Pensiunea „Moara la Fagadau”, un loc nepereche

TIPĂREȘTE

Drumul pana in Bucovina insumand peste 650 de kilometri, am optat pentru parcurgerea sa in doua etape, punctul intermediar al calatoriei reprezentandu-l Baile Tusnad, din judetul Harghita. Alegerea pensiunii s-a bazat pe informatiile de pe net, locatia deosebita fiind argumentul decisiv in alegerea pensiunii.

Cum n- am mai fost niciodata la Baile Tusnad, mie, una, locul mi s-a parut unul extrem de frumos. Si cand folosesc acest calificativ ma gandesc in primul rand la peisaj, la soarele care apunea in spatele muntelui impadurit, la firul de apa navalnica ce trece pe langa munte, spre Dunarea cea indepartata. Caci apa aceasta, putin mai lata decat un drum de tara, este Oltul, aici tanar si repezit, atat de departe de imaginea sa olteneasca, de rau-fluviu, ale carui maluri abia de poti sa le cuprinzi cu privirea, la Slatina, de pilda.

Am sunat la pensiune pentru a stabili detaliile... data, pretul, etc. Ce m-a izbit din prima clipa la interlocutorul invizibil de la capatul celalat al firului imaginar al conversatiei, a fost starea sa de relaxare... pe care a reusit sa mi-o transmita aproape instantaneu. Nimic nu punea probleme domnului Donat-nici data cazarii in preajma zilei de 1Mai, nici faptul ca doream o camera tripla... m-a asigurat ca va fi totul OK. L-am intrebat daca doreste sa ii trimitem un avans, si m-a refuzat.

Ne vedem pe 30 aprilie... m-a asigurat dumnealui.

Si ne-am vazut, intradevar.

Baile Tusnad sunt situate la aproximativ 65 km Nord de Brasov, iar drumul de la Brasov este unul in reconstructie, cu cateva semafoare si portiuni de drum pietruit.

Pensiunea se afla la 1km de la soseaua principala, coborand pe un drum pietruit din centrul statiunii catre rau. La un moment dat, pe dreapta, o cladire extrem de originala, marginita de o poienita, iti atrage atentia. E Moara de la Fagadau.

Parcarea e in spatele pensiunii, larga si neingradita. Din secunda in care cobori din masina, un freamat continuu dar discret iti inunda urechile... este firul apei Oltului. ,

Pe celalalt mal al raului se inalta muntele acoperit de brazi. Vecinatatea Oltului e marcata de o surpriza inedita, caci, granita dintre apa si curte e reprezentata de cateva imense butoaie. Transformate intr-un mod original in casute cu bancute si mese, dotate cu usa si fereastra. Fereastra se deschide catre apa, usa, catre curtea pensiunii.

Nu am mai vazut nicicand asfel de butoaie gigante, si nici o astfel de utilizare a acestra. Imi trec prin cap cateva intrebari, dar prefer sa ne gazduim mai intai. Domnul Donat ne intampina cu naturalete si seninatate, despovarat in totalitate de tot ceea ce inseamna stresul cotidian. Ne conduce catre camera pe care ne-o rezervase... pe scari, la primul etaj... ”E tripla, sper”, l-m interpelat eu, mai mult in gluma... Mda, sunteti trei... mai bine stati aici, si ne-a deschis una dintre usi. Surpriza, camera cu pricina nu era tripla, si nu era nici macar o camera... era vorba de un intreg apartament.

Doua camere, hol si baie. Singura rugaminte a fost ca sa nu deranjam cel de-al doilea pat in camera unde avea sa doarma domnisoara. Si asta fara sa ne adauge ceva in plus la pret... 120Ron cazare si mic dejun.

Camerele erau in egala masura confortabile si spatioase, cu mobilier nou si televizor. Baia, la fel de spatioasa si ea, cu toaleta si bideu, mobilata si utilata cu bun gust.

Peisajul e unul de-a dreptul superb, iar privelistea „din butoi” este una cu totul speciala. Langa butoiele amenajate se afla un balansor... un loc de refugiu de unde nu te-ai mai fi dat dus. O pasare, undeva, lansa cateva sunete ascutite. Domnul Donat ne-a explicat: e suparata ca stam aici si nu poate ajunge la casuta unde i s-a pus mancarea. Si tot el ne-a explicat ca aici, la han, este locul in care a invatat sa „citeasca” natura... de la semnele care anunta ploaia pana la adancimea apelor repezi ale Oltului.

Restul pensiunii l-am vazut a doua zi dimineata, caci in acea dupa-amiaza am vrut sa profitam de timpul frumos si sa mergem la lacul Sfanta Ana.

Drumul pana acolo e de vreo 20km, cand mai bun, cand usor accidentat, cert este insa ca lacul merita tot efortul. Nu am mai vazut, cred, un lac atat de spetaculos precum acesta... mai mult decat Lacul Rosu sau Lacul Bicaz, Lacul Sfanta Ana mi-a ramas in suflet.

Peisajul este cu adevarat unic... padurea de brazi inconjoara lacul de jur imprejur, brazi seculari avansand pana aproape de luciul apei. Dar cred ca imaginea cea mai spectaculoasa, cea care ne-a marcat, este aceea a soarelui care, la apus, se sparge in milioane de mici sori, ce se topesc si apoi renasc, neostoit, in luciul vibrant al apei.

Ne-am intors la Baile Tusnad, cu amintirea unui apus magic, nu inainte de a ne abate cativa kilometri din drum, pentru a arunca o privire si la Balvanos.

Cand am ajuns la Tusnad, se inserase. Am mancat mamaliga cu branza si smantana, si clatite cu gem de afine. Foarte, foarte bune ambele feluri. Palinca a venit din partea casei (tare... prea tare pentru gustul meu, dar foarte apreciata de domni) si o bautura inedita ne-a atras atentia; suc de dovleac... o reteta impla si foarte, foarte gustoasa.

Am dormit neintorsi, iar a doua zi dimineata am avut prilejul de a vizita si restul pensiunii, respectiv barul din sala de jos, unde era si o masa de biliard si un imens cuptor. Afara, in curtea interioara, cateva mese si scaune invaluite in verdeata, formau o terasa foarte imbietoare. O fantana in centru servea drept "frigider” estival...

Ne-am fi dorit ca timpul sa se opreasca in loc si sa nu mai plecam niciodata din liniste aceea aproape materiala si din decorul inedit ce constituiau universul domnului Donat. Dar era deja ora 10 si ne asteptau, nebanuite, alte aventuri, alte drumuri, alte experiente, dintr-unul dintre cele mai frumoase concedii de care am avut parte in ultimii ani...

---

VIZUALIZĂRI: 7517 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI