Ce poți face în timpul liber în zona Safari Park, Sa Coma, Mallorca

TIPĂREȘTE

Protur este o rețea de hoteluri care numai în Sa Coma are 6 unități. Alte 10 unități sunt în diverse alte stațiuni din Mallorca. Unitățile din Sa Coma sunt grupate în aceiași zonă și folosesc în comun o parte din facilități. Între acestea se regăsesc restaurantele tematice menționate în articolul anterior. Dar mai sunt și multe altele. Dintre cele pe care nu le-am folosit, pot menționa terenurile de tenis de câmp, de squash, pereții de cățărare, parcul de distracții ”Park Paradis”, și încă alte câteva.

Accesul la toate acestea, și la cele pe care le-am folosit, se face prin intermediul unui dispecerat, cunoscut sub numele ”Club House”, amplasat undeva în exteriorul incintei hotelurilor, dar în vecinătatea facilităților.

Ce am folosit noi de la ”Club House” a fost închirierea unui autoturism FIAT L500 de 7 locuri (205 euro + motorina) cu care timp de 3 zile am vizitat o mică parte a insulei. Recomand atenție la cantitatea de combustibil cu care se alimentează mașina. Noi am primit mașina cu rezervorul gol, am făcut plinul, și am predat-o cu el jumătate plin, fără vreo compensare.

Tot de aici, o parte a grupului a închiriat biciclete. Închirierea, pe baza brățării, era gratuită, necesitând însă un depozit de garanție de 10 euro de bicicletă. Odată cu bicicleta se închiriază și o cască de protecție. Închirierea este valabilă pe parcursul unei zile întregi.

O scurtă vizită prin ”Park Paradis” ne-a convins că este vorba de un parc de distracții pentru copii. Mai multe facilități stau la dispoziția tuturor categoriilor de vârstă mică. Pentru început îmi atrage atenția o pistă de karting, ce nu pune nici un fel de probleme unei șoferițe ce nu depășește 6 ani. Dar, cu mai puțin de o oră înainte de prânz, parcul nu este foarte aglomerat. Piscina cu mini – toboganul nu are decât vreo 2 clienți, și cam tot atâția sunt amatori de cățărări. Iar la imensul castel de necucerit, nu era nimeni.

Unul din celelalte cinci hoteluri ale rețelei se numește Protur Biomar Gran Hotel. Acesta beneficiază în interior de o întreagă ”bază spa”. Accesul în bază se face contra cost. Tariful este de 10 euro pentru o zi. La aceasta, în prima zi, se adaugă 3 euro pentru o cască și o pereche de papuci, care se pot reutiliza la vizitele ulterioare, iar în final rămân clientului. Baza dispune de o piscină de circa 20 x 20 m, multiplu compartimentată, cu toate formele imaginabile de jacuzzi, de hidromasaje sub și supra acvatice, de diverse intensități și cu acțiune asupra tuturor părților corpului, sau zone de simplă relaxare. De succes pentru mine a fost tronsonul de pe o latură a bazinului, de înot contra curentului. Dacă după prima încercare am ieșit foarte obosit, după o perioadă de pauză, următoarele două trasee au fost o adevărată plăcere.

Taxa de intrare permite și accesul în zona „termo”. Acesta dispune de trei cabine de „saună finlandeză”. Fiecare cabină poate primi cam 4 persoane, iar temperatura crește de la 60 la 90 grade. Prima cabină, cea cu temperatura mai scăzută. avea o umiditate de circa 80%. Am tratat-o cu indiferență și am acordat 5 minute celei la 70 grade și un sfert de oră celei la 90 grade. După saună am dorit să intrăm la ”hammam”. Aveam imaginea unei băi turcești de la Izgrev Hotel, de anul trecut. Dar aici am avut o surpriză neplăcută. E posibil să fi fost un accident dar, când am deschi ușa, am dat de un zid de abur prin care nu se vedea nimic. Am intrat, am avut răbdare 2 minute, nu era foarte cald, dar era greu de respirat, dar nu s-a schimbat nimic, așa că am renunțat. Noroc că sala de relaxare era normală.

La etajul construcției era sala de forță și zona de masaje. Pentru acestea se plătea separat. Nu au intrat în programul nostru. La plecare am întrebat dacă pot face câteva fotografii. Am fost refuzat, pe motiv de a respecta intimitatea clienților. Am rămas numai cu o fotografie a fațadei clădirii.

Marele dezavantaj al întregului ansamblu Protur este depărtarea față de mare. Amplasat în partea nord – estică a stațiunii, este undeva între două plaje cu nisip. Nu am avut ocazia de a vedea prea mult din Mallorca, dar cât am văzut, plus câteva imagini din avion, m-au convins că aceasta este o insulă stâncoasă. În consecință, plajele cu nisip nu sunt foarte multe, iar a avea două în apropiere. este un adevărat noroc. Totuși, de la intrarea în hotelul Safari Park la plaja Sa Coma, pe scurtătură, sunt vreo 850 m, iar până la plaja Cala Millor, stațiunea vecină din nord – est, sunt circa 1200 m.

Am ajuns la amândouă, și trebuie să recunosc că cea de la Cala Millor este mai mare, mai frumoasă, mai curată, și chiar mai populată. De altfel, am rămas cu impresia că și stațiunea Cala Millor este mai mare și mai importantă decât Sa Coma. De altfel, și indicatoarele rutiere către prima stațiune, văzute pe șoselele insulei erau mult mai multe către aceasta decât cele către stațiunea noastră. Ce am remarcat totuși la plaje Sa Coma a fost, la limita acesteia, a unei zone îngrădite, suficient de mari, la data vizitei noastre nu foarte ocupată, cu rol de depozit de alge, probabil culese de pe plajă. Deși o idee bună, nu m-a încântat foarte tare. Nu mirosul a fost cel mai deranjant. Drumul mai scurt la plajă traversează zona dintre acest depozit si mare. Din depozit se drenează ceva lichide care se scurg spre mare care fac neplăcută această traversare. În plus, în zonă, apa mării în zonă este mult mai neagră decât restul.

Pentru a ajunge la plaja Sa Coma pe scurtătură, trebuie străbătută o porțiune din Rezervația Naturală ”Punta de n'Amer”. Numele acesta aparține de fapt întregii peninsule cuprinse între plajele Sa Coma și Cala Millor. Rezervația este recunoscută prin vegetația ce nu este specifică unei zone de litoral, precum și prin prezența a numeroase specii de păsări. Dacă mi-au atras atenția câțiva copaci ce par să domine peisajul, referitor la păsări, nu am întâlnit decât un papagal ce părea pus acolo să atragă turiștii la o cârciumă din zonă. Rezervația este străbătută de o rețea de alei de pământ și pietriș, nu chiar foarte netede, dar foarte căutate de cei ce închiriază biciclete.

Pentru că vorbim de biciclete, un alt aspect interesant este pe bulevardul spre plaja Cala Millor. Acesta este pe drumul principal dintre cele două stațiuni, și urmărește limita vestică a Rezervației Naturale. Pe tot acest traseu, trotuarul drumului din spre Rezervația Naturală este interzis pietonilor. Vopsit într-o culoare cărămizie pe toată lățimea, ce o estimez la vreo 2.50 m, era destinat exclusiv bicicliștilor.

Aveam de la început informații despre existența în zonă a unor ruine sau vestigii istorice, dar fără prea multe detalii. Așa că, în prima noastră plimbare prin rezervație, am pornit în căutarea lor. După mai multe bâjbâieli și întrebări, reușim să găsim obiectivul în punctul de cea mai înaltă cotă din peninsulă. De departe pare o fortăreață, sau un turn de apărare. Apropiindu-ne, descoperim că avem de-a face cu o construcție din zidărie de piatră, cu o formă aproape de un cub cu latura de circa 10 m, împrejmuit de un șanț de apărare. Pe una din laturi se remarcă o intrare în fortăreață. Pentru a ajunge la ea, peste șanțul se apărare este o punte mobilă de lemn, care se poate ridica și închide accesul. Înainte de punte, o placă montată pe o stâncă ne informează cu ce avem în față: este vorba de ”Castell de la Punta de n'Amer”, care datează din secolul al XVII-lea. Pe exterior, construcția se prezintă destul de bine, nu își arată vârsta.

Accesul în interior este gratuit. Aici este o singură încăpere, cu câteva exponate din istoria „castelului”. Începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea s-au întețit atacurile piraților asupra zonei. În 1617, autoritățile locale decid construirea unui turn de apărare, dar execuția acestuia nu începe decât în 1693, după ce un alt atac s-a soldat cu capturarea mai multor localnici. Terminat în 1696, primește armament de apărare, și este integrat unei vaste rețele de turnuri de pe întreaga coastă estică a insulei. Odată cu scăderea riscului de atac, la mijlocul secolului al 19-lea, turnul a fost vândut și a intrat în proprietate privată. Mai apare în istorie în timpul Războiului Civil din 1936 – 1939, când este disputat de ambele tabere combatante. O cazarmă construită în vecinătate în acea perioadă astăzi a fost transformată în restaurant. Turnul, inclusiv puntea de lemn, au fost restaurate în 1965, când a fost transformat în obiectiv turistic.

Unul din colțurile încăperii adăpostește o scară de piatră în spirală, care facilitează accesul pe terasa turnului. Aici, un tun destul de obosit de vremuri, așteaptă încă să înfrunte pirații. Pentru noi, se deschide o perspectivă frumoasă, atât asupra rezervației naturale, cât și asupra celor două stațiuni din vecinătate.

Revenind în vecinătatea hotelului, un alt punct de distracție, amplasat lângă ”Paradis Park” este zona de ”Paradis Mini Golf”. Deși o reclamă undeva în stațiune anunța pentru acesta „54 de găuri”, terenul dispune numai de două zone cu câte 18 piste fiecare. La amândouă am fost impresionat atât de arhitectura traseelor, cât și de dificultatea lor. Amenajate pe o mochetă ce imita iarba, traseele erau fie mărginite cu borduri de beton, fie cu stânci ce intrau în traseu, fie nu aveau borduri, iar zona din vecinătate era mai jos decât pista. Insule de nisip erau cam peste tot. Câteva trasee ieșeau în evidență prin parcurgerea unor zone de „peșteră”, sau prin trecerea prin „tunele”, sau ruperi de pantă prin „jgheaburi” cu un acces îngust, sau „trepte” de câteva zeci de centimetrii înălțime ce apar prin surprindere, sau multe alte surprize. Se poate juca până la orele 22.00, iar una din zone am parcurs-o la lumină artificială. Am fost oarecum mulțumit, că în nici unul din cazuri, nu am ieșit pe ultimul loc.

Pistele jocului se intersectează cu un curs de apă cu zone de cascadă, dar și zone „navigabile”. Bărcuțe de diverse forme, sunt destinate numai copiilor mici, împreună cu un însoțitor matur. Se pare că, aportul de apă necesar completării a ceea ce se recirculă pe acest curs, este extras din pământ dintr-un puț echipat cu o moară de vânt. De altfel, o mică rigolă, pe care curgea un firicel subțire de apă între moara cu pricina și calea navigabilă, era un alt loc de joacă pentru cei mai tineri dintre turiști, care inventau din orice mini corăbii.

De altfel, întreaga insulă, pe care nu am remarcat cursuri de apă, era plină de astfel de mori. Unele erau în funcțiune, altele erau mai mult sau mai puțin în ruină. În același timp, întreg hotelul era plin de îndemnuri în a economisi apa, căci ”Apa este viața! ”.

Revenind la hotel și recitind articolul destinat acestuia, remarc lipsa unor informații interesante. Pe lângă Biomar, și Safari Park dispunea de o saună proprie. În mod normal încuiată, se permitea accesul clienților hotelului la cerere, fără costuri, cu condiția de a anunța cu o oră înainte intenția folosirii ei. În această perioadă era adusă la temperatura de funcționare. Apoi se lua cheia de la recepție, și se putea folosi. Sauna are o singură încăpere, în care cu greu intră trei persoane simultan. Temperatura era spre 90 grade, dar lipseau și termometrul și clepsidra. La ieșire, camera de relaxare avea numai 3 paturi.

În imediata vecinătate a saunei, între aceasta și „piscina interioară” există o sală de fitness. Dotată cu o mulțime de echipamente, pentru toate nivelurile de participare, nu prea avea căutare. O singură dată am remarcat doi tineri care trăgeau de fiare în mod profesionist.

Ceva mai mult succes aveau cele trei mese de tenis de masă. Pentru o garanție de 5 euro, se puteau lua de la recepție palete și mingii pentru o perioadă nedeterminată. Mi-am adus aminte de tinerețe, dar pe vremea aceea nu purtam ochelari. Așa că am pe ce da vina că am dat mai mult pe lângă minge. Data viitoare voi încerca cu ochelarii de aproape. Sper să văd de unde vine mingea.

Între atâtea atracții și posibilități de distracție, cele 7 zile au trecut extrem de repede. Sincer, mi-a părut rău când a trebuit să plecăm spre casă.

---

VIZUALIZĂRI: 3208 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI