ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 27.01.2016
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • --- M ---
    GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Targu-Jiu
    ÎNSCRIS: 08.07.14
    STATUS: SENATOR
    DATE SEJUR
    SEP-2015
    DURATA: 2 nopți
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CAZARE [camere etc]:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    98.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    la PMM* = 20 EUR
    *PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

    TIMP CITIRE: 5 MIN

    Ca la mama acasă

    TIPĂREȘTE

    Participarea la un eveniment în Sibiu mi-a creat posibilitatea petrecerii unui weekend relaxant în Mărginimea Sibiului. De problema cazării s-a ocupat un coleg care locuiește în Sibiu și acesta a ales (în cunoștință de cauză) Pensiunea Hanzu Maria Ileana din satul Gura Râului.

    După ce mi-a fost comunicat locul de cazare, am intrat pe internet să văd imagini și să caut impresii despre pensiune. Ceva mi se părea cunoscut și nu după mult timp de căutare mi-am dat seama că citisem deja impresii despre această pensiune, fiind vorba despre review-ul scris de Safta Radu. Recitind această postare i-am urmat sfatul (mulțumesc pe această cale) și de la Tălmaciu am parcurs itinerariul spre Gura Râului prin Sadu - Cisnădie - Cisnădioara - Rășinari - Poplaca, variantă care ne-a oferit peisaje frumoase și ne-a permis să vizităm câteva obiective turistice despre care voi scrie într-un review viitor. Altă variantă de deplasare era prin Sibiu (sau pe centura sa) – Cristian – Orlat, variantă pe care am adoptat-o la întoarcere.

    Pensiunea este situată într-un loc liniștit, pe o stradă secundară, foarte puțin circulată, destul de aproape de piața din centrul satului. Un alt punct tare al pensiunii este vecinătatea cu o pădure de pini. Dacă vă doriți liniște și relaxare, aici e locul potrivit pentru a petrece câteva zile. Adresa pensiunii este strada Principală, nr. 843, iar coordonatele GPS: N 45.7293400; E 23.9797800.

    Am ajuns la pensiune în jurul orei 18.00, conduși de dispozitivul GPS și am fost întâmpinați de către participanții la acel eveniment, care sosiseră deja și așteptau în foișor la un ”pahar de vorbă” sosirea celorlalți. Pe timpul sesiunii de pupături și îmbrățișări a apărut și proprietarul pensiunii, care a umplut rapid două pahare cu țuică și vișinată din producția proprie. Abia după ce am ciocnit un pahar cu cei care ”prestau” deja am făcut cunoștință și cu doamna Maria, care ne-a condus în camera noastră, cea cu nr. 3.

    Pensiunea este construită pe 2 nivele și oferă 10 locuri de cazare în 5 camere, toate cu baie proprie. În cazul grupului nostru, fiind vorba de șapte familii, gazdele au pus la dispoziție încă două camere cu dotări similare. Cele cinci camere nu au balcon propriu, dar au la dispoziție un living și un balcon care permite ”scanarea” curții pensiunii și a pădurii de pini de pe dealul învecinat.

    Camera, nu foarte spațioasă, dar luminoasă și curată, a fost mobilată simplu, în stil tradițional aș putea spune, deoarece în aceasta sunt multe obiecte decorative tradiționale. Am avut la dispoziție două paturi single unite, noptierele aferente, un dulap pentru haine cu o singură ușă și cu doar 3 umerașe (aceasta este singura nemulțumire a mea legată de pensiune), o masă cu două scaune, televizor și o placă cuier amplasată după ușă. Saltelele au fost confortabile iar lenjeria (de culoare albă) curată. Camera nu dispune de aparat de aer condiționat, dar în cele două zile nu i-am simțit lipsa deși ziua afară a fost destul de cald.

    La internet m-am conectat doar din cameră, iar acesta a funcționat foarte bine.

    Baia, destul de mică, este dotată cu toate instalațiile necesare și curată. Deși nu are cabină la duș, datorită perdelei apa nu se împrăștie pe gresie. Dintre consumabile gazdele au asigurat hârtie igienică și săpun lichid.

    Pe site-urile de turism despre restaurantul pensiunii se spune că are 20 de locuri, dar în realitate încap cu ușurință mai multe persoane. Acesta este decorat cu gust, are o combină muzicală și un Tv Led montat pe perete.

    Și acum să trecem la punctul forte al pensiunii: gastronomia. În cele două zile am servit de cinci ori masa aici, începând cu cina de vineri seara și terminând cu micul dejun din ultima zi. Mâncarea a fost delicioasă și foarte multă cantitativ. Doamna Maria, o gospodină desăvârșită, ne întreba tot timpul ce să ne mai aducă, deși pe mese era destulă mâncare. Nu pot scoate în evidență un preparat anume, însă pot spune că tot ce am mâncat aici a fost gustos. Concluzionând, servirea mesei aici nu este recomandată persoanelor care țin la silueta lor. Am apreciat și faptul că dimineața găseam cafeaua făcută la intrarea în restaurant, cei care se trezeau mai devreme ”aveau obiectul muncii” până ne strângeam toți la micul dejun.

    Curtea pensiunii este destul de spațioasă, în mijloc este amenajată cu pavele, iar pe margine sunt multe flori frumoase.

    Turiștii își pot parca mașinile în curtea pensiunii, încap cinci mașini, chiar dacă asta înseamnă că mai există și blocaje. Mașinile sunt în siguranță deoarece proprietatea este păzită de un câine rău (nu papă tot). Lăsând gluma la o parte, îl veți vedea într-o fotagrafie pe Tanu, simpaticul cățel al familiei Hanzu.

    Despre gazdele noastre nu am decât cuvinte de laudă, oameni serioși, primitori, interesați cu adevărat de satisfacția celor care le calcă pragul, proprietari de pensiune care au deprins tainele turismului rural.

    Oaspeții se pot relaxa jucând billiard și ping-pong în sala de la subsol, pot juca rummy, șah sau fotbal de masă.

    Zona este ofertantă în ceea ce privește obiectivele turistice. Astfel:

    - la 3 km de sat este barajul lacului de acumulare de unde sunt alimentate cu apă municipiul Sibiu și o parte dintre localitățile învecinate;

    - la 9 km, în localitatea Sibiel este Muzeul de icoane pe sticlă;

    - la 24 km, în orașul Cisnădie puteți vizita Biserica Evanghelică Fortificată și Muzeul Industriei Textile;

    - la 20 km, în Cisnădioara puteți vizita Biserica Fortificată de pe dealul Sfântul Mihail, care oferă o panorama frumoasă asupra localităților învecinate;

    - la 18 km este stațiunea Păltiniș;

    - la 9 km este Biserica cetate din Cristian;

    - la 10 km, în comuna Rășinari puteți vizita Casele memoriale Octvian Goga și Emil Cioran, muzeul etnografi și ruinele cetății de pe Dealul Cetățuia;

    - la 42 km este Cetatea Câlnic.

    Satul Gura Râului este unul tipic săsesc, cu casele aliniate la stradă, cu porți și garduri înalte. Timpul parcă curge altfel aici, iar oamenii sunt detașați de grijile cotidiene.

    Noi ne-am simțit foarte bine la Pensiunea Hanzu Maria Ileana și ne-am propus să revenim.

    Recomand cu căldură acestă pensiune, pentru ospitalitatea gazdelor, pentru liniștea de aici, precum și pentru posibilitățile de relaxare.

    Vacanțe frumoase tuturor!


    [fb]
    ---
    Trimis de costy69* in 27.01.16 15:19:32
    Validat / Publicat: 27.01.16 16:04:52
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GURA RÂULUI [SB].
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3629 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (costy69*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P04 Flori în curtea pensiunii
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 27200 PMA (din 29 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 20.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    Safta Radu
    [27.01.16 17:27:53]
    »

    Salutare! Pentru mine este o reală plăcere să văd că oamenii merg în anumite locuri ca urmare a recomandărilor mele, şi mai ales să constate că la destinaţie lucrurile sunt aşa cum le-am descris. Până la urmă acesta este scopul unui review, să ofere informaţii utile celor care doresc să călătorească şi să viziteze locuri noi.

    Într-adevăr, traseul către Gura Râului prin Cisnădie şi Poplaca este mult mai frumos şi mai puţin aglomerat decât cel prin Sibiu.

    Imediat după Craciunul de anul trecut am poposit pentru a patra oară la pensiunea Hanzu Maria Ileana, ce-i drept pentru o singură noapte, şi am observat că ospitalitatea gazdelor este aceeaşi, că nu s-a schimbat nimic în comportamentul lor, sunt aceleaşi persoane, joviale, deschise, primitoare.

    Vă doresc călătorii frumoase!

    costy69*AUTOR REVIEW
    [27.01.16 18:47:31]
    »

    @Safta Radu - Mulțumesc pentru vizită și încă o dată pentru recomandările referitoare la traseu.

    Pe lângă faptul că oferă peisaje frumoase, traseul prin Cisnădie și Cisnădioara oferă și multe obiective turistice. Din păcate noi nu am avut mult timp pentru acestea.

    Referitor la familia Hanzu, mă așteptam la să aibe aceeași atitudine ospitalieră față de turiști. Asta explică de ce oamenii revin aici, de ce pensiunea este atât de căutată.

    Numai bine și călătorii frumoase!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    costy69*, Safta Radu
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Hanzu Maria Ileana:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.061033010482788 sec
    ecranul dvs: 1 x 1