Daca vrei sa cuceresti Cindrelul ...

TIPĂREȘTE

De multe ori ma vad in postura celui nostalgic, mi-e dor de cate o zona a tarii pe care am vizitat-o cu multi ani in urma si parca ma impinge un resort interior catre acele locuri, curios sa vad cu ce s-a mai imbogatit, ce a mai adaugat la zestrea pe care o stiam deja. Pentru cine nu a fost la Paltinis inca, trebuie sa stie ca statiunea se afla intr-o zona superba, inconjurata de paduri de brazi, ca-n povesti, cu crengile de la poale, atingand pamantul, cu ciuperci si bureti cum numai acolo am cules, la niste dimensiuni uriase, cu afinisuri sau rugi de mure, mai ales in zonele despadurite, prin luminisuri. Aerul este o adevarata hrana pentru cei ce traiesc in orase aglomerate, printre sticle si betoane. Nu am vazut statiunea in perioada de iarna, dar lesne ne putem imagina cat poate fi de animata, datorita partiei de schi Oncesti.

Cu vreo doua decenii si jumatate in urma, atunci cand se mai puteau cumpara bilete prin sindicat, imi amintesc destul de bine, am locuit in vila ce poarta numele partiei, in imediata vecinatate a hotelului Cindrelul.

Atunci, in scurtele reprize ale unor ploi de iulie ce nu se mai terminau, am reusit sa culegem afine de sub instalatia telescaunului, niste hribi imensi de prin padurile dintre Paltinis si Gatul Berbecului... dar ceea ce am facut cel mai bine este ca ne-am incarcat bateriile, odihnindu-ne si stand la panda, sa prindem macar o zi frumoasa, pentru a urca pe Cindrel, varful ce domina statiunea. Ca un iubitor de ascensiuni montane ce ma aflu, nu puteam sa nu ma gandesc si sa pregatesc un asemenea urcus, ca... cine stie cand vom mai putea veni pe aici?

Acea zi minunata a aparut abia dupa o saptamana incheiata de ploi. Am luat micul dejun la repezeala, am facut cateva sendvisuri pe care le-am luat cu noi intr-un rucsac si, pe carari bine marcate am pornit catre varful Cindrelului...

Numai ce am intrat in padure si pe carare, ne intalnim cu un cioban, care venea pe contrasens cu un magarus ce avea o povara imblanita... ne dam binete unii altora si il intrebam daca am luat-o bine catre Cindrel... El ne asigura ca este bine si ne spune pasul lui: " pe magar, am o oaie pe care mi-a rupt-o ursul az-noapte, ma duc cu ea la postul de militie s-o declar... c-asa trebuie... "

Il compatimim si noi cum putem, pentru greaua pierdere si... pornim din nou la drum, incotro plecasem, ca doar nu era sa ne intoarcem inapoi, numai pentru ca aflasem ca ursii pe aici mai fac cate o victima pe la stani...

Urcusul, prin padure este fascinant, placut, dar cu mare bagare de seama sa nu aluneci calcand pe radacinile umede, treci peste paraiase repezi, si nu mult iti trebuie sa lasi in spate padurea, pentru a urca pe zona de platou, acolo unde sunt presarate una dupa alta, si imprejmuite, bine pazite da caini vigilenti, asezarile de vara ale oierilor, cu mioarele lor...

Din obcina in obcina, urci, iti mai tragi sufletul, apoi tragi aerul tare in piept, te uiti imprejur si-ti dai seama ca esti stapanul lumii... Dar nu-ti trebuie prea mult sa cazi inapoi, cu picioarele pe pamant, cand sotia te intreaba: " mai este mult pana la Cindrelul ala al tau??? "

Si o momesc cu ideea ca ar fi la urmatoarea obcina ce se vede in zare... dar, nu-i asa... pentru ca nu ajungem acolo decat dupa vreo sase ore bune de mers, cand deja ne rodea soricelul pe dinauntru... Admiram cele doua iezere din varf, caldari glaciare pe ale caror pereti abrupti, vedem din loc in loc, capre negre...

Asezam masa direct pe iarba grasa, bate putin un vant rece, ne odihnim un sfert de ceas cu privirea la cerul pe care zburda in voie sumedenie de nori albi, gandindu-ne la cat suntem de mici, in jocul naturii grandioase, pe care o admiram in liniste de pe aceasta inaltime -2245 m.

Coboram, spre Paltinis, multumiti ca am prins o zi buna, in cele douasprezece ale sejurului nostru, in care am urcat pe cel mai inalt varf din zona. Seara, inainte de a intra in statiune, cu cine credeti ca ne intalnim?

In locul oii rupte, pe magar, statea ciobanul, rupt de"suparare", calarind precum amazoanele, intr-un echilibru precar. Nu l-am deranjat din somn... magarul stie drumul spre stana, nu ne facem griji...

A doua zi, dimineata, copiii misunau veseli in jurul nostru, asteptand sa facem si noi ochi... Noi, cei maturi, ne coboram picioarele din pat, ajutandu-ne cu mainile... Mai grei au fost primii pasi, apoi, am uitat de febra musculara ca ne era o fomica... mare...

---

VIZUALIZĂRI: 2914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI