În mijlocul naturii

TIPĂREȘTE

Cea de-a doua opțiune de cazare pentru minisejurul de după Paști (că doar de Paști peste tot e plin iar prețurile o iau razna, deși patul e la fel de mare, debitul apei la duș e același iar hârtia igienică are tot atâtea straturi), a fost aleasă după mai multe verificări de distanțe, trasee, obiective turistice și discuții cu proprietarii a două dintre pensiunile care s-au calificat în finală.

Și anume Pensiunea Dacica din satul Alun și Căsuța din Valea Regilor, satul Grădiștea de Munte, ambele localizate în arealul în care au trăit strămoșii noștri daci, intenția noastră fiind de a le călca nițel pe urme.

A ieșit câștigătoare (și ne-a luat banii) prima dintre ele, însă în ultima zi a sejurului prin județul Hunedoara aveam să o vizualizăm la marginea drumului spre Sarmisegetusa Regia și pe cea de a doua, căreia – vă dați seama – i-am trecut ușa, curioși de a afla” pe viu” , într-un raid scurt, dotările.

Este atât de drăguță și elegantă, amenajată și întreținută cu bun gust încât te atrage imediat. Și chiar o recomand celor care ajung în inima Daciei și caută cazare. Minusul care ne-a determinat să alegem altceva l-a reprezentat, în primul rând, lipsa meselor din ofertă, cei care care ajung acolo urmând a se autogospodări sau a lua mesele la un restaurant aflat la circa 150 metri distanță.

Revenind la Pensiunea Dacica, musai a vă împărtăși satisfacția și împlinirea unei șederi minunate, într-un cadru mirific de munte, alături de oameni dedicați meseriei lor și celor care le calcă pragul.

Ce ne-a atras? Simplu: avea biciclete de închiriat, promptitudinea responsabilului, care ne-a oferit – pe mail - detalii în intervale extrem de scurte de la solicitare și existența unei biblioteci.

Mă simt nevoit a aminti la început inconvenientul singular resimțit, dar care nu ține de cei ce păstoresc bunul mers al pensiunii, și anume cel al proastei infrastructuri, ultimii 6 km până la stabiliment reprezentând un amalgam de gropi, drum prost pietruit și hurducături pentru micuța noastră mașinuță ale cărei opinteli și mers în viteza melcului făceau să-i fim părtași suferinței.

Aveam să aflăm de la șeful pensiunii că ne-am bucurat de privilegiul să parcurgem respectiva distanță pe cel mai” modernizat drum” din toate timpurile existenței sale, sufragiile acordate la alegerile de anul trecut noului primar de către cei câțiva localnici fiind răsplătite în prezenta primăvară cu vreo câteva bascule de pietriș.

Am ținut să precizez aspectul negativ la debut întrucât a reprezentat și pentru noi doar o nemulțumire ocazională (parcurgerea celor 6 km) restul serviciilor fiind de natură extrem de apreciativă.

Și o să amintesc poziționarea stabilimentului, de-a dreptul mirifică, efectiv nu găsesc tastele pentru a realiza cadrul natural... Voi lăsa pozele să grăiască în locul meu. Doar atât vă pot spune, două culori aveam în fața ochilor în zilele petrecute acolo: verdele pădurilor, fânețelor și albastrul pur al cerului în primele două zile și verdele mai crud al pădurilor, fânețelor și plumburiul norilor în cea de-a treia zi când ploaia ne amintea că sejurul la munte este imprevizibil.

Pensiunea oferă cazare în camerele unei construcții de lemn ridicate pe două niveluri, noi având posibilitatea de a alege catul și, bineînțeles, l-am ales pe cel superior pentru a nu fi deranjați de scârțâitul treptelor pe timpul urcării și coborârii celorlalți colocatari.

De asemenea, se află la dispoziția turiștilor un număr de 5 căsuțe din lemn, fiecare decorată în altă culoare, toate având toaletă și dușuri comune.

Camera noastră era de mărime medie, suficientă pentru a adăposti un pat dublu, două noptiere cu veioze deasupra lor și o măsuță mică pe partea opusă patului.

Televizor nu aveam în cameră, dar, sincer, nici nu i-am dus dorul. Acest obiect, pe care eu îl consider doar de decor într-o vacanță, nu ne influențează atmosfera, cu atât mai puțin într-o zonă atât de frumoasă.

Nu era chiar curățenie lună iar finisajele pereților lasă – intenționat zic eu – impresia de neterminat, dar rustic.

În micuțul hol de la intrare găseai un dulap a cărui ușă amintea de ușa magaziei noastre, un cuier și o băncuță pentru poziționarea trolerului.

Baia respecta aceleași coordonate medii de confort, cu un vas de toaletă, o cabină de duș, o chiuvetă și o oglindă, toate de culoare albă, excepție făcând rama geamului și cea a oglinzii.

Cabina de duș nu închidea ermetic, iar oglinda – din cauza acoperișului clădirii – e poziționată sub nivelul feței mele, astfel încât la bărbierit ori stau pe vine, ori mânuiesc aparatul cu atenție sporită” în orb” pentru a nu mai adăuga obrazului și alte crăpături în afara ridurilor ce îmi proclamă vârsta.

Una din atracțiile menționate mai devreme a reprezenta-o biblioteca. Toată stima și considerația pentru cei care au pus umărul la adunarea fondului de carte ce însumează sute de volume din cele mai diverse domenii care au inspirat penițele scriitorilor. Am petrecut două seri minunate cufundați în fotoliile comode și atmosfera unică a unei biblioteci rânduite de mâini pasionale.

Intrarea în bibliotecă se face dintr-o cameră amenajată ca spațiu de petrecere a timpului de către musafiri, cu televizor, diverse posibilități de jocuri (table, monopoly, șah, remy), vizionare filme și documentare imprimate pe CD, o încăpere ce sugerează senzația de tihnă și confort.

Pentru servirea mesei aveai două opțiuni: o terasă în aer liber, încadrată de flori și verdeață și o bucătărie tradițională, a unei case de munte, foarte frumos amenajată, cu un design interior ce te duce spre vremurile copilăriei celor cu bunici la țară.

Dacă am ajuns să pomenesc de mese, pensiunea asigură contracost toate cele trei mese ale zilei, fiecare musafir având posibilitatea să aleagă dintre acestea, în funcție de programul zilnic propriu pe care și-l creionează sau de apetitul fiecăruia. În fiecare seară ești întrebat ce masă dorești să servești în ziua următoare și îți este adus la cunoștință meniul.

Ca un amănunt, țuica este din partea casei, la discreție, cheltuiala cu băuturile se face doar după ce ai mâncat, cu opțiunea de a gusta vin, bere sau mied făcut local. A fost prima oară când am gustat mied, licoare despre care citisem doar în cărți. Am băut-o din pahar, nu din corn ca bravii eroi din cărți...

Se gătește un singur meniu pentru toți clienții, diferit pentru prânz și cină, alcătuit din ciorbă, felul doi și desert, și ai posibilitatea să-l alegi în totalitate sau doar ce te îmbie din cele trei feluri, iar răspunsul final îl dai cu o seară dinainte. Atunci când îți este prezentat meniul.

Indiferent ce vei alege, toate sunt gătite la superlativ! Mâncarea a fost extraordinară! Extrem de gustoasă și consistentă.

Având în vedere disponibilitatea gazdelor la solicitarea noastră de a servi masa între intervalele prânzului și ale cinei, am ales” prânz întârziat” , în jurul orei 17, oră pe care am considerat-o potrivită pentru preumblările noastre pe munte. Nefiind astfel nevoiți să ne grăbim pentru a nu rata prânzul servit între 13 – 15 dar nici să răbdăm foame până la cina care se servea începînd cu ora 19.

Micul dejun se servea tip bufet suedez și avea în componență mezeluri al căror gust cred că nu l-am mai întâlnit de pe vremea mezelarilor sași, brânzeturi, ochiuri și ouă fierte, legume (ceapă verde, ridichi, castraveți și roșii foarte gustoase), lactate – al căror lider era laptele proaspăt de vacă – și dulcețuri plus siropuri naturale diverse.

În privința dulcețurilor, nu m-am săturat de ele... Făcute din liliac, mentă, gutui, flori de salcâm, păpădie sau mac, petale de bujor aveau un gust divin. Iar clătitele umplute cu ele nu făceau altceva decât să atenteze serios la greutatea corporală.

Un cuvânt de laudă întregului personal, extrem de atent cu oaspeții. Unii ne-au sfătuit să ne facem sandvișuri pentru drumeții, alții ne-au dat fotografii pentru a ne putea orienta pe munte iar alții nu ne-au încasat bani pentru închirierea bicicletelor” pentru că nu erau încă verificate anul acesta” .

Recomand cu mare drag pensiunea ce adăpostește 11 pisici și 2 dulăi, care se autogospodărește pe cât posibil din sera și ferma proprii!

O recomand pentru amplasamentul ei și pentru oamenii care o deservesc.

O recomand pentru că nu ne-am simțit musafiri acolo, atenți pe unde călcăm și ce vorbim, ci ne-am simțit de-ai casei, înconjurați tot timpul de o vorbă bună, o glumă sau un sfat și care denotă omenia unor persoane ce trăiesc departe de zbuciumul unei vieți în care profitul reprezintă căpătâiul existenței multora dintre noi.

---

VIZUALIZĂRI: 994 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI