GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Destinaţiile top din Tenerife: Parcul Naţional El Teide şi satul Masca
Un ultim episod al serialului privind excursia noastră de la finele lunii septembrie în Tenerife îl dedic Parcului Naţional El Teide, acest ˝must see˝cum spun unii şi care constituie cea mai mare atracţie a insulei cât şi ireal de frumosului sat Masca. Parcul Naţional El Teide este cel mai mare parc din Spania cu 4,1 mil. vizitatori în 2015 şi al nouălea din lume. A fost constituit ca parc naţional în 1954 iar în 2007 a fost inclus de UNESCO ca sit în Patrimoniul Mondial.
Parcul are o suprafaţă de 20000ha şi ocupă 10% din suprafaţa insulei de 2034 kmp. Este poziţionat în centrul insulei fiind dominat de vulcanul El Teide.
Excursia pe care am cumpărat-o de la aceeaşi firmă cu celelalte patru ne-a costat cu reducere 27.5 eu faţă de 36 eu dacă am fi luat-o separat. A constat din străbaterea parcului naţional pe sub vulcanul El Teide, arboreal milenar El Drago şi satul Masca, cu ghid poliglot, fără prânz inclus în cost. A fost cea mai lungă excursie plecând la 8 dimineaţa şi revenind la orele 19. A meritat cu prisosinţă.
Din Playa de Americas am urcat pe TF51 depăşind orăşelul Vilaflor care la cei 1400 m altitudine este cea mai înaltă localitate din Tenerife. Pe măsură ce urcam au apărut pinii canarieni şi specii florale de munte care cresc datorită umiditatii din aer, ploile în această regiune fiind destul de rare. Flora bogată cuprinde şi specii pe cale de dispariţie pentru care se depun eforturi de protejare şi conservare. Pe pantele abrupte cresc cedrii, Los Tajinastes care este specifică arealul Teide şi violeta de Teide singura plantă care creşte la altitudini de peste 3000m...
Parcul este bogat în mamifere care s-au adaptat climei specific. Conservă o multitudine de specii rare de nevertebrate (cca700), reptile şi mamifere pe cale de dispariţie care, datorită climei au traversat erele geologice. Rocile de lavă pietrificată înafară de culoarea cenuşie au irizări negre, roz şi verzi (obsidian, sienit, olivină) ceeace le dă o frumuseţe aparte. În parcul naţional sunt câteva staţiuni naţionale de cercetare.
Se poate merge fie cu o excursie organizată cum am avut noi, fie cu o maşină închiriată, fie cu autobuzul 348 din Puerto de la Cruz sau 342 din Playa de Americos. Ajunşi spre 2000m altitudine am zărit jos oceanul şi în depărtare munţii insulelor La Gomera şi Gran Canaria. Am lăsat în dreapta drumul care ducea la teleferic şi am intrat în parcul naţional pe la Los Roques. Autocarul cu care am făcut excursia era de lăţimea unui maxi taxi dar lung, pentru că în a doua parte a zilei urma să se strcoare pe drumuri înguste cu un singur sens pe care nu puteau să circule autocarele obişnuite.
La ieşirea din parc am băut o cafea la un restaurant decorat în stil popular spaniol. Am coborât la ocean unde în localitatea Icod de Los Vinos am văzut El Dargo Milenario, am mâncat şi după prânz am urcat pe serpentine ameţitoare care-ţi taie răsuflarea, până în satul Masca dar despre el, pe flux, mai târziu.
Roques de Garcia este cea mai mare atracţie, cu excepţia vulcanului, din parcul naţional El Teide. Este o structură vulcanică de bazalt de culoare roşcată, formată acum170000 de ani şi situată la o altitudine de 2200m. Conţine o serie de turnuri din roci vulcanice extinse pe o suprafaţă de cca 2 km. Dintre ele Roque Chinchado sau Degetul lui Dumnezeu este cea mai spectaculoasă. Alături este o calderă. Talpa acesteia este de nisip vulcanic dar primăvara, la topirea zăpezilor aici se formează un lac. Geologii nu au ajuns la o părere comună privind formarea calderei. Unii susţin că a apărut în urma unei explozii vulcanice, alţii prin alunecărui de teren şi eroziune. Datorită peisajului neobişnuit aici s-au filmat scene din Star Wars.
Pe stânca La Catedral se practică alpinismul de dificultate. Zona Roques de Garcia deşi nu este periculoasă, prin mijlocul ei trecând şoseua, este înconjurată de frânghii şi garduri şi câţiva paznici opresc depăşirea teritoriului. Această măsură este luată pentru protecţia florei unicat din jur care ar putea fi distrusă de miile de turişti care tranzitează zilnic zona. Peisajul este impresionant: la dreapta El Teide la o distanţă de mai puţin de 5 km, la stânga semeţul Pico Viejo şi dedesubt caldera.
Vulcanul Teidenumit El Pico del Teide, ca înălţime (3718m) şi masă este al treilea vulcan din lume după primele două din Hawai. Deasemeni este cel mai înalt vârf din Spania şi al patrulea din Europa după Mont Blanc şi Monte Rosa din Alpi şi Grossclockner din munţii Taurus Austria. Faţă de fundul mării prezintă o diferenţă de nivel de 7000m. Teide este un vulcan activ, ultima sa erupţie având loc în 1909. O erupţie a avut loc şi în 1492 când Cristofor Columb a oprit în insula vecină La Gomera pentru a se aproviziona cu apă. Este consemnată în jurnalul său de bord. În octombrie 2016 a existat o alertă în massmedia din Tenerife privind cantitatea anormală de bioxid de carbon din zonă fiind înregistrate un număr de 100 de cutremure mici. Pentru o lună-două afacerile în turism s-au prăbuşit.
Se pare că relieful actual a fost desenat la o erupţie care a avut loc cu 150000 ani în urmă când vârful înalt al vulcanului s-a rupt şi a căzut spre nord în mare formând caldera Canadas del Teide cu o circomferinţă de 80 km.
Pentru a ajunge în vârf se poate lua telecabina care urcă de la 2350m la 3550m pe o distanţă de 2.5 km. până la staţia La Rambleta Preţul unui bilet dus-întors este de 26 eu. Ultimii 170 m diferenţă de nivel se parcurg pe jos dar numai cu un permis care se poate lua de la administraţia parcului.
Primii locuitori ai insulei, populaţia guancho numeau vulcanul, Echeido adică iad în care poarta era la stâncile Los Gigantes.
Complexul vulcanic principal al parcului naţional este format din El Teide, Pico Viejo cu o altitudine de 3100m. şi Montana Blanca de 2500m. Pico Viejo a erupt în 1798 lăsând în urmă un crater cu un diametru de 800m. Erupţia a fost urmată de cutremure care au durat doi ani.
El Drago Milenario este un arbore situat în apropierea parcului Lorenzo dîn localitatea Icod de Los Vinos, fondată în 1501 şi renumită pentru vinurile sale. Iiniţial s-a crezut că are o vechime de peste 1000 ani. Se pare că are numai vreo 500-600 de ani pentru că la această specie de arbori nu cresc inele. Are înălţimea de 22 m, trunchiul un diametru de 100m şi greutate de 70t. Din 2011 a fost inclus de Unesco în patrimoniul mondial
Unde am mâncat?
În Icod de Los Vinos am servit prânzul la Carmen, un restaurant amenajat tradiţional, peste drum de parcul în care se află Drago Milenarium. Soţul a servit o supă din legume locale cu gust mediteranian şi amândoi peşte la grătar cu cartofi copţi şi sos mojo, bere locală şi câte o cafea. Ne-a costat cu bacşiş cu tot 25 eu.
Imediat după prânz am părăsit localitatea Icod de Los Vinos în care am admirat ferestrele- balcoane de lemn, am trecut prin Garachico, localitate complet distrusă de un cutremur în 1706 şi din care a mai rămas numai un turn de piatră San Miguel. Cetatea distrusă a fost construită în 1575 cu scopul de a proteja oraşul de piraţi. După ce am mai trecut prin câteva localităţi am părăsit ţărmul oceanului şi ne-am îndreptat spre Masca.
Drumul a început să fie din ce în ce mai spectaculos atât prin peisajele pe care le oferea cât şi prin înclinaţia pantei. După ce am părăsit TF82am intrat într-un drum îngust TF436 cu un singur sens. Lăţimea drumului permitea să treacă greu în sens contrar două autoturisme eventual cu oglinda retrovizoare pliată. Dacă se întâlnea un autoturism cu un autobuz, una din maşini trebuia să facă marşarier până la un refugiu pe şosea. Nu erau multe refugii. Uitându-mă înapoi am văzut panglica şoselei şerpuind la mari înălţimi.
Am ajuns pe o platformă de parcare deasupra satului Masca. Acesta se află în masivul Teno la o altitudine de 650m înconjurată de munţi cu păduri de chiparoşi.
Satul are doar câteva zeci de locuinţe de piatră amplaste la diverse altitudini şi transformate în hanuri şi restaurant. Populaţia stabilă e de sub 100 de oameni şi trăieşte exclusive din turism. Satul a fost cunoscut şi a devenit o destinaţie turistică de excepţie abia după asfaltarea drumului de acces.
Din sat pe un drum destul de greu se ajunge în 3-3.5 ore la un golfuleţ izolat în care se spune că ancorau corăbiile piraţilor. Ei îşi transportau prăzile cu spinarea sau măgarii până la casele satului care ofereau un bun ascunziş. Nu ştiu dacă este sau nu o legendă. Adevărul despre Masca este că a fost evaluat la diverse concursuri ca unul din cele mai frumoase sate din lume.
După 7 zile excursia în Tenerife s-a încheiat. Mulţumesc lui Dumnezeu că ne-a ajutat şi de data asta să putem spune ˝am fost acolo˝.
Trimis de Michi in 24.10.17 18:41:53
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SPANIA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 28.25387870 N, -16.61831112 W - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Michi: felicitari, un review deosebit! Curand am sa vin si eu cu impresiile mele ca o completare. Mi-a placut mult vacanta in Tenerife si am multe de povestit.
Multa sanatate si la cat mai multe calatorii!
Felicitări pentru frumoasa excursie pe care aţi avut-o în Tenerife! Deasemenea vă felicit pentru curaj! sănătate şi toate cele bune!
@Michi: Felicitari pentru toata excursia, aveti cu ce va mandri iar eu cu mare bucurie si drag va acord un vot.
@Michi:
”A constat din străbaterea parcului naţional pe sub vulcanul El Teide, arboreal milenar El Drago şi satul Masca, cu ghid poliglot, fără prânz inclus în cost. A fost cea mai lungă excursie plecând la 8 dimineaţa şi revenind la orele 19. A meritat cu prisosinţă.
Interesantă excursia. Sunt convinsă că a meritat.
Eu mi-am organizat singură excursia în Tenerife, astfel că la inspiraţie am grupat altfel obiectivele. De exemplu, am vizitat Los Gigantes şi apoi satul Masca în aceeaşi zi.
Nu am înţeles de ce în programul excursiei nu a fost inclusă şi urcarea cu telecabina pe El Teide, care constituia sarea şi piperul unei vizite în Tenerife. Nu s-a dorit acest lucru sau nu a fost posibil din motiv de vânt puternic?
@nicole33: Ne-am limitat la ce putem face şi am ales excursia fără urcat la 3500m din cauză că soţul are emfizem pulmonar (atenţie fumători înrăiţi)şi cred că n-ar fi putut respira. Cu zece ani în urmă pe Etna n-au fost probleme dar acum a depăşit 80 de ani. Alternativa de a sta acasă am lăsat-o pe mai târziu. Nici eu, care deşi fostă fumătoare nu am emfizem nu ştiu cum aş fi suportat aerul rarefiat. Sfatul meu din totdeauna: vedeţi cât puteţi mai mult cât sunteţi în putere şi cât mai conduceţi o maşină.
@Michi:
Mulţumesc pentru lămuriri.
Îmi cer scuze, dar nu m-am gândit nicio secundă la problemele de sănătate, la implicaţiile aerului rarefiat asupra fumătorilor mai vechi sau mai noi, deşi ar fi trebuit. Eu nu am avut altă grijă decât aceea de a merge la vulcan echipată corespunzător şi pregătită pentru temperaturile mult reduse la altitudine mare şi contra vântului.
Oricum şi simpla plimbare prin Parcul Naţional Teide, cu acel peisaj parcă selenar, constituie o excursie în sine.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Parcul Național El Teide» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Nov.2023 Acasă la Vulcan — scris în 19.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Parcul Naţional Teide şi satul Masca — scris în 19.05.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Parcul național Teide - o experiența unica — scris în 14.07.23 de cryangel din PITESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2020 Parcul Național El Teide, de la nord la sud — scris în 25.04.20 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Parcul Național Teide - rezervație naturală — scris în 11.11.15 de crissb din ARAD - RECOMANDĂ
- May.2010 Pe Teide deasupra norilor — scris în 21.05.10 de pink_gabi* din BUCURESTI - RECOMANDĂ