O noapte in tara pinguinilor

TIPĂREȘTE

Adevar graiesc eu voua, din adancul raguselii obtinute azi noapte in tara pinguinilor, tara pe care am gasit-o la intrarea in Sighetu Marmatiei. Tara pinguinilor e o tara unde cozile de pinguin congelat stau marturie la colturi, pentru amintirea vremurilor cand era glaciara era afisata clar si nu venea noaptea tiptil, uscandu-ti nasu' si iritandu-ti gatu'. In tara pinguinilor nu te aude nimeni strigand, fiindca esti la etaju' doi si tara pinguinilor e pustie ca buzunaru' tehnicianului in ziua de salariu, cand datoriile se platesc. Tara pinguinilor e mare, are doua etaje si culoare galben lamaios (am copyright si pe asta), vreo 10 locuri de parcare si e un taram interzis pentru muritorii de rand care-si distrug sufletul si sanatatea, muritori pe care-i vom numi de acum inainte cu termenul de "fumatori". In tara pinguinilor, restaurantu' e blindat cu satin auriu si fete de masa albe, cu sonde de citronada in care stau servetele imprimate cu dolari americani si cafeaua vine fara farfurioara, fara zaharnita si cu o lingurita la doua persoane, totul pe o tava de inox. Laptele la cafea, condensat. Ti se arunca de sus doua casolete de 7.5 grame, in caz ca le ceri. In tara pinguinilor, temperaturile sunt azi undeva pe la 15 grade Celsius si noaptea ajung pe la 10. Iti vine sa mergi jos in curte cu toporu', sa tai troita din brad lacuit de la intrare, s-o faci aschii si sa-i dai foc.

In tara pinguinilor viata s-a oprit probabil in momentul in care fiul proprietarilor s-a hotarat sa se dea jos din trenul vietii. Ok, o sa ziceti ca toti murim dar imi spune si mie cineva, care-i rolul unui altar de comemorare la etaju' 1 al pensiunii? Pe altar, avem diploma de bac a fiului, diploma de licenta si o poza color a personajului, trase toate-n sticla. Langa toate astea, o droaie de obiecte de cult, de la chestii de alea de ars tamaie, pana la cruci, rozarii si... ma rog, o sa-i zic: "beletristica cu tenta religioasa. " Dap, in tara pinguinilor proprietarii par bisericosi. Nu par. Chiar sunt. Pe mine chestia asta m-a dat pe spate, mai ales ca altarul e amplasat in lobby-ul de la etajul 1, in fata unei mese rotunde de vreo 12 locuri, masa plina cu vesela si cu minunatele sonde de suc, in care am regasit servetelele imprimate cu dolari americani. Vorbesc foarte serios, asa sunt toate paharele din pensiune! O fi vreun obicei local, mostenit de la chinezi? Inseamna succes si bani? E vreo simbolistica undeva, care-mi scapa? Habar n-am, creierul meu e congelat de la noaptea minunata in tara pinguinilor. Langa altar, rezemata de televizorul de 42 de inchi, cu tub, e trasa in sticla diploma de asistent medical generalist a proprietarei. Impreuna cu floricele de plastic si tot felu' de chichite traditionale, peisaju' e priceless. Nu, n-am facut poze fiindca am doar 3 megapixeli la telefon si e fara blitz. Oricum, nici o fotografie n-ar putea ilustra ce puteti (sper sa nu fiti condamnati la asta) vedea chiar cu ochii vostri personali.

Nu, inca nu v-am zis cum se numeste tara pinguinilor. Sa-i zicem "Pinguinia" fiindca mi se pare mai usor sa scriu un cuvant, decat doua.

In Pinguinia, camera 7 de la etaju' 2, e cea mai interesanta forma de cazare pe care ati intalnit-o vreodata. In momentul in care am intrat, se schimba lenjeria. Toate, si alea curate si alea murdare, erau pe jos, pe un parchet curat dealtfel. Am ales-o din cauza faptului ca ma saturasem sa ni se tot arate camere si asta parea pregatita pentru doi mormoloci rupti in gura, cum eram noi. Nivelu' de semnal wireless bun, camera imensa (chiar e cea mai mare camera unde am stat vreodata), paturile imense (doua paturi de cate doua persoane) si presiunea la apa acceptabila. Sunt criterii la care ma uit intotdeauna in momentul in care ma cazez undeva, trebuie sa fie un minim decent, unde sa pot dormi. Asta subliniez, ca sa fie clar ca n-am pretentii. Am scapat din vedere temperatura scazuta da'n final, toti barbatii avem o legatura cu Yeti. Acelasi sex. In concluzie, rezistam la frig sau asa ne face placere sa credem.

In cursul serii, inspectand camera in Pinguinia si incercand sa gasesc si io un loc pe unde sa-mi arunc continutu' buzunarelor, am descoperit o chestie evidenta dealtfel pentru un om avizat: in Pinguinia nu exista mese si scaune in camere. Pur si simplu, exista doua paturi, o consola pe care sta un TV cu tub si telecomanda defecta, cate o noptiera langa fiecare pat, un dulap dublu si... doi prosti. Eu si colegul.

Atat.

Colegu', ceva mai curios de felu' sau, a deschis dulapu', cautand o patura sau orice alt obiect normal cu care sa se poata inveli. A fost Craciunul cautatorilor de flenduri! DULAPUL ERA PLIN! Plin cu haine, sacouri, camasi, ciorapi, naframe, poale maramuresene, baticuri si naframe, ii, fete de masa si perdele. Era ticsit! Eu, am aproape 50 de perechi de blugi. Cand deschizi dulapu' meu, iti faci cruce chiar si daca esti mahomedan, iei pozitia de drepti in fata zeului blue-jeans ilor ce ma autointitulez si din momentu' ala nu mai indraznesti sa-mi vorbesti de dulapuri de haine. Sunt profesionist in a umple un dulap cu chestii socante, orice ar zice cineva. Insa ieri, persoana mea a incremenit in fata continutului unui dulap gasit intr-o camera de hotel, dulap ce de regula poa' sa contina lenjerie mai groasa de pat si eventual, prosoape. Aveti inventaru' mai sus, in continuare eu am pe retina tot ce-am vazut acolo.

Scoruri:

100 de lei, camera de doua paturi pentru doi prosti, cu mic dejun inclus. Zis si facut, cu mentiunea ca dimineata ni s-a atras atentia ca la camera mare, nu se da mic dejun la banii aia. Am primit cate o cafea, ca sa nu cumva sa plecam cu burta goala. Ni s-a facut si deosebita placere sa primim o factura pe suma de 100 de lei, factura ce nu cuprinde TVA si taxa hoteliera (obligatorie dealtfel in tara noastra cea romaneasca), chestie care ma face sa ma intreb daca fata de la contabilitate n-o sa mi zica sa ma duc la gara cu ea. Da' nah, asta e. Scuza suprema pentru lipsa de caldura fizica in camere, a fost faptu' ca se monteaza un boiler in centrala si oricum, nu se face focul decat dupa data de 15 Septembrie. Prin urmare, trebuia sa coboram ca sa cerem inca o patura. Clar?

Pinguinia are o droaie de review-uri favorabile pe net. Mna, in Pinguinia n-am gasit nimic sa dizolve veninul de pe tastatura mea si chiar daca inteleg oamenii in depresie, care au pierdut pe cineva drag, nu pot sa inteleg atmosfera de club de spiritisti de la etaju' 1, frigul din locatie, culorile sinistre din restaurant, serviciul sub orice critica si modalitatea de-a face in general turism. Am un vag feeling ca in Pinguinia merg grupuri de pelerini pe la manastirile din zona si acestia, regasindu-se in asentimentul proprietarilor, lasa review-uri favorabile, pierzand din vedere orice bun simt.

Toate astea fiind zise, Pinguinia se numeste "Pensiunea Casa Popan" din Sighetu Marmatiei si este destinatia pe care-o doresc dusmanilor mei, fara numar... fara numar.

Doamnelor si domnilor, vocea fantomei racite de la radio, va doreste insanatosire grabnica si un week-end calduros. Eu il merit, cu prisosinta.

Hapciu!

Publicat si pe ghostradio.ro (blog personal)

---

VIZUALIZĂRI: 3950 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI