Dor de bine, dor de munte...

TIPĂREȘTE

După o iarnă cu niște probleme de sănătate și o stare de spirit nu tocmai grozavă, la început de iunie a răsărit soarele și pe ulița mea! ????

Vorba vine „soarele” , că o răpăială a dat zilnic, da’ nu ceva supărător, atât cât să împrospăteze aerul și așa foarte curat. Și vorba vine pe „ulița mea” , căci binele de care vreau să fac vorbire acilea l-am resimțit nu acasă, ci în deplasare, într-un loc situat, ce-i drept, nu foarte departe de București - aproape 200 km, străbătuți pe ruta Ploiești-Sinaia-Predeal-Pârâul Rece-Râșnov-Bran-Șimon. Un traseu pe Valea Prahovei de care chiar îmi era dor, cu un punct terminus inedit pentru mine, cu toate că prin zona Bran-Moeciu am bântuit de foarte multe ori.

Deci destinația acestei călătorii a fost Șimon, un sat superturistic, în mare parte alcătuit din pensiuni cu 1-2 etaje care își așteaptă vizitatorii tot timpul anului, având și pârtii de schi în apropiere. Administrativ, ține de Bran, și la el se ajunge cotind la stânga (urmând indicatorul de circulație) la ieșirea din Bran către Rucăr de pe E574.

De aici încolo se așterne un drum asfaltat, dar plin de gropi și lipsit de trotuare, care străbate localitatea de la un capăt la celălalt cale de vreo 5-6 km. Drumul acesta - denumit după doctorul docent Iancu Gonțea, specialist în nutriție și fiu al satului - este în fapt strada principală a localității, și la numărul 182, aproximativ la jumătatea sa, se află Pensiunea Dor de munte. În rest, din cauza configurației așezării, între dealuri, urmând cursul râului Șimon, din șosea nu răzbat decât câteva străduțe scurte, pe care se înșiră alte și alte clădiri cu destinație turistică.

Pensiunea Dor de munte nu e semnalizată din stradă, așa încât vă sfătuiesc să luați ca punct de reper panoul publicitar Pensiunea și Restaurantul Brandeberg (la dreapta), și vizavi, biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva. Pe aceeași parte cu biserica găsim căsuța „noastră” , cuibărită între alte două stabilimente similare: Pensiunea Crețu și Conacul Șimonean.

Site-ul propriu, http://www.dordemunte.ro/, nu funcționează, dar au în schimb cont pe Facebook: pe FB.

Până la acest mini-sejur nu am știut cât de populară este denumirea Dor de munte, dar am văzut acum cu ochii mei alte două doruri în Pârâul Rece și Moeciu de Sus, și pe net am mai găsit alte câteva la Lupeni, Sadova (Bucovina), Predeal, Poiana Mărului, Arefu (Transfăgărășan), Rânca, Băile Borșa, precum și cabane în Rucăr, Fundoaia (Sărmaș) și Teșila (Valea Doftanei). Atenție, așadar, nu care cumva să încurcați borcanele! ????

Trebuie să vă spun (oarecum) din start că alegerea nu mi-a aparținut, ci a reprezentat opțiunea unui coleg de liceu al soțului, vechi client al pensiunii, iar ocazia întâlnirii a fost sărbătorirea vârstei de 70 de ani a participanților (în afara lui Adrian, cel mai puști dintre ei, dat la școală mai devreme), cu toții absolvenți ai Liceului Mihai Viteazul din Ploiești, veniți cu sau fără aparținători. În total am fost vreo 25 de oameni, și deși nu-i cunoșteam decât pe doi dintre ei și n-am putut contribui la discuțiile lor interminabile despre profi și elevi, teze, facultăți urmate și destine în viață, am găsit subiecte de interes comun cu mulți și m-am simțit excelent în compania lor.

Cum însă acest review nu este o evocare a trecutului, oricât de glorios ar fi el????, e cazul să trec acum la fapte, adică la descrierea pensiunii.

Aceasta cuprinde două clădiri: cea de la stradă, care ne-a găzduit pe noi și este totodată și locuința proprietarilor, are dimensiuni mai mici și un singur etaj mansardat, iar de la ea pornește un drum în pantă lejeră care urcă spre a doua clădire, mai mare, cu două etaje (al doilea fiind și el mansardat) și cu restaurant la parter.

Un spațiu extrem de generos te întâmpină în curtea înierbată, foarte îngrijită, punctată de copaci, precum și de mese și bănci din lemn protejate de umbrele mari, locuri potrivite pentru stat la taclale în momentele însorite din zi, eventual cu o berică în față. La foișorul cu grătar alăturat și spațiu de joacă pentru copii prevăzut cu leagăne, căsuțe și tobogan se poate ajunge și urcând o scară din dreptul primei clădiri iar în lateral față de clădirea mare se află parcarea, cu suficiente locuri de lăsat mașinile, după părerea mea.

În curte se mai afla un grajd din care se auzea sporadic mugetul unui animal domestic rămas ascuns și neidentificat????, însă vedeta incontestabilă era o văcuță bălțată tare drăgălașă, care păștea toată ziua cu aerul de un calm profund al unui bătrân filozof înțelept????. Pe ea am reușit s-o fotografiez, în schimb nu am avut succes cu cei doi câini și cu motanul, mult mai iuți de picior - pardon, de labe. ???? Ba nu, greșesc, uitându-mă acum la fotografii am observat că l-am „prins” într-una din ele și pe motan, ce-i drept întors cu fundul la mine. Rușinică! ????

Parcă ar mai fi mers și niște răsaduri de flori care să completeze atmosfera, dar și așa peisajul, predominat verde, făcea toți banii: în față, peste drum, un deal cu niște case răzlețite, în spate altă colină, plină cu flori de câmp galbene. Liniște și pace, exact ce-i trebuie creierului obosit ca să-și refacă celulele cenușii.

Așa cum vă spuneam, domiciliul nostru temporar a fost în clădirea mai mică. Am locuit la etaj, în camera 4, o triplă mansardată de cca. 18 mp, foarte curată, cu un pat de o persoană și unul matrimonial lat (de 2 metri, probabil), cu saltea, pilote și cearșafuri de excelentă calitate, dar cu perne prea moi (asta ca să critic și eu ceva, un detaliu nesemnificativ, pentru care nu merită să scad scorul pensiunii, căci ne-am odihnit foarte bine). În afară de paturi, am mai avut un șifonier mărișor, un televizor de mărime acceptabilă și cu destule canale, dar pe care abia dacă l-am deschis, precum și două noptiere, însă fără veioze. De remarcat, caloriferele au funcționat fără pauze, așa că noaptea am fost nevoită să mă scol ca să crăp geamul... ???? Vederea era spre curtea Pensiunii Crețu.

Baia spațioasă cuprindea un vas WC, chiuvetă și cadă. Am avut apă caldă la discreție și drept consumabile prosoape albe, săpun lichid și destule suluri de hârtie igienică.

În această clădire, camerele nu au balcon propriu, însă există două mici terase echipate cu scaune și mese din plastic pe care poți sta la soare bându-ți cafeluța. Noi nu am profitat de facilitate și am preferat să ne savurăm licoarea de dimineață pe terasa de la clădirea cea mare, cu toate că la parter aveam o bucătărie cu aragaz, frigider, toaster și cuptor cu microunde și un minim de oale, tacâmuri și veselă. E bine însă de știut pentru cei mai comozi din fire sau mai dornici de liniște absolută.

Foarte interesant mi s-a părut aranjamentul de la parter: în afara bucătăriei, acesta mai cuprindea o zonă de relaxare cu canapea și fotolii, plus două spații de luat masa, unul din ele cu o sobă cu rol pur decorativ (bănuiesc), iar pe un holișor am zărit o pianină. La asta chiar că nu mă așteptam... ????

În clădirea cea mare cred că există terase comune pentru fiecare pereche de camere, însă mai mult decât a sublinia că încăperile sunt duble, triple sau apartamente, nu am ce să adaug, pentru simplul fapt că nu le-am vizitat. Estimez că pensiunea dispune în total în cele două clădiri de 15 spații de cazare.

Despre parterul din clădirea mare vă pot spune însă mai multe.

În primul rând trebuie să menționez terasa spațioasă, cu mese lungi din lemn și scaune grele, din același material, plus două mese joase cu fotolii din imitație de răchită. E locul unde ne-am băut cafeaua preparată la espresorul așezat pe o măsuță de serviciu sau berea sau ce o mai fi fost pe acolo, admirând curtea, vaca și dealul de vizavi de stradă. Și butonând pe telefon (am avut Wi-Fi) și trăncănind la nesfârșit, bun înțeles...

Restaurantul este format din două încăperi măricele. Prima din ele a fost special amenajată pentru grupul nostru numeros cu o masă lungă și scaune grele cu tapițerie din imitație de piele. Lipite de perete erau două dulapuri din lemn masiv cu câteva decorațiuni simpatice. În a doua încăpere, același tip de mese fuseseră lăsate... de capul lor, înconjurate de câte patru scaune.

Buuun, să trecem acum la capitolul mâncare. Pe care nu mă sfiesc să o categorisesc cu un singur cuvânt: EX-CEP-ȚIO-NA-LĂ!!! ????

În prețul de 1.320 lei pentru 3 nopți - 2 persoane, am avut incluse două mese zilnice: micul dejun, servit pe la 9:30, și prânzul târziu sau cina timpurie, cum vreți să-i spuneți, în jurul orelor 17. Iar mâncarea, preparată de bucătarii pensiunii în bună parte din ingrediente locale, a fost mai mult decât îndestulătoare și extrem de variată.

Dimineața, pe lângă obișnuitele platouri cu cașcaval, brânză, trei tipuri de mezeluri, măsline și felii de roșii și castravete, am fost cadorisiți cu zacuscă, salată boeuf și de ciuperci, dovlecei pané și bulete de cașcaval. Desigur, nu lipseau pâinea prăjită, untul, dulceața, ceaiul și laptele proaspăt muls de la văcuța proprietarilor. La cerere, ni se pregătea pe loc omletă sau ouă ochiuri.

Îngreunați după un asemenea festin culinar, noi o luam apoi din loc pentru a vizita împrejurimile, de unde ne întorceam pe la orele 14 și fie ne odihneam în cameră, doborâți de aerul tare de munte????, fie socializam... în așteptarea cinei.

Care era compusă din două tipuri de ciorbe/supe la alegere (de văcuță sau cu găluște; cu perișoare sau legume; de burtă sau rădăuțeană), urmate de două feluri principale (friptură de porc sau cârnați cu piure; aripioare de pui prăjite sau tochitură cu mămăliguță și mujdei de usturoi) acompaniate de murături. Iar la final, apoteotic, diverse sortimente de prăjituri de casă. Și o dată ne-am regalat cu mici sandvișuri cu unt și icre negre pe post de aperitiv. ????

Dragii mei, aproape că m-am bucurat că sejurul nu a durat decât trei zile, altfel riscam să nu mai încap în haine... ????

Dar apogeul abia acum urmează: de Înălțare, gazdele ne-au făcut o surpriză nemaipomenită. Ne-au întâmpinat pe terasă cu ouă roșii, cozonac și... șorici de la porcul care se învârtea grațios la proțap, alături de câțiva pui... așa, să fie. ????Iar la final, pour la bonne bouche, un tort delicios și frumos decorat cu inscripția „La mulți ani, 70 ani!” (repetiția nu-mi aparține). De prisos să vă descriu extazul papilelor noastre gustative, presupun că vi-l puteți imagina și singuri.

Băuturile: cafeaua a fost gratis și la discreție pe tot parcursul zilei (și eventual al nopții); vinul a fost adus de un participant, la fel și șampania; cu sucuri și bere te serveai din vitrina frigorifică din sala de mese și notai într-un caiet consumația, pe care o achitai la final. Precizez că nu ni s-a solicitat niciun avans și că noi am plătit totul cu cardul, dar se putea - evident - și cash.

Cât despre servicii, chiar nu dispun de suficiente epitete laudative pentru a le descrie: amabilitate desăvârșită, disponibilitate și promptitudine maximă. De pildă, la masă am fost serviți de o singură tânără, care reușea - numai ea știe cum - să ne mulțumească pe toți fără a exista timpi morți.

Acord fără rezerve un ???? cu felicitări nu numai la acest capitol, dar și la toate celelalte: gastronomie, curățenie, amenajarea și dotarea camerelor și spațiilor comune, îngrijirea curții. Iar dacă adaug și marele atu al peisajelor înconjurătoare, avem imaginea completă a unei pensiuni cu o ofertă de excepție. Recomand din toată inima! ❤️

Ah, și încă un argument în favoarea acestei unități de cazare: poziția sa, în apropierea unor atracții turistice bine cunoscute.

Orașul Râșnov se află la cca. 20 km, și în drum am vizitat și noi cetatea (i-am dat ocol numai, din păcate, fiind în renovare; 12 lei parcarea: 7 lei/persoană urcatul și coborâtul cu tractorul...). Bran cu celebrul său castel este la cca. 5 km distanță, și am ajuns și acolo - deși eram în mijlocul săptămânii, am găsit aglomerație și nici nu vreau să mă gândesc cum arată în weekend. Moieciu de Sus și Cheile Grădiștei, ambele dezvoltate enorm în ultimii ani, sunt la 12-15 km, la fel și Zărnești cu rezervația de urși, în timp ce luxosul Fundata Resort se găsește ceva mai departe.

Așadar, nicio șansă să vă plictisiți! ????

---

VIZUALIZĂRI: 1027 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI