ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.10.2019
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galați
ÎNSCRIS: 27.07.12
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2019
DURATA: 1 nopți
familie cu copii
3 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 20 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 8 MIN

Un hotelaș modest, dar primitor și excelent poziționat în Bodrum

TIPĂREȘTE URM de aici

În Bodrum am avut cea mai ieftină cazare din peripluul nostru turcesc: doar 54 de euro pe noapte camera triplă, cu mic dejun inclus. Și una dintre cele mai bine poziționate: în dreptul pontonului de unde pleacă vasele turistice în excursiile de câteva ore, la 5 minute de mers pe jos de plaja publică a orașului (spre stânga) și de faleza de promenadă (spre dreapta). Aparent un loc fără pretenții deosebite, dar intim și plăcut, care ne-a oferit tot confortul de care aveam nevoie după o zi turistică agitată. Pasha Motel, căci despre el e vorba, se află pe Zeki Müren Cd. Nr. 5, iar pe booking îl găsiți cadorisit cu nota 9 din peste 100 de evaluări (la momentul când l-am ales eu, nota era aceeași, dar numai 48 de turiști comentaseră).

Apusul de soare ne-a prins undeva, în apropierea Bodrumului, încă pe drum; nu ne-am putut abține să nu popsim câteva minute pe marginea șoselei, să-l petrecem cum se cuvine! Așa că am oprit în dreptul hotelului pe înserate, pe când luminile orașului deja începeau să se aprindă. Pe partea cealaltă a străzii se zăreau câteva mașini aliniate într-o parcare, dar niciun loc liber. Pesemne eram așteptați, căci imediat a apărut un tip dintre tufele de bouganvillea ce încadrau intrarea și ne-a confimat ceea ce se vedea cu ochiul liber: hotelul dispune de câteva locuri de parcare acolo, peste drum (fusese unul din criteriile de căutare pe booking, pentru mine), dar se ocupaseră toate. Nu-i bai, există o parcare publică în apropiere, ne cazăm și pe urmă ne arată el unde.

Tati n-are stare să lase mașina în locuri unde nu e voie, așa că a insistat să meargă de îndată la locul de parcare, eu și cu Milena rămânând loco, să ne preluăm camera. Doar că ne-am bulversat și nu ne-am dat seama să coborâm mai întâi bagajele!... (Aveam să ne selectăm strictul necesar după plimbarea de seară, ca să nu mai trambalăm trolerele până la hotel; vreo 3-400 m să fi fost între parcarea respectivă și Pasha Motel.)

Sunt doi tipi care se ocupă de locație; unul a plecat cu Tati, altul ne-a preluat pe noi, fetele. Ne-a fotocopiat pașapoartele, ne-a înmânat cheia și ne-a condus la etaj, unde am avut camera 3, prima de pe palier. Nu știu exact câte camere are hotelul (i s-ar potrivi mai mult denumirea de pensiune, că e micuț), dar oricum nu multe; am numărat 3 la etaj, iar la parter să fi fost 2 sau 3. De reținut că toate camerele de la etaj au o vedere superbă către mare, iar cea din mijloc beneficiază și de un balconaș foarte frumos! Deci, dacă vreți răsfăț maxim la acest hotel, puteți solicita camera 2 (dublă).

Până s-a întors Tati, am avut vreme să inspectăm domeniul (nu foarte întins, după cum era de așteptat). Ba chiar aș putea spune că, pe alocuri, destul de strâmtuț????...

Structura este cea clasică: hol, baie în dreapta, iar în față camera. Holul e lat fix cât ușa de la intrare, e doar spațiu de trecere. Ușa de la baie seamănă cu cea a unui dulap; de fapt, sunt două uși care se deschid de la mijloc, spre exterior. N-o să uit niciodată ce față a făcut Tati când a intrat prima dată în cameră și a dat cu ochii de ele: „Vrei să zici că n-avem baie?!” "Acolo, pe hol, Tati!" "A, am crezut că ăsta e dulapul!" Așa i-a rămas numele: „baia din dulap”! :)

Evident, baia este pe măsură, adică micuță; ar putea fi o problemă pentru o persoană mai corpolentă... Totuși, dotată cu tot ce trebuie: chiuvetă, oglindă, vas de toaletă, cabină de duș, coș de gunoi. La chiuvetă am avut un recipient cu săpun lichid, iar deasupra ar fi trebuit să fie o etajeră, dar rămăseseră doar cei doi suporți pe care se sprijinea cândva; ne-am descurcat și fără. Pe suportul de la duș – două flaconașe cu șampon. Gresie și faianță pe tonuri de vernil. Totul sclipind de curățenie și, cu excepția etajerei lipsă, întreținute destul de bine.

Camera. Ei bine, pozele ei de prezentare au fost cele care m-au determinat să rezerv această cazare! Atmosferă caldă și luminoasă, care te îmbie la relaxare și odihnă. Am avut două paturi, unul dublu și altul simplu, ambele acoperite cu saltele excelente, cu lenjerie albă, de bumbac. O măsuță scundă, dreptunghiulară, situată la mijloc, deservea ambele paturi pe post de noptieră. Tăbliile din lemn vopsit în alb prezentau câte două scobituri, în care erau fixate pernițe decorative, realizate din același material precum eșarfele-cuverturi și perdelele de la ferestre (un imprimeu vesel, cu niște floricele roșii și frunze verzi, pe fond alb; mi-a plăcut foarte mult!). Ba, același model era desenat și pe veioză! Deasupra, mai sus, un tablou cu un desen destul de abstract, iar în colțul dinspre baie, deasupra patului dublu, aparatul de aer condiționat (de care chiar a fost nevoie în prima jumătate a nopții). Pe paturi am găsit câte un set de prosoape albe de fiecare (câte 2 de dimensiuni diferite).

Dotările camerei au inclus și un dulap în 2 uși, tot din lemn alb, compartimentat cu rafturi și spațiu pentru umerașe, de care atârnau vreo 10-12 umerașe de toate formele și culorile. Am avut și o măsuță, dedesubt un răcitor, iar alături un scaun cu spătar. Deasupra, fixat în perete era un televizor LCD și imediat sub el un triplu-ștecher, foarte util pentru încărcat telefoanele și alte asemenea.

Podeaua acoperită cu parchet laminat deschis la culoare, sporind astfel luminozitatea camerei. Pe mijloc, între cele două paturi, un covoraș în nuanțe de roșu.

Ferestrele dădeau spre o copertină ce acoperea parterul, pe care se sprijinea terasa camerei vecine. Dincolo de aceasta, la oarece distanță, parte din golful cu bărcuțe și casele albe ce-l mărginesc. Superbă priveliște!; păcat că n-am avut un balconaș cât de mic, de unde s-o admirăm mai pe îndelete!... Wi-fi-ul avea să se dovedească funcțional.

Ne-am luat camera în primire, ne-am împăcat și cu „baia din dulap”, am decis apoi să facem câțiva pași prin zonă. Uitasem să întrebăm de micul dejun și ei uitaseră să ne spună; Tati chiar a râs de mine; „Fugi de-aici, că la banii ăștia nu cred să avem și mic dejun!” I-am dovedit cu rezervarea în față, așa că am adus în discuție subiectul și către gazdele noastre. „O, da, servim micul dejun între 9 și 11 în grădină!” Am avut un moment de perplexitate: „Aveți o grădină?!” „Da, aici!” și mi-a fost indicată terasa comună, acoperită, de la intrarea în hotel.

Acum, fie vorba între noi, locul e foarte drăguț, decorat cu plante verzi în ghivece și cu bouganvillea albă și roz, ce se cocoață pe tot ce prinde, dar... nu-i taman o grădină. Dar e frumos, oricum. Are 3-4 mese cu scaune și un colț de relaxare cu pernuțe înflorate și văzând cât e de fain, am amânat plimbarea noastră preț de o bere, căci șoferul (mai ales) era cam deshidratat, după atâta drum! :) Cum de unde bere?! Păi băieții au o vitrină frigorifică plină cu tot felul de licori (20 lire berea Efes; trecută frumușel pe răboj și decartat la plecare, împreună cu prețul camerei).

Ne-am plimbat, întâi spre stânga, unde deja i-am pus gând rău plajei pentru a doua zi dimineață, apoi spre dreapta, pe lângă vaporașele turistice, pe urmă printre terase colorate, așezate direct pe nisip (sau pietricele, că nu mai rețin exact). Atunci când v-am descris, în mare, călătoria noastră, am uitat să vă povestesc o fază. Eram pe faleza din Bodrum și la un moment dat am auzit zgomote ciudate în spate. Ne-am întors, curioși și după câteva secunde am priceput: un tip fusese surprins cu mâna în geanta unei turiste. Până să apară poliția (în maxim 2 minute!), câțiva bărbați îl și imobilizaseră pe hoț și-i trăseseră deja câteva scatoalce! Asta da conștiință civică, jos pălăria!

Micul dejun ne-a fost servit „în grădină”, la ora stabilită, de către un tânăr pe care nu-l mai văzusem până atunci. Stilul este „meniu fix”, așa că am primit câte o farfurie ce conținea: 2 felii de brânză, un bol cu măsline, un ou fiert, felii de roșii și castraveți, gem de cireșe, miere, cremă de ciocolată și unt. Separat, un coș plin cu pâine feliată și câte un covrig cu susan. De băut, am avut de ales între deliciosul ceai turcesc și o diluție de ness. Ca desert, felii aromate și reci de pepene roșu. Săru’mâna pentru masă!

N-am mai avut stare pentru vizitat chestii prin Bodrum, plaja era prea aproape și ne atrăgea ca un magnet! În fond, era vacanță și aveam tot dreptul să rupem ritmul, dacă așa simțeam nimerit!... Plaja e acoperită cu nisip mai grosier, sunt și ceva pietricele, dar se poate sta direct pe prosop. Sunt și câteva umbrele de stuf din loc în loc. Apa se adâncește destul de lent, iar pe fundul mării e nisip din cel mai fin – asta m-a surprins în mod minunat! Am înotat printre bancuri de peștișori, în marea limpede și călduță... Oh, ce frumos a fost!...

Până la 12 trebuia să eliberăm camera, noi am plecat pe la 11, după ce am plătit contravaloarea cazării și a celor 3 berule, în total 390 de lire (cu cardul). Ne-am luat rămas bun de la simpaticele și amabilele noastre gazde, pe care le-am invitat să viziteze țara noastră, oferindu-le un mic album cu poze frumoase de pe la noi. Ne-am luat rămas bun și de la Pasha Motel, un loc mai degrabă modest, dar atât de primitor și plin de farmec! Și-am pornit; ne mâncau tălpile, ne chemau drumurile...

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de crismis in 10.10.19 20:11:03
Validat / Publicat: 10.10.19 22:23:22
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA

VIZUALIZĂRI: 1319 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Apusul de soare în apropierea Bodrumului
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68300 PMA (din 51 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 20.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [10.10.19 22:20:29]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    ===

    Mutat în rubrica "Pasha Motel, BODRUM" (nou-creată pe sait)

    crismisAUTOR REVIEW
    [10.10.19 22:21:13]
    »

    @webmaster45: Da, e ok.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [11.10.19 07:52:53]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    Alex_Macedo
    [19.10.19 12:31:30]
    »

    Sper că lui Tati, i-a plăcut... că mie DA! Îmi plac cazările de tip liliputan... au o aură... de cochet, de un intim primitor care au și îngrijire susținută și sclipesc, binențeles. Hardughii din alea cât muntele cu grădini, de îți ia o oră să le parcurgi... au și ele rostul lor. Totuși, parcă, mă simt altfel primit într-o afacere de familie... Nici nu mai contează că baia e în dulap.

    crismisAUTOR REVIEW
    [19.10.19 14:07:47]
    »

    @Alex_Macedo: Ne-a plăcut tuturor, nu numai lui Tati! E greu să nu-ți placă atunci când ești primit frumos, ca într-o familie - vorba ta! Camera drăguță, noi iubim mult stilul acesta - aerisit, cu accente romantice. Iar " baia din dulap" și-a făcut treaba cu brio; în plus, ne va amuza multă vreme de acum încolo!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Alex_Macedo, crismis
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.046396970748901 sec
    ecranul dvs: 1 x 1