GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
S-a scris foarte mult si probabil se va mai scrie despre acest superb loc din Grecia, insa oricat de mult se va scrie, si se va povesti despre minunile existente acolo nimic nu va egala imaginea Complexului monahal si mai ales incarcatura sufleteasca de care esti cuprins cand pasesti pe aleile pietruite ale manastirilor.
Pentru cateva ore am fost cuprins de o liniste si bucurie naturala izvorata in principal datorita sentimentelor de evlavie care te cuprind imediat ce urci treptele manastirilor.
Meteora caci despre acest complex este vorba, reprezinta una dintre minunile lumii monahale cuprins in Patrimoniu Unesco, fiind proclamat ”Loc sfant, imuabil si inviolabil” titlu care ii confera protectie de catre orice biserica si stat strain.
Dupa muntele Athos, Meteora reprezinta al doilea mare centru monahal din Grecia ca insemnatate, dar primul in ceea ce priveste fluxul de turisti care vin sa-l viziteze sau sa participe la slujbele care au loc zilnic.
Prima noastra excursie optionala din Vacanta in Paralia a fost la Meteora.
Inca din prima zi ni s-au promovat excursiile si noi am decis atunci sa alegem Meteorele si Skiathos, lasand Atena si Salonic pentru deplasare individuala cu masina personala. Excursia la Meteora a costat 100 de euro doi adulti si un copil, al doilea fiind sub 6 ani nu a platit nimic, cu obligatia de a-l tine in brate daca se ocupa toate locurile din autocar. Nu s-au ocupat toate locurile, fiind primii inscrisi in excursie, am fost si primii care am urcat in autocar (intr-unul mare cu etaj) si binenteles copii au ales locurile de sus din fata, spre groaza mea care la fiecare viraj aveam senzatia ca intram fie in copaci fie ne urcam pe masinile parcate regulamentar.
Excursia am efectuat-o cu un ghid roman, de fapt tot autocarul a fost plin cu romani, agentia partenera din Grecia, Paralia Tours ne-a oferit cele mai bune conditii si binenteles nivelul informatiilor primite a fost foarte bogat si variat, multe dintre aceste informatii reproducandu-le in prezentul review fiind foarte interesante si utile pentru cei care doresc sa aleaga Meteora ca destinatie ulterioara.
Am plecat dimineata in jurul orei 6.00 din parcarea supermarketului Lidl, aflat la 2 minute de vila unde am fost cazati noi Vila Manos. Asa cum povesteam ne-am ocupat locurile din fata pregatind aparatele foto si camerele video (am fost cu socrii si cu niste buni prieteni). Din Katerini am iesit catre autostrada, dar am mers pe un drum paralel cu ea, mai tarziu cand am fost in Atena am inteles de ce soferul a procedat astfel (sa evite punctele de taxare) si ne-am indreptat catre Valea Tembi acolo unde am facut un scurt popas la Izvorul Agiei Paraskevi pentru a lua apa sfintita de la Biserica, de fapt de la un izvor sapat in stanca unde se afla si Icoana Agiei Paraskevi. Am stat ceva la coada pentru a lua apa sfintita (se spune ca ajuta foarte mult pe cei cu afectiuni oculare) aproape era sa pierdem autocarul. Am fost uimit de turistii care din primul moment s-au asezat la coada cu sticle dinainte pregatite, am realizat ca suntem printre putinii care am fost pentru prima data in acel loc frumos.
Drumul a continuat catre orasul Larissa prin Campia Thessaliei unde am ajuns dupa aproape o ora si jumatate de mers, timp in care frumoasa domnisoara de la agentie ne-a povestit despre viata din Grecia, despre greci si programul lor, despre cladirile din asezarile pe unde treceam si foarte multe alte lucruri interesante.
Dupa ce am trecut de Trikala in fata noastra a inceput sa se dezvaluie in toata splendoarea stancile frumoase de la Meteora, pe masura ce ne apropiam sentimentul de nerabdare crestea in timp ce noi eram coplesiti de imaginea panoramica a Meteorei.
Kalambaka este orasul care se afla la poalele Complexului monahal, in partea de nord a Campiei Thessaliei, la poalele muntilor Pindului, cel mai mare lant muntos din Grecia, este un oras rustic, destul de linistit cu cladiri micute si foarte multe hoteluri si restaurante. Aici intalnim si doua campinguri destinate exclusiv celor care vin si doresc sa escaladeze stancile pentru a ajunge in grotele sau pesterile unde odinioara traiau calugarii, dar care astazi sunt parasite.
Pentru o jumatate de ora ne-am oprit la un atelier iconografic unde ni s-a spus sa cumparam icoane pentru ca sunt mai ieftine decat cele de la manastire, pretul pentru cele mai scumpe, pictate pe lemn era undeva intre 100-1000 euro, in functie de marime si pictura, iar cele mai ieftine, pictate pe sticla ajungeau pana la 50 de euro. La intrare ni s-au dat bonuri pe care trebuia sa le prezinti la casa daca achizitionai ceva, numarul era notat intr-un carnetel, n-am prea inteles atunci ideea, dar mai tarziu cineva mi-a explicat ca in functie de valoarea cumparaturilor turistilor dintr-un autocar ghidului responsabil ii revine o cota parte din vanzari. Atunci am inteles de ce ne-a povestit asa de frumos de acel atelier si de lucrarile care sunt expuse acolo.
Oricum am putut admira cum se picteaza o icoana, asta in timp ce ma cinsteam cu un paharel de uzzo pus la dispozitie de catre gazde. Copiii aveau suc sau apa iar pentru doamne exista vin rosu. Ne-am achizitionat cativa magneti iar sotia a cumparat doua icoane foarte frumoase care le-am gasit si sus la Marea Meteora la un pret mai mic cu 10 euro, dar asta este alta poveste.
Am reluat deplasarea, de aceasta data in ascensiune catre prima Manastire pe care aveam sa o vizitam „Marea Meteora” sau „Schimbarea la fata” asa cum mai este ea cunoscuta de catre credinciosi.
Asa cum spune de altfel si numele, este cea mai mare Manastire din intreg Complexul monafal, fiind situata pe cea mai inalta stanca (613 metri) dar si pe cea mai lata care a permis acesta constructie. Autocarul ne-a lasat in apropierea ei intr-un mic bazar amenajat, ni s-a spus ca avem la dispozitie 90 de minute pentru a cunoaste aceasta manastire. Ni s-a pus in vedere ca la intrare femeile trebuie sa poarte o fusta care sa acopere picioarele iar umerii nu trebuie sa fie goi. Taxa de intrare este de 2 euro adult, copii avand intrarea gratuita.
Socrii mei au cam spus pas vazand multitudinea de scari destul de abrupte si inguste, era destul de cald cumulat si cu imposibilitatea de a face un efort prelungit au preferat sa admire Manastirea de la distanta.
Am pus-o pe fiica-mea sa numere scarile a numarat in jur de 140 de trepte de la baza si pana sus in interiorul manastirii, sunt abrupte, atentie pentru cei care stati mai prost cu conditia fizica. Am aflat ca inaltimea de la baza si pana sus este de 250 metri, destul de multisor de urcat.
Primul calugar care a ajuns aici si a intemeiat aceasta manastire, de fapt atunci era o singura chilie sapata in stanca, a fost parintele Atanasie care ulterior a devenit Sfant.
Marea Meteora cuprinde patru biserici, una mare si centrala construita in urma cu doua secole iar celelalte trei mai mici ca marime dar mult mai pretioase ca valoare istorica Sfantul Atanasie care se gaseste imediat dupa ce se urca scarile de la intrare, Sfantul Constantin si Elena construita in 1769 se gaseste imediat dupa aripa muzeului si Biserica Ioannis cea mai veche dintre toate construita in anul 1600, adaposteste cele mai valoroase lucrari, o icoana scluptata in lemn si poleita cu aur, un scaun ecumenic decorat cu sidef, nenumarate fresce vechi care s-au pastrat in conditii excelente.
Balconul este vizibil inca de la intrarea in Manastire, adaposteste cel mai vechi scripete cu plasa (noi marinarii spunem cotada) cu ajutorul caruia calugarii aveau acces in interiorul Manastirii sau care asigura transportul alimentelor sau obiectelor. Astazi el se mai foloseste doar in cazul credinciosilor foarte batrani si invalizi care nu au posibilitatea de a ajunge altfel acolo. Balconul a fost modificat, lemnul s-a schimbat pe la mijlocul secolului trecut, este destul de solid si nu pune in pericol accesul, privelistea este minunata.
Panorama din fata marii Biserici este uimitoare, se pot admira stancile in toata splendoarea lor, sunt vizibile Manastirile Varlaam, Rousanou si Agios Nikolaus, dar si mare parte din orasul Kalambaka, care se vede pe cat de mic pe atat de frumos si bine aranjat. In departare muntii Pindului strajuiesc Campia Thessaliei.
Muzeul din Manastire (vechea trapeza) adaposteste lucruri de valoare ale calugarilor care au locuit aici, icoane, cruci din lemn impodobite cu lemn auriu, evanghelii, potire si foarte multe carti bisericesti scrise in diferite perioade.
Icoanele sunt amplasate la loc de cinste, multe dintre ele fiind realizate in multi ani de lucru meticulos. Multe dintre icoane sunt din secolul XVI iar valoarea sa istorica este colosala
Pe vremuri in vechea trapeza locuiau calugarii, tot aici serveau masa si lucrau. Acum chiliile lor sunt inchise si interzise vizitatorilor.
Intr-o incapere separata sunt vasele folosite de catre calugari si binenteles butoaiele cu vin de diferite marimi (unul dintre ele gigantic de 1200 l) unde se pastra recolta din toamna, instrumentele de preparare a vinului, dar si diferite vase si ustensile destinate hranei. Ustensilele sunt din lemn cupru si lut pastrate intr-o stare excelenta.
De remarcat si locul unde am zarit o multime de cranii asezate unele peste altele care multora dintre vizitatoare le provoca teama, dar stateau la coada sa le admire. Aici s-ar afla si craniile fondatorilor Manastirii Sfantul Atanasie precum si moastele diferitor sfinti care au trait aici.
Biblioteca este un alt obiectiv care nu trebuie ratat, am descoperit aici o multime de volume vechi, ghida ne-a povestit ca sunt in jur de 700 volume, cronici si manuscrise de o importanta valoare istorica.
Pe holurile manastirii am putut admira vechea toaca precum si doua instrumente de tortura destinate pedepselor autoimpuse.
Se apropia ora la care trebuia sa ajungem la autocar, desi eram coplesiti de greutatea locului in care ne aflam, am fi vrut sa mai ramanem, putinul timp avut la dispozitie nu ne-a permis sa cercetam intreaga Manastire asa cum am fi vrut. De aceea am apreciat ca o viitoare excursie la Meteora trebuie facuta neaparat pe cont propriu.
Am avut posibilitatea de a mai vizita o Manastire, este vorba despre Manastirea Rousanou, aceasta este o manastire de maici fata de Marea Meteora care este de calugari. Si aici pretul biletului a fost de 2 euro, insa era mai putin de urcat si parca mai frumos, din loc in loc existand si cate o bancuta pe aleea care ducea catre Manastire.
Privita dinspre Manastirea Varlaam nu pare foarte inalta stanca, insa daca o privesti dinspre orasul Kalambaka ai sa descoperi ca este una dintre cele mai greu accesibile, peretele perfect vertical fiind locul ideal pentru numerosii alpinisti care ajung aici...
Manastirea este mult mai mica decat Marea Meteora, este formata dintr-o bisericuta veche si numeroase chilii care sunt interzise vizitarii.
Biserica veche adaposteste fresce deosebit de vechi, iconostarul este poleit cu aur si aici exista foarte multe picturi murale, pastrate excelent.
Am fost impresionat de multimea de flori de fapt adevarate aranjamente florale din gradina unde sunt amplasate chiliile, se cunoaste ca sunt intretinute de maicute, vazute de sus, din balconul Manastirii par o adevarata gradina de vara admirata de toti cei veniti sa viziteze Manastirea. In partea opusa, acolo unde exista balconul principal se poate admira Marea Meteora si stancile care o imprejmuiesc. Superb peisaj, oricat as vrea sa va descriu imaginea, n-am sa pot. Este ceva de vis, de nedescris, doar daca veti ajunge acolo va veti putea bucura de acest decor uimitor.
Am coborat catre autocare fascinati de locurile vizitate, excursia la Manastiri se incheiase, urma sa servim masa intr-unul din restaurantele preferate de agentia de turism din satul Kastraki. Masa costa 8 euro de persoana, nu erau incluse bauturile si dulciurile. Nu intru in detalii pentru ca am fost deceptionat atat de preturi cat si de calitatea preparatelor.
Coborand catre satul Kastraki am putut admira mare parte a Manastirilor, pe langa Marea Meteora si Rousanou pe care le-am vizitat, am admirat si Manastirea Varlaam, Sfantul Stefan, Sfantul Nicolae si Sfanta Treime, toate formand actualul Complex monahal care se poate vizita in diferite zile la anumite ore. Fapt care trebuie retinut, intr-una din zilele saptamanii una dintre manastiri este inchisa turistilor, daca veniti cu autocarul, ghidul cu siguranta cunoaste orarul manastirilor. Cand am fost noi era inchisa Manastirea Varlaam pe care am fi vrut sa o vizitam fiind foarte aproape de Marea Meteora.
In total au fost 24 de manastiri, doar 6 se mai viziteaza astazi, insa celelalte desi abandonate se cunoaste amplasarea lor si ghidul ne-a povestit despre fiecare in parte cate ceva.
De exemplu am aflat ca exista si o inchisoare a calugarilor, si ei faceau prostii si erau inchisi intr-o pestera de unde n-aveau cum sa fuga, scara din canepa era tot timpul ridicata iar ei puteau evada doar prin zbor.
O alta pestera care ne-a atras atentia fiind viu colorata de haine exact asa se numeste „Pestera colorata”. Aici pe vremuri traia un calugar pe nume Gheorghe care se ruga zi si noapte neincetat. Intr-una din zile Imparatul Vresis a sosit la calugar si i-a marturisit ca fiul sau este grav bolnav fara leac de supravietuire si ca in curand o sa moara. Calugarul s-a rugat pentru baiatul Imparatului si dupa doua zile Imparatul l-a vizitat din nou bucuros, spunandu-i ca fiul sau s-a facut bine. A intrebat calugarul cum sa-l rasplateasca si acesta a spus ca nu are nevoie de nimic. Atunci Imparatul s-a dezbracat si i-a oferit straiele sale aurite. De atunci de fiecare data cand este sarbatorit Sfantul Gheorghe, zeci de tineri escaladeaza stanca unde a trait calugarul si lasa acolo hainele lor. De aici aceasta denumire si intr-adevar se vedeau foarte multe haine colorate agatate de balustrada pesterii.
De asemenea am putut admira ruinele Manastirii Sf. Duh, de fapt o grota impresionanta, se spune ca cei care intrau aici nu mai ieseau niciodata, iar cei care simteau ca trebuie sa se sacrifice pentru rugile lor intrau in aceasta pestera unde nu-i mai vedea nimeni
O alta pestera era destinata „caii sfinte”, acolo unde calugarii escaladau pe o scara din franghie cu noduri peretele abrupt al stancii, acolo ajungeau si se pedepseau prin diferite modalitati de tortura pentru gandurile lor necinstite sau pentru poftele la cele lumesti.
Exista foarte multe legende privind Meteora, majoritatea sunt legate de manastirile care astazi nu mai exista, este un loc aparte cum nu mai exista ceva asemanator in lume, este un loc unde binecuvantarea si evlavia iti purifica sufletul devenind mai bun, mai intelept.
Vacante frumoase oriunde va veti afla!
Conform Noului Regulament acesta fiind al 6-lea review din vacanta Grecia, doresc retragerea pma. sta, multumesc!
Trimis de pepsi70ro in 15.09.10 14:46:41
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (pepsi70ro); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
28 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Nu prea ma dau in vand dupa cele sfinte, dar povestitorul poate face minuni cu orice subiect.
Iti place sau nu, eu iti dau... Puncte de la mine!
Ca una care am văzut la rândul meu Meteorele, citind review-ul tău m-am simţit ca şi cum aş fi fost iar în vizită acolo, pentru că traseul vostru a fost foarte asemănător cu cel parcurs de mine. Poveştile însă nu le-am mai auzit până acum, iar eu le-am savurat din plin, alături de detaliile istorice.
Şi fotografiile sunt de nota 10!
Mi-am reamintit cu plăcere de acest "loc printre sfinţi" cum frumos l-ai numit. Eu am fost acolo în 2008, mi-ar fi prins bine să ştiu atunci aceste detalii. Şi eu am cumpărat icoane de la centrul Zindros deşi ştiam că la mănăstire pot fi mai ieftine. Din parcarea de la mănăstiri am cumpărat mir care, însă, mirosea a parfum. Tot din mănăstire este ce mai bine să cumpăraţi produse religioase, au o calitate mai bună.
Pe de altă parte, noul regulament permite punctarea a mai mult de 5 reviewuri dintr-o vacanţă dacă se consideră ca este suficient de util pentru comunitate, lucru de care eu nu mă îndoiesc. Felicitări pentru impresii şi pentru spiritul de fair-play de care ai dat şi acum dovadă.
Bun review-ul, mi-am amintit de vizita mea pe la Meteore, din 2002 cred.
Noi am fost cu masina proprie, dar am cam avut niste "senzatii" ciudate pe serpentinele alea, mai ales cand ne intalneam cu vreun autocar venind din sens invers.
"Puncte de la mine! " (400, ca "fara numar" nu se poate inca).
nu te-ai dezmintit nici de data asta si drept urmare ne-am ales cu un review grozav de bine scris! o timida recompensa ar fi cele 400 pma, dar parca insuficiente pentru cate am citit in review-ul tau.
@valimi nici eu nu pot spune ca sunt fan manastiri, insa din cand in cand simt nevoia unei epurari spirituale ca sa zic asa, si atunci merg la o Manastire. La Meteore as fi mers indiferent de situatie pentru ca sunt unice in lume!
@mariana. olaru multe dintre informatii si legende le stiu de la tanara noastra domnisoara ghid care ne-a povestit neincetat pana am ajuns acasa. Noroc ca am mai filmat si zilele trecute revazand dvd-ul mi-am reamintit unele amanunte.
@krondia "Loc printre Sfinti" mi-a venit in minte cand ma aflam acolo, pentru ca asta este intr-adevar. Un loc incarcat de o mare valoare spirituala.
@presario, nu-ti povestesc ce senzatii ai pe acele serpentine fiind intr-un autocar, la etaj in fata, noroc ca eu sunt obisnuit, dar copii isi puneau mainile la ochi sa le fi vazut...
@recul, elegant ca de fiecare data, apreciez mult.
Va multumesc tuturor, Meteora este si va ramane in sufletul meu pe un etaj superior de care imi voi aminti cu placere. Deja mi-ar place sa revin.
Am pus si cateva fotografii, n-am facut foarte multe caci am preferat sa filmez, dar cele care sunt sper sa placa.
E uimitor cum un barbat poate percepe toate aceste lucruri! Si aprecia!
De aceea superbonusul meu va fi un mic semn de apreciere!
E de admirat cand in vacanta, pe langa atata distractie, odihna si relaxare, ne mai amintim si de cele sfinte!
Eu cand am vazut pentru prima data Meteora, atat de impresionata am ramas, incat nu am mai putut nimic sa mai fotografiez altceva toata ziua, totul ''palea'' pe langa cee ce am descoperit acolo! Am pozat doar un curcubeu!
Si tocmai de aceea am revenit aici si anul urmator!
Felictari Ovidiu!Si pozele sunt superbe!
Fii fericit ca ai reusit sa vezi aceasta mare minune, numita Meteora!
@georgiana, sunt in zodia pestilor, intotdeuna cei din acesta zodie iubesc frumosul si au o trasatura artistica, trebuie doar exploatata, multumesc.
Desi nu sunt un credincios de fel, pot sa va spun ca aici am fost pe deplin multumit de ceea ce a creat natura in primul rand si mai apoi am admirat creatia omului si locurile sfinte.
Si eu am fost mai intai cu ghid profesionist care ne-a ghidat si in interiorul manastirii Varlaam cam 45 min, si apoi fara ghid.
Ce pot sa va spun despre vizita facuta fara ghid e destul de simplu: venit, vazut pietre mari si biserici vechi, frumos, plecat, pe sistemul am venit bou si am plecat vaca sau pe aproape.
Deci multumim Ovidiu/Pepsi pentru cel mai complet review despre Meteore.
Eu inca nu am gasit cuvintele care sa zugraveasca ce am vazut acolo si cine stie daca le voi gasi, poate la o vizita viitoare. Poze am o mie, dar cuvinte, ioc.
Foarte frumoase aceste impresii, @pepsi70ro, e cel mai complet review despre Meteore! Mi-ai amintit si mie de vizita in acest complex monahal, care si pe mine m-a impresionat! Cu siguranta voi reveni si eu in acest loc!
pepsi70ro, eu am ratat de cateva ori sa ajung acolo dar categoric in anii care vor urma Meteorele vor fi pe lista mea! excelena prezentare si foarte frumoase fotografiile... si uite avem ceva in comun pentru ca si eu sunt nascut in zodia pestilor!
@ionescunic, in mare parte tie ti se datoreaza aceasta excursie, datorita dvd-ului care mi l-ai expediat. N-as fi stiut niciodata ce inseamna Meteora daca nu vedeam imaginile filmate de tine. Multumesc inca o data.
@biancuta, este un loc unde te intorci neconditionat fara a pune intrebari de ordin logistic. Placerea este pe masura bucuriei de a admira aceste lucruri sfinte. Multumesc
@sandu. 53 un peste are multe dezavantaje in viata, dar are un suflet in care sa incapa tot Univesrul asta. Asa sunt pestii, sufletisti si de cele mai multe ori fraieri pentru ca tin la o idee. Asta e...
Am vazut anul acesta Meteorele.
Nu m-am invrednicit sa scriu un review. Si nici nu cred ca am s-o mai fac. Ar trebui sa ma straduiesc din greu... si nu cred ca voi reusi sa concurez impresiile tale, pepsi70ro.
Nu stiu daca ai remarcat, pe ceea ce pare sa fie centura oraselului Kalambaka, exista doua ateliere de icoane. La unul dintre ele este arborat tricolorul nostru. Asta pentru ca acolo lucreaza un mic grup de romani, printre care si un preot cu sotia lui.
Acolo preotul roman ne-a tinut o mica lectie despre modul in care se fac icoanele, de cate feluri sunt acestea si, mai ales, am aflat un lucru care mie mi se par extrem de important: icoanele pe care le cumparam NU SUNT SFINTITE!! Indiferent de unde le cumparam. Lucru pentru care ne-a sfatuit ca, ajunsi acasa, sa mergem la biserica unde, intr-adevar, vor fi sfintite.
Desigur, aprecieri sincere si felicitari pentru un review atat de bun!!
Daca am urcat 1480 de trepte pana la Cetatea Poienari, crezi ca as putea urca cele 140 de trepte??
Prima data am citit "Meteorele" Biancutei, acum ale tale.
Cu siguranta Grecia are multe de oferit, iar eu nu am apreciat-o la adevarata valoare printr-o singura vacanta.
Eu am inteles ca numai acolo, la Zindros s-ar vinde icoane sfintite (acest lucru se realizeaza in decurs de 40 de zile) si ca cele sfintite au pe verso lipita o mica nota cu stampila care adevereste sfintirea in biserica de catre un preot.
Am privit hartiuta respectiva si apoi am observat ca peste tot unde am vazut de vanzare o icoana, pe verso avea acea nota cu stampila, chiar si la micul bazar de pe sosea de la Sf Paraskevi.
Ciudata mi se pare chestia cu sfintitul, aceste icoane sunt facute intr-un lacas sfant de oameni considerati sfinti si atunci aceste icoane de ce ar mai trebui sfintite?
"Precise copy of old byzantine icon inalterable in time. Free for exportation"
Asta scrie pe icoanele noastre, insa ne-au povestit ca aceste icoane NU trebuiesc sfintite avand deja timbrul Bisericii ortodoxe din Grecia.
Cel putin asa stiu eu...
Citez, cu cuvintele mele, cele spuse de preot: nimic sfant (sfintit) nu poate fi vandut. Ci doar daruit. Mie mi se pare ca are sens.
Tot timpul am admirat acest loc superb, in poze, filmari.
Sper ca odata sa pot ajunge si eu pe aceste meleaguri, pe care am inceput sa le cunosc mai bine, de cand sunt printre voi pe AFA.
Esti tare norocos pepsi70ro. Putini au bucuria sa viziteze doua manasiri in aceeasi excursie. Felicitari pentru randurile frumoase. Ce parere au avut fetele?
@bubumaia, fiecare cred ca mai poate adauga foarte multe lucruri. De exemplu eu am povestit doar despre doua Manastiri, dar mai sunt 4 pe care nu le-am vizitat, merita si ele aceeasi atentie din partea celor care le-au vazut. Referitor la icoane eu stiu ca toate sunt sfintite dar nu pot baga mana in foc.
@magdalena, cu siguranta Grecia are foarte multe de oferit, insa Meteora este unica in lume si acest lucru ii sporeste valoarea.
@Alina Morar, vei fi bucuroasa cand vei ajunge aici, ai sa vezi, mergi pe mana mea, totul pare a fi in alta dimensiune, vei fi uimita.
@Diaura, din cate am inteles au fost excursii care includeau vizita la 3 manastiri, noi ne consideram ghinionisti.
Multumesc tuturor pentru aprecieri.
Rog un webmaster sa-mi ataseze si mie aceste minunate fotografii cu Meteora, sunt superbe!
http://www.youtube.com/watch? v=jHhhXExPJRM&feature=related
Felicitari pentru excelenta descriere a acestui obiectiv turistic si pentru faptul ca esti primul membru AFA care a ajuns la 1000000 PMA.
Bravo
Multumesc mult, nu este meritul meu, este meritul vostru care ati apreciat munca mea, multumesc din nou!
Personal, cand am vazut acest loc, m-am gandit ca daca Dumnezeu a creat Pamantul cu atata frumusete pe el, omul trebuia sa multumeasca Creatorului cumva, gasind astfel puterea de a construi ceea ce se vede la Meteora.
Desi vezi cu ochii, parca tot nu-ti vine a crede ca e real, iar cand ajungi sa pasesti pe acele trepte emotia te copleseste, te trec fiorii, te simti transfigurat!
Eu, realmente, asta am simtit.
Acum, inca o data, citind acest minunat review.
MULTUMESC!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Excursii optionale din Paralia Katerini" (deja existentă pe sait)
Mutat, la reorganizare, în rubrica «'Opționale' din Katerini: Meteora» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2022 Excursie la Meteore — ceva ce nu vezi doar o data in viata — scris în 09.08.22 de raly din MEDIAS - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Meteora - locul dintre stânci — scris în 11.05.20 de zlatna din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Sep.2009 Trebuie ajuns macar odata — scris în 11.10.09 de Cristina67 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2009 Amintiri de primavara cu parfum de… … METEORA — scris în 28.03.17 de flaviana77 din FOCșANI - RECOMANDĂ
- Aug.2007 Meteora - mai aproape de cer — scris în 06.02.10 de corinka din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Jul.2006 Sfanta Meteora — scris în 03.07.10 de D@vid din SANNICOLAU-MARE - RECOMANDĂ
- Aug.2005 Manastirile de la Meteora — scris în 17.11.09 de ghecamelia din BRASOV - RECOMANDĂ