Pobiti Kamani, una dintre minunile Bulgariei

TIPĂREȘTE

Introducere

Mai întâi de toate, mărturisesc că titlul acesta nu este original, ci este expresia sub care am regăsit acest obiectiv descris în textul de pe panoul informativ de la faţa locului, dar care mi s-a părut foarte potrivită şi am adoptat-o imediat. Citisem în mare grabă, înainte de a pleca în minivacanţa de Paşti, ce s-ar putea vizita în zona Varna, în cele două zile pline, de mijloc, pe care le aveam la dispoziţie, axându-mă pe o rază de 15-20 km în jur. Imediat mi-au atras atenţia fotografiile cu acest loc, le-am arătat şi soţului şi ne-am pus în minte să ajungem neapărat acolo. Încă de pe drum, de când străbăteam autostrada, în apropierea Varnei, am văzut indicatoare tip “obiectiv turistic” ce semnalizau ieşirea către Pobiti Kamani. Soţul meu, văzându-mă că mă uit întrebător la el, mă lămureşte imediat: “Mâine, venim mâine dimineaţă, negreşit! Acum ne vom caza, apoi ne familiarizăm puţin cu staţiunea. ”

Ce este Pobiti Kamani?

Fotografiile pe care le-am văzut îmi relevau un peisaj aproape deşertic din care coloane de piatră cilindrice şi alte formaţiuni stâncoase ieşeau din nisip, parcă într-un tablou selenar. La faţa locului, în realitate, totul arată mai captivant, am avut impresia că sunt în faţa ruinelor unui templu distrus ale cărui fragmente sunt împrăştiate sute de metri în jur. Privite de aproape, aceste formaţiuni neobişnuite de stâncă goală seamănă cu rămăşiţele unei păduri vechi, pietrificate, de aceea localnicii au denumit-o simplu: Pobiti Kamani (Побити камъни), în traducere, Pădurea de Piatră.

De fapt, Pobiti Kamani este un fenomen geologic unic în lume, vechi de peste 50 milioane de ani, uimitor de frumos, devenit atracţie turistică majoră, ce face parte din patrimoniul UNESCO. Pentru mine a reprezentat un loc pe cât de straniu, pe atât de fascinant.

Unde se află şi câteva informaţii practice

A doua zi, după micul-dejun, am pornit-o la plimbare vizând mai multe locuri, iar aproape de miezul zilei, am ajuns şi la Pobiti Kamani. Venind dinspre Sf. Constantin şi Elena, am traversat prin mijlocul Varnei, căci aşa spunea GPS-ul care urmărea localitatea Topoli, dar am văzut şi indicatoare ce ne arătau calea cea bună. La un moment dat, ne-am urcat pe autostrada spre Sofia-Ruse pe care am mers o bună bucată, că parcă mi se părea că am greşit drumul, apoi am fost direcţionaţi corect de indicatorul ce tocmai apăruse, ieşind de pe autostradă, după care am mai parcurs nu mai mult de 3-4 km...

Aşadar, Pobiti Kamani se află la la 18 km vest de Varna, în apropierea localităţilor Slanchevo, Beloslav, Povelyanovo, Strashimirovo, drumul până acolo fiind în stare bună. Am parcat prima dată pe marginea şoselei, fiindcă nu zăriserăm parcarea generoasă, păzită, gratuită ce se întindea un pic mai încolo. Tânărul de la casa de bilete ne-a recomandat călduros s-o folosim cu încredere, spunându-ne că pe stradă e mai puţin sigur, aşa că i-am urmat sfatul imediat.

Casa de bilete este amenajată într-o casuţă parcă desprinsă din desenele animate „Aventuri din epoca de piatră”. Biletul de intrare costă 3 leva/persoană, iar pentru studenţi şi elevi, tariful este de 2 leva/persoană. Programul zilnic de vizitare este cuprins între orele 08,00 a. m. -09,00 p. m., şi nedumerită în privinţa intervalului neobişnuit de mare în cea de-a doua parte a zilei, am aflat, în timp ce mă documentam, că cel mai bun moment de vizită este către asfinţit, cînd lumina apusului pune în evidenţă spectaculos coloanele şi formaţiunile de piatră.

La intrare, ne-am întâlnit cu un grup mai mare de tineri turişti din Italia, gălăgioşi şi simpatici ce aveau un ghid bulgar ce le vorbea în engleză. În multe momente, drumurile noastre printre coloane s-au intersectat cu ale lor. Nu vă ascund faptul că, la un moment dat, pe când eram destul de departe de intrare, zărim două tinere turiste, îmbrăcate lejer deoarece soarele încălzise binişor atmosfera, ce au „evitat” casa de bilete, făcând un pic de economie sărind gardul, ce-i drept, destul de scund. Nu păreau să regrete că nu contribuiseră la bugetul ministerului de resort din ţara vecină, plimbându-se agale prin areal.

Cum s-a format?

Există două mari teorii cu privire la originea fenomenului, încă neelucidată în totalitate. Prima se referă la formarea organică, unii cercetători susţinând că „trunchiurile de piatră” ar fi rămăşiţele unor recife de corali fosilizaţi, deşi investigaţiile întreprinse au arătat că n-ar prea fi existat corali în zonă.

Cealaltă ipoteză majoră arată că originea pădurii pietrificate este anorganică, adică este rezultatul forţei eroziunii. În urmă cu mai bine de 50 milioane de ani, aceste ţinuturi calcaroase făceau parte din fundul mării, apoi apa mării s-a retras, zona s-a uscat şi a început eroziunea sub acţiunea vânturilor şi a ploilor. Cu timpul, sub influenţa factorilor de mediu, calcarul a crăpat, iar ploile au dizolvat în mod gradat suprafaţa acestor roci calcaroase.

În ce constă şi ce am văzut

De cum am intrat, mi s-a părut că m-am pierdut într-un decor ce imită perfect un deşert. Printr-un panou eram avizaţi că peste 700-800 m vom avea partea cea mai spectaculoasă a zonei. Pe jos păşeam cu dificultate printr-un nisip fin, mai fin decât cel de pe o plajă apreciată, care îmi intra în încălţări dându-mi o senzaţie nu tocmai plăcută, dar depăşită cu mult de frumuseţea sălbatică a acelui loc. Din loc în loc sunt răspândiţi stâlpi cilindrici de piatră de înălţime variabilă, atingând cel mult 5-7 m şi diverse formaţiuni stâncoase dintre care unele rămase la stadiul de bolovani, altele ceva mai impunătoare, de forme care de care, mai ciudate. Să tot fie în jur de trei sute de coloane, unele dintre ele sunt umplute cu nisip, cele mai multe sunt goale pe dinăuntru că te gândeşti cum or sta înfipte în nisip, iar diametrul lor poate atinge rareori chiar şi 6 m, deşi cele mai multe sunt mai modeste, având sub o jumătate de metru în diametru. Toate au suprafaţa poroasă şi consistenţă de calcar, iar culoarea cenuşie aduce mai mult cu rocile de gresie. Multe dintre pietre au forme fantastice de animale, păsări şi figuri umane, primind nume. Dacă imaginaţia îţi permite, poţi merge mai departe şi poţi identifica între acestea o fântână arteziană îngheţată, o alta seamănă cu un leu cu diametrul de bază de 12 metri. Multe alte formaţiuni seamănă cu nişte tronuri, soldaţi, cămile, creaturi mitologice şi monştri, desigur, ţine de fiecare cât de fantezist le priveşte. Una dintre coloane, de plidă, se sprijină pe vecina sa, creând o arcadă naturală. O veche tradiţie spune că păşind prin acest arc, atragi norocul de partea ta, şi-atunci mulţi vizitatori aplică mersul piticului strecurându-se pe vine în încercarea de a deveni mai norocoşi pe viitor.

Mie mi-a plăcut cel mai mult Soldatul ce, ridicându-se deasupra multor coloane, pare că păzeşte toată întinderea, fiind situat aproape de intrare şi Cercul dorinţelor care e exact diametral opus, la care ajungi ca o încununare a străbaterii arealului. Nu ştiu dacă pietrele ce alcătuiesc cercul au fost „aranjate” în totalitate de natură, însă privite de sus, ai zice că şi omul are o anumită contribuţie, aşa desăvârşită pare creaţia. Mai pot fi admirate: Singuraticul, Ciuperca, Tronul Mare, Tronul Mic, Familia, Inima, Piatra Dragostei Eterne.

Cel mai bine ar fi dacă vizita prin „pădure” s-ar face cu ghid, pentru că în lipsa unuia şi în condiţiile în care nu există panouri cu explicaţii la cele mai importante figuri, rămâne în sarcina fiecărui turist să identifice formaţiunile, după ce le-a contemplat îndelung.

Foarte important este faptul că se spune că acest loc este puternic încărcat energetic, că e bine să atingi sau să îmbrăţişezi coloanele, să calci desculţ prin nisip pentru a prelua din energia pozitivă. Cea mai puternică influenţă ar avea-o în acest sens, Cercul Dorinţelor unde e recomandat să poposeşti pe una dintre pietrele din mijlocul său şi să te gândeşti la ceea ce ai vrea să ţi se îndeplinească.

Se pare că Pobiti Kamani nu este numai ceea am văzut noi, un loc care, după unii ar avea 7 kmp, după alţii, 13 kmp. Fenomenul, privit în integralitate, s-ar întinde pe o suprafaţă totală de aproximativ 253 de hectare şi reprezintă combinaţia a şapte grupuri majore. Cel mai faimos şi mai atractiv ansamblu este "Grupul Dikilitash" (cel vizitat şi de noi). Vizitatorii pot fi, de asemenea, impresionaţi de "Grupul Strashimirovska", care este aproape de satul Strashimirovo. Acolo pădurea este alcătuită din patru grupuri de stânci, situate strâns unul lângă altul, care conţin structuri de diferite dimensiuni şi forme. Grupurile "Slanchevo" şi "Banovo" sunt situate în preajma localităţilor cu aceleaşi nume şi au propriul farmec.

Legende

Fiind un fenomen cel puţin ciudat, în jurul său s-au născut o sumedenie de legende, care de care mai interesante, în încercarea de a explica apariţia pădurii de piatră.

Una dintre acestea ne povesteşte despre nişte giganţi care au fost angajaţi să clădească oraşul Pliska, prima capitală a Imperiului Bulgar (681-893 D. C.). Uriaşii aduceau de departe pietrele masive necesare construcţiilor cărându-le în spate, până când monarhul le-a transmis la un moment dat că nu mai este nevoie, că oraşul fusese ridicat, dând ordin acestora să se oprească. Atunci, uriaşii, pur şi simplu, au scăpat pietrele pe jos, abandănându-le acolo unde au nimerit, formând astfel Pobiti Kamani.

Un alt mit sugerează că aceşti stâlpi au format coloanele templului lui Poseidon din Atlantida, situat odată aici, pe coasta Mării Negre.

Ar mai fi şi legenda tânărului care cunoştea numele lui Dumnezeu Potrivit acesteia, cu mulţi ani în urmă, un bărbat frumos a locuit lângă Pobiti Kamani. Într-o zi, Dumnezeu i-a dezvăluit acestuia numele său, pe care tânărul a promis să nu îl dezvăluie niciodată. În schimb, Dumnezeu i-a oferit nemurirea şi l-a avertizat pe acel bărbat că, dacă îşi va încălca promisiunea, va deveni din nou muritor.

Într-o zi, plimbându-se pe plajă, tânărul a văzut o fată frumoasă şi s-a îndrăgostit imediat de ea. La scurt timp după această întâlnire, a aflat că tânăra trebuia să se mărite cu căpetenia giganţilor mării. Iubirea i-a dat curaj să înfrunte titanii. Conducătorul acestora a decis să îi cedeze lui fata numai dacă îi va spune numele lui Dumnezeu. Băiatul a decis să îşi sacrifice nemurirea în numele iubirii. A mers la mare la răsăritul soarelui şi s-a înţeles cu conducătorul titanilor mării ca aceştia să afle numele lui Dumnezeu, aranjând trupurile acestora într-un mod din care reieşea scris numele lui Dumnezeu. Dumnezeu a privit totul de sus, s-a înfuriat şi a decis să îi pedepsească pe titani. Odată cu primele raze ale soarelui ei s-au transformat în pietre, iar tânărul şi-a găsit iubita. După ce s-au întâlnit, de sub picioarele lor a izvorât o apă miraculoasă.

Pobiti Kamani, asociat cu multe legende şi mituri, a fost dintotdeauna un loc sacru, în antichitate pietrele erau considerate a fi locul înconjurat de forţe supranaturale puternice. Aranjamentul stâlpilor pare departe de a fi natural, unii dintre ei aliniaţi în rânduri care aproape dau aspectul unui templu sau a unei acropole. Forma acestor stâlpi goi pare a fi atât de deliberată, încât poate sugera că e rezultatul unei acţiuni de orice fel, de aici şi ideea că ar fi opera zeilor sau a unor puternici uriaşi.

Zonă protejată

Deşi ai impresia că nu există prea multe urme de viaţă, uitându-te la uscăciunea din jur, Pobiti Kamani este zona unică, propice pentru anumite plante dar şi un habitat ideal pentru specii rare de păsări şi reptile de deşert, cele mai multe pe cale de dispariţie. În 1937, pădurea a fost primul loc din Bulgaria declarat oficial ca rezervaţie naturală protejată. Mi-a atras atenţia în mod deosebit că pe un stâlp de piatră din mijlocul pădurii, viaţa încolţise făcându-şi apariţia o crenguţă firavă de copac, verde, ce se încăpăţâna să se agaţe de trunchiul gol de piatră, fără viaţă, de culoare cenuşie.

Concluzie

Pobiti Kamani este locul ce poate încânta pe oricine-i calcă teritoriul fiindcă este, pe cât de straniu şi de neobişnuit, pe atât de interesant şi fermecător. Cea mai mare satisfacţie am avut-o atunci când o doamnă mai în vârstă, conaţională de-a noastră, a venit la mine şi mi-a mulţumit că reuşise să-şi ia toată familia (copii, nepoţi) şi să viziteze locul în timpul minivacanei din Sf. Constantin şi Elena. Asta pentru că în timp ce eram la masă, la hotel Koral, mă auzise vorbind la telefon despre Pobiti Kamani şi venise apoi să-mi ceară informaţii.

Cum cei care merg pe litoralul bulgăresc nu sunt puţini, eu recomand vizitarea acestui obiectiv unic în lume, Pobiti Kamani fiind, într-adevăr, una dintre minunile Bulgariei. Am văzut că se organizează şi excursii din staţiuni (cel puţin în Sf. Constantin şi Elena erau afişe) pe timpul sezonului estival, dar nici pe cont propriu nu e rău deloc!

Surse de informare:
http://visit. varna. bg/ro/sights/preview/89. html
http://citysightseeing. bg/the-stone-forest-pobiti-kamani/

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=hT_L36faGiY

---

VIZUALIZĂRI: 3398 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI