADSOR, Râșnov
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 33500 PMA (din 35 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 38.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    14 ecouri scrise, până acum

    webmasterX
    [26.09.17 11:47:32]
    »

    Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 12:10:47]
    »

    @webmasterX: Mulțumesc!

    AZE
    [26.09.17 16:27:22]
    »

    @Yersinia pestis: M-am distrat copios când am citit cele 13 trucuri ale hotelierilor.

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 17:32:01]
    »

    @AZE: Crezi că-s trucuri? Cred că ne-ncurajăm noi că nu-s decât bancuri! ????

    Dan&Ema
    [26.09.17 18:44:42]
    »

    @Yersinia pestis:

    Superbonus de la mine!

    Dar un banc cu bonus / superbonus ne spui?

    Floria CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [26.09.17 19:38:41]
    »

    Am fost şi noi la Radsor, în luna februarie. Pentru că a venit şi băiatul nostru cu noi ne-am cazat într-un apartament. Ne-a plăcut tare mult, ne-am odihnit, am mâncat bunătăţi, ne-am plimbat prin orăşelul de la poalele cetăţii care e tare "fotogenic" pudrat cu zăpadă. Mă bucur că v-a plăcut şi vouă, chiar mă întrebam dacă n-am lăudat prea mult acest hotel liniştit şi cochet.

    Vacanţe frumoase vă doresc!

    krisstinna
    [26.09.17 20:15:30]
    »

    @Yersinia pestis: Hai măi Yersi că te pricepi și la descrierea cazărilor

    A ieșit drăguț, amuzant. Normal că a fost luxos, la banii ăia trebuia să fie

    mishu
    [26.09.17 21:10:11]
    »

    @Yersinia pestis: Bancurile tale le citesc intotdeauna mamei, asa sa se distreze si ea, deci ar trebui sa bag vreo 2 voturi ????, e doar o aluzie subtila la web.

    Altfel hotelul cred ca isi merita si stelele si pretul iar voi cred ca v-ati simtit foarte bine. Chiar cred ca as merge si eu acolo asa mai pe zapada, sau de ce nu poate chiar acum toamna cand peisajul ar trebui sa fie idilic.

    Felicitari, votat cu mare placere.

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 22:43:11]
    »

    @Dan&Ema: mersi! Cel mai bun banc sunt chiar eu, enjoy! ????

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 22:45:16]
    »

    @Floria: Păi, tu, cu reviewul tău m-ai determinat s-aleg hotelul!

    Alelalte reviewuri nu erau scrise la data aceea! ????

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 22:48:20]
    »

    @mishu: Nene web, uite-o propunere bună: @mishu să poată să voteze de mai multe ori reviewurile mele, mi se pare corect!

    Aaa, ca să nu fie așa, de capul ei, dacă nu votează "F. UTIL" să piardă acest drept! Mda, e corect!

    Uitam, dreptul ăsta să fie acordat retroactiv! ????????????

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [26.09.17 22:50:25]
    »

    @krisstinna: Da, așa e, sunt tare talentat!

    Ei, cazarea a fost vreo 500 de lei, restul i-am spart cu benzina, mâncarea și alte bilete!

    Zoazore
    [27.09.17 21:55:29]
    »

    @Yersinia pestis: Pă și eu citesc ”la dublu”, că nu poci să mă dixtrez așa, de una singură! și eu vreau să votez ”la dublu”!

    Tare mă relaxează articolele tale și, da, ai dreptate, nu prea-s bancuri ale 13 trucuri. 13? Hmm, cam cu ghinion!

    Yersinia PestisAUTOR REVIEW
    [28.09.17 13:55:21]
    »

    @Zoazore: Bine-ai venit! Citește, citește și, mai ales, de la tine, aștept vorbe!

    O dăm în harneală, că tare ne mai place, plus c-avem și talent pentru așa ceva!

    Pe bune, după ce trece vara și fac cei de OPC controale pe la hotelurile unde-am fost cazați pe litoral sau la crâșmele unde-am alimentat și vezi numai prăpădenii, te cam ia cu frică!

    Adică, vorba aia, plătești cât de scump pentru condiții de rahat! Noi, românii, avem vocație de victime!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    AZE, Dan&Ema, Floria, mishu, Yersinia Pestis, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂRadsor Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063845872879028 sec
    ecranul dvs: 1 x 1