ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 25.03.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
MAR-2018
DURATA: 1 nopți
prieteni
49 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 24 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 6 MIN

Hotel Odessos 3* - Varna

TIPĂREȘTE URM de aici

A scrie despre hoteluri și restaurante nu este chiar cea mai incitantă latură a activității mele pe AFA. Sunt conștientă însă că masa și odihna (cea recuperatorie după efortul unei lungi zile turistice, dar și cea de relaxare și leneveală) sunt foarte importante atunci când planificăm sau când ne aflăm într-o călătorie. De aceea, în speranța că poate ajuta pe cineva, încerc să abordez și astfel de subiecte.

În 2012, într-un circuit al Bulgariei, am văzut pentru prima oară Hotelul Odessos din Varna. L-am prins și în poze, dar - pentru că nu am fost cazată acolo, ci la Hotel Sorbona mult mai modest - nu am făcut nici o referire la el. Recent, într-o scurtă incursiune la sud de Dunăre, până la țărm de mare, am poposit o noapte acolo. Pentru că Hotel Odessos 3* - Varna figurează ca secțiune distinctă pe AFA dar este vidă, fără nici un articol scris, profit de faptul că am fost acolo și îi dedic câteva rânduri.

Mai întâi trebuie să spun că numele hotelului - Odessos - amintește de orașul-stat Odessos fondat de coloniștii antici greci în sec. VI î. H. aici, la țărmul Mării Negre, pe amplasamentul unei așezări tracice. La Varna, merită să încerci a descoperi urme ale unei civilizații mai vechi de 2600 de ani și cu siguranță le vei descoperi dacă ai timpul și răbdarea necesare.

Hotel Odessos 3* - Varna este situat la intrarea principală în Grădina Mării, un foarte frumos parc cu o largă deschidere la faleză și la mare. Pliantul de prezentare a locației menționează că hotelul își poate primi oaspeții în 4 apartamente confortabile și 92 de camere duble dintre care 59 au balcoane cu o splendidă vedere la Grădina Mării și la zona pietonală centrală a orașului.

Tocmai datorită așezării sale apreciez că Hotel Odessos 3* - Varna este potrivit nu numai pentru vacanțe, ci și pentru cei care călătoresc în interes de afaceri. Hotel Odessos 3* - Varna a fost reședința participanților la o serie de evenimente culturale majore, atât naționale cât și internaționale. Observatorul Astronomic, Acvariul, Cazinoul, Casa Radio, plaja centrală, dar și mai multe obiective turistice se află în apropiere sau la o distanță lesne de abordat pietonal.

Nu știu cum arată și ce dotări au apartamentele Hotelului Odessos pentru că nu le-am văzut. În cele ce urmează voi povesti cum a decurs cazarea noastră și ce confort am avut într-o cameră standard, dublă, cu pat matrimonial.

Lobby și recepție

După o zi lungă, cu plecare matinală din București și cu vizite la mai multe obiective atractive, dar obositoare, am ajuns la Hotel Odessos 3* - Varna aproape de ora 18.00, când luminile orașului începeau să se aprindă. Lângă recepție, în spațiul larg, mochetat și decorat cu plante ornamentale, am primit cheile de la camere. Pentru că soțul meu este fumător, am solicitat o cameră cu balcon. Am fost asigurați că toate camerele rezervate pentru grupul de români sunt amplasate pe latura dinspre mare și au balcoane. O scară mare, dar și două lifturi, facilitează accesul la cele trei etaje ale clădirii. Casa scării, la fiecare etaj, este foarte largă, dotată cu mobilier de hol și decorată cu tablouri și plante.

Camera

Camera care ne-a fost repartizată se află la etajul 3 și are - pe deasupra arborilor din parc - o splendidă vedere către mare.

Curată și aranjată, camera ne-a așteptat cu dotările standard: pat matrimonial cu două noptiere, un birou cu oglindă, două taburete, un scaun capitonat și un mic fotoliu așezat într-un colț, lângă o măsuță, iar în hol, lângă intrare, dulap, cuier, oglindă și suport pentru bagaje. Televizor (inclusiv cu program românesc), telefon, radio, aer condiționat, calorifer, minibar aprovizionat cu câteva produse tipice, 2 pahare, coș pentru gunoi, 4 aplice, prize… nu cred că am omis să menționez ceva. Podeaua este mochetată, iar fereastra acoperită cu perdea și draperie. Camera este despărțită de micul hol de la intrare de o ușă. Pentru o protecție suplimentară am închis această ușă pe timpul nopții chiar dacă încăperea era bine încălzită de calorifer.

Baie

Baia potrivit de mare, capitonată cu gresie și faianță, are cadă cu perdeluță, aerisire care se declanșează o dată cu aprinderea luminii, uscător de păr, precum și toate cele necesare într-o asemenea încăpere: prosoape curate, albe (câte două de persoană), pahar, savonieră, săpunele tip turist, șampon și spumant de duș în recipiente mici. Singurul mic inconvenient pe care însă nu-l pot trece cu vederea (asta spre știința celor care vor veni în viitor la Hotel Odessos - Varna) este robinetul care este plasat prea sus față de chiuvetă. Acest fapt are ca efect stropirea celui neavizat și poate mai grăbit.

Balcon

Balconul ne-a surprins în mod plăcut nu doar prin deschiderea pe care ne-a oferit-o înspre valurile Mării Negre (gri în luna martie), dar și prin dotările sale. Mochetat (nu știu dacă am mai beneficiat vreodată de balcon cu mochetă), cu o măsuță cu scrumieră și două scaune din plastic era parcă locul care ne invita să revenim acolo și la vară. Parcul, deși cam trist la jumătatea primei luni de primăvară, coloanele de pe promenadă, turnul de la Observatorul Astronomic frumos iluminat noaptea, pescărușii și zborul lor agitat dimineața, toate au contribuit la buna impresie despre hotel în general și despre cameră în special.

Restaurant și Café-bar

Nu am fost în restaurant, dar pliantul în posesia căruia mă aflu informează că acesta este deosebit și are o bucătărie excelentă. Sala de servire are 150 de locuri cărora li se adaugă alte 50 aflate pe terasa încăpătoare de lângă intrarea în hotel, un loc preferat fără îndoială în lunile călduroase.

Noi am servit micul dejun - inclus în prețul cazării - în Café-barul cu acces din fața recepției. Oferit în baza unui bon personal primit de la recepție, aveai 10 opțiuni pentru micul dejun. Pentru cei interesați, am fotografiat lista cu opțiuni, așa încât nu voi detalia. Așezat la masă, indicai meniul preferat, iar alături de acesta ți se aducea paharul cu suc și ceașca cu cafea oferite alături de orice meniu.

Apreciez că pentru extrasezon această formulă este avantajoasă atât pentru hotel cât și pentru consumator. Noi am fost cât se poate mulțumiți.

Pentru ca prezentarea să fie cât mai completă, ajutată de pliant, amintesc faptul că hotelul are sală de conferințe bine luminată natural și dotată cu tot ceea ce este necesar, precum și că oferă și servicii auxiliare: seif, internet wireless gratuit, room service, coafură, curățătorie chimică, spălare și călcare, parcare, închirieri auto, transfer de la sau către aeroporul din Varna.

În final, menționez că la intrarea în hotel există și un punct de informare turistică foarte necesar atunci când vii aici pentru prima oară. Atunci când am fost noi, punctul de informare turistică nu funcționa, dar la recepție am găsit pliante de tot felul, precum și o foarte necesară hartă a orașului.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 25.03.18 19:40:51
Validat / Publicat: 25.03.18 20:36:08
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.

VIZUALIZĂRI: 1545 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P10 Hotel Odessos - Camera cu pat matrimonial.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 44800 PMA (din 34 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 24.04 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    5 ecouri scrise, până acum

    webmaster45
    [25.03.18 20:33:08]
    »

    Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    iulianicAUTOR REVIEW
    [25.03.18 20:35:56]
    »

    @webmaster45: Da, este OK!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster
    [25.03.18 21:02:42]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    krisstinna
    [25.03.18 21:05:15]
    »

    Iulia, știu că nu-ți place sa scrii despre cazări sau restaurante, dar o faci foarte bine, sunt foarte utile articolele tale.

    Felicitări, e bine de reținut acest loc plăcut, foarte aproape de Bucuresti.

    iulianicAUTOR REVIEW
    [25.03.18 21:14:17]
    »

    @krisstinna: Mulțumesc! Chiar mi-a plăcut Hotel Odessos. Pentru un hotel de 3 stele... nu-i găsești cusur. Curățenie, grijă pentru detalii, amplasare minunată, aproape de plajă, obiective turistice, parc, stradă pietonală cu sumedemie de magazine... Dacă în martie este atât de plăcut acolo, dar în plin sezon turistic?

    Am fost la bazinul cu apă termală, descoperit, situat pe plajă, mai la nord de centru. Bineînțeles că nu am îndrăznit să mă moi în apă, dar tineretul... a intrat și în apa mării nu numai în cea termală. În Bulgaria vremea era frumoasă și mulți pomi înfloriți.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    iulianic, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂOdessos Hotel:
    INFO: Membrii AmFostAcolo beneficiază de oferte speciale pentru această destinaţie - Solicită o ofertă personalizată

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051918983459473 sec
    ecranul dvs: 1 x 1