Pergam, cetatea antică suspendată între cer şi pământ

TIPĂREȘTE

La Pergam ne-am dorit neapărat să ajungem măcar anul acesta, după ce ani în şir rataserăm cetatea, fiindcă automatismul funcţionase foarte bine în trecut şi ne aminteam de ea doar când vedeam indicatoarele către Bergama până la care acestea ne arătau că am avea vreo 25 km din șoseaua de pe coastă, în interiorul continentului.

De data aceasta, am plănuit mai minuţios vacanţa, aşa că, la finele vacanţei, am inclus obligatoriu Pergam fără să-mi dau seama că acolo există mai multe obiective, separate de vizitat care implică mult mai mult timp faţă de cât alocaserăm noi, distanţe mai mari şi deplasare fie pe jos, fie cu maşina.

Ar fi de văzut, deci: Bazilica Roşie şi Muzeul de Arheologie situate în oraşul Bergama, centrul vechi, dar nu sunt dispuse unul lângă altul. La distanţă de 5 km vest de oraşul vechi, există Asklepion, practic un sit arheologic în sine, fiindcă are însemnătatea şi dimensiunile necesare pentru a putea fi considerat aşa. În fine, faimoasa cetate Pergam, cocoțată pe un pisc înalt de vreo 335 m ce domină împrejurimile, practic, principala atracție. Acolo a înflorit una dintre gloriile civilizaţiei antice mediteraneene.

Dat fiind timpul nostru foarte scurt de ședere în Bergama (o jumătate de zi), aveam nevoie de un plan eficient de vizitare, deoarece, la fața locului, ne-am convins de anvergura locurilor și de faptul că nu vom avea timp să vedem tot. Așa că ne-am propus să începem cu Asklepion, imediat după micul-dejun, apoi să urcăm la cetate cu telecabina pentru a economisi timp și dacă mai încăpea ceva, urmau Bazilica Roșie sau Muzeul de Arheologie sau, puțin probabil, amândouă.

Imediat după micul-dejun, ne-am urcat în mașină și am pornit-o către Asklepion, undeva în afara oraşului, locaţie pe care nu am găsit chiar uşor încurcându-ne un pic. Evaluăm situația la o primă pivire și ne dăm seama că sub o oră și jumătate nu terminăm, așa că-i dăm bice, luăm bilete de intrare: 20 lire turcești/persoană și ne lansăm printre ruine nu înainte de a remarca din parcare că suntem lângă Via Tecta din capătul Căii Sacre care, odinioară, conecta Asklepion de Acropole.

Asklepion de la Pergam a fost în antichitate, ca și cel de la Epidaur sau cel din Kos, unul dintre cele mai cunoscute centre de tratare și vindecare ale bolnavilor, considerat ca primul spital de psihiatrie din lume. Asklepion era un termen folosit în Grecia antică pentru a defini un tip de templu dedicat zeului medicinei, Asclepios sau Esculap. Mitologia ne spune că Asklepius învăţase arta vindecării de la tatăl său, Apollo, şi era reprezentat adesea alături de un şarpe încolăcit pe toiagul său, şarpele fiind considerat simbolul regenerării datorită renaşterii sub altă „piele”.

Acest centru medical a fost întemeiat în secolul al IV-lea Î. C. în perioada elenistică, dar a devenit foarte renumit după cucerirea romană.  Se crede că a fost construit din ordinul regelui Eumenes ca un complex de tratament şi înfrumuseţare ale cărui servicii ar fi încercate mult mai târziu de însăşi regina Cleopatra.

Dacă Asklepionul din Kos îl avea ca medic celebru pe Hippocrate, la Pergam s-a remarcat Galenus, un medic şi farmacist influent, originar de aici, care devenise vestit tratând gladiatorii Pergamului.

Asklepion fost construit în jurul unui izvor sacru ale cărui ape se presupune că tămăduiau multe boli fizice și mentale, însă mai târziu s-a dovedit că aveau proprietăți radioactive. Bine, tratamentele includeau și pshoterapie, masaj, remedii pe bază de plante, tratamente cu nămol și băi,  interpretarea viselor. Funcționa atât ca sanctuar, cât și ca un centru spa modern. La vremea sa, Aklepion era ştiut în întreaga lume ca locul unde moartea nu avea „permis de intrare”, de aceea bolnavii în stare gravă nu erau primiţi, fiind foarte important ca reputaţia de aşezământ de vindecare să nu se piardă.

Terapia se desfăşura cam aşa: suferinzii aveau acces în complex venind pe Calea Sacră, apoi intrau în templu din interiorul căruia se cobora printr-un pasaj subteran spre camerele dispuse de-o parte şi de cealaltă a pasajului unde erau cazaţi. Apoi, după ce-şi petreceau noaptea acolo, dimineaţa îşi povesteau visele unor preoţi care le interpretau dându-le un diagnostic. Pe urmă, urcau în templu, participau la procesiuni îndelungi şi alte tratamente, ba chiar li se asigurau spectacole de divertisment în teatrul din complex.

A fost vizitat de împăraţii Hadrian, Marc-Aureliu şi Caracalla care i-au fost şi pacienţi.

Calea Sacră ce pornea de la acropole avea aproximativ 850 m lungime, era parţial acoperită şi se termina, lângă intrarea în sit, cu Via Tecta, drumul garnisit cu coloane de marmură în capătul căreia exista Propylaia sau Poarta Monumentală. Calea Sacră avea, de-o parte şi de alta, prăvălii, iar înainte de a trece dincolo de Poarta Monumentală exista o curte generoasă împodobită de jur-împrejur tot cu coloane în mijlocul căreia se poate admira un rest de coloană, importantă pentru că pe ea se observă simbolul medicinei și farmaciei moderne, şarpele, de fapt doi şerpi care se îndreaptă unul către celălalt pe o roată.

Pe aceeaşi linie, se remarcă în dreapta curţii rămăşiţele unei încăperi spaţioase care ar fi aparţinut împăratului (oricare dintre ei) când venea la centrul de tratament, încăpere folosită şi ca bibliotecă.

În partea stângă se află ruinele Templului lui Asklepios, o clădire circulară cu diametru de 23 m, o copie perfectă, la scară mai mică, a Pantheonului de la Roma care fusese finalizat cu 20 ani mai devreme. Mai târziu, în secolul al II-lea, în colţul sud-estic a fost ridicat un centru de tratament, un complex cu mai multe camere de terapie care funcţionau şi ca săli în care se dormea, până la care se trecea prin tuneluri subterane. La suprafaţă complexul era cunoscut drept templul lui Telesphorus, unul dintre fiii lui Asklepios.

Atrage toate privirrile colonada de nord cu o mulţime de coloane cu capiteluri corintice dispuse pe lungimea sitului, multe întregi, aflate încă în picioare, sau reaşezate pe verticală. Ea făcea legătura între bibliotecă şi Teatrul Roman a cărui capacitate era de 3.500 persoane. Teatrul este restaurat în perioada mai recentă, dar într-un stil mai grosolan care-l face cam prea modern şi să nu semene cu cel de odinioară. De altfel, teatrul este folosit şi astăzi pentru spectacole. Aproape de teatru se văd izvorul sfânt şi câteva bazinedestinate băilor. Apoi, colonada vestică se vede destul de puţin, fiindcă n-a mai rămas mare lucu de ea. În interiorul sitului, însă, se pot observa multe ruine de încăperi despre care scrie pe panouri că sunt camere de „incubaţie”, semn că somnul fusese integrat în procesul de vindecare. Câteva ruine de fântâni se pot vedea în vreo trei locuri în tot situl.

La final, ne-am dat seama că fuseserăm norocoşi că reuşiserăm să vizităm trei dintre cele mai de seamă centre Asklepion din lumea antică greacă, după cel din insula Kos, şi cel de la Epidaur din Peloponez.

Cum am ajuns, cât a costat

Odată ce am plecat de la Asklepion, ne-am dus întinşi la pensiune (Akropolis Guest House - vezi impresii) să lăsăm maşina, fiindcă aveam de gând să urcăm pe acropole cu telecabina. Varianta la pas a fost exclusă din start din lipsă de timp, iar pe cea cu maşina, deşi era tentantă, neştiind cum stă treaba cu locurile de parcare sus, am abandonat-o la scurt timp după ce începuserăm discuţiile cum să procedăm. De la pensiune până la staţia de telecabină aveam de mers în urcare doar 300 m, aşa că, hai la drum!

Biletele la telecabină au costat 40 TL (20 TL/persoană/dus-întors) şi în trei minute eram sus, după ce balansul telegondolei, din cauza vântului nărăvaş, mă cam speriase. Sus, am remarcat parcarea nu prea ocupată, aşa că l-am întrebat pe omul de-acolo responsabil cu tichetele şi mi-a spus că locul de parcare costă 10 TL, deci, ne cam păcăliserăm, dar am văzut partea bună că doar ne plimbaserăm cu telegondola!

La intrarea în oraşul antic am achitat şi biletele aferente: 25 TL/persoană, cele mai scumpe din tot ceea ce vizitaserăm în Turcia, în această vacanţă, dar destul de ieftin faţă de alte obiective din alte părţi ale lumii pe unde am trecut.

Dincolo de intrare, am văzut ghizi disponibili contra cost sau era posibilă achiziţionarea unui audioguide, noi fiind pe fugă şi cu o furtună în coastă prefigurată de „starea vremii”, am preferat varianta fără.

Ce este Pergam

Pergam, recunoscut a fi cetatea unde s-a inventat pergamentul, este un oraş (regat) din antichitate cu o istorie complicată şi impresionantă pe care vă invit s-o citiți aici, eu mă voi rezuma la a puncta momentele cele mai de seamă ale sale.  

Dacă orașul antic grecesc Pergam,  situat în zona Aeolis între două cursuri de râu, până la moartea lui Alexandrul cel Mare (323 Î. C.) nu era decât o fortăreaţă modestă sus pe colină, în următoarele cinci sute de ani, avea să cunoască o dezvoltare şi o faimă de neegalat. Orașul a devenit capitala Regatului Pergam în timpul perioadei elenistice sub conducerea dinastiei Attalide, 281-133 Î. C. din care făcuseră parte: Eumenes, Attalus I (fondatorul oficial), apoi Eumenes al II-lea care a avut inițiativa de a spori prestigiul Pergamului, lărgindu-l și transformându-l într-o capitală culturală. Dar cea mai importantă a fost decizia de a crea o bibliotecă ce rivaliza cu cea din Alexandria, lucru care nu a fost pe placul lui Ptolemeu al IV-lea, conducătorul Egiptului de atunci ce a interzis exportul de papirus către Pergam pentru a împiedica dezvoltarea bibliotecii. Această situaţie a condus la găsirea unei soluţii, respectiv la încurajarea folosirii la scară largă a pergamentului, adică acel suport pe care se scria, obţinut prin prelucrarea specială a pieilor de oi,  capre,  viței,  iepuri. Numele acestui material nou, evident, derivă de la numele oraşului. Folosirea intensă a pergamentului a permis ca la Pergam să se creeze o bibliotecă de manuscrise care să rivalizeze cu cea din Alexandria și a pregătit premisele dezvoltării ample a orașului ca un important centru al artelor și științelor.

Apoi, în timpul lui Attalus al III-lea, Pergamul a fost cucerit de romani, urmând pentru regatul antic o altă perioadă de înflorire când a oraşul a fost declarat capitala provinciei romane Pergam. Această situaţie nu a ţinut prea mult, fiindcă Pergamul a pierdut această calitate în favoarea Efesului.

În perioada de stăpânire romană, Pergamul a cunoscut o prosperitate deosebită în timpul împăratului Hadrian, când au fost ridicate pe acropolele de jos un stadion, un teatru, un forum imens și un amfiteatru, pe acropolele de sus temple masive, capitala îmbogăţindu-se cu cel mai semeţ templu ce-i fusese dedicat împăratului Traian.  

La mijlocul secolului al doilea, Pergam era unul dintre cele mai mari orașe ale lumii antice, având aproximativ 200.000 de locuitori.  În 262 a fost parţial avariat de un puternic cutremur, iar declinul oraşului, care începuse dinaninte de acest dezastru, s-a accentuat, astfel că în antichitatea târzie, oraşul a cunoscut doar o redresare economică limitată. A urmat creştinarea, apoi perioada bizantină urmată de cea otomană cu scurte întreruperi de stăpânire persană sau arabă.

Pergam a devenit celebru penru că avea una dintre primele șapte biserici ale creștinismului timpuriu, numele său fiind citat în Biblie.   De asemenea este vestit pentru că aici a funcţionat primul teatru cu o scenă mobilă din lemn, aici a luat naştere primul sindicat,  prima lege a pieței,  prima reglementare publică a clădirilor, aici a avut loc prima grevă și acordul colectiv, deci a deţinut întâietatea pentru acte şi fapte care i-au sporit faima dobândită în decursul anilor.

Imediat cum am cumpărat biletele de intrare, ne-am grăbit să trecem în revistă principalele obiective ale cetăţii, scop în care am stat un pic să studiem harta sitului afişată succesiv pe câteva panouri, astfel încât turistul să se orienteze corespunzător. Totodată, am remarcat uşor şi panoul pe care era scris că situl antic de la Pergam a fost inclus în patrimoniul universal UNESCO la data de 22 iunie 2014. Peste tot în areal sunt alei din lemn sau pavate cu piatră, balustrade acolo unde este cazul, indicatoare, hărţi, panouri informative referitoare la fiecare obiectiv, situl fiind, din acest punct de vedere, bine amenajat şi organizat. De asemenea, trebuie spus că situl este împărțit în două arii mari de vizitat: acropolisul de sus şi cel de jos. Noi ne aflam pe acropolisul de sus pe care l-am vizitat aproape în întregime, dar mai departe nu am ajuns.

Teatrul

Pentru noi teatrul era un must-see, văzuserăm şi citiserăm atâtea despre el, că abia aşteptam să-l vedem. Este cunoscut ca fiind cel mai abrupt teatru din lumea antică, fiind construit în coasta dealului, cu o pantă foarte înclinată, avea circa 10.000 de locuri, iar accesul în teatru se face printr-un tunel scund și îngust, lung de vreo sută de metri. După ce am parcurs tunelul şi am ieşit la suprafaţă în partea de sus a teatrului, uitându-mă în jos, am crezut că mă prăvălesc, atât de ameţitoare este înălţimea faţă de partea inferioară. Altfel, priveliştea este superbă, atâta vreme cât poţi să-ţi păstrezi echilibrul, căci la o simplă privire în jos, aveam senzaţia că mă scurg cu totul şi nu mă pot opri până jos, la terasa teatrului. Totuşi, îmi iau inima în dinţi şi, în dorinţa de a-mi învinge acrofobia veche, cutez să cobor treaptă cu treaptă până la bază, păşind cu atenţie maximă pe piatra îngustă. În pauze, încerc să privesc în lături şi panorama mai că-mi taie răsuflarea. Jos, mă aştepta altă feerie, satul din vale se vedea superb.

În cifre, teatrul a fost construit în perioada elenistică, în secolul al III-la Î. C., modernizat ulterior de romani, cu 80 de rânduri de scaune, înălţimea de la primul scaun de sus, până la ultimul de jos (orchestră) fiind de 36 m. Scaunele au fost sculptate direct în roca de andezit a colinei. Impresionant! Terasa teatrului era o structură lungă de 247 metri rezemată de un perete vertical de susţinere, iar cum nu era prea mult loc de scenă pe terasă, a fost inventată scena mobilă de lemn, retractată atunci când nu era folosită. Tot la acest nivel exista un templu cu patru coloane frontale, ionice, care era, din câte se pare, templul lui Dionysos.

Templul Atenei

Situat lângă partea de sus a teatrului, templul Atenei era cea mai veche construcţie din sit, o structură măreaţă ridicată în stil doric, cu 6 coloane frontale şi în spate şi câte 13 pe părţile laterale.

Locul marelui altar al lui Zeus

De sus, de la templul Atenei se poate vedea un loc aproape viran, de formă aproximativ pătrată, cu un copac mare tronând în mijloc, îngrădit pe toate laturile, din care nu se mai desluşeşte ce-ar fi fost acolo. Mai târziu, după ce ne-am apropiat, aveam să aflăm că acolo fusese cândva Marele Altar al lui Zeus, o clădire grandioasă, adevărată operă de artă, care a fost „demontată” piesă cu piesă de nemţii ce veniseră să construiască calea ferată Ankara-Izmir şi care primiseră aprobarea sultanului să mute la Berlin minunăţia din sit. Crudă şi barbară istoria asta, de multe ori!

Biblioteca

Celebra bibliotecă cu mai mult de 200.000 de pergamente se presupune că era situată lângă sanctuarul Atenei şi templul lui Traian, însă nu este foarte sigură poziţia sa. Se spune că volumele acestei celei de-a doua biblioteci ca mărime din lume, au fost dăruite de consulul roman Marc Antoniu, iubitei sale, Cleopatra, regina Egiptului, cu ocazia nunţii lor, în încercarea de a dota biblioteca din Alexandria, arsă în anul 48 Î. C. în timpul războiului cu Iulius Cezar.

Templul lui Traian (Trajaneum) şi substructurile templului

În perioada romană, în cel mai înalt punct de pe acropolis, Hadrian a inițiat ridicarea unui templu dedicat predecesorului său, împăratul Traian, şi lui Zeus, una dintre cele mai spectaculoase edificii din partea superioară a orașului Pergam.

De jos, poate chiar de când intri în Bergama, se remarcă acropola din Pergam de pe care se disting coloane, arhitrave și capiteluri ce aparțin templului lui Traian. Este cea mai bine conservată structură sacră din vechea acropolă a Pergamului. Impunător, templul lui Traian este o dovadă a puterii cultului imperial ce avea drept scop întărirea legăturilor Pergamului cu Roma. A fost construit pe o platformă înaltă, acoperită cu marmură, în mijlocul sitului.  Spațiul mare necesar ridicării acestui templu a fost obținut prin nivelarea stâncii din lateralul muntelui.  Deoarece topografia naturală a locului nu permitea edificarea unei construcții de asemenea dimensiune și anvergură, a fost realizată o substructură gigantică, solidă din ziduri sprijinite de bolte şi arcade menită a susține templul și curtea sa pe partea cu pantă abruptă.

În strălucitorul templu de marmură albă s-au găsit resturi ale unor statui colosale ale împăraţilor Traian şi Hadrian, replica ce-l reprezintă pe Traian fiind aşezată în sit la loc de cinste, în atenţia vizitatorilor.

Într-adevăr, templul acesta este maiestuos și spectaculos iar substructura este absolut uluitoare.

Arsenalul

În partea de nord a colinei Pergamului, se văd ruinele rezervorului de apă alimentat prin apeducte și ale arsenalului, adică un fel de depozite folosite pentru a stoca armele garnizoanei orașului și alimentele necesare în caz de asediu.

Palatele

Dacă arsenalul ocupa colţul de nord al colinei, în continuare pe partea de est se desfăşurau cele cinci palate regale ce aparţinuseră regilor dinastiei Attalide, palate pe lângă care am trecut fluierând. Dar, ceea ce atrage atenţia în zona palatelor regale este marea cisternă circulară care are o coloană plasată central, cu o înălţime ce ajunge aproape de suprafaţă. Cisterna este cunoscută de vizitatori drept , fântâna dorinţelor” în care se aruncă monede pentru îndeplinirea unei dorinţe.

Barajul

Dincolo de palatele regale, în vale se vede barajul construit pe râul Bakırçay, odinioară numit Caicus.

La plecare am remarcat heroon-ul, adică altarul în care primii regi ai Pergamului au fost venerați, iar la agora superioară și complexul băilor romane nu am mai ajuns.

Partea numită Acropolele de jos cu obiectivele sale importante precum: gimnaziul, sanctuarul Herei, sanctuarul Demetrei, agora de jos, poarta lui Eumenes, casa lui Attalus. Între acropolisul Pergamului şi Asklepion, pe o colină, se arată încă timid de sub pământul plin de vegetație vestigii importante ale epocii de dominaţie romană. Acestea sunt: Stadionul, Teatrul oraşului de jos şi Amfiteatrul.

Marele altar al lui Zeus, probabil cel mai impresionant sanctuar din sit, care se află acum în Muzeul Pergamon din Berlin.  Marele altar a fost construit în timpul domniei regelui Eumenes al II-lea și avea o bază rectangulară cu laturile de aproximativ 36 m pe 34 de metri.  Este una dintre cele mai valoroase opere de artă care a supraviețuit din antichitate, fiind îmbogăţit cu frize monumentale.  

De data acesta, atât am reuşit să vedem din aceste locuri şi sper să putem completa la altă vizită, fiindcă am mai fi avut de umblat şi atâtea de vizitat, însă, cum abia am prins gustul arealului, ne vom descurca mai bine la o incursiune viitoare. După ce că eram oricum pe fugă, tunetele și trăznetele ce se năpusteu din cer ne-au grăbit să ieşim repejor din sit, că deja era trecut de orele 14,00. Vom avea grijă să ne întregim imaginea despre Pergam, având în vedere că în Turcia, la mare, vom mai merge cu siguranţă.

La finalul acestui articol, găsesc că trebuie să vă fi cam plictisit cu povestea mea despre Pergam, dar un review scurt despre acest subiect foarte complex nu cred că aş fi putut scrie, e drept că şi eu sunt vorbă lungă şi l-am supradimensionat. Dacă aveţi posibilitatea, vizitaţi Pergamul fiindcă merită! Este impresionant!!!

Surse de informare:

https://hometurkey.com/en/destinations/bergama-pergamon

https://www.turkeytravelcentre.com/blog/ancient-ruins-pergamon/

https://www.ancient. eu/pergamon/

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:youtube

---

VIZUALIZĂRI: 6397 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI