GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Albena in sezonul ploilor - iunie 2014
Ceea ce scriu acum are o doza de subiectivism, ca orice impresie personala.
E a treia oara când merg în Albena, la intervale de doi ani.
De fiecare data am trait aceeaşi impresie de încântare legată de bogăţia vegetaţiei, de bucuria de a vedea că natura e iubită şi respectată. Bulgaria în sine excelează prin câmpuri lucrate cât vezi cu ochii, înconjurate de păduri. Bravo lor!
De data asta am intrat într-un hotel complet renovat: Primasol Ralitsa Superior Aqua Club.
O să dau detalii despre cazare, masă, plajă în ordinea precizată.
Intrarea la hotel s-a produs fără peripeţii. Hotelul e complet renovat, dar camerele sunt relativ mici. Noi am avut copilul de 14 ani cu noi şi spaţiul din cameră, prin întinderea paturilor s-a ocupat aproape complet.
Balconul e relativ mare, deci ai spaţiu să te învârţi printre scaune şi prosoape întinse la uscat.
Hotelul e amplasat într-o zonă liniştită, ferită de trafic. Are terenuri de baschet, volei şi tenis foarte aproape. Aviz amatorilor!
În zece zile aşternuturile s-au schimbat de două ori, iar prosoapele de trei. Curăţenie s-a făcut zilnic. Destul de nefericită opţiunea de a pune mochetă groasă peste tot. Consecinţele se vor vedea destul de repede, cred eu.
Pentru cei care optează să mai spele câte ceva, e de spus că nu au nici o sfoară de întins şi nici dop la chiuveta din baie. Te descurci cum poţi.
Un lucru carea a mai fost deranjant -pentru noi! - a fost muzica destul de tare, de la bar, până la ora 23 fix. N-aş putea spune că a fost chiar genul pe care l-aş fi ascultat la ora aceea. :)
Mai au o mică piscină interioră cu apă călduţă pentru copilaşi. Bine de ştiut. Acolo era o ciripeală continuă.
Barul e bine dotat şi personalul amabil. Are cafea naturală la discreţie. Tot bine de ştiut.
Masa a fost bogată, fiind UAI s-a mai servit încă o masă completă la plajă la ora 11. Dacă optai să nu pleci de pe plajă, hrana era suficientă şi abundentă.
La restaurant carnea era de toate felurile, inclusiv iepure. Fructele de asemenea variate şi suficiente, dar de sezon au fost cireşe şi piersici. N-am avut nici o problemă de indigestie sau enteroviroză.
La plajă am avut umbrelă şi sezlonguri gratis. Apa a fost caldă şi plaja foarte curată.
Am prins şi ploile acelea mari+ inundaţia, dar Albena- de- pe- dealuri n-a fost afectată absolut deloc, doar unele hoteluri de pe plajă. S-au inundat cu apă de ploaie, dar au rezolvat problema destul de repede, chiar dacă nu foarte favorabil pentru unii dintre cei cazaţi acolo. Despre peripeţiile lor, vor povesti dânşii.
Una peste alta a fost un concediu în care am regretat doar primele zile fără soare. În rest am avut parte de ceea ce aşteptam, respectiv baie, mâncare bună şi sănatoasă, plimbări în spaţii pline de copaci şi flori, linişte şi odihnă.
Trimis de simona man in 30.06.14 17:21:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Topola, SunnyDay, Nessebar
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (simona man); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.36777800 N, 28.07055600 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@simona man: Sunt ceva șanse sa se deschidă Aqua Parcul pe 1 august?
@ioan dorin: Am fost la inceputul lui iunie ac si mai mult ca sigur, nu exista nici-o speranta sa se deschida anul acesta, dupa spusele muncitorilor!
@kukla: nu stiu la care vile va referiti. Cred ca cel mai bine va poate raspunde la aceasta intrebare agentia de turism. Despre hotelul acesta renovat, am dat detalii.
Aqualand.. poate in 2015
In acest moment ma aflu cazat la Ralitsa si din păcate Aqualand Park nu este finalizat nici măcar la un sfert din lucrări.
In procent de 100% anul acesta nu se deschide indiferent de ce va transmit unele agenții de turism.
Parcul a luat deja un contur dar mai au mult pana la final.
In rest la Ralitsa, in aceleași limite, cu mâncarea ok cazarea in limite medii si din fericire o vreme extraordinara.
Apa de pe plaja privată a hotelului s-a retras in mare parte dar cele doua canale uriașe încă exista.
@yulyusy: de ce spuneti despre cazare |in limite medii? ati descoperit si cocktail barul? e ceva nou anul acesta...
Buna, te rog sa imi spui si mie unde Este situat restaurantul, EU sunt acum cazata la Vita Park si nu am reusit sa vad restaurantul,
hotelul Este renovat.
coktail barul e nou anul acesta... un coleg AFA l-a descoperit la baza restaurantului Ralitsa.
Poate ne dati amanunte...
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2024 În derivă la Ralița sau la pomul lăudat... — scris în 06.08.24 de zapacitu din VALCEA - nu recomandă
- Jul.2024 Experienta 2023 VS 2024 — scris în 23.07.24 de ux134951 din BUZăU
- Sep.2020 Super teapa la Rallista Primasol Aqua Club Albena! — scris în 12.09.20 de ux117563 din BUCUREșTI - nu recomandă
- Sep.2019 Raport calitate-oferte/pret foarte bun, fatza de... litoralul nostru — scris în 27.09.19 de doinagherasim* din PIATRA-NEAMţ - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Destul de bine — scris în 02.09.19 de krisztike din SFANTU GHEORGHE - RECOMANDĂ
- Aug.2019 Un hotel de 2 stele — scris în 30.08.19 de Mrydoris din IAşI - nu recomandă
- Jun.2019 Asa nu! [cazare la vilă / bungallow] — scris în 24.06.19 de madactin2007 din BUCUREşTI - nu recomandă