Hotel Parc Sibiu

TIPĂREȘTE

Am ajuns să alegem această cazare după ce am eliminat vreo două-trei variante care ni s-au părut exagerat de scumpe (nu că aici era prea ieftin...) și după ce altele două ne-au eliminat ele pe noi, că am făcut întrebare prea târziu (cu două săptămâni înainte nu eram foarte deciși dacă și unde vom pleca). Așa că astrele s-au aliniat pentru a ajunge la Hotel Parc.

Am sosit cu puțin înainte de ora trei, într-o zi fierbinte, după un drum obositor de peste trei ore cu trenul. Taxiul ne-a lăsat în fața unei clădiri turn frumos colorate, aflată la marginea unui parc. La recepție ni s-a dat imediat cardul de la camera 705; mulțumesc, îl iau, dau să plec spre lift, dar văd că soția se albește. Abia atunci am realizat: era la ultimul etaj și toată săptămâna se anunța a fi caniculară. Hotelul părea destul de gol iar noi urma să petrecem acolo cinci zile, chiar era unfair.

Începem să negociem și, fără chef și cu aerul că ne face un mare favor, domnișoara de la recepție ne dă o cameră la etajul unu. (Precizare: toate dublele sunt la același preț, nu există conceptul de „cameră dublă superioară” sau chestii de genul ăsta.) În cameră am găsit, la intrare, foarte cald; climatizarea, odată pornită, și-a făcut însă treaba și tot sejurul am avut confort termic - mai puțin primul sfert de ceas după ce ne întorceam dintr-o ieșire mai lungă.

Aveam să constatăm după câteva ore, când am ieșit la plimbare prin parc, că am luat o grozavă țeapă: etajul unu era tot ultimul, așa cum ar fi fost și șapte. Hotelul a construit, la un moment dat, o aripă cu un singur etaj în partea dinspre parc, care se vede în P1; ei bine, acolo am fost noi cazați. Partea bună: fiind către parc, era umbră și, seara și dimineața, chiar aveam parte de răcoare. Partea proastă: 1. sentimentul neplăcut că am fost luați de papagali și 2. după ce că tot la ultimul nivel am nimerit, am mai avut parte și de gălăgie: pe aleea din dreptul ferestrei își parcau mașinile cei care veneau la restaurantul Arini sau la cel de la Best Western, situate în imediata vecinătate. În liniștea nopții, discuțiile de rămas bun atunci când oamenii plecau către casele lor, plus sunetul motorului ambalat, nu erau din cale afară de plăcute. În plus, 3. rămân cu regretul că, poate, de la șapte am fi putut avea parte de o priveliște frumoasă asupra Sibiului, dacă nimeream pe partea corectă.

Un alt mărunt incident: pe masa din cameră am găsit, la sosire, un inventar cu ce conține minibarul. Ei bine, pe seară am constatat că vreo două produse erau pe listă, dar nu și în frigider. Nu mai aveam niciun chef de ceartă, ne-am asumat că le vom plăti, trecuse deja ceva timp de când preluaserăm camera. Din fericire, la plecare nu ni s-a imputat nimic: am spus ce și cum, domnul de la recepție a dat din umeri și asta a fost tot.

Am plecat cu stângul. Dar, în continuare, am pășit numai cu dreptul (chiar, cum ar fi ca fiecare pas să fie doar cu dreptul? ???? pas cu pas, că tot suntem în Sibiu) și, până la urmă, am uitat de necazurile inițiale. Pentru că ne-am propus să ne simțim bine, atitudine pe care o recomand călduros tuturor.

Persoana care ne-a cazat nu a mai apărut, ulterior, pe la recepție; de altfel, cred că am văzut măcar cinci fețe pe acolo, în cele cinci zile.

Nu am interacționat cu nimeni, totul a decurs bine (dacă facem excepție de ceea ce s-a întâmplat la sosire). Și, după cum am mai spus de multe ori: faptul că nu e nevoie să discuți cu personalul e cel mai bun lucru de care poți avea parte într-un hotel.

Camera a fost de mărime medie, cu pat matrimonial mare. Lenjerie de calitate. Mobilier minimal, destul de nou. Aerul condiționat era reglabil și nu bătea către pat, deci ok. Camera în care am stat nu avea balcon - de fapt, nicio cameră nu are. Prețurile la minibar - decente.

Baia dotată cu de toate, fără cadă, doar cabină pentru duș. Anunțurile clasice: împreună salvăm Pământul, cereți schimbarea prosoapelor doar la mare nevoie. De câte ori am solicitat (adică le-am lăsat pe jos), au fost schimbate. Nu s-a făcut curățenie generală în cele cinci zile, nu s-au primenit așternuturile – dar nici nu a fost nevoie.

WiFi destul de rapid în cameră. Televizor nou, dar nu mergea cablul. Cred că trebuia doar să fixez mufa mai bine la spate, dar mi-a fost lene - oricum nu ne-am fi uitat la el.

Era plăcut și în holul de la intrarea în hotel, acolo am găsit ghiduri interesante ale Sibiului de acum și din trecut, m-am oprit uneori pe canapelele comode ca să le studiez.

Când am făcut rezervarea, nu am luat și micul dejun. Achitat la fața locului, a fost 35 lei/zi/persoană. Hotelul fiind izolat de zonele turistice, altă opțiune nu prea exista. Uitându-mă acum pe site, cred că am fi ieșit ceva mai ieftin dacă luam de la bun început cameră+MD (văd o reducere cu 7% dacă faci o astfel de rezervare pe cel puțin trei zile).

Sala și mica terasă unde se servește dimineața micul dejun (care a fost OK, nimic deosebit, nimic tragic) se transformă, după ora 11, în restaurant a la carte. Se numește My Story - Bistro&Pizza. Am luat prânzul acolo și am fost foarte mulțumiți: mâncare bună, porții generoase și prețuri mai mult decât civilizate; meniul poate fi consultat aici parchotelsibiu.ro/wp-cont ... 0/Meniu-nou.pdf. În plus, este curat, servirea e rapidă și prietenoasă, iar sala e plăcută - am atașat poze. Am mâncat (la cină) în centrul vechi mai rău sau mult mai rău ca în acest bistro - deci îl recomand, dacă vă aflați prin zonă.

Hotelul e situat în capătul străzii Școala de înot, care pleacă spre sud-vest din dreptul Ana Tower. În capătul nordic al străzii, cel dinspre centru, este Muzeul de Vânătoare, care a fost închis cât am stat noi în Sibiu. Nu departe se află Biserica din groapă, una dintre cele mai vechi biserici românești din oraș. Strada e interesantă: case pe dreapta (cum mergi spre hotel), blocuri pe stânga. Blocurile par a fi din anii 50-60, când încă mai exista o intenție a urbaniștilor de a le face să arate cât de cât bine.

În spatele hotelului este stadionul (– Ilie, ai legătura; minutul și scorul! – Mulțumesc Sebastian Domozină bună ziua stimați radioascultători sunt Ilie Dobre și transmit de aici de pe stadionul din Arini este minutul cinci al întâlnirii și gazdele se află în atac cu Majearu pe partea dreaptă), aflat în renovare, iar în stânga Sala Polivalentă (cred). În dreapta găsim una dintre intrările în Parcul Sub Arini, care ne-a impresionat. Foarte întins (merge către Grădina Zoologică, spre sud, cale de câțiva kilometri, de-a lungul pârâului Trinkbach) și aparent nu foarte amenajat, este un plăcut loc de refugiu pentru sibieni. Are el aspect de pădure sălbatică, dar se pare că e un aspect îndelung studiat: am citit pe panourile de pe marginile aleilor că mulți arbori au fost special aclimatizați aici; că, de fapt, e un fel de parc dendrologic. Ne-a plăcut și modul în care arată zona sa centrală, cea cu foișorul.

Ar fi interesant să apară aici o descriere a parcului făcută de un localnic - am văzut pe hărți de acum 200 de ani că toată partea de la sud de centrul orașului era o întinsă zonă mlăștinoasă, pe care se practica agricultura. Când a fost asanată? Cine și când a gândit parcul? Care era, anterior, specificul locuirii pe aici? Oricum, am să mă interesez și singur, dar îmi vine mai greu.

---

VIZUALIZĂRI: 858 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI