Hai să ne plimbăm prin Paris! (I)

TIPĂREȘTE

Prin anii ´50-60 când îl ascultam la radio pe Yves Montand cântând ˝J´aime flaner sur les grands boulevards˝ în lipsa de perspectivă în care trăiam, credeam că jamais nu mă voi plimba pe ele. Iată că după vreo 60 de ani, adică acum, am mâncat bulevarde pe pâine sau parafrazând-o pe Marie-Antoinette, pe cozonac.

Excursia de anul acesta fiind relativ scurtă şi ziua de iarnă şi mai scurtă, nu am mai mers în muzee (cu excepţia celui militar pe care soţul meu vrea să-l vadă de fiecare dată) ci, plimbându-ne atât cât am putut, am vrut să respirăm atmosfera Parisului.

Despre Paris s-au scris multe review-uri pe afa. Chiar eu am postat câteva, în principal despre muzeele Parisului văzute în 2008. Scopul de acum al acestui review este să postez poze şi iar poze şi cât de cât să relatez despre o plimbare prin Paris. Pentru început postez o hartă simplificată a Parisului v. aici, din care veţi vedea că intre obiectivele principale nu sunt distanţe mari şi cu excepţia câtorva mai îndepărtate pot fi făcute cu piciorul.

Aşa cum am scris, ne-am cazat într-un hotel bun şi destul de ieftin în Defense. De aici, luând metroul am ajuns în zece minute la Place Charles de Gaulle Etoile. Se numeşte Etoile (stea) din cauză că din ea pornesc 12 bulevarde cu clădiri impunătoare reprezentînd tot ce are mai rafinat şi de bun gust Europa. Piaţa a fost proiectată de Haussman în 1854, s-a numit iniţial Etoile dar din 1970 i s-a adăugat numele de Charles de Gaulle ca omagiu adus marelui om de stat.

În centrul pieţii Charles de Gaulle se află Arcul de Triumf un monument cu un singur arc comandat de Napoleon în 1806 pentru omagierea marei armate franceze. Are o înălţime de 50 m şi lăţime de 45 m şi este decorat cu basoreliefuri care evocă victoriile lui Bonaoparte. Cel mai cunoscut basorelief se numeşte Marseilleza şi reprezintă plecarea voluntarilor în război.

Bulevardele care pleacă de la Arcul de Triumf ca nişte raze au denumirea unor mari generali ca: Foch, Marceau, Mc Mahon, Kleber, bătălii ca Wagram, Yena sau numele unor personalităţi.

Unul din bulevarde e Champs Elysees considerată cea mai frumoasă stradă din lume. Aşa cum am văzut-o noi acum iarna sau în noaptea Anului Nou vezi impresii, nu pot spune că am fost foarte entuziasmaţi dar fotografiile de pe Arcul de Triumf, pe care le-am făcut în 2008 o arată în toată măreţia ei. A fost tăiată în 1667 de Le Notre grădinarul lui Ludovic al XIV lea după asanarea unor locuri mlăştinoase. Curând aici au apărut palate aristocratice de o mare eleganţă în care se întâlnea elita culturală şi artistică a Parisului.

De sus se observă axa rectilinie care porneşte din Defense începând de la Grand Arche şi trecând pe la Arcul de Triumf, Concorde, Caruselul de la Luvru apoi continuând cu tour Saint Jaques si Hotel de Ville, numită calea regală.

Am luat-o pe jos pe Champs Elysees doi km până la Concorde dar de la jumătatea bulevardului începând cu Rond Point pe ambele trotoare erau înşirate chiar în faţa marilor restaurante de lux, coşmelii cu marfă chinezească adusă pentru Crăciun. Puteau să le găsescă alt loc dar religia banului dictează şi aici. Rond Point este o intersecţie carre-four cam la jumătatea Champs Elysees cu un diametru de 160 m construit tot de Le Notre. Din el se desprind străzi comerciale de lux: rue Matignon si rue Montaigne. Rond Point este înconjurat de palate private în apropiere găsindu-se palatul Elysees, reşedinţa preşedintelui.

Place de la Concorde a fost amenajată în 1750 pe un teren donat de Ludovic al XV lea. În mijlocul pieţii a fost plasată iniţial statuia acestuia dar a fost dată jos de revoluţionari in 1789. În locul ei a fost ridicată o ghilotină. Aici au fost decapitaţi, în uralele mulţimii dezlănţuite Ludovic al XVI lea şi soţia sa Marie- Antoinette, nobili şi burghezi iar mai târziu când s-a întors roata, Danton şi Robespierre, numărul celor executaţi depăşind 1000 de persoane.

La aspectul de astăzi s-a ajuns în 1840 după ce in centrul pieţii a fost amplasat obeliscul de la Luxor făcut cadou de Egipt regelui Louis Philippe. Acest obelisc înalt de 23 m este decorat cu hieroglife care relatează victoriile faraonului Ramses al II lea. Obeliscul este înconjurat de opt grupuri statuare reprezentînd oraşele Franţei.

În partea de nord a pieţii de o parte şi alta a rue Royale sunt două palate impunătoare cu coloane corintice. Unul din ele e hotelul Crillon şi nu ştiu prin ce mecanism am reţinut că în 1990 aici a fost găzduit Petre Roman în prima sa vizită in Franţa în calitate de prim ministru.

Celălalt palat este ministerul Marinei. Spre sud, peste Sena este Adunarea Naţională iar spre est gradinile Tuileries care te conduc la Luvru.

Chiar aproape de baza obeliscului este amplasată o roată mare în care te puteai urca dacă plăteai 8 eu. Lasând la o parte principiile, că nu are ce căuta acolo această roată cu tarabele, decibelii şi tot ce ţine de iarmaroc, ne-am urcat în ea. Nu mi-a fost frică pentru că în urmă cu câţiva ani am suit în London Eye şi n-am păţit nimic. Din roată am văzut intregul Champs Elysees, cheiul Senei până la turnul Eiffel şi mai departe, Domul Invalizilor, zgârie- norii din La Defense, pe o colină Sacre Coeur, turnul Montparnasse şi dacă recunoşteai acoperişurile, mai toate clădirile importante din Parisul vechi.

Situată înafara piaţii Concorde, peste Sena, Adunarea Naţională funcţionează într-o cladire monumentală fostă hotel Bourbon, construită în 1728 de fiica doamnei Montespan cu Ludovic al XIV lea. Adunarea Natională este construită în stil empire şi este decorată cu patru statui ale unor personalităţi franceze printre care Sully şi Colbert. Frontonul şi statuile de o parte şi de alta a scării monumentale sunt personaje mitologice. În clădire funcţionează parlamentul Franţei.

Întorcându-ne în Place de la Concorde am intrat în gradinile regale Tuileries proiectate şi îngrijite de acelaş grădinar al curţii regale Le Notre în timpul lui Ludovic al XIVlea. Am intrat prin nişte porţi de fer forjat frumos lucrate, flancate de statuile ecvestre ale lui Mercur şi ale unei zeităţi înaripate.

Chiar aproape de intrarea dinspre Concorde sunt două clădiri amplasate simetric: muzeul Orangerie unde Monet are expuse celebrele sale pînze cu nuferi albaştri Nympheas şi Jeu de pomme care găzduieşte expoziţii temporare. Iniţial grădinile trebuiau să fie ale palatului regal construit de Caterina de Medicis in anii 1560 şi în care au locuit toti regii Franţei inclusiv Napoleon Bonaparte şi Napoleon al III-lea. Acest palat a fost distrus de incendiu în timpul Comunei din Paris în 1871.

În parc la tot pasul întâlneşti grupuri statuare executate de Maillot, vase antice, un eleşteu şi arbori vechi. Grădinile Tuileries au o lungime de un kilometru şi se termină în piaţa Arcului Carusel amplasat vis-a-vis de Luvru.

Arcul Carusel construit în 1808 celebrează victoriile lui Napoleon şi se inspiră din arhitectura arcului lui Septimiu Sever din Roma. Cu trei arcade din marmoră roz decorate cu basoreliefuri ilustrează victoriile lui Bonaparte. Caruselul are pe frontispiciu o cvadrigă aurită. Iniţial Napoleon a rechiziţionat această cvadrigă de pe biserica San Marco din Venezia dar Franţa a trebuit s-o returneze după debarcarea împăratului şi s-o înlocuiască cu o copie.

Am ajuns la Luvru care iniţial a fost o fortificaţie de apărare construită înainte de anul 1200. A fost înlocuit cu un palat renascentist, dezvoltat, uneori locuit, abandonat, din nou mărit dar abia din timpul lui Napoleon funcţionează ca muzeu. Are trei aripi Sully, Denon şi Richelieu şi deşi am vizitat Luvru de mai multe ori nu am reuşit să le văd pe toate. Conţine peste 350.000 exponate pentru care ar trebui rezervată o săptămână pentru vizitat şi probabil tot nu ar fi suficient.

În faţa muzeului cu ocazia bicentenarului revoluţiei franceze a fost amplasată o piramidă de sticlă şi oţel construită din 666 plăci de un celebru arhitect chinez stabilit în SUA, Ming Pei. Piramida din Curtea Patrată a muzeului se sprijină pe o altă piramidă inversată sub pământ. De jur împrejurul piramidei principale mai sunt alte trei piramide mici cu rol de ventilaţie a sălilor de expoziţie şi şapte bazine triunghiulare cu apă în care se reflectă cerul. Piramida de 21 m înălţime şi 35 m lăţime respectă proporţiile marei piramide de la Gizeh, dimensiunile sale fiind un submultiplu al acesteia.

Cu toate discuţiile de numerologie din jurul ei invocându-se numărul 666 de plăci şi cu toate controversele legate de stilul total nepotrivit cu al palatului, piramida a fost acceptată de francezi pentru că a rezolvat problema intrării miilor de vizitatori în muzeu.

Cu o sută de ani în urmă în 1889 cazonul şi greoiul turn Eiffel a iscat aceleaşi discuţii, azi fiind considerat alături de Luvru şi Notre-Dame, brandul Parisului

---

VIZUALIZĂRI: 4472 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI