Pensiunea agroturistică Borșa

TIPĂREȘTE

Nu am mai fost în Borșa de mai bine de să tot fie vreo 14-15 ani, anumite lucruri au rămas neschimbate, o să le vedem ceva mai încolo, altele însă s-au îmbunătățit substanțial. Cum ar fi posibilitățile de cazare. Atunci erau destul de puține și cu tot soiul de probleme, acum poți alege locații dichisite cum ar fi aceasta despre care vorbim.

Marele avantaj al Pensiunii Agroturistice e locația. În primul rând nu e tocmai o pensiune ci mai degrabă un fel de complex turistic în devenire, proprietarul ne-a împărtășit gândurile legate de extindere și eu cred că va avea succes. Locația deci: faptul că nu e în sat (scuzați, oraș: Băile Borșa reprezintă un cartier al orașului Borșa) crește mult valoarea turistică. E cocoțat pe un deal de unde ai o priveliște superbă asupra orașului și a celorlalți munți. Ei bine, această localizare frumoasă vine cu un preț, ultimii 100 de metri de urcat pana la pensiune sunt pe o pantă destul de mare și asta îngreunează un pic accesul, fie îndeplinești măcar una din următoarele condiții: ai un 4x4, o mașină care e mai grea pe puntea de tracțiune sau ești pui de Ari Vatanen, fie daca nu, te lași tractat de mașina pensiunii. Ah, da și n-ar fi fost rău să pună din loc în loc câte un mic indicator cu „spre pensiune” Bine, poți lăsa la o adică mașina si într-o parcare mai jos și să parcurgi restul drumului pe jos.

Buuun! Ajungem deci la locație, căpătam pălinca de întâmpinare și începem relaxarea. Locația merge pentru orice fel de turism, cred ca se potrivește foarte bine la echipe mari, la grupuri. Este o sufragerie comună cu canapele, TV și tot ce trebuie numai bună de petreceri. Și o bucătărie dotată cu aproape de toate, nu am văzut plită ci doar cuptor cu microunde, cred ca s-au gândit bine totuși, e ok pentru încălzit una-alta dar mai puțin pentru gătit, s-ar răspândi mirosul in toata căbănuța, bucătăria nu e separată de restul sufrageriei. Sunt pahare, farfurii și tot ce e nevoie. Ne-am înțeles dinainte și am beneficiat de mâncare gătita în afara unității și adusă la noi, foarte bună.

Am uitat să zic, mă refer la un corp de clădire unde am fost cazați, mai este însă și un altul, ceva mai nou pare-se. Și cum spuneam mai devreme, proprietarul urma să amenajeze si ceva căsuțe. Cred eu că va da lovitura cu acestea, va fi la fix pentru cei ce vor căuta odihnă și relaxare: puțin izolați, doar ei și peisajul frumos. În clădirea de care vă povestesc, la etaj sunt camere să tot fie vreo 5 la număr plus una jos. Locația are și saună, însă aceasta e cumva inclusă în baia camerei de jos, nu e deci publică, sau poate mă înșel eu. Și, tot după părerea mea, îi lipsește și un bazinaș cu apă rece, un ciubăr, ceva de genul. Curățenia în regula, n-am avut niciun fel de probleme. Izolarea fonica destul de subțirică. Paturile confortabile, prosoapele și așternuturile în regulă. În baie ceva probleme, nu am reușit nicicum să pornesc dozatorul de săpun, era cu din cel cu baterie și senzor, nici șampon nu era la dispoziție. Și când foloseai WC-ul trebuia sa stai oarecum într-o parte, să nu dai cu capul de tavan. De altfel, fără a fi răuvoitor, clădirea pare a fi proiectată de proprietar, singur, fără o consultare cu ceva specialist, caz destul de des întâlnit pe la noi din păcate. Din păcate pentru că rezultă tot felul de lucruri ce ar fi fost de evitat – de exemplu aici, una din camere nu avea deloc… fereastră, nimic, nici către exterior nici către interior, ca-n peșteră cum ar veni. Despre proprietari, de altfel numai de bine. Se pare că investiția a fost făcută din fondurile lor și parte din ele cred adunate de prin străinătățuri. Foarte tare, toată stima pentru cei care au tras din greu prin diaspora și toată admirația pentru cei care s-au întors cu ceva capital și l-au plasat într-o afacere fie ea cât de mică. De pensiune se ocupă fiica proprietarului: un mare bravo din partea mea pentru o tânără de puțin peste douăzeci de ani care administrează așa cum trebuie un domeniu în care e oricum dar nu ușor. Nu pot decât să mă bucur când văd tineri implicați în meseria lor, la urma urmei ei sunt cei ce vor duce țara asta mai departe atunci când o sa lăsăm noi toartele.

Revenind la pensiune, în curte este un foișor unde poți sta la povești seara târziu fără să deranjezi, în curte e plin de plante bine îngrijite. Este și un lac unde sunt pești, se poate pescui din cate am înțeles, nu am testat însă aventura asta. Sunt și niște bazine de beton, am înțeles vor fi viitoare crescătorii pentru păstrăvi.

Cum spuneam, toata admirația mea pentru locație și pentru cei ce lucrează aici. Am făcut și câteva plimbări scurte pornind de la pensiune. Se poate merge la crucea mare amplasată pe stâncă, o vezi de cum intri în Baia Borșa, e un punct foarte fain de belvedere și traseul nu e lung, să zicem vreo 20-30 de minute și nu foarte dificil. Bineînțeles, am avut parte și de tradiționalii nervi mâncați: cum e posibil, ce specie de om trebuie sa fii încât să duci cu tine berea sau știu eu, ciocolata și să arunci ambalajul pe marginea potecii? Sau să mergi până la cruce ca să făurești un covor gros de semințe de floare? Măcar astea vor intra în pământ după o vreme în timp ce restul ambalajelor vor dăinui pentru a mărturisi oamenilor ce vor trăi aici peste secole ce fel de civilizație am fost noi la un moment dat. Am mai făcut și o plimbare prin oraș, pe ramura ce merge spre mină. Jale. Bineînțeles, nici episodul dinainte nici următorul nu au de-a face cu pensiunea, însă tot cred că merita pomenite, fie și de dragul ideii că poate cineva vreodată din cei implicați va fi pus pe gânduri și ceva se va schimba în bine. Înțeleg că mina a fost închisa și că e greu și costă mult să demolezi vechile schelete și ruine și să readuci natura în drepturi. Mă gândesc că nu peste mulți ani se va întâmpla această ecologizare a minei. Însă omniprezentele gunoaie nu le înțeleg. Sunt aproape peste tot. Am trecut peste pârâul Cisla: gunoaie cu tona, nu știu cum să mă exprim, probabil formula gunoaie în formă instituționalizată e cea mai potrivită. Adică sunt oameni fie din oraș fie din amonte (pe cei din amonte e cel mai ușor de dat vina și astfel de rezolvat problema…) care umplu remorca cu deșeuri de toate felurile și le basculează în râu, organizat cum ar veni. Pe lângă mină vine un alt pârâiaș care se varsă cumva în Cisla dar trece pe sub drum într-un fel mai ciudat, printr-un fel de canal cred, în orice caz e ca un fel de izbuc pe invers (aici o sa mă judece prietenii mei speologii, ????). Bineînțeles, plin de toate gunoaiele pe care le-a luat pe drum, flacoane, caserole de plastic din care probabil mai sus careva și-a luat prânzul. Iar acestea plutind, nu se mai duc în râu ci rămân să se acumuleze. Și mai tare ca toate: pe lângă un podeț este un fel de foișor unde se găsește borcut. Adică doua țevi: pe una curge apă plată pe cealaltă borcut: o apă minerală. Lăsând la o parte originala metodă prin care te poți bucura de o lucru fain din natură, nu poți să nu observi din nou mormane și mormane de gunoaie, aici se combina cele aduse aici în formă continuată de către pârâu cu cele aruncate în mod trecător de… trecători, adică vine omul cu două flacoane după borcut și i se pare că e prea mult de cărat și aruncă unul din ele pe jos. E incredibil. Încercați să vă imaginați oare ce părere ar avea un străin venit aici atras de te miri ce sloganuri gen Carpathian Garden. Sau ce potențial irosit: sunt stațiuni de mari fițe prin străinătate care sunt construite în jurul unui izvor de apă minerala mai sărăcăcioasă în calități decât borcutul nostru.

Evident, am și soluții la problema asta, sper ca edilul local să-mi citească articolul, sfatul e pe gratis atâta timp cât îmi face cinste cu o bere. E simplu, pui un polițist local să stea ascuns în mașină să zicem (dar de fapt, în primele zile poate să stea și la vedere, nu cred că s-ar sinchisi mulți, efectiv așa pare ca și cum oamenii arunca gunoiul acolo de parca acolo trebuie aruncat, standard!) și pe cine prinde că aruncă un gunoi pe jos, dat un sac și pus să strângă să zicem 10 de kg de gunoaie. Refuza? Drepturile omului și ale cetățeanului? Atunci amendă. Apoi făcut cu școlile din Borșa o acțiune, dus copiii sa strângă fiecare cate un gunoi, după putere, nu mare lucru, fie și simbolic, un flacon de căciulă. Gestul are mai mult decât valoare simbolică: poate pruncul mic îi va zice lui tac’su, băi tată, nu arunca petul pe geam, că după aia trebuie sa vin eu iar să-l adun. Și mai am câteva, dar îl aștept pe edil cu berea.

Cum spuneam, poate e nedrept să întunec imaginea pozitiva a pensiunii cu această temă, însă deh, fac și eu ca pe vremea comuniștilor când daca voiai sa iei un ulei de exemplu nu puteai decât dacă luai și o cutie de creveți vietnamezi la pachet ????,

Cum spuneam pensiunea e faină, se potrivește foarte bine la grupuri și la petreceri de grupuri și e de viitor. Cât despre problemele cu mediul, aici mai avem de pus mâna, cu toții.

---

VIZUALIZĂRI: 788 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI