ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.06.2021
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Râmnicu Vâlcea
ÎNSCRIS: 28.06.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2021
DURATA: 2 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
RĂU

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
70.00%
Satisfăcător
CAZARE [camere etc]:
70.00%
Satisfăcător
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
83.75%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 25 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Pensiunea Oana Boutique

TIPĂREȘTE

În luna iunie am petrecut un weekend în zona Bran. După mai multe căutări pe site-uri de specialitate, am ales pensiunea Oana Boutique. Rezervarea am făcut-o telefonic.

Am plecat pe traseul Râmnnicu Vâlcea – Tâlmaciu – Făgăraș – Bran. Pe la ora 14 am ajuns la pensiune, ne-am prezentat la recepție, care se află la parterul clădirii. La intrarea în pensiune oaspeții erau întâmpinați cu praline de ciocolată, un pahar de socată și fructe. Înainte de a întocmi formalitățile de cazare ni s-au prezentat două camere dintre care am ales una. Apoi am efectuat formalitățile de cazare, am achitat tot sejurul (așa ni s-a cerut) și ne-am dus în cameră.

Despre pensiune

Pensiunea Oana Boutique se află în localitatea Predeluț, la 2,7 kilometri de castelul Bran. Coordonatele GPS ale locației sunt următoarele: N - 45.53167 și E - 25.35005. Dispune de parcare proprie suficient de mare.

Pensiunea oferă cazare în 13 camere duble. Fiecare cameră este dotată cu TV, WI-FI gratuit, minifrigider, uscator de păr, produse de igienă și baie proprie cu cabină de duș. Majoritatea camerelor au balcon. Căldura și apa caldă sunt furnizate de centrala termică proprie.

În curtea pensiunii este amenajată o mică terasă cu câteva mese și un loc de joacă pentru copii. Lângă terasă se află un foișor. Tot în curte este amenajat un loc pentru grătar. La parterul clădirii, lângă recepție se află un bar și un mic salon (restaurant) unde se servește micul dejun. Pensiunea colaborează cu un restaurant din Bran, cei cazați aici pot comanda produse din meniul restaurantului, care le sunt aduse la pensiune. Nu există magazin sau restaurant în apropierea pensiunii.

De la pensiune se pot închiria ATV-uri pentru plimbări la poalele munților -120 lei/ oră/ ATV (2 persoane), pentru doritori există și un ghid.

Camera 208

Când am intrat în cameră, aceasta era curată. În componența camerei se găsesc următoarele: un pat matrimonial, într-una din laterale o masuță metalică pe post de noptieră. Seara când atingeai măsuța aveai impresia că este gongul care se bate la teatru. =)) Pe măsuță era o veioză. În fața patului se află o poliță cu cadru metalic și blat din sticlă, pe care era o plantă decorativă din plastic, iar sub poliță un taburet. Pe perete este pus un televizor cu diagonala foarte mică. Pentru haine am avut la dispoziție un dulap cu trei umerașe din sârmă, identice cu cele pe care se pun hainele la curățătorie. Într-un colț al camerei era un minifrigider, iar lânga ușa de la intrare o bancă pentru bagaje. Tot mobilierul este de slabă calitate. După parerea mea din componența camerei lipsesc următoarele: un cuier, noptierele de la marginea patului, aparat de aer condiționat, plase de insecte. Lipsa plasei de insecte ne-a făcut să alergăm după două muște care s-au refugiat în cameră, fugind de ploaie.

În pat nu ne-am putut odihni prea bine, scârția la fiecare mișcare, iar salteaua a fost destul de incomodă. >:(

Balconul

Am ales camera 208 pentru că avea balcon. Acesta este cam mic. Mobilierul balconului este format dintr-o masă și două scaune. Pentru fumători, pe masă era o scrumieră. Balconul nu oferă aproape deloc intimitate, este despărțit de cel al vecinilor printr-un panou din policarbonat fumuriu, prin care se vede tot. Dacă erau vecinii în balcon trebuia să tragi draperiile, că să nu fii văzut cum stai în pat. Becul din balcon era ars.

Baia

Este destul de mică, în culori mult prea tari pentru un spatiu atât de mic, totul pare înghesuit. Pereții sunt placați cu faianță de culoare verde și portocaliu, iar pe jos este pusă gresie în ton cu faianța. În componența băii intră o cabină de duș, o chiuvetă deasupra căreia este o oglindă, vas wc, uscător de păr, coș de gunoi, calorifer și un ventilator care nu funcționa. Aerisirea băii se făcea prin cameră. Ca și consumabile am primit săpun, hârtie igienică, chit dentar format dintr-o periuță și pastă de dinți, papuci de casă și 4 prosoape.

Micul dejun

Micul dejun este inclus în preț. Se servește în sistem bufet suedez în salonul de la parter. Salonul este amenajat cu mult bun gust. În amebele zile am avut aceleași produse și anume: omletă, mezeluri, cașcaval, ouă fierte, crenvurști, zacuscă, lapte, cereale, iaurt, unt, pepene roșu, pepene galben, chec, dulceață, ceai, cafea, suc. Mâncarea a fost bună și se găseau produse pentru toți pretențioșii.

Concluzie

Nu pot să fac recomandări pentru această pensiune, însă vă pot spune că pensiunea Oana Boutique se află într-o zonă destul de liniștită, relativ aproape de castelul Bran, oferă o priveliște deosebită. Din balcon se vedeau crestele încă înzăpezite ale munților. Salonul ca și casa scărilor erau curate și amenajate cu mult bun gust. Un plus pentru gazde îl pot da pentru faptul că deși era luna iunie temperatura de afară era destul de scăzută, iar seara caloriferele erau calde.

După părerea mea în camere ar mai trebui făcute investiții, reparate sau chiar înlocuite unele lucruri. Turiștii vin pentru odihnă şi relaxare, ori serviciile oferite de gazde nu sunt tocmai cele prezentate pe site. Ne-am exprimat nemultumirile cu privire la neregulile din camera, însă deschiderea și receptivitatea gazdelor a lăsat de dorit. :(

Toate cele bune!

## end review sc

[fb]
---
Trimis de zlatna in 27.06.21 18:27:06
Validat / Publicat: 27.06.21 19:08:44
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BRAN.

VIZUALIZĂRI: 923 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (zlatna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere din balcon
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 61100 PMA (din 46 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 25.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    6 ecouri scrise, până acum

    webmasterPHONE
    [27.06.21 19:11:14]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    zlatnaPHONEAUTOR REVIEW
    [27.06.21 19:16:59]
    »

    @webmaster: mulțumesc.

    Dan&EmaPHONE
    [27.06.21 23:17:52]
    »

    Cica SB de la mine. Sau de la votul meu ca a fost nr 20. Cum nu mai urmaresc de mult evolutia voturilor, a fost o surpriza placuta sa vad mesajul automat de SB ????

    zlatnaAUTOR REVIEW
    [28.06.21 16:56:28]
    »

    @Dan&Ema:

    Mulțumesc pentru ecou și vot. Aștept impresiile tale din călătoriile recente... distracție tuturor!

    Toate cele bune!

    MioritikPHONE
    [16.07.21 23:05:15]
    »

    Am avut un sejur în Predeluț. A fost frumos. Era cam la 1 kilometru de centru Bran cu tot talcioc ul său dar părea să fie altă lume. Strada din fața locației nu era asfaltată și asta îi dădea un farmec aparte.

    "Când am intrat în cameră, aceasta era curată. " asta mi-a plăcut ????

    Când am ieșit cum era?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    sened67
    [25.07.23 19:18:48]
    »

    Amabilitate, discretie, curatenie impecabila, mobila noua si moderna, mancare excelenta oferita de casa Centiu! Felicitari proprietarilor! Recomand 100%!

    -

    BY WEBM: Text trimis spre publicare ca review. Neîndeplinind condițiile impuse de Regulament pentru publicarea ca articol distinct, a fost mutat de echipa tehnică aici, ca ecou.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Dan&Ema, Mioritik, zlatna
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Oana Boutique [Predeluț]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05269193649292 sec
    ecranul dvs: 1 x 1