Pătârlagele

TIPĂREȘTE

Există Depresiunea Pătârlagele. Este pe cursul superior al râului Buzău, în județul Buzău.

Istoria zice că în perioada 1211 – 1225, cavalerii teutoni au trecut prin zona asta, venind din Țara Bârsei și și-au ridicat tabără fix aici. Căpitan de cavaleri era unu’, Petru deci unii spun că denumirea de Pătârlagele ar deriva din expresia „tabăra lui Petru” pen’ că la vremea acea, la tabără se spunea „lager” . O fi, nu zic.

Am, așa, o impresie, că am intrat în epoca marilor descoperiri, la fel cum pățise Cristofor Columb. Mi-au ajuns pe la urechi tot felul de zvonuri cărora unii le spun previziuni că e vremea să iasă la iveală tot felul de secrete. Nici nu mă mir pentru că, din loc în loc, tot aud tot felul de lucruri de care n-am auzit ever înainte dar care par veridice, fac sens și îmi afișează tot felul de conexiuni incredibile cu lucruri pe care deja le știam. Și revelațiile astea apar de te miri unde. Cum ar fi Pătârlagele. Păi Pătârlagele e o zonă de munte frumoasă de numa’. Dacă îți apleci un pic atenția, practic, pare că nu prea ai ce vedea acolo. Dar sunt oameni, sunt peisaje, chiar dacă infrastructura e aproximativ praf. Ce să vizitezi la Pătârlagele? Biserica, crâșma și cam ăștia sunt pilonii. Dar dacă te uiți un pic altfel... Habar n-ai unde te poate duce.

Bun, deci Petru Teutonul și-a pus tabără aici. El venise să se lupte cu cumani. (???) Cine, Dumnezău, sunt cumanii și ce vor ei de la viață? Că n-am auzit în viața mea de ei.

Cumanii erau niște migratori care umblau de colo-colo prin epoca medievală și nu numai că nu era internet dar nici telefonie, nici mobilă nici imobilă astfel că umblau și ei să ducă vorba de colo-colo ca să mai uniformizeze din obiceiurile vremii. Interesant este că au venit și-n țară noastră de-au cerut pământ și apă. Și unde și-au găsit de lucru? Fix la Pătârlagele. Dar nu numai acolo. Acopereau un areal larg. Vă vine să credeți că Muntenia era numită uneori, în acea vreme, Cumania? Mai precis Cumania Neagră. Cumania Albă era mai spre est.

Deci povestea era așa: cumanii, un popor migrator de origine turcă și destul de numeros s-a tot întins prin nordul Mării Negre, ajungând să-și facă culcuș chiar și în Ungaria. La vremea respectivă, geografia politică a Europei arăta mult diferit de ce știm astăzi. La noi în țară, cumanii au avut două zone în care s-au instalat, respectiv în Tara Făgărașului și în zona de curbură a Carpaților, respectiv Buzăul de astăzi. Asta ca să scurtăm povestea care-i mult mai lungă.

Cavalerii Teutoni tocmai ce primiseră drept să se instaleze în Țara Bârsei și să ridice cetăți și orașe dar numai din lemn și nu din piatră.

Regele Ungariei nu a fost mulțumit de felul în care cumanii organizează apărarea granițelor astfel că i-a trimis pe cavalerii teutoni să se îngrijească de lucrul ăsta. Drept îi că erau mult mai războinici cavalerii decât cumanii care, din firea lor, erau mai blajini.

Astfel, după o lungă istorie zbuciumată, cavalerii teutoni se îngrijesc astăzi de caritate în centrul Europei în timp ce cumanii au dispărut cu totul. Istoricii spun că ei au fost asimilați de populația din zonă. N-ar fi nefiresc, ei fiind mai blajini din fire.

Pe teritoriul României avem urme ale identității lor: nume de localități, nume de persoane, contribuții lingvistice. Totuși, identitatea lor s-a cam spulberat, rămânând doar ceva procente de ADN în venele unora.

Sunt voci care spun că originea aristocrației Țărilor Române o găsim la cumani, respectiv ei ar fi venit cu astfel de idei.

Un obicei al cumanilor era să folosească falconiformi la vânătoare. Ulterior, imaginea unui falconiform se regăsește pe stema Munteniei.

Recent, prin munți, m-am intersectat cu un iubitor al muntelui originar din Buzău. Mă credeți că are alură falconiformă? Mă uitam ciudat la el. Și-am observat asta cu mult timp înainte să aflu despre cumani. O coincidență uluitoare.

Din toată povestea cu cavalerii teutoni și cumanii, ne-am ales cu Orașul Pătârlagele din Depresiunea Pătârlagele. Cum spuneam, zona e absolut mirifică. Are ceva zona asta și nu știu să spun ce. Nu degeaba se vorbește despre mistere și magie în zonă. Eu cred că este. Dar, evident, lucrurile astea n-ai cum să le vezi sau să le vizitezi.

Față de alte zone, regiunea asta îmi spune altceva. Dacă Argeșul, spre exemplu, la fel de mănos și de înierbat, îmi spune prosperitate, belșug și pace, ei bine, Buzăul îmi spune mister și nu pentru că aș fi fost îndoctrinată. Are ceva pământul ăsta. Iarba parcă-i mai verde, aerul mai curat, apele mai cristaline.

Pătârlagele este oraș din 2004. Sunt voci care spun că mai bine rămânea sat. Drept că are niște blocuri prin centru și străzi asfaltate plus controversatul spital Sfântu’ Sava dar dincolo de zona centrală numai oraș nu pare plus că au pierdut facilitățile pentru agricultură pentru că nu este zonă rurală.

Zona are un potențial turistic enorm. Sunt maxim surprinsă că unitățile de cazare în zonă sunt aproape inexistente. Adevărat că economic, nu stau prea bine. Deși zona este mirifică.

La Pătârlagele se bifurcă drumul spre Colți, din DN10, făcând dreapta, spre est. Drumul se numește DC69 și s-a asfaltat în 2014 – 2016, înainte fiind aproape impracticabil. Asta a ajutat mult la dezvoltarea turismului în zonă, mai sus, spre Colți.

Orășelul e îngrijit, nu zic, case frumoase, crânguri în spate, pârâul ce trece pe lângă primărie și se varsă în Buzău, proximitatea râului Buzău, are resurse pentru prosperitate. Nivelul de trai, însă, nu este foarte ridicat. Într-o vreme aveau fabrica de textile și fabrica de bolțari dar acum nu mai funcționează. Ce mai funcționează este exploatarea lemnului.

Ca și turist, în zonă, poți servi ceva pe la o terasă (sunt vreo două) însă, deși zona este deosebit de frumoasă și potențialul ridicat și de odihnă și de drumețeală, amenajările cam nu-s și localnicii chiar nu prea sunt obișnuiți cu turiștii.

M-aș bucura să aud, pe viitor, că zona devine mai accesibilă și am unde trage chiar și la Pătârlagele că zău că merită.

Mirific

Nu prea

---

VIZUALIZĂRI: 1060 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI