Muzeul etnografic al Moldovei, din „Palatul culturii” Iași

TIPĂREȘTE

Am rămas datoare cu două review-uri pe care le-am promis, în urma vizitei noastre la „Palatul Culturii” din Iași, unde am fost între 21 și 23 mai, anul acesta. Nu-mi place să rămân datoare și, în consecință, mă grăbesc să onorez una dintre datorii și anume: să povestesc despre un muzeu care m-a impresionat mult, deoarece n-am mai văzut în altă parte unele din lucrurile pe care le-am văzut aici. Am vizitat și alte muzee, din țară sau de afară, cu același profil, însă obiectele erau de dimensiuni mai mici. Aici m-a impresionat faptul că ele, chiar dacă au fost reasamblate în muzeu, sunt în mărimea lor naturală. Desigur că lucrul acesta s-a putut realiza și datorită spațiului generos alocat acestui tip de exponate.

Muzeul etnografic al Moldovei este amplasat la nivelul unu al „Palatului Culturii”, în partea de N-V și de V a acestuia. Privit din fața intrării în Palat, este în colțul din dreapta al „Turnului cu ceas”.

În fața ușii de intrare, pe holul larg, este expusă o căruță, model clasic întâlnit și în alte regiuni ale țării.

În prima sală în care am intrat era o expoziție, temporară, de covoare din Moldova de peste Prut. Ne-a amuzat foarte tare nota explicativă, din lateralul unui covor expus, care spunea cam așa: covor, mijlocul sec. XIX nr. … … (făcut din) lână, păr de oaie, coloranți… …. etc. . Când am ieșit din sală am întrebat, cu zâmbetul încă pe buze, pe cele două supraveghetoare ale sălilor muzeului: de ce s-a strecurat acea greșeală și de ce nu este corectată? Ne-au răspuns că țesăturile erau aduse – cu tot cu note explicative – de peste Prut, și că cei de acolo așa consideră că este bine scrisă acea notă.

Am plecat spre alte săli – lămurită, (?!) oarecum -, amintindu-mi că, imediat după ’90, în perioada „podului de flori de peste Prut”, am văzut la T.V. un reportaj din Republica Moldova în care, un purtător de cuvânt al poliției rutiere, comenta un accident și spunea că: „în urma ciocnirii mașinilor, doi dintre accidentați au decedat și au murit” – (chiar așa!).

Tot pe coridor, înainte de a intra în sălile următoare se pot vedea o sanie, din lemn, pentru persoane și o alta cu șlaif, (cu tălpi scurte), folosită la transportul diferitelor materiale (în special bușteni). În capătul coridorului, pe pardoseală, este un mozaic asemănător cu cel de la parter, din „Sala Gotică”, tot de formă circulară și cu aceeași temă de „bestiarum” stilizat. În acest spațiu sunt exponate care aduc în atenție sărbătoarea pascală, din comunitatea religioasă. Vedem, în mijloc, o vitrină de formă hexagonală, în care sunt expuse zeci de ouă încondeiate, din diferitele zone ale Moldovei.

Lemnul a fost materialul preferat în gospodăriile țărănești, din el obținându-se, prin cioplire, obiectele de care oamenii aveau nevoie. Astfel, se mai pot vedea icoane pictate pe lemn, căni din lemn sau din lut, scaune, chiar și strane, pe care le vedem, de obicei, în biserici. Mi-au plăcut coșurile din lemn, cu mânere, acoperite cu ștergare țesute manual, în care se pun cozonaci, ouă și vin, pentru a fi duse la biserică în vederea sfințirii, înainte de masa pascală.

În sala următoare am putut admira superbe costume populare de femei și bărbați, îmbrăcate pe manechine, din toate zonele Moldovei, atât de la noi, cât și din zonele de peste Prut. Îmi imaginam ce spectacol minunat ar fi dacă toate aceste frumoase costume s-ar prinde într-o mare horă moldovenească!

Următoarele spații pot să spun că mi-au rămas mai mult în minte decât altele, pentru că erau „mobilate” cu unelte de mari dimensiuni, executate din lemn. M-au impresionat pentru că eu n-am avut deloc privilegiul, nici în copilărie, nici mai târziu, de-a trăi și vedea cum se desfășoară viața la țară. Am văzut o moară, în mărime naturală, pentru măcinat cereale, teascuri de ulei sau de stors ceara de albine, teascuri de zdrobit boabe de struguri și, chiar un „lin călcător” din lemn, în care strugurii erau zdrobiți, cândva, cu picioarele. Nu știam ce este o „leasă”, însă m-a lămurit o etichetă din fața unei împletituri din nuiele, care spune că este un obiect pe care se bat știuleții de porumb, probabil pentru a scutura boabele de pe ei – asta-i presupunerea mea, n-o luați de bună! Sunt și câteva râșnițe, tot cu suporți de lemn și cu piatră, dar și teascuri de vin, de mai multe feluri, cu două sau mai multe șuruburi, executate din lemn. Într-o vitrină din sticlă am văzut tipare pentru caș, un fel de matrițe pentru forma finală a cașului și pentru însemnarea lui (pecetare), după cum spune eticheta. Apoi, mai sunt și câteva modele de pive și valțuri, pentru zdrobirea semințelor, o vânturătoare – presupun că separă semințele de corpurile străine – câteva modele de știubeie, despre care, recunosc, nu știam ce rol au. Aflu, acasă, că în ele se păstrau cereale, dar că mai are și un alt sens, acela de stup (primitiv) de albine. Despre ultimele obiecte mari, în mărime naturală, presupun că unul din ele era o moară veche, cu șurub de strângere a două pietre mari, între care se zdrobeau semințe. Mai sunt și obiecte de mobilier casnic, dulapuri, blidare, scaune, mese, ciubere, hârdaie, donițe, ploști de vin sau de apă, dar și instrumente muzicale vechi.

Am plecat din muzeul etnografic cu bucuria că am văzut acele obiecte, pe care țăranii noștri moldoveni de la sfârșitul secolului XIX și început de secol XX, le-au conceput cu inteligență, și executat cu pricepere, pentru nevoile prelucrării și păstrării roadelor pământului, de care erau atât de legați.

---

VIZUALIZĂRI: 900 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI