Bună-i o palincă la casa omului!

TIPĂREȘTE

Dacă titlul vă miră, știindu-mă nebăutoare, aflați că se justifică totuși, căci casa care ne-a găzduit timp de trei nopți în Rimetea se cheamă Pálinkás Panzió, nume care derivă, după cum ne-a confirmat doamnea Timea, proprietăreasa, de la licoarea pe care partea masculină a familiei o fabrică în cele două cazane din dotare, unul de 100 litri iar celălalt de 200.

De ce se ocupă ei cu o asemenea afacere? Simplu: pentru că prin curtea casei curge un izvor iar apa aia nu trebuie să se piardă aiurea, nu-i așa? =)) Mai bine punem colo o roată, cumpărăm cazanele din cupru și gata-i treaba! Licoarea astfel obținută prin dublă distilare din te miri ce, de la prune la pere, ba chiar și căpșuni, căci în dimineața plecării noastre puseseră cazanul cel mare în funcțiune pentru un vecin venit să ”prelucreze” circa o tonă din sus-numitul fruct, are peste 50 de grade tărie.

Aoleu și vai de mine, cu maximă certitudine mi-ar fi provocat dureri de cap instantanee :( , motiv pentru care am zis ”pas” atunci când am fost îmbiați la sosire cu un păhărel. Adrian nu l-a refuzat însă, după cum era de așteptat de altfel, și chiar dacă am zărit lacrimile (de duioșie =)) ) care i-au apărut în ochi după prima înghițitură, nu s-a lăsat impresionat și a doua zi a achiziționat o sticlă de o jumătate de litru cu 20 de lei. Scump, după părerea mea, dar zice el că face! Așa o fi…

Bun, acum că v-am lămurit în legătură cu numele pensiunii, e cazul să trecem la lucruri mai serioase, adică la descrierea ei.

Pálinkás Panzió este situată la ieșirea din Rimetea către satul Buru și Valea Arieșului, chiar pe DJ 107M, adresa fiind Șoseaua principală numărul 169.

Cum am ales-o? După ce ne-am decis asupra Rimetei ca loc de scurtă adăstare, am căutat mai întâi o cameră pe amicul booking. Spre marea mea surpriză, nu am găsit listate decât trei sau patru pensiuni în sat, și toate ocupate în prima jumătate a lunii iulie, când îmi planificasem mini-sejurul. Am pornit apoi să sap pe site-urile autohtone specializate în pensiuni și am dibuit mai mult de zece astfel de unități de cazare, precum și numerele lor de telefon. Și m-am pus pe sunat. Ba nu răspundea nimeni, ba erau full. :( În fine, pe la a șasea sau a șaptea încercare dau de doamna Timea, cu care mă înțeleg pe loc: o cameră dublă cu mic dejun la prețul de 100 lei/noapte și fără plata vreunui avans.

Facem și schimb de mailuri, ca să rămână totul ”pe hârtie”, iar cu o săptămână înaintea sejurului i-am dat un telefon de control, ca să mă asigur că nu a intervenit ceva. Nu, totul era în regulă și ne aștepta.

De ajuns, am ajuns destul de târziu la pensiune, pe la 7:30 seara, după opriri în Teiuș și la mănăstirea Râmeț, despre care o să vă povestec în alte reviewuri, și după o cină luată în mare grabă într-un restaurant din Aiud.

Am fost întâmpinați la poartă de doamna Timea și conduși în camera noastră, după care, așa cum am relatat, am fost poftiți să gustăm o palincă. L-am lăsat pe Adrian să onoreze invitația gazdei și m-am pornit pe fotografiat.

Trebuie să precizez de la bun început că proprietarii locuiesc și ei la adresa pensiunii. În curte sunt trei corpuri de clădiri dispuse în formă de ”U”: în cea din dreapta stau Timea cu soțul și cei doi băieți adolescenți ai lor; în cea din față părinții ei, iar în stânga, la parter sunt sala de mese și un garaj iar la etaj două camere duble. Celelalte două camere de închiriat sunt triple și se află la etajul clădirii din față. Casele sunt noi și prin urmare nu au fost incluse în programul de restaurare și conservare a patrimoniului arhitectonic din Rimetea, despre care am amintit în reviewul anterior vezi impresii.

În total, pensiunea nu are decât patru camere de închiriat, două duble și două triple, toate prevăzute cu băi proprii, dar nu cu frigider sau televizor. Nu e clasificată și nu se compară cu alte vile din sat, mult mai mari și mai bine utilate pentru primirea turiștilor.

Deși am fi vrut să luăm și cina la pensiune, din discuția cu gazda am sesizat că nu era prea încântată de idee, așa că am renunțat. În cele două zile pline petrecute în Rimetea am mâncat de prânz – mă rog, e un fel de-a zice, pentru că mai devreme de ora 16 nu ajungeam – la cârciuma din sat (mare noroc am avut că aveau așa ceva în Rimetea :) ), iar seara ne omeneam cu roșii cumpărate de la magazinul local al cooperației și cu niște brânză de Colțești – voi reveni cu detalii asupra acestui aspect de maximă importanță.

Dacă tot am atacat capitolul mâncare, să vă spun că micul dejun a fost mai mult decât îndestulător, deși repetitiv, lucru care nu ne-a deranjat totuși: două feluri de salam și unul de șuncă, cârnăciori de casă prăjiți, unt, cașcaval sau brânză, roșii, castraveți sau ardei gras, gem de afine (producție proprie), ceai și cafea filtru la discreție, lapte.

Seara îi spuneam doamnei Timea la ce oră doream să luăm micul dejun și dimineața îl găseam adus în sala de mese. O reală plăcere a fost să studiez și pozez această sală, frumos amenajată cu un scrin din 1906, un cuier și un blidar, toate din lemn pictat în nuanța aceea de oliv întunecat și cu motive florale roșii, după modelul săsesc predominant în zonă, precum și ștergarele cusute de mână. Tot acolo erau și diverse jocuri (table, șah, țintar) și un casetofon, semn că gazdele sunt atente la nevoile oaspeților.

Curtea în sine nu oferea locuri de odihnă, fiind mai mult un spațiu de parcare și de trecere pentru oameni și… vite, căci familia posedă, pe lângă obligatoriile orătănii închise mai în spate, și trei vaci, o vițică și un vițel, animăluțe care, după ce-și termină sarcinile zilnice de păscut la pășune, sub supravegherea unui nene și a unui câine, se întorc singure acasă seara. De aceea, de cum intri pe poartă te cam izbește un miros de balegă: pe cei care ”umblă cu nasul pe sus” îi sfătuiesc sincer să-l țină acolo până ce se adăpostesc în camere… =))

Oricum, ce vreau să spun este că gazdele sunt oameni gospodari, care nu se dau în lături de la muncile câmpului: au un tractor pe care nu am înțeles la ce culturi îl folosesc, dar sigur știu ei mai bine, și în fiecare zi în care le-am fost oaspeți s-au dus să întoarcă fânul pe parcela de pășune pe care o posedă.

Și acum să vă zic câteva vorbe și despre camera noastră: se află la etaj și în ea se intră dintr-un pridvor plin cu ghivece cu mușcate. Băncuța așezată acolo s-a dovedit a fi tocmai bună pentru sorbitul cafelei de dimineață, mai ales că din pridvor se vede splendida Piatră a Secuiului și casa de vizavi, foarte frumoasă. Prin prejur totul e numai flori: crizanteme, gura-leului, trandafiri, ferigi, crini, gladiole, ce mai, o splendoare :)

Încăperea ce ne-a fost repartizată – eram singurii oaspeți la acel moment – era de dimensiuni generoase (vreo 22 mp) și dotată cu strictul necesar: un pat dublu încăpător și cu saltele bune, un pat pliabil de rezervă, o masă cu două scaune, un dulap fără ușă dar prevăzut cu umerașe și rafturi, două noptiere cu veioze funcționale, un cuier, un godin (încăzire cu lemne), plus un număr suficient de prize. Pe pat am avut pilote, accesoriu absolut necesar, căci noaptea se lăsa răcoare. De altfel, în Rimetea iernile sau mai corect spus sezonul rece durează mult, de prin octombrie până prin mai, după cum ne-au informat gazdele.

Baia a fost și ea OK: chiuvetă destul de mare, duș cu cădiță, faianță și gresie, totul strălucind de curățenie. Drept cosumabile am primit hârtie igienică, prosoape și un gel de duș – nici nu mă așteptam la mai mult. Apă caldă am avut în permanență, însă trebuia să aștepți câteva minute ca să curgă la temperatura dorită.

Curtea, așa după cum precizam, nu cuprindea spații de relaxare. Și atunci? Soluția se cheamă foișor, amplasat chiar deasupra izvorului și roții producătoare de palincă, astfel încât apa să-ți susure – cam tare, ce-i drept – în urechi atunci când te așezi la masă ca să mănânci ori să te uiți pe AFA la noile postări. Și aici, în foișor, am găsit prize și lustră, semn că gazdele sunt atente la cele mai mici amănunte. Inconvenientul, pentru că trebuie totuși să cârcotesc și eu un pic, e după mintea mea faptul că nu au plasat niște fotolii sau scaune mai comode, băncuțele alea de lemn fiind al naibii de tari pentru fundurile mai sensibiloase… =))

Dacă tot am pomenit de AFA, aflați că Wi-Fi-ul funcționa și… nu prea :( , adică nu la viteza supersonică din București, motiv pentru care n-am reușit să vizionez pozele încărcate de voi, stimați colegi, și nici să încarc, la rândul meu, în fiecare zi fotografii pe Facebook, ca să mă laud că AmFostAcolo.

Și cu telefonul am avut probleme: din când în când pierdeam semnalul. Sigur că nu gazdele noastre erau vinovate, dar v-am prevenit asupra acestor minusuri ca să fiți informați. De altfel, pe tot traseul de pe DJ 107M există porțiuni fără semnal la telefon iar pe Valea Arieșului uitați că aveți în buzunar ori în poșetă un astfel de dispozitiv.

Ultimele comentarii le voi face cu privire la gazdele noastre: am fost foarte mulțumiți de modul în care am fost primiți, de amabilitatea lor, de dotările pensiunii, curățenie, de prețul extrem de convenabil, precum și de faptul că deși erau vorbitori nativi de limba maghiară, nu am întâmpinat dificultăți în comunicare.

În concluzie, dacă vreți să petreceți câteva zile de relaxare totală la aer curat, într-un sat pitoresc situat într-o zonă ce abundă în atracții turistice și dacă, pe de altă parte, nu sunteți foarte pretențioși și nu țineți morțiș să aveți televizor și frigider în camneră, atunci Pálinkás Panzió reprezintă o soluție viabilă. Eu una recomand această pensiune din toată inima!

---

VIZUALIZĂRI: 1564 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI