Câteva din plajele Ciprului sudic

TIPĂREȘTE

Ciprul sudic, oficial Republica Cipru, teritoriu locuit în mare parte de populație de origine greacă, este o țară nici prea mare, dar nici mică, numai bună de „călărit” într-o vacanță de 7-10 zile. Ea are foarte multe de oferit, atât atracții naturale de toate felurile, cât și muzee interesante, edificii religioase și zeci de vestigii arheologice. Dar ce caută turistul mai mult și mai mult pe o insulă mediteraneană, de ce anume este el fascinat a priori?! Răspuns corect: plajeleee!

O să vă povestesc azi despre plajele pe care le-am vizitat în recenta noastră vacanță cipriotă; nu doar că le-am vizitat, dar pe unele chiar le-am aprofundat, având în vedere lockdown-ul total în care am nimerit! Adevărul e că tânjesc câteodată după un sejur din ăsta de zăcut cu burta la soare, dar, odată ajunși în diverse locuri, nu ne îndurăm să nu explorăm măcar un pic... Și știți vorba aia cu „ai grijă ce-ți dorești...” ...

Pietrele Afroditei

A fost primul popas pentru noi, întrucât ne erau fix în drum. Practic, la vreo 12-15 km după Limasol, în direcția Paphos, părăsești autostrada, cobori 1-2 km spre mare și ai ajuns. Sunt bine și repetat semnalizate pe autostradă, imposibil să ratezi ieșirea! Față de nivelul mării, șoseaua este un pic supraînălțată, așa că la plajă se ajunge printr-un tunel săpat pe sub șosea, care pornește din dreptul magazinului de suveniruri aferent parcării.

Plaja impresionează prin cele câteva stânci mari și mici, unele sudate de țărm, altele parcă aruncate în mare de mâna unui uriaș, creând un decor fantastic și dramatic. Altfel, solul arid, punctat ici-colo cu vegetație de litoral (fiind început de mai, noi am prins-o verde, parțial înflorită; data trecută, în iulie, o găsisem deja arsă de soare), este acoperit cu pietre destul de mari, care nu te prea îmbie să-ți pui prosopul și să te întinzi... Deși am zărit și câțiva curajoși.

Legenda spune că acesta e locul unde s-ar fi arătat muritorilor zeița Frumuseții, Afrodita, născându-se din spuma valurilor. Și mai spune că vei avea super-mega-noroc în dragoste dacă te încumeți să înconjuri înot stânca zeiței. Eu, una, n-am încercat; unu’ la mână, că legenda nu precizează despre care din multele stânci e vorba și doi la mână, că n-am nevoie de mai mult noroc decât am avut până acum! ???? Râdem, glumim, dar am citit că într-adevăr, înotul în acestă zonă nu-i recomandabil, apele fiind tulburate de curenți marini periculoși.

Noi am făcut doar câțiva pași spre dreapta, pășind cu greu peste cataroaie; dincolo de stânca ‘a mai mare mai e o plajă, lungă cât vezi cu ochii și la fel de pietroasă. Pe urmă ne-am întors.

Magazinul din parcare servește tot felul de gustări, acum n-am mai intrat, dar data trecută ne-am luat de aici o caserolă cu bucățele de pepene rece și aromat, câte o cafea și apă. Tot aici există toalete și dușuri. Iar dacă mai continui pe drum, în direcția Limasol, încă 1-2 km, se poate urca la un restaurant, de unde vederea asupra „bolovanilor Afroditei” este de-a dreptul spectaculoasă; am făcut-o în 2018; acum ne-am continuat drumul spre Paphos.

Plaja Kotsias

Este o plajă mică și pitorească, de forma unui arc de cerc, acoperită cu nisip auriu, ce beneficiază de serviciile unui băruleț, iar în sezon, și de salvamar (dacă e să nu luăm după foișorul acela cocoțat). Am vizitat-o de 2 ori, fiind plaja cea mai apropiată de căsuța închiriată de noi în Chlorakas. Se poate ajunge la ea fie de pe șoseaua E701 (locul poate fi recunoscut ușor de departe, după catagul uriaș pe care flutură steagul grecesc; plaja însăși este semnalizată cu un indicator pe care scrie „Sandy Beach” ), fie pe aleea de promenadă ce trece prin fața mai multor resorturi: St. George, Leonardo Laura, Azia și Helios Bay (vila noastră fiind între primele 2).

De la noi până la plajă făceam 12-15 minute, plimbare plăcută de după-amiază, la ora când văpaia soarelui e un pic mai potolită. Nisipul este moale și fin, o plăcere să-l simți sub tălpi, dar la capitolul baie am zis pas, de fiecare dată am prins cerul acoperit de un soi de pâclă și vântul cam făcându-și de cap, stârnind valurile. Dealtfel, am citit pe undeva că aceasta ar fi o plajă potrivită mai degrabă sporturilor de apă, dar cred că nu în mod deosebit, alții mai curajoși decât noi se bălăceau cu spor...

Chiar în capătul stâng al plajei se varsă un râuleț în mare; venind pe aleea de promenadă, mai înaltă cu vreo câțiva metri decât linia mării, trebuie să cobori niște trepte de lemn, apoi să treci un podeț improvizat peste pârâu spre a ajunge pe plajă. Dacă explorezi puțin, decoperi că țărmul anfractuos din apropierea Kotsias Beach ascunde alte mici plaje nisipoase, intime și sălbatice.

Coral Bay (Golful Coralilor)

Este probabil plaja no. 1 din districtul Paphos. De fapt, în jurul ei s-a dezvoltat o adevărată stațiune modernă și cosmopolită, cu numeroase spații de cazare, restaurante, cafenele, magazine, centre de închiriat etc. Acum am prins zona destul de relaxată, dar data trecută, în plin sezon, îmi amintesc că era un adevărat balamuc aici!

Coral Bay se află la vreo 10-15 km nord de Paphos și este legat de oraș printr-o linie de autobuz. Din aceeași șosea E701 (ce leagă Paphos de Peninsula Akamas), în dreptul unui imens sens giratoriu, se face drum în stânga și, după aproximativ 1-1,5 km, ai ajuns. Sunt numeroase parcări în zonă, una chiar deasupra plajei, pe 2 niveluri (parcări rustice, nu vă gândiți la cine știe ce; și gratuite). Nefiind deloc aglomerat, în ambele dăți când am ajuns la Coral Bay am găsit loc fără probleme în partea de jos, la umbra unor copaci.

Ca dimensiuni, plaja nu e foarte mare; să zic, vreo 500 m lungime și lată de 30-50 m. Nisipul e fin și auriu, inclusiv în apă, marea se adâncește destul de lent, dar nu exagerat; o plajă perfectă atât pentru familiile cu copii, cât și pentru înotători. În plus, în vremuri nepandemice, există un centru de închirieri pentru iubitorii sporturilor de apă, precum și câte un băruleț în fiecare din capete. Sunt și toalete și dușuri, desigur. Și aici se varsă în mare un râuleț, chiar pe mijlocul plajei.

Mie mi-a plăcut mult așa cum am găsit acum Golful Coralilor, foarte puțin animat și fără umbrele, șezlonguri și alte tiribombe, dar eu sunt așa, destul de antisocială la capitolul ăsta, prefer să nu existe facilități care să atragă puzderie de lume, ca să mă pot bucura în voie de căldura nisipului, de limpezimea apei, de muzica ritmată a valurilor...

Prima dată (2 mai) am prins apa mării un pic cam rece; după câteva minute de acomodare, devenea însă acceptabilă pentru baie, iar dacă înotai puțin, chiar te încălzeai ????... Am revenit la Coral Bay peste 3 zile, când puteai intra deja fără mari probleme de termoreglare.

Plaja Lara

Este, după mine, una dintre cele mai frumoase plaje din lume! Poate și pentru că e absolut sălbatică și dificil de accesat, fiind situată în inima Peninsulei Akamas, aceasta declarată parc național. Din acest motiv, drumurile sunt rudimentare și greu practicabile cu o mașină obișnuită; nu doar că nu-s asfaltate, dar relieful fiind în general pietros, carosabilul devine un praf bătătorit din care se ițesc pietre mai mici sau mai mari. Evident, gropi, șleauri, tot tacâmul... Parcă am găsit drumurile din Akamas și mai proaste decât data trecută!... Țin minte că și în articolul pe care l-am scris acum 3 ani nu recomandam aventurarea pe acolo decât cu un autoturism cu garda înaltă, dar se pare că prima care n-a dat 2 bani am fost chiar eu! ???? Ca să înțelegeți – atât de mare ne-a fost dorul de Lara!...

Pe E701, chiar la intrarea în Akamas, există un punct de belvedere unde am oprit din nou, căci țineam minte că priveliștea e de-a dreptul răpitoare: te afli pe un promontoriu de calcar alburiu, iar la 10-15 m dedesubt se întinde până departe salba de plaje sălbatice, mângâiate de marea cea turcoaz! În dreapta, pierzându-și treptat asfaltul, drumul coboară accentuat prin pădurea de ienupăr, așa cum te informează indicatorul alăturat. Jos, în curbă, este o cârciumă colorată și haioasă, White River se numește; de aici am cumpărat câte o berulă rece, s-o avem la Lara, când ne-o păli setea...

Peisajul parcă-i de pe altă planetă, pur și simplu nu seamănă cu nimic cunoscut! Praf și pietre, stânci găurite ca un șvaițer din loc în loc, arbuști pitici și contorsionați, țărmul nisipos sau pietros, spălat de valuri domoale, mai departe sau mai aproape, după cum șerpuiește drumul... Și drumul, ah, drumul! De câteva ori gata să ne stea inimile, dar Tati e Mare Maestru Șofer și-am trecut... Până la Lara nu-s decât 5-6 km, dar pare o veșnice până ajungi acolo! Când au mai rămas vreo 2, am răsuflat ușurați; de-acum, putem să mergem și pe jos! ???? Vorba vine; numai când mă imaginez pășind agale pe drumul ăla prăfuit, eventual depășită periodic de mașini de teren, în plin soare, mă trec toți fiorii!...

Se întretaie drumurile prin Akamas, de zici că-i cine știe ce nod de civilizație! Adevărul e că oamenii au îmblânzit natura ici-colo, am văzut terenuri agricole și mici ferme. La o răspântie, pe dreapta era un loc de popas, pe stânga se făcea un drum spre Lara Restaurant; îl știam de data trecută, am decis că ne vom încerca norocul la întoarcere.

Plaja Lara e luuungă (cam 1 km) și se poate coborî pe ea din mai multe puncte, către care duc mai multe drumuri. Noi am apucat-o pe primul, la fel ca data trecută. Am lăsat mașina într-o parcare improvizată, la umbra singurului copac (oricum, nu mai era nimeni). Ne-am înarmat cu harnașamentul de făcut plajă și am apucat-o pe drumeagul din față care, după numai câțiva metri de „tunel” (printre arbuști de ienupăr), te scoate fix deasupra minunăției! Deși amintirea priveliștii era încă proaspătă în amintire, tot m-a trecut un fior de plăcere! Linia blând arcuită a țărmului, culorile schimbătoare ale mării, dunele de nisip punctate cu vegetație proaspătă...

Până pe plajă se coboară o pantă intens nisipoasă, cam 100 m să fie de lungă. O parte din ea e acoperită cu un podeț de lemn; de data asta a fost ok, soarele nu ardea încă prea tare, dar data trecută țin minte că era să-mi ia foc tălpile până am ajuns la mare (deși purtam șlapi, oricum nisipul fierbinte intra în ei) !

Plaja este una preferată de broaștele țestoase marine, specia Caretta Caretta (cu care noi am făcut cunoștință prima dată în Zakynthos, acum mulți ani), aici vin să-și depună ouăle. În vara lui 2018 îmi amintesc că am văzut cuiburile delimitate, acum însă nu, poate nu era încă vremea. Am coborât aproape de partea stângă a plajei, ne-am plimbat apoi pe țărm și am descoperit aproape de capătul drept un mic șopron în care sunt expuse fotografii și explicații despre munca voluntarilor pentru conservarea acestei specii în pericol – un mic muzeu în aer liber, foarte interesant. În apropiere, pe niște scări se urcă la un centru de informații turistice; nu ne-am mai obosit, oricum l-am fi găsit închis.

În zona asta din dreapta sunt ceva pietre în apă, dar observasem că în prima parte n-ar prea fi, așa că ne-am retras într-acolo și ne-am înșirat prosoapele la adăpostul unui mic mal de pământ. Am stat vreo 2 ore, poate mai mult, în care am alternat băile de soare cu cele în mare. Era nevoie de un pic de acomodare când intram în apă, dar mai puțină decât în prima zi, la Coral Bay.

Când am simțit că soarele arde cam tare, ne-am adunat calabalâcul și-am plecat. Am virat spre Lara Restaurant, așa cum ne-am propus; dacă aveam să ne lipim de câte ceva de-ale gurii, ne vom duce și în Canionul Avakas; dacă nu, la White River ne era speranța, livrau sigur în regim take away.

Am găsit mâncătoria pustie, normal, doar ai casei erau prezenți (plus o pisică și o cățelușă, una mai alintată ca alta). Îmi aminteam că data trecută am vrut să bem o cafea pe frumoasa terasă suspendată deasupra plajei (altă plajă, vastă și un pic pietroasă, dar foarte faină și ea!), însă era destul de aglomerat și ne-ar fi întârziat cam mult, așa că am renunțat. Acum am fost primiți cu bucurie, au zis că ne prepară ce dorim, putem chiar sta pe terasă, dar nu ne pot servi clasic, va trebui să mâncăm din pachetele pregătite. Nu-i bai! Am șters de praf vreo 2 mese (ba că-i prea soare, ba că-i prea umbră), dar până la urmă am renunțat la spectaculosul decor din cauza unor musculițe super-enervante! Am comandat câte o doradă cu cartofi și salată – eu și Tati, iar copiii câte un maxi-sendviș cu carne de pui/porc plus aceleași garnituri, plus încă 3 beri și o apă și am plătit cam 60 euro.

Nu e plajă, dar o să vă zic 2 vorbe și despre Canionul Avakas, că-i tare fain! Drumul spre el se face spre stânga, aproape de capătul rezervației Akamas (cum te întorci dinspre Lara). Există o parcare imediat după curbă, jos, dar știam de data trecută că se mai poate merge cu mașina încă vreo câteva sute de metri, urcând un drumeag (tot nașpa și el). La capătul acestuia, se află altă parcare, destul de spațioasă, prevăzută cu toalete (destul de ok, le-am vizitat), un izvor captat cu apă nepotabilă și un mic loc de picnic. Întâi ne-am mâncat prânzul, apoi am pornit în drumeție.

Cărarea urmează cursul unui pârâu, la început e pașnică și prea puțin spectaculoasă, pe urmă se obrăznicește din ce în ce mai tare, traversând apa din piatră în piatră, urcând și coborând ditamai bolovanii, pe alocuri abia strecurându-se printre pereții verticali, din ce în ce mai înalți, formați din roci de mai multe feluri, multicolore.

Pe lângă frumusețea nepământeană a peisajului, zona este concepută ca un adevărat muzeu geologic/grădină botanică, din loc în loc poți citi informații despre plantele și rocile pe care le întâlnești în cale. Sunt și câteva bănci în prima porțiune a traseului. E bine să deții încălțăminte adecvată, la un moment dat solul și pietrele devin foarte alunecoase; eventual, ceva apă de băut. Noi n-am înaintat decât câteva sute de metri și ne-am întors, dar am citit că traseul total se înșiră pe vreo 2 km.

Sea Caves (Grotele Marine)

Data trecută, am aflat despre ele abia când m-am întors acasă, așa că acum le-am trecut neapărat în program. Aparțin localității Pegeia, se află chiar înainte de intrarea în Peninsula Akamas, așa că inițial am vrut să le abordăm în dimineața cu Lara; nu mai știu de ce, Tati a zis că nu, mai bine la întoarcere. Acum, că am fost acolo, recomand totuși ca vizita să se facă dimineața, când lumina soarelui trebuie că pune mult mai frumos în evidență strălucirea calcarului alb.

Am setat destinația pe GPS și, după ce am străbătut niște străzi cu splendide proprietăți inundate de vegetație și flori, am oprit într-o mică parcare. Toată povestea se întinde undeva în dreapta, după ce urci o pantă micuță, dincolo de care te așteaptă Paradisul! Coline de calcar ce coboară mai lin sau mai abrupt până la mare, mici grote, stânci ițindu-se din turcoazul apelor! Senzație puternică de ireal și de plutire! Traseul merge pe deasupra acestora câteva sute de metri. Mi-a zburat gândul la Sarakiniko, Milos, același tip de „cretă” albă ca zăpada, același decor lunar!

Cu puțină grijă, pe alocuri se poate coborî până la mare, am văzut oameni înotând. Îmi imaginez că se vede frumos de pe mare, am citit că se fac excursii de acest gen, nu știu dacă se făceau când am fost noi. Se pot face și plimbări călare, ne-am intersectat cu un astfel de mic convoi. Aproape să prindem apusul acolo, a fost feeric, mi-a plăcut mult! Vorba colegei @mprofeanu, „de neratat” !

Plaja Guvernatorului

Am părăsit Villa Kristina, pentru ultimele 2 nopți trebuia să ne mutăm în Larnaca. Pe drum, am zis să mai vedem una, alta. Ne-am oprit câte juma de oră în Paphos, apoi în Limassos, am făcut doar câțiva pași, orașele hibernau în lockdown. Pe urmă i-am propus lui Tati să ne abatem către o plajă despre care auzisem, iar eu nu cred până nu mă conving cu ochii-mi proprii! ???? Tati, nici atât.

Tot așa, în 5 minute după ce cobori de pe autostradă ești acolo. Plaja Guvernatorului aparține de o localitate mică, Pantakomo se numește, de fapt n-are nicio relevanță, doar să știți cam pe unde o căutați (între Limasol și Larnaca). Există spații de cazare în zonă, câteva restaurante, am remarcat și un camping, așa că practic sunt mai multe locuri unde poți să-ți lași mașina. Noi am nimerit în capătul drept, în apropierea Tavernei Panayiotis (ce deține și o mică pensiune, după cum am văzut).

Se coboară până la mare pe un drum scurt, în pantă accentuată, am făcut-o și noi, dar numai după ce ne-am luat câteva clipe de răgaz sus, să admirăm mica bijuterie de sub noi! O plăjuță cu nisip închis la culoare, îmbrățișată de pereți dantelați de calcar alb ca laptele, coafați pe creștete cu vegetație... Adăugați nuanțele de turcoaz lichid ale mării și veți avea tabloul complet, desenat în superbe contraste coloristice!

Se poate face plajă pe nisip, dar și pe limbile de piatră albă ce înaintează ici-colo în apă; la ora la care am ajuns noi, soarele ardea deja binișor, așa că ne-am găsit adăpost la umbra unei stânci, de unde periodic am întreprins mici incursiuni în spuma valurilor (apa caldăăă și limpede și... minunată!). Am remarcat că plaja părea să se întindă mult dincolo de stânci în stânga și în dreapta și, curioși din fire, am explorat câteva zeci de metri în stânga, mergând prin apa mică de la țărm. Din loc în loc se fac mici intrânduri, adăpostind mici grote sau ochiuri de plajă.

Am ajuns la o altă întindere mai generoasă de nisip, aici am zărit și un post de salvamar (neocupat, desigur), semn că în vremuri normale locul trebuie să fie mult mai agitat. Acum erau doar câteva familii cu copii, în general turiști (mai ales ruși am întâlnit în această vacanță). Undeva, departe, pe culmea unui conglomerat de stânci albe, se zărea ceva ce aducea cu terasa unui restaurant și chiar se vedea ceva mișcare pe acolo, așa că am zis să ne ducem și noi, tot sperând la o masă caldă!

Am revenit la mașină și, explorând puțin, cumva am nimerit. De fapt, în primă fază nici n-am știut că am nimerit! ????... Am lăsat mașina într-o parcare mare amenajată aparținând unui complex cu mai multe spații de cazare și am pătruns în incinta frumos aranjată, cu gazon verde întretăiat de alei, bougaivillea sângerii și statui. Am descoperit restaurantul, evident că era închis. Și, în capătul dinspre mare, terasa suspendată pe care o văzusem de jos, de pe plajă!

Acum, ca o paranteză, am observat un lucru: chiar dacă mâncătoriile nu funcționau, puteai să te folosești la liber de terasele lor, să mănânci/bei „din traistă” sau pur și simplu să te odihnești la umbră. Mai erau 2-3 mese ocupate, rămăseseră destule și pentru noi, așa că am rămas cu copiii, iar Tati s-a dus la mașină să aducă proviziile. Fiind extrem de flămânzi, ni s-a părut cea mai gustoasă masă – cârnați fripți pe grătar, rămași din seara precedentă, roșii, un pic de brânză și iaurt. Mai ales în decorul acela de vis! La final, ne-am plimbat un pic prin complex și am constatat că din celălalt capăt al său se fac niște scări ce coboară pe o altă plajă „din același film” , mică și îngustă; căutând-o pe hartă, am găsit-o drept Kalymnos Beach. Dealtfel, așa se cheamă și resortul.

Mi-a plăcut atât de mult acasă la Guvernator, că am ținut morțiș să revenim. Știind că în ultima zi avem zborul abia după-amiaza târziu, ne-am petrecut toată dimineața pe plajă (de fapt, mai mult în apă). Am stat în zona cu postul de salvamar, era mult mai aglomerat decât prima dată, fiind zi de duminică.

... Dacă mă gândesc bine, cred că pe-aici, pe lângă Plaja Guvernatorului, aș lua cazare dacă ar fi să mai revenim în Cipru. Destul de rustic pentru gustul nostru, pensiuni drăguțe, taverne cocoțate deasupra mării... O grămadă de spațiu de explorat prin jur și plaja asta fenomenală, greu de descris în cuvinte!

Nissi Beach, Ayia Napa

De fapt, ea a fost motivul pentru care am luat 2 nopți de cazare în Larnaca, să avem o zi întreagă la dispoziție pentru – probabil – cea mai populară plajă din Cipru. Sigur, ne-am fi putut caza chiar în Ayia Napa, dar n-am găsit ceva convenabil pentru noi; oferte foarte puține și scumpe. Ayia Napa este mai degrabă paradisul resorturilor uriașe, mai puțin găsești pensiuni sau apartamente de închiriat. Iar din Larnaca până aici, pe autostradă, nu faci mai mult de 30-40 de minute.

Am ajuns la plajă sâmbătă dimineață destul de devreme, așa că am găsit ușor loc de parcare și, desigur, loc pentru prosoape în buza mării. Am zărit, undeva, în stânga, o zonă organizată cu șezlonguri și umbreluțe, cred că aparțineau unui resort-ceva. Nu-i bai, nouă oricum ne place mai mult la nisip... Și ce nisip! Alb și extrem de fin, o minunăție! Și ce apă! Alburie la țărm, din ce în ce mai turcoaz pe măsură ce privirea se îndepărta spre larg! Altă minunăție!...

Numele plajei vine de la insulița ce se află la vreo 50 de metri, la care se poate ajunge ușor, pur și simplu mergând prin apa puțin adâncă. Am văzut poze în care insula devine peninsulă, între ea și plajă formându-se un cordon de nisip, probabil când apa scade foarte tare. O „drumeție” prin apă până la insuliță este, desigur, un must, ca și explorarea micului teritoriu, măcar pentru priveliștile pe care ți le oferă!

Marea se adâncește extrem de lent, ceea ce face Nissi Beach paradisul familiilor cu copii. Evident, înotătorii strâmbă un pic din nas, dar nu prea mult, locul e cu adevărat un spectacol. Singura problemă adevărată poate deveni aglomerația.

Pe la prânz, noi am plecat, soarele ardea prea tare și, în plus, trebuia să rezolvăm cumva problema mesei. Am oprit în dreptul unui restaurant, am comandat câte ceva de mâncare, porțiile aveau să fie gata în 30-40 de minute și am zis să ne mai foim un pic în timpul ăsta, eventual căutând un loc la umbră unde să mâncăm și să așteptăm să se mai potolească dogoarea.

Am cotit-o spre Vathia Gonia Beach, ne-a plăcut ce am găsit acolo. O plajă micuță, tot cu nisip alburiu, cu ape la fel de turcoaz, mult mai puțin aglomerată decât Nissi. În partea dreaptă sunt ceva lespezi, inclusiv în mare și câteva hoteluri de-o parte și de alta. Nici urmă de umbră însă.

Ne-am dus mai departe, în Ayia Napa, pe care eu și Tati o mai vizitaserăm la a doua noastră incursiune în Cipru, într-un decembrie însă. Am recunoscut bisericuța albă, portul și plaja superbă, nici aici n-am dat de un loc umbros care să ne satisfacă.

Ne-am întors să luăm pachetele și am revenit la Nissi. Nici pomeneală să mai găsești un loc de parcare, până la urmă am lăsat mașina dincolo de șosea, în parcarea unui hotel mai mic. Am vrut să poposim pe terasa Nissi Bay Beach Bar, dar ne-a îndepărtat zgomotul făcut de muncitorii care reparau ceva, așa că până la urmă am găsit adăpost la umbra palmierilor din apropiere. Acolo ne-am întins prosoapele și ne-am odihnit încă vreo oră-două.

Pe la 5, am plecat din nou în explorare. Văzusem pe hartă Love Bridge, la ieșirea din Ayia Napa spre Protaras, un arc de piatră ce se desprinde din țărm și înaintează spectaculos în mare. L-am bifat și pe el, cu plimbarea de rigoare pe coclaurile dimprejur. Am poposit apoi câteva minute la Parcul de Sculpturi din apropiere (se vizitează gratuit), ne-am clătit ochii, mi-a plăcut foarte mult, recomand.

Am fi vrut să ajungem și în Protaras, dar nu mai era timp. Ne-am întors și ne-am mai abătut doar de 2 ori, spre golfulețele aflate la vest de Nissi. Primul adăpostește Landa Beach, plajă superbă, lungă și lată, cu nisip fin și ape limpezi, decorată cu „Blue Flag” . Are toate facilitățile posibile, parcare, beach-bar, toalete și dușuri moderne (le-am vizitat și chiar ne-au impresionat). Următoarea oprire a fost la Makronissos Beach, de fapt o mică peninsulă cu 2 golfuri de-o parte și de alta; există și un mic sit arheologic în capăt, cu niște vechi morminte. La fel, nisip extrem de fin, apă-spectacol, facilități. Am plecat pe când soarele poleia cu lumina roșiatică a apusului mica plajă vestică. Foarte frumos, poate vom reveni cândva...

***

Nu-mi plac clasamentele și nu voi face unul în ceea ce privește plajele Ciprului sudic. Fiecare arată altfel, fiecare are farmecul ei aparte... M-am bucurat de fiecare la momentul când am fost acolo, am tras adând în piept aerul sărat-dulceag, să-mi revină mereu în amintire! Chiar, numai mie mi se pare că Marea Mediterană miroase uneori a miez de pepene?!

---

VIZUALIZĂRI: 6781 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI