ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.07.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 12.11.15
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUL-2023
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O cazare convenabilă

TIPĂREȘTE

Viața mi-a oferit o surpriză plăcută acum, după 70 de ani, când s-a întâmplat să fim invitați de o rudă - posesor de autoturism - să mergem la munte într-un week-end, pe Transalpina, între 14 – 16 iulie a. c. Noi nefiind „motorizați” , îmi luasem gândul că voi ajunge să văd și eu acea - atât de frumoasă - zonă a țării.

Ne-a revenit misiunea de-a căuta o cazare pentru două camere, de doar două nopți. Mihai nu a căutat prea mult pe „booking” , și a găsit o cazare convenabilă, atât ca preț cât și ca distanță față de drumul principal, anume la pensiunea Paradis.

Adresa: str. Ghe. Tatarascu, nr. 113-115; DN67C - TRANSALPINA, - Novaci, jud. Gorj.

Aceasta se află mai în nordul stațiunii Rânca, la o altitudine de 1700 m, pe drumul principal. Zona este deosebit de frumoasă, oferind o priveliște grozavă peste munții Parâng.

Pe situl ei scria că puteam să mâncăm și micul dejun și cina, dacă vroiam. Am făcut imediat rezervarea și am plătit, cu cardul, doar cazarea, urmând să vedem la fața locului ce ne oferea de mâncare restaurantul.

Am ajuns la pensiune înainte de ora 15, oo. Camerele noastre erau gata pregătite și ne-am cazat imediat, fiecare primind câte o cameră, la etajul unu.

Am întrebat dacă putem ciná și la ce oră. Din păcate, nu puteau să ne pregătească nici cina și nici micul dejun! :(Nu știu din ce cauză, dar ni s-a spus că doar pentru grupuri mai mari de turiști se gătește.

Pensiunea este o construcție cu două nivele, cu două terase și cu parcare proprie, atât în fața cât și în lateralul ei.

Este clasificata la 3 stele și dispune de o capacitate de cazare de 38 de locuri în 7 camere duble, 2 camere triple, 4 apartamente - de 4 si 5 locuri - toate cu baie proprie. Asta am aflat-o de la doamna care era prezentă mai tot timpul în pensiune.

Camera în care am stat noi este una obișnuită, nici prea mare, nici prea mică. Este mobilată cu un pat dublu, de 1,60m lățime, cu un șifonier cu două uși, cu un fel de comodă cu două uși – care ține loc și de masă – lângă care este un taburet tapițat. Deasupra ei este montat, în consolă, un TV cu diagonala de 82 cm. Pe ambele părți ale patului este câte o noptieră, dar – din păcate – nici una nu are veioză, :(lucru impardonabil la o pensiune de 3*, după părerea mea! Fereastra cu geam termopan avea perdea albă și draperie de culoare închisă. Pe parchetul din lemn se afla câte un covoraș lângă fiecare latură a patului și un altul, mai măricel, în mijlocul camerei. Să nu uit: mai era și o oglindă pe peretele din dreapta ușii, montată într-un cadru de ipsos (cred), în care-ți puteai vedea doar bustul, iar lângă ea era un cadru de lemn ce ținea loc și de cuier, având montate trei agățători pentru haine. Sub fereastră era un calorifer, dar aer condiționat nu era, de acesta nefiind nevoie, chiar dacă afară temperatura era de circa 25°C.

O bilă albă o dau pentru calitatea foarte bună a saltelelor și a lenjeriei patului, de un alb imaculat, făcută dintr-un bumbac mercelizat și satinat, cum nu am văzut nici la hotelurile de cinci stele, din afara țării.

Balconul Nici camera noastră și nici a prietenilor nu a avut balcon. În P01 se vede că nici o cameră de pe aceste două laturi nu are balcon. Nu știu dacă celelalte camere ale pensiunii au – sau nu – logii sau balcoane.

Baia era una mare, după părerea mea, dotată cu obiectele sanitare obișnuite: lavoar – cu două policioare mici, pentru săpun și pahare de sticlă - cabină de duș și vas de WC. Rezervorul lui era plasat la o înălțime joasă, pe peretele de sub fereastra mare, cu geam termopan și cu două canaturi, dintre care unul era rabatat în plan vertical. Mai era un calorifer destul de măricel pe peretele din stânga, cum intrai în baie. Am găsit consumabilele obișnuite, săpun lichid și hârtie igienică. Gelul de duș îl luăm mereu pe al nostru, de acasă. Am mai avut și câte un prosop fiecare, unul de față și unul de corp, iar la cădița de duș era unul mic, antialunecare, pentru ieșirea din cabină. Apă caldă am avut mereu, însă, tot am de cârcotit ceva: nu mi-a plăcut că – la cabina dușului – apa se scurgea pe gresia băii, perdeaua din plastic permițând acesteia să se împrăștie și în afara ei. :(

Internetul era parolat și cu parola afișată în holul de la intrarea în sala restaurantului. |A funcționat foarte bine.

Cam asta a fost cazarea noastră, despre care spun că nu a fost una „wow” , dar a fost mulțumitoare, exceptând lipsa veiozelor. Pentru două nopți n-am fost prea supărată că lipseau, dar dacă am fi stat mai mult timp, cu siguranță m-ar fi deranjat mult lipsa lor!

Chiar dacă micul dejun nu putea fi făcut, pentru prepararea cafelei am găsit înțelegere și, contra sumei de 12 lei s-au putut bea două cafele, un capucino și o cafea simplă. Un mic dejun, în ultima zi am putut mânca la un restaurant aflat la aprox. 50 m de pensiune. Am mai avut posibilitatea de-a folosi un frigider mare, din sala de mese a restaurantului, unde am pus ce am luat - la pachet – de la „Stâna Ștefanu” .

Dacă sunteți interesați de o cazare convenabilă - ca preț - pentru zona Rânca, cred că nu greșiți prea tare dacă alegeți această pensiune. :)

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de doinafil in 25.07.23 21:21:36
Validat / Publicat: 25.07.23 21:57:38
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în RÂNCA

VIZUALIZĂRI: 613 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doinafil); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 6. Camera noastră de la etajul unu.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24500 PMA (din 25 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

10 ecouri scrise, până acum

AZE
[25.07.23 22:19:50]
»

Bună seara

Ați găsit cazare la un preț bun pentru Rânca. Și mulțumesc că ați povestit despre acest loc.

O întrebare: dacă tot nu servesc cina și micul dejun doar la grupuri mai mari, în cazul grupurilor mai mici cum ați fost Dvs. s-a putut folosi ceva meseledin living, eventual bucătăria? (sau măcar mesele și scaunele) Că dacă nu este un paradox total, fac reclamă că au restaurant dar dacă nu ocupi toată pensiunea cu un grup mare nu-ți gătește.

Dar dacă se poate servi masa acolo din traistă (fie și afară pe o masă, bancă), prețul cazării este chiar ok, și locul va fi memorat de mine.

Așa ca idee la Rânca am fost de cca 3 ori, o singură dată am avut cazare în 2013,50 lei/noapte eu soția și copilul care a fost mic atunci (este descris aici pe AFA) iar proprietara avea o soră emigrată în Australia sau Noua Zelandă (nu îmi aduc aminte exact) și tocmai o aștepta să vină la Novaci (trebuia să coboare urgent) ne-a zis cum oprim încălzirea și unde lăsăm cheia a doua zi și cam asta a fost cazarea la Rânca.

adrianaglogoPHONE
[25.07.23 22:52:57]
»

@doinafil: Si mie mi se pare convenabila pensiunea asta, am notat-o si eu, pt o eventuala iesire la munte, cu prietenii.

Transalpina e minunata, am vazut-o de cateva ori.

Avantajul distantei mici, din Pitesti.

I-am dus si pe niste prieteni din Suedia, au fost incantati peste masura.

nicole33
[26.07.23 06:38:53]
»

@doinafil:

Felicitări pentru alegerea inspirată și pentru articol!

De fapt, meritul pentru această alegere este al lui Mihai

Viața mi-a oferit o surpriză plăcută acum, după 70 de ani, când s-a întâmplat să fim invitați de o rudă - posesor de autoturism - să mergem la munte într-un week-end, pe Transalpina, între 14 – 16 iulie a. c. Noi nefiind „motorizați” , îmi luasem gândul că voi ajunge să văd și eu acea - atât de frumoasă - zonă a țării.

Aşa surprize plăcute să tot mai fie

Alţii, deşi motorizaţi, încă nu au mers pe Transalpina.

Mi-a plăcut cazarea asta a voastră, modestă, dar convenabilă, cum bine ai remarcat şi tu, la un preţ avantajos pentru Rânca.

Poziţionarea pensiunii este bună, parcarea îmi pare suficientă, camera voastră a fost ok pentru clasficarea afişată, curată şi luminoasă. Pe mine, pentru două nopţi, lipsa veiozelor nu m-ar fi deranjat prea mult. Baia este mărişoară, dar perdeaua aia de plastic de la duş nu mi-a plăcut deloc.

Terasa cu supervedere din poza P16 mi se pare extraordinară.

Povestea asta cu restaurantul şi cu gătitul mai mult nu mie îmi dă impresia de neseriozitate şi nu mi se pare deloc în regulă. Sunt convinsă că v-aţi descurcat prin vecini şi aştept să ne povesteşti.

Eu aşteptam de la tine impresii recente de la "bălăceală" , dar iată că m-ai surprins cu Rânca .

doinafilAUTOR REVIEW
[26.07.23 10:55:52]
»

@AZE :

... în cazul grupurilor mai mici cum ați fost Dvs. s-a putut folosi ceva meseledin living, eventual bucătăria? (sau măcar mesele și scaunele) Că dacă nu este un paradox total, fac reclamă că au restaurant dar dacă nu ocupi toată pensiunea cu un grup mare nu-ți gătește.

Cred că nu este nici o problemă dacă aduci mâncare în traistă! Locuri la mese sunt atât în sala restaurantului cât și la cele două terase, iar doamna care era mai tot timpul acolo a fost amabilă și m-a ajutat pentru masa de seară. Mi-a încălzit, la microunde, într-un bol de la bucătăria mare, dotată cu tot ce trebuie, niște „tocan” , făcut din carne de oaie, pe care l-am luat de la o stână, la ora prânzului. Porțiile de bulz și de „tocan” - fără „ă” la sfârșit! - (o minune ) fiind prea mari nu le-am putut „dovedi” acolo, așa că am luat ce ne-a rămas și la pachet.

Ai dreptate! Fac reclamă pe sait că se pot mânca acolo toate cele trei mese, lucru pentru care ne-am bucurat și pentru care am și făcut rezervarea, daaaaaar nu pomenesc un cuvințel că se gătește numai pentru grupurile mari! Așa-i la români: „pe afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul!”

Părerea mea este că: dacă vrei să mergeți toți trei - sau și cu prieteni - la această pensiune, poți să aduci mâncare de acasă și să folosești bucătăria și mesele. Dacă ajungi vara, este o terasă descoperită (care se vede în P01), iar dacă ajungi iarna, este o terasă acoperită, la nivelul unu. Cel mai bine, însă, este ca - atunci când faci rezervarea - să întrebi dacă poți folosi bucătăria!

Mulțumesc pentru vot și ecou!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][11 voturi]
doinafilAUTOR REVIEW
[26.07.23 12:32:54]
»

@nicole33 :

De fapt, meritul pentru această alegere este al lui Mihai

Dacă ar fi fost după Mihai, am fi plătit mai mult la o altă pensiune, pe care a propus-o el! Ne-ar fi costat cam 290 lei/noapte/cameră. Așa că - la final - alegerea am făcut-o eu, pentru că sunt mai econoamă (eufemistic spus, ca să nu zic „zgârcită, pentru că nu-mi place să arunc cu banii!). El, „săracu” s-a conformat, n-a avut de ales, nu-mi iese din cuvânt!

Alţii, deşi motorizaţi, încă nu au mers pe Transalpina.

Nu a fost să fie până acum, dar timpul nu-i - încă - pierdut! Cred că merită cu prisosință să-ți faci timp să vezi acea zonă a țării, sunt niște priveliști pe care nu le uiți ușor! Unele din serpentinele alea sunt „în ac de păr” , sunt solicitante, trebuie îndemânare la condus, sunt chiar obositoare dacă vrei să faci un traseu mai lung! Cred, însă, că pentru tine n-ar fi o problemă, ești un conducător auto încercat!

Terasa cu supervedere din poza P16 mi se pare extraordinară.

Așa este, și cred că doar pe terase se poate fuma. Pe site scrie că nu se fumează în interior. Afară, însă, nu cred că ar fi o problemă!

Povestea asta cu restaurantul şi cu gătitul mai mult nu mie îmi dă impresia de neseriozitate şi nu mi se pare deloc în regulă.

Și pe noi ne-a dezamăgit dezinformarea asta scrisă pe site, că se pot mânca cele trei mese. Eram interesați doar de MD și cină! Dar n-a fost un mare neajuns, pentru că se poate mânca în zonă, fiind multe locuri cu pensiuni sau restaurante. La Stâna Ștefanu am mâncat un bulz ciobănesc și un „tocan” de zile mari, cum n-am mâncat niciodată în București!

Eu aşteptam de la tine impresii recente de la "bălăceală"...

La „bălăceală” suntem chiar acum, pe litoral, la „2 Mai” . Este cald... daaaaar, de ieri p. m. și de azi dimineață bate o „vântoasă”.... că nu este de stat la plajă, iar în apă sunt valuri mari care au adus alge din larg și care au tulburat apa la mal cu nisipul adus.

Mulțumesc pentru vot, ecou și...

Safta Radu CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.07.23 18:09:52]
»

Săptămâna viitoare mergem și noi la Rânca, am făcut rezervare pentru două nopți, mai scăpăm de căldura asta năucitoare!

Cunosc poziționarea pensiunii Paradis (în P1 se vede Vârful Păpușa) lângă aceasta se află pensiunea Hanul Lupilor, care prin 2020 se numea Hanul Domnesc (între timp s-a schimbat proprietarul) bănuiesc că acolo ați luat micul dejun din ultima zi.

Dacă ați ajuns la Stâna Ștefanu înseamnă că ați parcurs mai mult de jumătate din cea mai frumoasă parte a Transalpinei, cea dintre Rânca și Obârșia Lotrului, peisajele sunt senzaționale, sunt sigur că v-au plăcut.

Gânduri bune!

doinafilAUTOR REVIEW
[26.07.23 21:03:58]
»

Săptămâna viitoare mergem și noi la Rânca, am făcut rezervare pentru două nopți, mai scăpăm de căldura asta năucitoare!

Bine faceți că porniți spre munte! Aici, la „2 Mai” unde suntem în vacanță, astăzi nu s-a putut face baie în Mare, erau valuri înalte și bătea vântul cu putere, iar valurile au adus alge la mal și apa era tulbure, din cauza nisipului „răvășit” !

... lângă aceasta se află pensiunea Hanul Lupilor, care prin 2020 se numea Hanul Domnesc (între timp s-a schimbat proprietarul) bănuiesc că acolo ați luat micul dejun din ultima zi.

Exact acolo am mâncat ultimul mic dejun, care a fost destul de bun, îndestulător și rezonabil, ca preț! Cred că pe apropierea dintre cele două pensiuni se bazează cei de la „Paradis” , că să nu-și mai bată capul cu mersul până la Novaci, pentru aprovizionare, și nici să piardă timpul cu pregătitul mâncării.

Dacă ați ajuns la Stâna Ștefanu înseamnă că ați parcurs mai mult de jumătate din cea mai frumoasă parte a Transalpinei, cea dintre Rânca și Obârșia Lotrului, peisajele sunt senzaționale, sunt sigur că v-au plăcut.

Așa este, am ajuns dincolo de vărful munților, spre partea de nord a traseului, spre județul Sibiu. Cred că am făcut cam 80% din traseul Transalpinei, iar pe lângă „Stâna Ștefanu” am trecut de vreo trei ori, în trei zile. Peisajele sunt, într-adevăr, „de vis” , cum se spune, mai ales pentru noi, bucureștenii, care trăim între betoane!

Mulțumesc pentru vot și ecou! Să aveți un drum bun, fără probleme!

nicole33
[27.07.23 06:33:29]
»

@doinafil:

alegerea am făcut-o eu, pentru că sunt mai econoamă (eufemistic spus, ca să nu zic „zgârcită, pentru că nu-mi place să arunc cu banii!). El, „săracu” s-a conformat, n-a avut de ales, nu-mi iese din cuvânt!

Aşa şi trebuie să fie

Nu a fost să fie până acum, dar timpul nu-i - încă - pierdut! Cred că merită cu prisosință să-ți faci timp să vezi acea zonă a țării, sunt niște priveliști pe care nu le uiți ușor! Unele din serpentinele alea sunt „în ac de păr”

Sincer, nu timpul mi-a lipsit, ci... curajul. Peisajele sunt spectaculoase, sunt convinsă, dar mie mi-a fost teamă de răul de mişcare pe acele serpentine. Oricum eşti o drăguţă şi îţi mulţumesc pentru aprecieri.

Și pe noi ne-a dezamăgit dezinformarea asta scrisă pe site, că se pot mânca cele trei mese. Eram interesați doar de MD și cină! Dar n-a fost un mare neajuns, pentru că se poate mânca în zonă, fiind multe locuri cu pensiuni sau restaurante. La Stâna Ștefanu am mâncat un bulz ciobănesc și un „tocan” de zile mari, cum n-am mâncat niciodată în București!

Pe voi doar v-a dezamăgit minciunica asta cu restaurantul, în timp ce pe mine m-ar fi enervat maxim. În ultima vreme caut cazări cu cât mai multe mese şi cu mâncare bună, desigur.

Nu am mâncat niciodată tocan şi aş fi curioasă să încerc

La „bălăceală” suntem chiar acum, pe litoral, la „2 Mai” . Este cald... daaaaar, de ieri p. m. și de azi dimineață bate o „vântoasă” ... că nu este de stat la plajă, iar în apă sunt valuri mari care au adus alge din larg și care au tulburat apa la mal cu nisipul adus.

Am bănuit eu ceva. Pe canicula asta îi invidiam pe cei aflaţi pe litoral pentru posibilitatea de a se răcori când şi cum vor ei, în timp ce altora le fierb creierii la muncă.

Chiar dacă azi s-a mai răcorit şi la voi şi nu e vreme de plajă, măcar vă relaxaţi.

Sejur plăcut în continuare!

nicole33
[27.07.23 06:38:51]
»

@Safta Radu:

Săptămâna viitoare mergem și noi la Rânca, am făcut rezervare pentru două nopți, mai scăpăm de căldura asta năucitoare!

Boierie nu glumă

Te relaxezi, scapi şi de căldură, te bucuri şi de peisaje. Bună decizie ai luat.

Sejur plăcut şi să ne povesteşti la întoarcere ce descoperiri ai mai făcut!

doinafilAUTOR REVIEW
[27.07.23 13:07:08]
»

@nicole33:

Sincer, nu timpul mi-a lipsit, ci... curajul. Peisajele sunt spectaculoase, sunt convinsă, dar mie mi-a fost teamă de răul de mişcare pe acele serpentine

Să știi că te înțeleg când spui de lipsa curajului! Vărul lui Mihai, cel care ne-a invitat, este un bun și încercat conducător auto, care în anul ce vine va face vârsta de pensionare și... șofează de la tinerețe! După drumul parcurs în prima zi - de la București la Rânca, la cazare, apoi, pe serpentine în sus spre „Stâna Ștefanu” - la cota de peste 1700m - și înapoi, la pensiune, spunea că pe acele serpentine nu-i ușor de condus, pentru că sunt multe și pentru că, chiar în porțiunea „îndoită a acului de păr” cele mai multe sunt în pantă. Seara se vedea că este puțin obosit. Ne-a spus că urcușul și coborâșul de pe serpentine a fost solicitant, chiar și pentru el.

Pe voi doar v-a dezamăgit minciunica asta cu restaurantul, în timp ce pe mine m-ar fi enervat maxim

Se vede că ești mult mai tânără decât mine! De mult nu mă mai enervez pentru orice neajuns. Cu timpul vei ajunge și tu să vezi că astea sunt lucruri minore, pe care nu trebuie să le iei foarte în serios, mai ales dacă rezolvarea lor îți este la îndemână!

Nu am mâncat niciodată tocan şi aş fi curioasă să încerc

Nici eu nu am mai mâncat până acum, dar mi-a plăcut tare mult. Este carne de oaie prăjită doar în seul ei, care trebuie mâncată caldă. Cu cățeii de usturoi alături și cu mămăliguță caldă... iam, iam, iam . Dacă se mai răcește, se simte seul. Lui Mihai nu i-a mai plăcut când s-a mai răcit. Până când ne-am întors la pensiune nu s-a vărsat nici un strop din casoletă, seul închegându-se. De aceea seara am rugat-o pe doamna de-acolo să-mi încălzească, într-un bol, puțin din ce-am luat de-acolo. A fost așa de mult că am venit cu o parte din el acasă, la București! M-am „luptat” doar eu cu el, dar l-am „dovedit” !

Mulțumesc pentru răspuns ... și

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adrianaglogo, AZE, doinafil, Safta Radu
Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Paradis:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.08121395111084 sec
    ecranul dvs: 1 x 1