ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2013
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Braşov
ÎNSCRIS: 24.07.10
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
NOV-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Destinaţie nu extraordinară dar interesantă

TIPĂREȘTE

Ne doream de mult timp să vizităm Dâmbovicioara dar am tot amânat, lăsând mereu deoparte această destinaţie în favoarea altora. Până la urmă am reuşit să vizităm zona şi deşi am plecat dimineaţă de acasă cu gândul că ne vom întoarce tot în aceeaşi zi, pe parcurs planurile s-au schimbat dar aceasta este o altă poveste. Deocamdată vreau să vă spun câte ceva despre Peştera Dâmbovicioara.

LOCALIZARE

Peştera este localizată în comuna Dâmbovicioara din judeţul Argeş, în partea nordică a satului, respectiv pe valea ce poartă acelaşi nume ca şi comuna, la poalele estice ale Muntelui Pietricica – ce face parte din masivul Piatra Craiului. De altfel, şi peştera se include în Parcul Naţional Piatra Craiului. Coordonatele geografice aferente intrării în peşteră sunt următoarele: 45.444212 / 25.222820 sau 45º26’39,16” / 25º13’22,15”

ACCES

Calea de acces către acest obiectiv turistic îl constituie în cea mai mare parte drumul judeţean 730, ce se ramifică din drumul naţional 73 în satul Podu Dâmboviţei – situat la aproximativ 30 de kilometri distanţă de Bran şi 5 kilometri de Rucăr. Intersecţia se află lângă podul ce traversează râul Dâmboviţa (iată şi de unde vine denumirea satului) şi este uşor de remarcat, fiind bine semnalizată. Drumul judeţean 730 este asfaltat şi se urmează până în „centrul” satului Dâmbovicioara (şoseaua se continuă apoi spre satul Ciocanu), de unde traseul către peşteră continuă pe drum neasfaltat (drumul judeţean 730A), conform indicatorului aflat în acea intersecţie, distanţa de străbătut până la destinaţie fiind de 700 de metri. În total, de la DN 73 (Podu Dâmboviţei) până la peşteră distanţa este de aproximativ 6 kilometri. Locaţia este foarte uşor de găsit aflându-se chiar lângă drum şi fiind foarte bine semnalizată cu panouri informative.

Ar mai fi de menţionat că drumul de acces străbate Cheile Dâmbovicioarei iar la intrarea în defileu, cei ce sunt cu maşina trebuie să plătească o taxa de 2 lei / persoană. Dacă pe drumul asfaltat se circulă foarte bine, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre acea porţiune neasfaltată – ultimele câteva sute de metri înainte de a ajunge la destinaţie. În această zona drumul este mai îngust şi denivelat (a se citi „plin de gropi”) de aceea le recomand celor ce vor merge cu maşina, să o lase în sat şi să străbată pe jos ultima parte a traseului. Vor scăpa de grija unui eventual blocaj cu alte autovehicule sau că îşi vor strica maşina şi în acelaşi timp se vor putea bucura de o mică porţie de plimbare în natură – binenţeles, în caz că această plimbare nu va fi un adevărat coşmar, un efort extraordinar şi în acelaşi timp un motiv de a reproşa autorităţilor că nu e drumul bun, ba mai mult, că au făcut acele trepte în loc să facă drum până în „gura” peşterii, de ce nu chiar şi în interior :).

ISTORIC

Am aflat câteva detalii legate de acest subiect citind cele scrise pe panourile de la intrare şi ascultând cele povestite de ghidul ce ne-a însoţit. Din câte se pare, nu există informaţii concrete referitoare la data descoperirii peşterii. Se ştie doar că la începutul secolului al XVI-lea, localnicii foloseau grota ca loc de refugiu (ascuns) şi că de-a lungul timpului aceasta a mai fost folosită ca loc de reculegere pentru un pustnic şi ascunzătoare pentru doi haiduci. A devenit cunoscută începând cu anul 1767, atunci când a apărut pentru prima dată menţionată într-o lucrare ştinţifică. Despre cum, de către cine şi mai ales când s-au făcut amenajările interioare şi a fost deschisă în scop turistic, nu am aflat absolut nimic.

DESCRIERE

Am să încep cu aspecte ce ţin de zona adiacentă peşterii. În primul rând, chiar lângă intrare s-a construit o pensiune ce a distrus toată frumuseţea zonei. Încă de când am văzut acea clădire, m-am gândit că doar cineva „sus-pus” ar fi putut construi aşa ceva în acel loc şi cum am vrut să ştiu (doar ca fapt divers) despre cine este vorba, ulterior am aflat că nu m-am înşelat. Tot aici există improvizat şi un mic spaţiu comercial, de unde se pot cumpăra suveniruri şi diverse alte obiecte, cea mai mare parte dintre ele fiind chinezării „artizanale” de bandă. Pe marginea drumului se găsesc vânzători ambulanţi, fiecare lăudându-se cu marfa sa cum că ar fi vorba despre produse tradiţionale făcute în propria gospodărie. Din câte am observat, erau destui cumpărători însă pe noi reclama nu ne-a convins căci indiferent la care tarabă ne uitam, în general vedeam exact acelaşi lucru: aceleaşi produse, aceleaşi ambalaje, chiar şi aceleaşi etichete. Hmm..., cam ciudat, nu?

Cum intrarea în grotă nu se află la acelaşi nivel cu drumul de acces, trebuiesc urcate treptele ce fac legătura între acesta şi terasa din „gura” peşterii, loc unde se găseşte casa de bilete. La data vizitei noastre preţul unui bilet era de 7 lei / adult, respectiv 3 lei / copil, iar programul de vizitare era următorul: în timpul săptămânii – între orele 09.00 şi 17.00 iar sâmbăta şi duminica – între orele 08.00 şi 18.00. Intrarea este protejată de un gard metalic, prevăzut cu o poartă de acces. Cam atât despre exterior.

Conform datelor „oficiale” peştera ar avea o lungime totală de aproximativ 550 de metri, din care doar prima parte, adică aproximativ 250 de metri, este deschisă vizitării (sincer, această cifră mi se pare puţin „înflorită” dar să zicem că poate aprecierea mea a fost eronată). Porţiunea nevizitabilă se constituie dintr-o galerie descoperită ceva mai târziu, un culuar foarte îngust şi greu accesibil. Temperatura în interior nu este foarte scăzută (10 – 12 grade) iar umiditatea este moderată. Chiar dacă s-au găsit fosile de animale – în special urs (Ursus spelaeus), în prezent nu se mai semnalează faună specifică - cavernicolă.

Referindu-ne strict la zona vizitabilă, putem vorbi despre o galerie destul de largă, uşor ascendentă, cu un plafon ridicat – în puţine locuri înălţimea scade sub doi metri, ceea ce facilitează accesul. Traseul de vizitare este prevăzut cu pasarele metalice şi aşa cum este normal, nu lipsesc nici sursele de lumină. Deşi nu este obligatoriu, de obicei vizitarea se face alături de un ghid (am să revin la acest aspect) iar un tur al peşterii durează aproximativ 15 – 20 de minute. Binenţeles că după terminarea turului oficial, doritorii mai pot rămâne fără nici o problemă în interior doar că vor fi neînsoţiţi de ghid, acesta mergând pentru a prelua alţi vizitatori.

Să vă povestesc despre ghizi. Aceştia sunt de-ai satului, copii care nu se pot lăuda că au buletin dar care cunosc foarte bine poezia despre locul pe care îl prezintă. De-a lungul peşterii, ştiu exact unde să se oprească, ce trebuie să arate şi să spună, şi nu uită ca majoritatea strofelor să le încheie cu „Să mergem mai departe. Atenţie la cap!”. Şi toate acestea doar în speranţa că la sfârşitul fiecărui tur, chipurile li se vor însenina odată cu primirea unei cât de mici recompense financiare din partea turiştilor. Nu ştiu dacă mai există vreundeva în ţară această practică dar din punctul meu de vedere, este o iniţiativă demnă de lăudat.

TUR DE VIZITARE

După ce am plătit biletele de intrare şi am aşteptat câteva minute pentru ca unul dintre ghizi să ne ia în primire, am trecut de grilajul metalic ajungând în lumea subterană. La o primă oprire ghidul ne-a spus câte ceva despre formarea şi istoricul peşterii, apoi la următoarea am făcut cunoştinţă cu stalactitele şi stalagmitele, şi tot aşa, rând pe rând, până la sfârşitul traseului ne-au tot fost prezentate diverse formaţiuni stâncoase, cu denumiri reprezentative: Masa şi Altarul Pustnicului, Ţapul, Căpşuna, Capul de Şarpe, Aripa de Acvilă, Laba de Urs, Pielea de Leopard. O poveste frumoasă am ascultat şi în dreptul a ceea ce ne-a fost expus ca fiind o fostă ascunzătoare a doi haiduci, galerie ce ar fi avut o intrare secretă ce în prezent este astupată.

După o primă parte destul de largă a peşterii, galeria se ramifică. Din acel punct, conform celor spuse de către ghid, cea principală se continuă tot înainte aproximativ 100 de metri iar cea secundară –din stânga, se întinde pe doar 30 de metri. Mai întâi am fost conduşi pe aceasta din urmă, în capătul căreia ne-au fost prezentate trei coloane de piatră – ce ar fi constituit Altarul pustnicului Pavel, plus alte câteva pietre: Masa şi Patru Scaune, folosite de acelaşi pustnic.

Reveniţi la ruta principală, ne-am continuat vizita parcă puţin mai „înghesuiţi” de pereţii de piatră, printre care pasarelele metalice ne-au strecurat mai mult într-un îngust zig-zag. Ajunşi la limita traseului – capătul zonei vizitabile, după ce ne-a fost prezentată Pielea de Leopard, ni s-au spus şi câteva cuvinte despre porţiunea ce nu se poate vizita. Pentru siguranţă, accesul în acea galerie este interzis, aceasta fiind blogată cu un grilaj metalic. Ajunşi aici, se poate spune că traseul „oficial” a luat sfârşit, ghidul şi-a primit răsplata şi a plecat pentru a prelua alţi turişti iar noi..., noi am rămas mult şi bine, tot plimbându-ne prin peştră, căutând diverse forme de piatră şi mai ales, aşteptând momentul potrivit pentru a surprinde câteva imagini – foarte greu să prinzi secundele când nu era nimeni în cadru, dar cu răbdare, am reuşit până la urmă.

CONCLUZII

Peştera Dâmbovicioara nu este nici prea mare ca dimensiune şi nici foarte spectaculoasă dar este totuşi un loc interesant, demn de descoperit. Din păcate, dacă natura şi-a făcut foarte bine treaba, nu acelaşi lucru l-aş putea spune şi despre... om. E drept că poate cândva, demult, amenajările interioare erau ceva grozav dar în prezent totul este învechit, atât vorbind în sensul figurat dar şi propriu. Sistemul de iluminat strică puţin peisajul natural (lămpi vechi, cabluri inestetice) iar pasarelele sunt uzate, ruginite. Ar trebui făcute investiţii în reamenajare şi cu siguranţă imaginea ar fi mult schimbată. Personal, mi-ar place să văd şi aici amenajările din peştera Valea Cetăţii (vezi impresii), unde totul s-a realizat cu materiale „noi” menite să afecteze cât mai puţin posibil mediul natural. Rămâne de văzut dacă se va face în viitor ceva şi la Dâmbovicioara (şi nu numai).

Închei prin a spune că această peşteră este o destinaţie turistică, ce deşi sunt convins că pe unii nu-i va “da pe spate” totuşi cred că merită vizitată măcar o dată. Noi deja AmFostAcolo şi cu siguranţă, atunci când vom mai avea ocazia, vom reveni.


[fb]
---
Trimis de urjanclaudiu in 18.02.13 20:30:16
Validat / Publicat: 18.02.13 21:34:29
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 11939 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (urjanclaudiu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Capătul zonei vizitabile, cu grilajul ce blochează accesul mai departe
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 29000 PMA (din 31 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmaster20*
[18.02.13 20:45:29]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

krondia*
[18.02.13 22:15:39]
»

Eu am văzut peştera de mai multe ori şi mi-a plăcut. Este adevărat că suprafaţa care se vizitează este destul de restrânsă dar efortul şi implicarea micuţilor ghizi sunt de apreciat. Am văzut în Grecia locuri mult mai puţin interesante la un tarif cel puţin dublu. Cred că trebuie să apreciem şi să ne bucurăm cum se cuvinte de aceste frumuseţi ale ţării noastre. Felicitări pentru modul în care ai prezentat această destinaţie care într-adevăr nu trebuie ocolită!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
mariana.olaru CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[18.02.13 23:45:23]
»

Eu am văzut peștera de câteva ori, revenind mereu cu speranța că ceva-ceva s-a schimbat în bine. N-a fost să fie așa (cu excepția asfaltării drumului), așa încât, cu părere de rău trebuie să recunosc că este un loc care ”nu m-a dat pe spate”, ca să te citez. Dar pentru cineva care se află în zonă, cred că vizitarea peșterii este o experiență în plus, pe care ar trebui să n-o ocolească, fie și doar pentru a face...comparații.

Articolul tău însă m-a impresionat, nu pentru elegantul stil narativ cu care ne-ai obișnuit, ci pentru ampla documentare și prezentare, un exemplu de mini-ghid turistic cu amprentă personală. Sinceră să fiu, nu credeam că despre Peștera Dâmboviciara, ”o destinație nu extraordinară, dar interesantă”, se pot scrie atât de multe lucruri. Pe de altă parte, judecând după frumoasele fotografii postate, dacă n-aș fi văzut-o cu ochii mei, aș fi zis că e o locație pe care trebuie neapărat s-o văd: nici sistemul de iluminat nu mi se pare depășit, nici pasarelele uzate și ruginite. Așa că, deși și noi Am mai Fost Deja Acolo, sigur vom mai reveni, fie și numai pentru a constata cât s-au mai erodat lucrurile, sau dimpotrivă, cât s-a mai investit în amenajările interioare!

zapacitu
[19.02.13 15:34:25]
»

În urmă cu vreo treizeci de ani am vizitat și eu această grotă, impresiile fiindu-mi estompate aproape în întregime, deh, ochii de copil percep, dar cortexul era prea ”leneș” ca să lucreze pentru ”bibliotecă”... Ce mai rețin e drumul pe care l-am revăzut în P01, la fel de hârtopos era și atunci, după cum mi-amintesc că mi-a sărit bucata de harbuz din gură când roata autocarului a nimerit într-un ”crater”.

Sfatul cu mașina lăsată în sat este potrivit numai în condițiile în care nu se arată niscaiva haiduci contemporani, descendenți sau nu ai celor prezentați de dvs. ca ”ascundaci”.

Pozele v-au lăsat să le faceți fără să vă taxeze? Prin alte grote pozatul/filmatul e sursă de capital pentru băștinași.

A cui era pensiunea din buza peșterii, a cuiva de pe plan local sau de la centru (cucurigu!) ?

Mii de salve!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
abancor
[20.02.13 11:28:44]
»

Aici am luat prima dată contact cu lumea peșterilor, copil fiind. Era cea mai la îndemînă peșteră de vizitat pentru bucureșteni. Cred că aveam 3 - 4 ani cînd am petrecut cîteva zile prin zonă, la Hanul Rucăr, care există și astăzi. În tot cazul, denumirile Brusturet, Dâmbovicioara și Rucăr cred că au fost printre primele din vocabularul meu turistic, alături de Căldărușani, Snagov, Mamaia sau Sinaia. Au urmat peșterile de pe lîngă stațiuni, unde tot turistul făcea o scurtă sau ceva mai lungă plimbare, cum ar fi Grota Haiducilor de la Herculane, sau Peștera de Lapte de la Poiana Brașov.

Încă de pe atunci (1982 să zicem) era obiceiul cu copiii localnici pe post de ghizi. Și parcă e o limită de vîrstă, sub 12 sau 14 ani. De cum trec de ea, ies la pensie. Tot de la acei copii a intrat în legendă expresia „attention a la tete”. Nu mai știu dacă făceau și prezentarea în alte limbi, înclin să cred că nu, dar de cîte ori reveneau la refrenul „atenție la cap! ”, îl spuneau și în franceză (poate și alte limbi, dar nu mai știu): „atansion a la tet! ”. Vorbă preluată în familie și între prieteni și folosită pînă astăzi, cînd încă ne mai stîrnește un zîmbet, amintindu-ne originea ei, cum suna în gura acelor simpatici copii ai muntelui deveniți ghizi turistici.

Peștera în sine e într-adevăr nespectaculoasă, probabil și pentru că e umblată de cînd e omul prin părțile locului (e mult prea evidentă ca să nu fi fost cunoscută dintotdeauna), prin urmare a fost destulă vreme să fie distrusă orice podoabă. Cea mai interesantă caracteristică a peșterii este acea piele de leopard, în jargon speologic „vermiculații (argiloase)”, un fenomen încă neclarficat, pentru care există mai multe explicații. În funcție de cum arată, aceste vermiculații se pot numi piele de leopard, piele de tigru, arabescuri etc.

Pe Valea Dâmboviței, paralelă cu a Dâmbovicioarei, cu acces tot din satul Podu Dâmboviței, direcția Sătic/Lacul Pecineagu (drumul este în capătul dinspre Rucăr al satului), în scurtul sector de chei de la începutul drumului, se poate vizita Peștera de la Colțul Surpat sau Urșilor. Nu este cu ghid, iar sectorul ușor accesibil are vreo 200m. O recunoașteți după scara din beton care urcă de la nivelul șoselei pînă la peșteră.

Și în cheile Dâmbovicioarei mai sînt peșteri, de mici dimensiuni, cum ar fi Peștera Dracilor, ceva mai în amonte, spre Brusturet.

abancor
[20.02.13 12:38:02]
»

Mai sus am uitat să atrag atenția asupra modului în care iluminatul ne-ecologic, clasic, cu becuri de putere, care emană căldură, și care probabil stau și aprinse cu orele, influențează ecosistemul subteran. În poze se vede clar cum, în dreptul reflectoarelor (care, apropo, nici nu pun în vreun fel în valoare peștera, servesc doar ca înlocuitor de lanterne), pe pereți a crescut un soi de algă, mușchi sau mucegai. Ăsta e numai unul dintre efecte.

De aceea e bine ca iluminatul să fie cu lumină cît mai rece și, pe cît posibil, aprins doar cîtă vreme turiștii sînt în zonă. Comparația cu peștera de la Râșnov e binevenită: acolo avem un exemplu de amenajare mult mai prietenoasă față de natură.

urjanclaudiuAUTOR REVIEW
[14.03.13 21:24:57]
»

În primul rând, vă mulţumesc tuturor pentru apreciere.

@zapacitu Oricine putea face gratuit poze după bunul plac, neexistând nici o taxă de fotografiere. Cât despre „A cui era pensiunea din buza peșterii, a cuiva de pe plan local sau de la centru?”, din cele aflate la faţa locului, se pare că este vorba despre cineva de pe plan local, persoană a cărei menire este să arate „calea cea dreaptă” comunităţii din care face parte. Ei bine, un lucru este clar: cel puţin pentru câţiva dintre localnici (pe cei care i-am auzind vorbind despre subiect) „calea” era presărată doar cu reproşuri.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, mariana.olaru, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂPeștera Dâmbovicioara:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.069547891616821 sec
    ecranul dvs: 1 x 1