ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.05.2010
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Târgu Mureş
ÎNSCRIS: 03.04.09
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
MAY-2010
DURATA: 1 zile
familie cu copii

GRAD SATISFACȚIE
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Palatul Culturii din Tg. Mures - comorile ascunse

TIPĂREȘTE

Wm, acest review nu este punctabil. Deoarece Tg. Mures este orasul in care locuiesc, vreau sa va spun ce mai puteti vizita cand va aflati in acest oras.

Palatul Culturii din Tg. Mures este una din cele mai reprezentative cladiri ale orasului. El a fost construit intre anii 1911-1913 sub indrumarea primarului din acea vreme, Bernady Gyorgy, care urma instructiunile clare ale programului Imperiului Austro-Ungar de intarire a culturii in teritoriile ocupate de acestia. Targu Muresul a fost caracterizat ca fiind “cel mai amplu targ din Ardeal”. La constructia cladirii au luat parte arhitecti veniti de la Budapesta, precum si foarte multi mesteri anonimi, iar multi cetateni au facut donatii pentru a se putea construi grandiosul Palat.

Nu am sa va dau detalii tehnice de constructie, cei interesati le pot urmari aici:click aici, ma limitez doar a spune ca cladirea este impresionanta prin decoratiunile exterioare si interioare. La exterior putem admira mozaicuri si basoreliefuri in bronz si piatra, fresci, vitralii deosebite, precum si niste mici balcoane si ferestre rotunjite in relief numite - bow-window-uri.

Programul de vizitare a Palatului este de luni – vineri, intre orele 9. 00-16. 00, iar sambata si duminica de la 9. 00 la 13. 00. Costul unui bilet este de 9 lei pentru adulti si 3. 5 lei pentru copii. Se plateste si o taxa de 5 lei pentru fotografiere.

Intrarea in Palat se face din strada laterala, din dreptul Consiliului Judetean Mures. Intregul aspect interior este feeric, holul de la intrare impunator, aici putem admira 2 oglinzi venetiene. Deasupra usii de la intrarea in Sala de concerte putem admira o fresca deosebita de bronz, peretii au picturi reprezentand scene din mitologie, iar in capatul holului, scarile din marmura de Carrara ne conduc la nivelele superioare.

Pe tot parcursul in interiorul Palatului, putem admira vitralii foarte valoroase care infatiseaza personalitati maghiare ale vremii cand s-a construit cladirea. Valoarea lor este foarte mare, ele au fost propuse sa reprezinte Europa la Expozitia de arta decorativa de la San Francisco din 1914. Din cauza izbucnirii primului razboi mondial, din motive de securitate, s-au trimis doar niste schite, care au si fost premiate. In cel de-al doilea razboi mondial, tot pentru a fi protejate, vitraliile au fost ascunse in pivnitele Palatului.

Una din salile importante din Palat este Sala Oglinzilor, numita astfel dupa cele 2 grupuri de trei oglinzi venetiene care delimiteaza incaperea. Masutele sunt si ele acoperite cu sticla, avand pe marginile rotunde aceleasi decoratiuni ca si cele din tavan. De aici se achizitioneaza si biletul.

Punctul de atractie al incaperii este dat de vitraliile deosebite care impodobesc ferestrele. Aici sunt patru grupuri de cate trei vitralii deosebite. Fiecare din ele are cate o poveste, aceste vitralii avand la baza inspiratia din folclorul si legendele secuiesti. Povestea lor este rascolitoare, dar tema foarte reala, chiar daca ele fac subiectul unor balade sau legende. Din pacate acestea sunt scrise de mana, destul de marunt, afisate in dreapta vitraliilor si se citesc destul de greu.

Primul grup de trei vitralii se bazeaza pe o balada “Budai Ilona – Mama neinduplecata”, care pe mine m-a impresionat cel mai tare din toate cele patru, de aceea am sa va dau si cateva randuri din aceasta balada. Ea ne povesteste tragedia unei familii, o mama care speriata sa nu i se fure ladita cu comori pe care o avea la ea, isi lasa copiii si pleaca. “Budai Ileana, rezimata-n coate, /... / Cu ladita comoara subsuori inainte se indreapta / Tinand pe mica sa fetita fecioara in mana ei dreapta/ Iar pe zgriptaru-i copil in mana ceialalta. / Merge, merge, ... /... / Parc-aude al cailor tropot, / Ea-si pune fata-n jos, fara zgomot. ”

Copiii, plangand, se roaga de ea sa nu-i paraseasca, dar ea nu se lasa, e neinduplecata si-i paraseste... “ Mica fetita parasita, astfel plange: / - mama, dulce mama, inima iti strange, / Fii induiosata si nu ma lasa in drum! / -Ba, zau, aici te-oi lasa draga, /ca in loc de fata/ Nu da Domnul bani! / “, apoi il lasa si pe baiat, care plange la fel, iar ea-i raspunde: “ In loc de copil, imi da altul, / dar in loc de bani nu da Domnul bani! “

Dupa un timp, cuprinsa de remuscari, se intoarce dupa copii, dar acestia nu o mai recunosc de mama si refuza sa mearga cu ea: “Ba eu zau, nu m-oi duce, ca nu mi-ai fost mama, / De-ai fi fost mama, n-as fi aici de buna seama! ”

Vitraliile surprind cele trei momente: mama, cu ladita ei cu comori si cu copiii care o urmeaza orbeste, apoi fetita, in genunchi in fata mamei, de care se roaga sa nu o paraseasca si al treilea moment, cand se intoarce la copii dar acestia o refuza.

Al doilea grup de vitralii este o legenda numita Salamon Sara, care, indragostita fiind, isi asteapta iubitul care trebuie sa soseasca la ea pentru a se casatori. Dar ea nu mai are rabdare si porneste spre el, in tara lui. Intr-o padure intalneste un zmeu, care o prinde si vrea sa fie iubitul ei. Fata se opune si pana la urma isi gaseste sfarsitul, langa ea ramanand doar calul ei credincios. Nu am sa va redau aici randurile legendei, dar le voi atasa la fotografii si cei interesati cred ca vor reusi sa le citeasca. Vitraliile ilustreaza, in prima, fata frumoasa, indragostita, in doua – fata in bratele zmeului, iar in a treia – imaginea fetei, intinsa pe pamant, moarta.

Al treilea grup de vitralii are la baza legenda “Doua flori de paraclis”, in care doi tineri sunt indragostiti, dar din cauza diferentelor de pozitie sociala, celor doi nu li se ingaduie a fi impreuna. Amandoi isi gasesc sfarsitul, dar sufletul lor nu moare ci traieste in continuare intr-o floare. Astfel, au ramas doua flori care se iubesc... Vitraliile ne arata pe tanarul indragostit langa mama lui care-i interzice sa se iubeasca cu fata saraca, in doua vitralie- fata saraca este aruncata intr-un lac in care-si gaseste sfarsitul, iar in cea de-a treia – cei doi indragostiti, simbolul nenumirii dragostei, care trece peste orice oprelisti sociale sau de alta natura.

Al patrulea grup de vitralii – “Iulia- Fata dusa in rai” – o poveste trista dintre o fata care vede venind la ea trimisul cerului, “un miel alb si bucalat”, trimis dupa ea, isi ia ramas bun de la mama ei, care plange de dorul fetei si-i e greu sa accepte plecarea fetei ei dragi in rai.

Aceste vitralii au fost realizate in atelierele din Budapesta.

La iesirea din Sala Oglinzilor, putem vizita doua case memoriale, la acelasi nivel: Casa Memoriala Bernady Gyorgy si Casa Memoriala Emil Dandea.

In Casa Bernady Gyorgy putem admira in prima incapere biroul de lucru al acestuia, iar in cea de-a doua, alte picturi murale de o valoare deosebita, care infatiseaza figuri importante maghiare ale vremii.

In Casa Dr. Emil Dandea, primar al Tg. Mures intre anii 1922-1926 si 1934-1937, putem admira crampee din istoria Tg. Muresului, a vietii primarului, a activitatii sale din timpul cat a fost primar.

De aici intram la Filarmonica de Stat Tg. Mures - o constructie frumoasa, in ton cu restul cladirii. Pe langa concertele care se tin aici, putem admira orga cu care Filarmonica din Tg. Mures se mandreste, fiind formata din 4463 de tuburi, 63 de registre ale unei colectii de arta compusa din 83 de lucrari. O parte din acestea au fost donate de catre Muzeul National din Budapesta.

Trecand prin sala Filarmonicii, ajungem intr-o aripa laterala unde se afla Muzeul de Istorie al Tg. Muresului, unde putem admira “Vestigii arheologice ale judetului Mures”. Chiar de la intrare putem admira locuinte preistorice amenajate, decorate cu obiecte si unelte ale vremii, un sanctuar, morminte romanesti, scitice, etc. Printre piesele cele mai celebre amintesc Fibula de la Suseni si Statueta de alabastru de la Cristesti. click aici

In Palatul Culturii este amenajata si o Galerie de Arta, cu o colectie care ajunge la 2300 de lucrari ale pictorilor romani si maghiari din sec. XVIII pana in zilele noastre. Dintre pictorii celebri amintesc Theodor Aman, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Bordi Andra, etc. Momentan, se desfasoara o expozitie a unor lucrari ale unor pictori austro-ungari din anii 1800-1900. vezi aici: click aici

La formarea pinacotecii orasului au participat Bernady Gyorgy, prin achizitii, iar unele lucrari au fost primite de la Muzeul National din Budapesta. Mai tarziu, dupa 1935-1940, Emil A. Dandea îl numeşte pe Aurel Ciupe responsabil al pinacotecii astfel incat colectia s-a completat si cu lucrări de artă românească.

Pe langa aceasta Galerie de Arta, la parterul cladirii, intrarea doar de la strada, mai sunt amenajate inca doua centre de sculptura si arta romaneasca, Galeriile de Arta si Artistii Fondului Plastic, unde se organizeaza diverse expozitii. Momentan nu este mare lucru aici. Tot la parterul cladirii gasim Biblioteca Copiilor, Biblioteca Judeteana, precum si Sediul de cumparare bilete la Filarmonica sau la Teatru.

Atat in Sala Oglinzilor, cat si in Galeria de Arta, puteti aculta povestea vitraliilor / tablourilor expuse, in limba romana, sau in limba maghiara. Daca se intampla ca atunci cand intrati sa nu auziti informatiile audio, intrebati de ele, vi se vor pune imediat.

La iesirea din Palatul Culturii se poate remarca Turnul cu Ceas din Tg. Mures, anexa a cladirii Consiliului Judetean Mures. Intrarea este intre orele 11-14, dar numai daca sunt cel putin zece persoane. Din acest motiv eu nu am reusit sa intru, usa era incuiata. Biletul de intrare se achizitioneaza de la caseria Palatului Culturii. Pe fatada cladirii se poate remarca o placa comemorativa cu urmatorul anunt in legatura cu oameni care au luptat pentru tara:: “Sub zidurile acestui turn au fost intemnitati pentru statornicia lor in limba si credinta stramoseasca urmatorii: (urmeaza nominalizarea persoanelor). Unii dintre ei s-au prapadit inainte de vreme, altii au putut ajunge ziua fericita pentru a vedea intregirea neamului. In cinstea si ca recunostinta adusa lor, s-a pus aceasta placa la aniversarea a douazeci de ani de la Razboiul Unirii din 15 august 1936. Distrusa in septembrie 1940 de catre hortysti, refacuta si reasezata azi, 25 aprilie 2003. ”

Va spun sincer ca eu inca nu am intrat in acest turn, abia tarziu am aflat ca se viziteaza, dar cand voi avea ocazia, voi reveni cu amanunte.

Inchei aici mica descriere a Palatului Culturii din Tg. Mures, spunandu-va ca in cazul in care va aflati in Tg. Mures, merita sa faceti o vizita in acest loc.


[fb]
---
Trimis de biancuta in 19.05.10 22:54:36
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 10160 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (biancuta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Palatul Culturii Tg. Mures - la intrarea in Sala Oglinzilor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA simbolic articolul - VĂ PLACE? [doar simbolic; articolul NU are PMA std]
PUNCTAJ CRT: 0 PMA (std) PLUS 5600 PMA (din 11 voturi)
NOTĂ: Acest articol nu beneficiază de punctajul standard acordat automat.
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

magdalena
[20.05.10 08:10:23]
»

Uite niste taxe de fotografiere mai omenoase, prin alte parti, de 5, 10 sau 15 ron, fata de Bucuresti unde mi s-au cerut in doua parti 50 de ron. Ai facut poze?

biancutaAUTOR REVIEW
[20.05.10 08:16:16]
»

Da, le-am incarcat aseara si asteapta la rand la validare. magdalena, daca s-ar cere 25/50 ron nu ar mai intra nimeni in Palat. Chiar si asa, multi nu stiu ca se poate vizita, iar locuitorii orasului l-au vizitat inca de pe bancile scolii, deci...

presario
[20.05.10 09:42:45]
»

Intradevar o cladire foarte frumoasa - Kulturpalota din Tg Mures.

Am trecut de foarte multe ori pe acolo, dar nu am apucat sa intru. Cu siguranta, data viitoare. Pana atunci, ai un vot.

biancutaAUTOR REVIEW
[20.05.10 09:54:36]
»

Multumesc, presario. Vitraliile cu legendele aferente sunt cu adevarat deosebite, iar colectia de tablouri care sunt momentan expuse sunt remarcabile chiar si de catre un nepriceput in materie de picturi (de mine), tablouri imense care impresioneaza prin momentele surprinse sau figurile personajelor pictate.

any*
[20.05.10 11:20:43]
»

Un vot mare si de la mine.

webmaster26
[29.03.18 09:31:35]
»

@biancuta: Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

===

Mutat în rubrica "Palatul Culturii - Muzeul de Artă, TÂRGU MUREȘ" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
any*, biancuta, domidoc, magdalena, presario
Alte impresii din această RUBRICĂPalatul Culturii - Muzeul de Artă:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.058219909667969 sec
    ecranul dvs: 1 x 1