GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru noi a fost aproape perfect
HOTELUL: Căutare prin AFA și alte site-uri similare, plus ceva googăleală și am ales acest hotel. Amplasare vis-a-vis de Palatul Westminster (la capătul celalalt al podului) iar pe o rază de 500 m se învecinează cu London Eye, Sea Life Aquarium, London Film Museum, Waterloo Station, Florence Nightingale Museum, Lambeth Palace și British Film Institute - IMAX. Ca mijloace de transport în apropiere, adică maxim 5-10 minute pe jos, stațiile de metrou Westminster și Waterloo, câteva stații de autobuz, debarcaderul Westminster pentru plimbări pe Tamisa și la cca 100 m stații pentru Big Bus Tour, Original City Tour sau Duck Tours (vehicul amfibiu care combină tur de oraș cu plimbare pe Tamisa).
Deoarece am ajuns la hotel cu câteva ore înainte de check-in, portarul ne-a luat bagajul și ne-a înmânat un bon, spunându-ne că bagajele ne vor aștepta în cameră la întoarcere și așa a fost. Atenție că recepția este la mezanin.
Cazarea a mers extrem de rapid și personalul a fost foarte amabil. Camerele sunt ideale din punct de vedere al amenajării. Practic un studio room este format din living și dormitor, ambele fiind dotate cu televizoare smart LED de 94 cm. Camera are în dotare și o chicineta extrem de utilă și dotată cu tot ce trebuie. Baia este spațioasă și dotată cu de toate, inclusiv cadă cu hidromasaj, halate de baie și papuci etc. Seiful din cameră este încăpător și foarte simplu de utilizat. În cameră este acces gratuit wireless la internet de viteză care a mers foarte bine. Utilizarea calculatoarelor din business center este gratuită iar imprimarea unei pagini color este maxim 50 p/pagină (în funcție de nr. de pagini, tariful scade). Pentru check-in online la avion, boarding pass-urile se pot tipări gratuit.
Hotelul mai are în dotare centru spa și piscină, însă nu am avut timp de ele.
În prețul pe care l-am plătit nu este inclus micul dejun și nici taxa pentru o cameră la un etaj superior cu vedere la Big Ben.
RESTAURANT: În hotel am mâncat într-o singură dimineață comandând la room service un coș de patiserie copios (9 lire). Masa am servit-o în principal la restaurantul "Locale" din squarul County Hall (cca 100 m de hotel).
Tot acolo ne-am spurcat si la ceva fast-food de la Subway, McDonalds sau Yo! Sushi. De exemplu, la "Locale" un full english breakfast a fost 10,50 lire de persoana iar in hotel 21,50 lire. "Locale" este un restaurant cu specific italian unde găsiți mâncare foarte bine gătită (pizza, paste, fructe de mare, pește etc.). O carafă de vin este 14 lire iar un pahar 5 lire. La Yo! Sushi, restaurant cu specific japonez, un platou mixt cu 2 deserturi și 2 sucuri a fost 15 lire și am mâncat 3 persoane pe saturate. Bonus am primit o geantă frigorifică (prețul afișat 4 lire) pentru transportul produselor la hotel.
În față și în dreapta hotelului sunt magazine A. P. Foods unde găsiți sandvișuri, chipsuri, biscuiți, sucuri, apă, suveniruri etc. Însă dacă mergeți în spatele hotelului pe sub pasarelă, pe prima stradă la stânga (Lower Marsh) veți găsi autoservirea Iceland (un fel de Profi/Lidl/Penny etc.) cu de toate și la prețuri mult mai convenabile. De exemplu un suc de mere 100% la A. P. Foods a fost 2 lire/1 litru iar la autoservire 1,5 lire/2 litri. O cafea de la 4 lire în sus la hotel iar la Starbucks County Hall de la 2 lire. Ca regulă generală, prețurile din hotel sunt de 2-3 ori mai mari decât în afara acestuia.
Ce nu mi-a plăcut: am avut sentimentul unui tratament discriminatoriu datorită cetățeniei din pașaport, deși nu m-am plâns. Poate dacă o făceam s-ar fi schimbat ceva, dar n-am ținut neapărat. La ce mă refer: nu mi-a fost oferit nici un fel de upgrade al camerei (după o scurtă discuție între recepționeră și șefa recepției), gratuit sau nu, cum s-a întâmplat în cazul altor turiști. Mini-barul era încuiat și bănuiesc, cum mi s-a mai întâmplat și în alte țări, că trebuia să las o garanție la recepție. Accesul la internet pe televizor era restricționat, de asemenea putând fi deblocat cu prețul aceleiași garanții. Am comandat de două ori mâncare la room-service. Prima dată, chelnerul mi-a solicitat să semnez pe notă pentru a fi trecută pe cameră. După nici cinci minute a revenit cu rugămintea de a achita nota cash. A doua oară, când am apelat la room-service mi-au răspuns pe nume la telefon (nu si prima data!) și după ce am comandat m-au rugat să le achit nota cash la livrare.
TRANSPORT: Cum "fereastra" era fixă, adică 22-26 august, singura linie aeriana disponibilă a fost Lufthansa; scump, dar bun (315 euro/persoană).
Am comandat online un taxi de la Heathrow la hotel și retur (90 lire dus-întors). De la 3 persoane în sus este mai convenabil decât cu transportul public (tren plus metrou aprox. 40 lire/persoană dus-intors) și durează maxim 30 minute de la terminal până la ușa hotelului, plus că ai ocazia să vezi mai mult din oraș.
De la stația de metrou Westminster am luat carduri Oyster care s-au dovedit a fi extrem de convenabile (2 lire pentru un drum la metrou, față de 4,30 lire un bilet sau 1,35 lire la autobuz față de 2,30 lire). Un card costă 5 lire (garanție) si poate fi încărcat periodic ca o cartelă de telefon. Combinat metrou cu autobuz am cheltuit 20 lire/persoană în 4 zile. Rețeaua de metrou londoneză este ușor de deslușit, intuitivă și bine semnalizată, iar timpul de așteptare între două garnituri a fost de maxim 5-7 minute.
OBIECTIVE: Am cumpărat online de acasă bilete combinate (cu intrare VIP sau Fast Track, adică maxim 5-10 minute așteptare) la Madame Tussauds Museum, London Eye și Sea Life Aquarium. În total am achitat 131 lire pentru doi adulți și un copil. Biletele pentru Warner Bross Studio Tour London – The Making of Harry Potter (vezi review separat la Muzeele Londrei) au costat în total 160 lire pentru aceeași echipă, transport plus intrare la “muzeu”. Celelalte două obiective vizitate au fost gratuite: British Museum și Science Museum. La Big Bus Tour (în sistem hop-on, hop-off 24 ore) am achitat 70 lire pentru trei persoane, tur complet plus cursa pe Tamisa intre podul Westminster si Turnul Londrei (rezervrea online ar fi costat 60 lire).
FOTO: În afară de pozele cu hotelul, am atașat și câteva fotografii mai deosebite.
Trimis de mauricius* in 02.09.12 17:00:51
- A fost prima sa vizită/vacanță în MAREA BRITANIE
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mauricius*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 51.50051494 N, -0.11707306 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)