Nu chiar de Carrara dar totusi marmura

TIPĂREȘTE

Daca cineva m-ar intreba brusc unde as dori sa merg la odihna as raspunde ca la Imperial. E greu de sters senzatia tactila data de marmura. Dificil de scos din minte acel tonus placut de ‘’acasa’’ – normal ca e subiectiv – dat de prima locatie aleasa pentru a vizita Tunisia. Lipsa oricarui conflict si a oricarei agresiuni hoteliere sau adiacente pe tot timpul sederii si-au spus cuvantul.

Arhitectul care a proiectat ansamblul merita un loc acolo sus. Nimic ostentativ, tipator sau nelalocul lui. De-a lungul timpului m-am antrebat de ce o fi avand numai 4 stele? Poate fi ridicat mai sus cu un singur deget. Investitii usurele non-manelizatoare si fara a strica armonia cred ca l-ar propulsa rapid. Dar e bine asa cum e, raportul pret/calitate bate detasat.

Am stat la o camera deasupra restaurantului. Impecabila si cu o dotare aparte, in fiecare dimineata mirosea a cornulete si painisoare pe care le pregateau pentru micul dejun. Ne sculam ca drogati, cu mirosul in nari. Coboram afara la masa, in bataia soarelui. Nimic din memoria mea nu poate egala acele zile. Urcam din nou, luam banana si ieseam pe langa piscina, ne plimbam pasii aiurea de-a lungul stradutei spre mare si ma opream la fiecare copacel inflorit intrebandu-ma de ce nu am si eu unul acasa. Tufe de flori rosii pe un fundal nisipiu si o strada pustie. Dar e drept sa fie asa.

La receptie aveau un colectiv cu un stil mult peste cel curent. Tin minte ca era o fata desteapta, s-a dovedit in timp a fi tare si la bancuri, tot aia ne-a improprietarit cu camera. Era un negru inalt din Sudan care facea un amestec de spirtoase vin si fructe ceva absolut remarcabil, perfect pentru vremea de seara. Mancare buna la restaurant, nu chiar asa de variata ca era Ramadan – uneori totusi prea multa oaie – da cu o seara de petrecere la fiecare trei zile, din aia cu mancare bogata si mai variata ca de obicei plus torturi cu aer festiv urmate de cocktailuri la iarba verde.

Multe natii inclusiv rusi si olandezi, multe familii de romani. Rusii mi s-au parut cei mai exotici – nu agreez ultranationalanglowebismul tripadvizorului – pentru ca faceau foarte bine ce stiau sa faca. Mancau de 9 ori pe zi – porunca de la Petru cel Mare – si nush de unde naiba da erau tot timpul afumati. Foarte prietenosi de altfel. Chiar am schimbat 2-3 vorbe. Unul, inalt si costeliv, lua micul dejun de 4 ori dupa care-si punea un nas mare rosu si borcanat, plin de visinata. Dupa ora 9 dimineata umbla tot timpul troznit un pic. Simpatic. Unde-ti indreptai ochii la orice ora se vedea silueta lui, cu un pas usor dansat de marinar, mana intinsa in fata si la capatul ei un pahar bine tinut.

Din prima – de, oameni fara experienta – am optat pentru plimbarea cu camila. Adica 3 ore de calarit continuu in soarele diminetii. Nu cred ca va puteti imagina asta. O recomand cu caldura pentru vindecarea raului de mare. Ca supravietuitor, am prins gustul. In alta viata, daca ma intalnesc cu Amor – Amor e cel care vinde plimbari – o sa-l pun la dresat rechini.

Urmatoarea plimbare a fost cu Sultan II. Spectacol pe cinste, datorita bacsisului probabil mai consistent ca de obicei au facut tot felul de spanzuraturi si de poante, pestele la gratar a fost numai bun, la fel berea si inotul in largul coastelor Hammametului. Am barfit cu don’capitan de toate cele in timp ce-mi enumera politicienii cu case in orasul vechi, una chiar foarte vizibila de pe mare, cea a lui Sarkozy. Pe cel mai in virsta l-am intrebat daca mai merge pirateria. Pana sa se prinda a sarit in sus si a zis ca nici gand... . . de unde am dedus ca e rentabila contrabanda cu tigari din Grecia... . tot circulau baieti cu cartuse de vanzare, ieftine bune si veritabile.

Excursia in desert iarasi a fost frumoasa, eu sper sa pot merge cindva la Tozeur sa-mi tihneasca nisipul. Vise! Am nimerit un Schumi nebun, a facut o cursa de trei cucuie o entorsa si doua julituri, cine nu stie o sa afle cum e in spate la Toyota cu 120km/h in plin desert cu nisip saraturos tasat de cauciucuri.

Tunis cu Siddi Bou Said remarcabile – am si acum pete pe creier de la teroarea provocata de imensitatea de medina din Tunis – ca imagine pentru o viata. Totul a fost deosebit, mai ales nonsalanta cu care am fost intrebati de doi pusti patiseri pe una din strazile medinei, daca nu dorim hasis. Cred ca nu era vorba de prajitura cu asa ceva, am pe undeva o fotografie cu ei doi, poate o gasesc.

Statiunea mi-a placut mult, am colindat-o pana la epuizare. Din medina am un buchetel cu flori uscate de jasmin care si acum au aroma. Tod de-acolo am venit cu obiceiul de a cumpara pachetelele alea mirositoare de pus prin dulapuri – cred ca e stearina imbibata cu esenta de parfum – la 0, 33 pana la 0, 5dt bucata. Atunci am descoperit si mireasma pe care o lasa in casa tutunul de sisha desfacut din pachet si uitat cu anii pe o farfurie in biblioteca.

Am ramas cu un singur regret.

Ca nu a durat mai mult.

---

VIZUALIZĂRI: 1900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI