GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Dealu Morii 3*, Cârțișoara, o cazare superbă
Pentru a urca pe Vănătarea lui Buteanu, un alt vârf de peste 2500 m, aveam nevoie de o cazare în Cârțișoara. Am ales acestă pensiune care se prezenta prin recenziile pozitive ale turiștilor, o căsuță din povești, frumos decorată și minuțios amenajată, dar mai ales pentru recenziile referitoare la gazde. Am făcut alegerea perfectă pentru noi și de această dată, abia așteptăm să ne reîntoarcem acolo anul viitor împreună cu băiatul nostru.
Adresa
Pensiunea este ușor e găsit, se află pe strada Principală, nr. 26, Cârțișoara, jud. Sibiu. Vis-a –vis este magazinul "La doi pași" de unde puteți face cumpărături.
Pensiunea
Pensiunea oferă turiștilor 5 camere, este o pensiune intimă, foarte curată, decorată cu foarte multe obiecte, colectii vechi, unele primite în dar de la turiștii care s-au reîntors acolo, așa cum o vom face și noi. Este liniște iar despre domnul proprietar Florin, nu am cuvinte să-l descriu cât mai bine și corect, este un om care își pune sufletul pe tavă pentru ospitalitatea turiștilor, un suflet uriaș de care ți se face dor imediat ce pleci. Am citit recenziile despre vișinata și rachiul cu care își întâmpină toți musafirii. Da, așa este, am fost poftiți "la recepție", dar pe lângă miraculoasele licori “dezlagătoare de limbă”, domnului Florin îi place să stea la povești cu persoanele care doresc să socializeze, dacă nu doriți, dânsul se retrage politicos și vă lasă cu ale voastre treburi.
În curte sunt amenajate trei terase, tocmai pentru a avea intimitate fiecare grup cazat acolo. Dacă doriți să gătiți, aveți la dispoziție în curte un cuptor, un grătar iar în bucătăria echipată cu tot ceea ce aveți nevoie de la tacâmuri farfurii, oale, etc., aveți un aragaz și un cuptor cu microunde.
Masa se serveste într-o încăpere mare, frumos decorată, special destinată acestei activități. Aici este și un televizor mare.
Camera
Camera noastră a fost o cameră dublă, aflată la etaj. În cameră am avut un pat matrimonial cu două noptiere, cu aplice în loc de veioze, un dulăpior pe care era amplasat televizorul, un cuier, tablouri, un calorifer mare. Am avut căldură în cameră și apă caldă tot timpul.
Baia este mare, dotată cu o cabină de duș care se închide ermetic, am avut două prosoape mari de baie, săpun lichid Dove, hărtie igienică.
Noi am dormit bine, a fost liniște și cald în cameră.
Am mai vazut camera cu doua paturi matrimoniale, cu mobilerul pictat si vana cu hidromasaj. Am sa atasez fotografiile facute de mine cu aceasta camera mare si splendida. Eu am cerut sa vad aceasta camera pe care am vazut-o in fotografiile de pe net.
Pensiunea are wi-fi care funcționează foarte bine atât în cameră cât și în curte.
Parcarea se poate face atât în curte cât și la poartă.
Recomandarea
Cu siguranță vom reveni la anul pentru că mai avem de cucerit câteva vârfuri de peste 2500m din Munții Făgăraș, dar îl vom aduce și pe juniorul nostru aici să urcăm cu el măcar până la Lacul Capra, iar pensiunea Dealu Morii are ceva magic, parcă nu te lasă să pleci și dacă o faci, vrei să te reîntorci acolo.
Trimis de Dana2008 in 20.10.19 18:25:37
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CÂRȚIȘOARA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.72833000 N, 24.57460700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Pensiunea Dealu Morii [Cârțișoara, SB], TRANSFĂGĂRAȘAN" (deja existentă pe sait)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 Nimic nu ne-a stat în cale. Nici măcar ploaia — scris în 28.06.15 de Safta Radu din ROșIORI DE VEDE - RECOMANDĂ
- Jun.2015 Revenim ! — scris în 15.06.15 de Savastre din BACAU - RECOMANDĂ
- Mar.2015 Mai bine ca acasa — scris în 08.03.15 de Alice_mihaela din SIBIU - RECOMANDĂ
- Dec.2014 Neseriozitate — scris în 03.01.15 de aristocrata din BUCUREșTI - nu recomandă
- Oct.2014 Acolo unde businessul si pasiunea formeaza un cuplu — scris în 21.10.14 de nicoleta218 din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 O pensiune foarte cocheta — scris în 14.08.12 de mada_g din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Proprietari foarte primitori! — scris în 28.07.11 de corinamocanu din BUCURESTI - RECOMANDĂ