Turcia, altfel 3 - Pergam

TIPĂREȘTE

Turcia, altfel 3 - Pergam

Daca nu ati vazut filmul "Acolo unde se avanta vulturii" vi-l povestesc pe scurt: un comando englezo-american (Richard Burton si Clint Eastwood) incearca sa ajunga la un castel din Germania pentru a elibera un general american tinut ostatic acolo. Castelul se afla pe varful unui munte iar la el se poate ajunge numai cu telecabina. Gata, v-am povestit filmul. Restul, impuscaturi, explozii si pumni, vi-l mai imaginati si voi.

Bergama, sau macar centrul ei, este acel tip de oras in care iti vine sa-ti lasi masina la intrare si sa-l strabati pe jos, la pas, pentru a-i savura pe indelete aerul oriental (oricum Bergama este foarte mare, dupa cum am vazut de pe acropola). Ai impresia ca, aflandu-te in desert, tocmai intri intr-o oaza de verdeata, racoritoare si proaspata. Este un oras foarte frumos si foarte pitoresc si am intrat in el pe un bulevard demn de Hollywood, incadrat de palmieri inalti si cladiri frumoase si moderne. Oricat m-am straduit, nu am gasit pe net vreo fotografie cu centrul acestui oras superb!

Dupa cateva sute de metri de mers pe acest bulevard vedem la stanga indicatorul "To Asklepeion". Nu apuc sa-i spun lui Florione prin statie ca nu-i nevoie sa vizitam Asklepeionul, ca acesta o si ia la stanga. Ma iau dupa el, mai mergem cam o suta de metri si ajungem intr-un fel de teren viran. Aici, plictiseala mare, suntem numai noi romanii si nu vedem nimic in jur decat un luminis cu cativa copacei, iar Asklepeionul ia-l de unde nu-i! Fuga-fuguta se indreapta catre noi un turc tipand in gura mare "Parcarea 7 lire! Parcarea 7 lire! " Pentru ce, frate, nici macar nu seamana a parcare, este o bucata de pamant, plina de praf. Pe cat ne incantase centrul orasului, pe atat ne indispuse turcul acesta cu pretentiile lui. "De unde luam bilete pentru vizitare? " intreb si eu ca sa ma aflu in treaba. "O luati pe aleea aceea, mai mergeti cam 100 de metri si la intrarea in sit veti gasi o ghereta. " Daca sunteti curiosi si n-ati ajuns inca la Epidaur, va indemn sa vizitati acest sit. Astazi se mai pot vedea ruinele centrului de recuperare fizico-terapeutica a vechiului Pergam, dedicat zeului medicinii, Asklepios (Asclepius, Aesculapius, Esculap). Este aproape ora 18:00 si timpul ne preseaza. Va reamintesc ca trebuia sa ajungem la Kusadasi, aflat la vreo 200 de kilometri si la vreo 3 ore si jumatate de mers. Insa vara nu-i ca iarna iar ziua dispare mai tarziu, pe la 21:45, asa ca ar mai fi fost ceva timp de vizitat.

Ma scuz in fata lui Florione, caci trebuia sa-l anunt din timp ca nu era nevoie sa vizitam si ce-i pe aici deoarece am vazut suficient de mult la Epidaur, Asklepeionul de aici semanand cu cel de la Epidaur (asa cum acropolele de la Pergam a fost construit asemenea celui de la Atena) iar aceasta oprire de aici nu era necesara. "Trebuie sa ajungem acolo. " zic misterios, aratandu-i acropolele (acropole = orasul de sus), aflat la o inaltime ametitoare, de-ti intepenea gatul numai uitandu-te la el. Florione se intoarce, face mana streasina la ochi si se uita la dealul aflat in spatele lui, de unde acropola abia daca se zarea, de la inaltimea ei de 350 de metri. "Ceeeeeee? Ai innebunit? ". Ceilalti se agita si se crucesc si ei, tot cu mana streasina la ochi (soarele avea chef sa ne impiedice sa vedem ca lumea ruinele). "Bai, ai luat-o razna! " zice si profa de istorie. Trecura cateva secunde si hop si Maria, fata profei: "Numai vulturii ajung acolo! " Pustiul meu, sa zica si el ceva? Bineinteles ca zise si el ceva demn de admiratia internationala, planetara, universala si extraterestra: "Poate cu elicopterul! " Mihai se scarpina in cap, Nasha clipea des din ochi si uite asa ramase numai nevasta-mea, Colonelul, care, contrar obiceiurilor ei de a fi mereu Gica-contra, mi-a sarit nesperat in ajutor: "Merita sa mergem acolo! Am citit pe net ca ar fi un loc deosebit. "

Gata! S-a hotarat!

Toata trupa s-a urcat in masini si am tulit-o din loc, sub privirea bosumflata a turcului care nu si-a incasat cei 14 lire pentru parcarea din pamant batatorit. Trebuie sa stiti ca de la Asklepeion pana la baza acropolelui ajungeti foarte repede prin oras (veti trece si pe langa prima biserica a Apocalipsei, Biserica din Pergam, un monument urias; va voi povesti mai incolo despre ea). Peste cateva minute ne aflam la poalele dealului, gasim o bifurcatie, o luam la dreapta, urmam indicatorul "To Acropolis", trecem pe langa o statie de teleferic, vedem si un fel de telecabina trecand pe deasupra noastra, urcand dinspre Bergama si apoi... STOP! Cum adica stop? Drumul se infunda, o bariera cu un semn STOP ne anuleaza orice sansa de a ajunge pe acropola. Nu se poate, imi zic, cineva tot a ajuns acolo, am citit relatarea sotiei sale pe net, plus ca drumul se vede lejer pe Google Earth.

Reusim sa intoarcem masinile in locul ingust apoi ma dau jos si ma indrept spre un fel de jandarm inalt ca bradul care ranjeste fasolea la noi: "Fraierilor! Credeati ca puteti merge mai departe? " spunea ranjetul lui. "Ce s-a intamplat cu drumul? " il intreb. "Drum brost, stricat, belea mare estem. " zice el. "Surbat rau la el. Terminat definitiv estem. " Nu-mi vine sa cred, ma mai uit inca o data la bariera insa nu ma dau batut. "Si chiar nu se poate ajunge acolo sus cu masina? " "Nope! " raspunde turcul, imitandu-i pe americanii din filme. "Nubai cu telecabina, 14 lire de berzoana, inclusib cobiii. "

Si totusi...

Le spun alor mei ca o familie de romani a ajuns pana acolo. Aflasem din acea relatare ca intr-adevar, drumul este foarte greu si ingust, ba chiar la un moment dat s-au intalnit cu un autocar turcesc iar sotul doamnei, de frica, a dus masina pe banda cealalta, spre stanca, pentru a lasa autocarul sa treaca pe partea cu prapastia si povestea ca tinea minte si acum ranjetul soferului turc. Drumul celalalt, de la bifurcatie, oare unde duce? Ne intoarcem la bifurcatie iar Florione isi aduce aminte ca a facut cateva luni de armata: "Ma duc in recunoastere! " Peste doua-trei minute se intoarce victorios: "Nu se poate trece. Incepe o panta foarte abrupta iar drumul cred ca se surpa mai departe. " Ma uit cu neincredere la el. "Ce-i? Nu ma crezi? Du-te cu Mihai, sa te convingi! " Ma duc cu Mihai, trecem de cateva case foarte saracacioase dar si pitoresti totodata, apoi dupa o mica curba drumul incepe sa urce, intr-adevar, si iti trebuie ceva sange rece ca sa urci acea panta care tine pe o distanta de o suta de metri, numai cu piatra cubica. Imi aduc aminte ca am mai urcat o asemenea panta acum cativa ani si aceea numai in prima treapta de viteza. Ajungem foarte greu la capatul ei si aici imi dau seama de siretenia turcilor.

Ce-au facut smecherii (cred ca au stat zile si nopti la brainstorming pentru a le bubui prin minte o asemenea idee): ca sa nu mai urce tot boborul acolo sus, au distrus drumul, au tras o bariera si uite asa ii obliga pe toti sa urce numai cu telecabina. Drumul vechi l-au unit cu panta aceasta foarte abrupta, panta care taie orice chef de a mai face vreo incercare. Insa chiar la unirea vechiului drum cu panta aceasta, au pus o oglinda mare. Oare de ce? Oare nu pentru a vedea mai bine masinile care urca sau care coboara din sens opus?

Dam sa ne intoarcem, nehotarati, insa un caine ciobanesc, mare cat un vitel, ne bareaza drumul, privindu-ne curios si dand vesel din coada. Hait! "Ce facem? " il intreb pe Mihai. Acesta nu apuca sa-mi raspunda caci dintr-o curte saracacioasa se aude o voce guturala iar catelusul de 60 de kile se indreapta catre stapan. Si eu ma indrept catre stapan si incerc sa-i vorbesc prin limbajul semnelor. Rotesc mainile pe un volan imaginar apoi ii arat acropola si turcul zice "Yes, yes! " Victorie! Deci, se poate! "Teshechiur ederim! " ii spun (se scrie "tesekkür ederim" si inseamna "multumesc"). Dumnezeu, in generozitatea Lui, are chef sa-mi trimita un semn si, minune mare, o masina cu numar de Nemtia coboara alene dinspre acropole, indreptandu-se spre curba foarte stransa.

Peste cateva minute, dupa dezbateri aprinse si frici inghitite in sec, cei doi soferi, singuri in masina iar ceilalti pe jos (pentru siguranta lor), incep urcarea pantei care le-a dat atatea frisoane. Urcam in treapta intai, apoi imediat dupa curba ascunsa de cativa copacei, ceilalti ne fac semn ca drumul este liber, devenind totodata mai lin, permitandu-le si lor sa urce in masini. Pana sus drumul este bun, nu este din beton decat pe portiunea inferioara insa trebuie sa fiti atenti deoarece din loc in loc mai apar bolovani pe care veti fi nevoiti sa-i ocoliti. Spre partea cu prapastia au fost montati parapeti inalti cu garduri de sarma. Deci sa nu va fie teama! In apropierea intrarii la acropola, veti gasi un fel de loc de parcare amenajat, gratuit, spre deosebire de restul parcarilor turcesti, care sunt cu plata. Aici gasim si vreo 5-6 masini din diverse tari, semn ca, uite, am avut dreptate! Tot aici se opreste si telecabina, care goleste din burta ei cei opt pasageri veseli nevoie mare (atat poate cara, maxim opt persoane).

Luam bilete, 20 de lire de adult, 10 lire copiii peste 13 ani iar copiii sub 12 ani inclusiv intra gratis (vor fi intrebati care este anul nasterii), apoi intram in marea acropola de la Pergam, pe la ora 18:10, sub indemnul frazei tip number two a lui Florione: "Bai, sa ne grabim, nu avem prea mult timp! " Imediat ce intri in sit te cuprinde dezamagirea... Te asteptai sa vezi ceva asemanator acropolei ateniene insa cam tot ce se afla la intrare este praf si pulbere. Din loc in loc se vede ca turcii, dandu-si seama de importanta obiectivului arheologic, au inceput sa reconstruiasca fragmente de ziduri si coloane. Locul este destul de mare iar urcarea se face in trepte, de fapt se vede ca intregul deal a fost terasat pe 4 nivele. Dupa ce ne-am intors in Romania, m-am uitat pe o reconstituire a acropolei si mi-am dat seama ca noi am vizitat doar jumatate din ea, restul fiind distrus in cea mai mare parte sau furat de locuitorii orasului pentru construirea propriilor case. Am observat cu tristete ca nu mai exista agora de jos, cateva palate si altarul lui Zeus.

De la intrare, am luat-o incet-incet spre amfiteatru. In coltul lui se afla odinioara un templu dedicat Atenei Nike, zeita victoriei, care era simbolul orasului. Ocolesti acest templu (de fapt o ramasita palida a acestui templu; o imagine mai buna a lui o veti gasi pe un panou explicativ), apoi te apropii de prima gradena si... te opresti! De ce? Uite d'aia: te afli chiar pe marginea amfiteatrului iar ceea ce te izbeste la el este senzatia ciudata ca iti vine sa-ti iei zborul! Asa ca te opresti si tragi cu ochiul la ceilalti turisti: si-o lua vreunul zborul? Glumesc, nu ma luati in serios. Ce pot sa va spun este ca-i cel mai abrupt amfiteatru din lumea antica, sapat direct in coasta dealului. In cele 80 de randuri (gradene) putea adaposti 10.000 de spectatori (altii vorbesc de 15.000). Stau si ma intreb cati din ei or fi ametit si s-or fi dat de-a berbeleacul pana la stoa actorilor (o cladire luuuunga) si, mai tarziu, a gladiatorilor.

Cetatea isi are inceputurile timide pe timpul Troiei insa este distrusa foarte curand de popoarele marii. A fost reintemeiata de inieni dar distrusa din nou de persi. Macedonenii au cucerit-o si ei, insa nu au mai distrus-o ci au dezvoltat-o, dezvoltarea cetatii avand loc datorita unui accident al istoriei: Lisimah (Lysimachos, Lisimachos) unul din cei 4 generalii ai lui Alexandru Macedon care au mostenit imperiul, a pornit un razboi cu seleucizii. Tezaurul de aproape 9000 de talanti, l-a lasat in grija unui servitor credincios (eunucul Philetaros) in cetatea de necucerit a Pergamului. Lisimah a fost ucis intr-o batalie si uite asa un simplu eunuc s-a trezit cu o mare avere pe cap, declarandu-se rege al Pergamului. Dispunand de bani, a angajat osteni si a cucerit regiunile inconjuratoare. Lui i-a luat locul un nepot, Eumenes I. Acesta, ca si regii care au urmat (Pergam-ul a avut doar 6 regi), au intarit puterea regatului, din Egeea pana in centrul Anatoliei. Ultimul rege, Attalus al III-lea, neavand urmasi a avut buna inspiratie sa "cedeze" regatul imperiului Roman, salvandu-l astfel de la distrugere si de lacomia ochilor hrapareti ai romanilor.

Perioada romana a fost urmata de cea bizantina, in care Pergamul a pierdut din faima si stralucirea trecutului. Dupa cucerirea lui de catre arabi, intre anii 716-717, Pergamul nu si-a mai revenit niciodata, in 1330 fiind ocupat definitiv de catre turci.

Dintre regii dinastiei Attalide, cel mai renumit este, fara indoiala Eumenes al II-lea, fiul lui Attalus I. Generozitatea lui a dus la construirea unei Stoa in Atena (o cladire lunga, cu magazine ale mestesugarilor - vedeti fotografii pe net cu Stoa of Attalos sau vedeti la relatarea mea cu Atena din serialul despre Peloponez), a Templului Atenei pe terasa de sus, a templelor lui Dyonissos si Demetrei pe terasa de jos, a bailor, a mai multor gymnazium-uri, a unui palat si a unui arsenal, a teatrului de unde iti vine sa-ti iei zborul, a faimoasei Biblioteci din Pergam si a faimosului Altar al lui Zeus. Viata lui este demna de un roman: aflat la Roma, s-a certat cu regele macedonean Perseus. Pe drumul de intoarcere a fost atacat iar in Pergam s-a aflat ca a murit, asa ca fratele lui, Attalos al II-lea, s-a casatorit cu sotia lui Eumenes, Stratonice (o printesa din Cappadocia). Dupa un timp, s-au trezit cu Eumenes, viu si nevatamat. Attalos al II-lea i-a dat puterea si sotia inapoi. Dupa 13 ani Eumenes moare iar Attalos al II-lea preia din nou puterea, se recasatoreste cu Stratonice si se obliga sa aiba grija de fiul lui Eumenes, provenit dintr-o casatorie anterioara, pana ce acesta va fi major. Sub el Pergamul a devenit centrul artistic si de invatamant al Asiei Mici. A domnit aproape 20 de ani iar la moartea sa puterea a fost preluata de copilul vitreg (vorba vine copil, cred ca avea cel putin 35 de ani). Acest tanar a avut o relatie foarte intima cu mama sa vitrega (spun gurile rele) si apoi a otravit-o. Pfui, ce vremuri! Numele lui? Attalos al III-lea, cel care va preda regatul Pergamului in mana Romei.

Ma opresc mai mult asupra a doua monunente ridicate de Eumenes: Biblioteca (sau Athenaeum) si Altarul lui Zeus, care, din pacate, nu mai pot fi reconstituite in totalitate nici macar cu imaginatia. Partea din fata a Altarului din Pergam se afla totusi reconstruita la muzeul Pergamon din Berlin. Baza altarului a ramas pe acropola, Nemtia facand sapaturi in aceasta zona inca din anul 1878. Acest altar se presupune a fi "Scaunul de domnie al Satanei" sau "Tronul Satanei" despre care vorbeste in Apocalipsa apostolul Ioan (Cartea Revelatiei 2:13). Daca nu stiati, aflati ca Memorialul soldatilor din Berlin, construit de nazisti la sfarsitul anilor '30, a copiat in detalii modelul altarului din Pergam.

Altarul lui Zeus era nu numai o constructie uriasa, cu o lungime de 36 metri, o latime de 33 metri si o largime a scarilor din fata de 20 de metri, ci si o capodopera de arta si arhitectura. Era alcatuit dintr-o sala cu doua etaje, construita in forma de potcoava, avand intreaga parte inferioara acoperita cu frumoase sculpturi in relief care descriau razboiul dintre zeii olimpieni si giganti, sau mai omeneste spus, razboiul dintre civilizatia greaca si barbari, cu atingere directa la razboiul in care Pergamul iesise victorios in lupta sa cu galii (adica cu Asterix si Obelix, ce, nu stiati?) galii stabilindu-se mai tarziu intr-o regiune numita Galatia, partea superioara a altarului fiind formata din colonade.

In ceea ce priveste Biblioteca, aceasta adapostea aproape 200.000 de volume, dupa spusele lui Plutarh, rivalizand cu Biblioteca din Alexandria (Egipt), facand din Pergam cel mai important centru cultural, artistic si stiintific din intreaga lume elenistica. In perioada de inflorire a orasului, numerosi oameni de cultura, matematicieni si arhitecti s-au stabilit aici. In holul principal al bibliotecii se afla o copie a lui Phidias "Athena Parthenos". Avea o camera uriasa in partea din mijloc, care reprezenta sala de lectura, inconjurata din toate partile cu rafturi pline cu pergamente si papirusuri. Intre peretii exteriori si rafturi aerul circula liber, in vederea prevenirii umiditatii. Dupa ce a ars Biblioteca din Alexandria, Elisabeth Taylor (adica Cleopatra) s-a smiorcait ea ce s-a smiorcait incat l-a facut pe bietul Richard Burton (adica Antoniu) sa-i daruiasca intreaga colectie a bibliotecii din Pergam, numai sa nu-i mai vada perlele alea sarate curgandu-i din ochisorii in care se ingramadise intreg seninul cerului (mama, ce misto suna!). Dar nici aceste manuscrise n-au avut viata lunga: cu ocazia cuceririi Egiptului de catre arabi au fost distruse in totalitate, scapand doar unele pe care le puteti gasi unde altundeva decat in subsolurile ordonate pe mai multe etaje ale Vaticanului. Pacat.

Mai amintesc aici ca in perioada de maxima inflorire a regatului a fost construit si un apeduct care aducea apa de la 44 de kilometri, prin trei conducte de ceramica, inginerie care nu a mai fost egalata niciodata in istoria antica...

Regatul Pergamului a avut cea mai mare intindere in anul 188 i. Chr si se crede ca orasul Pergam avea in primul secol d. Chr. o populatie de 150.000 de locuitori. Cetatea avea doua piete, agora de jos si agora de sus, unde comerciantii isi laudau marfurile aduse de peste mari si tari, mestesugarii isi etalau produsele faurite chiar de ei, frumoasele sclave erau cercetate de ochii lacomi ai bogatasilor burtosi si pofticiosi, soldatii veterani isi vindeau serviciile cui platea mai bine. Puneti-va imaginatia la lucru si veti vedea ce usor veti putea popula cele doua agore. In stanga noastra (cum stai cu fata la templul Atenei) se puteau doar ghici agora de sus si altarul lui Zeus, atat erau de distruse. Pe acropola locuiau familia regala, aristocratia civila si militara, precum si o garnizoana care avea misiunea sa apere dealul (s-au gasit ghiulele de andezit, grele de 3-75 kg, folosite la catapulte).

Drumul originar care ducea la cetate incepea de la baza telefericului de astazi si ocolea baile si templul Herei, oprindu-se la agora de sus (84m x 44m). Uitati-va si la desen dar si la reconstituire, pentru a va face o idee asupra maretiei acropolei. Drumul pe care am mers noi cu masina, cel care ocoleste dealul asemenea cochiliei de melc, nu exista pe atunci.

Dupa ce am admirat amfiteatrul si ne-am stapanit cu greu imboldul de a zbura pe deasupra lui, ne-am indreptat spre Traianeum (Trajaneum) sau Templul lui Traian, finalizat de imparatul Hadrian, in memoria predecesorului sau. Deoarece Traian nu a avut copii, chiar inainte de a muri (gurile rele spun ca imparatul era deja mort), Traian l-a numit succesor al sau pe Hadrian, la propunerea sotiei sale, Plotina, care l-a infiat imediat pe Hadrian. Sa nu credeti ca Hadrian al nostru avea vreo 5-6 anisori in momentul infierii sale. Nu, nene, avea vreo 40 de ani! Hadrian a domnit 21 de ani (117 d. Chr - 138 d. Chr.) asa ca avut timp sa-si lase urma peste tot in lume, de la "Zidul lui Hadrian" din Marea Britanie pana la refacerea completa a Pantheonului din Roma (din cei mai importanti cinci imparati ai Imperiului roman, Hadrian ocupa locul trei).

Cei care au fost la Atena cu siguranta au vazut Poarta lui Hadrian. A refacut Atena in totalitate si a declarat-o ca fiind capitala culturala a imperiului. Dupa moartea lui Traian a renuntat la provinciile din Mesopotamia si Armenia si era cat pe aici sa renunte si la Dacia, cedand o parte din ea roxolanilor, pentru a avea liniste la furatul aurului dacic. Totusi, in 124, imparatul a vizitat orasul Napoca, declarandu-l drept "municipiu". Din Dacia a furat aur si argint cat a putut, asa ca a avut de unde sa-si finanteze operele arhitectonice.

Aici, la Pergam, Hadrian a continuat ridicarea templului inceput de Traian, numit Traianeum, o constructie monumentala din marmura alba (in contrast cu andezitul folosit la celelalte monumente), ridicata pe o terasa artificiala de 68 metri pe 58 de metri. Este singura constructie romana de pe acropole, dar si singura dedicata cultului imperial si Romei. La baza acestui templu, uitandu-te la boltile care se insira una dupa alta ti se taie rasuflarea. Boltile sunt inalte si presupun ca la origine aceasta ar fi fost ori un tunel strategic ori o strada normala din cetate.

Mai tineti minte celebra sculptura "Laocoon si fii", aflata acum la Vatican? Preot in Troia, Laocoon este cel care i-a avertizat pe locuitori sa nu accepte Calul Troian, rostind celebra fraza "feriti-va de greci, chiar si atunci cand aduc daruri. " Temandu-se ca Laocoon sa nu dejoace planul lui Ulise, Atena l-a orbit. Laocoon nu s-a dat batut si a incercat sa-i aduca lui Poseidon un taur drept jertfa, cerandu-i ajutorul, insa din mare au aparut doi serpi care i-au omorat copiii, semn ca Poseidon nu a mai tinut cu el (alta varianta spune ca a murit doar el si inca un copil, alta varianta spune ca au murit toti trei). De ce amintesc de aceasta sculptura superba? Amintesc de ea deoarece a fost faurita aici, la Pergam in anul 139 i. Chr., intr-un atelier de sculptura. Aruncati un ochi la suferinta orbului Laocoon, la suferinta de a nu-si putea proteja copiii si uitati-va si la teama copiilor sai, care privesc speriati lupta tatalui lor cu serpii si va veti da seama de nivelul la care ajunsese perfectiunea sculpturii antice.

Gata, ca sa nu va intristez prea mult, am uitat sa mentionez ca la templul lui Traian se termina vizita, mai sus de el se afla ruinele arsenalului iar la iesirea din sit-ul arheologic aveti si o toaleta moderna pe partea dreapta, toaleta aflata sub pamant, unde puteti scapa de toate chinurile din lume.

Am coborat fara sa ne grabim, am iesit intr-una din strazile principale ale Bergamei si chiar vis-a-vis de Biserica Rosie am vazut un atelier care fabrica faimoasele covoare de Pergam, expuse generos vederii turistilor de pretutindeni (puteti cumpara un asemena covor, nu va opreste nimeni, bani sa aveti). Am parcat masinile in parcarea aflata in stanga bisericii insa am constatat cu regret ca biserica era inchisa la acea ora (19:00). Asta este, nu ne-a ramas altceva de facut decat sa-i dam tarcoale si sa incercam sa fotografiem uriasa cladire din mai multe unghiuri. Daca doriti sa o vizitati, incercati sa ajungeti la Bergama pana in ora 17:00.

Stai si te minunezi ce-o fi vrut sa faca Hadrian cu acest templu imens (numit si Serapeion, printre altele). Imparatul era cunoscut drept un "sponsor" entuziast al vechilor zeitati egiptene. A construit temple ale zeilor Isis si Seraphis in multe locuri ale imperiului roman, inclusiv in vila sa din Tivoli. Tot asa a construit si aceasta masiva cladire, ca templu pentru popularul zeu egiptean Seraphis. Acest zeu era sotul zeitei Isis si era un fel de zeu "artificial", creat cu trasaturi de-ale lui Osiris si ale lui Apis, asemuit mai tarziu cu Asklepios, ca zeu al medicinei la egipteni. Odata cu cucerirea romana, cultul lui a avut un deosebit succes in intreg imperiul. Dupa ce Babilonul a fost cucerit de persi, preotii babilonieni s-au mutat la Pergam aducand cu ei si Paladiumul (piatra cubica sacra), putandu-si continua ritualurile zeului Baal fara a fi stanjeniti de cineva.

Imensa cladire facea parte dintr-un ansamblu monumetal care era inconjurat de ziduri de 13 metri inaltime, intr-o curte imensa (temenos) sub forma unui dreptunghi cu lungimea de 270 de metri si latimea de 100 de metri! In acest dreptunghi, biserica parea o piticanie cu lungmea ei de 60 metri si latimea de 26 metri. Insa zidurile ei merita toata admiratia noastra: ceea se mai vede in zilele noastre are o inaltime de 19 metri, speriindu-i pana si pe hotii de caramizi! De o parte si de alta a bisericii se ridica doua turnuri rotunjoare si cam grasunele (15 metri diametru si 19 metri inaltime), unite in trecut de biserica cu ajutorul unor galerii cu coloane si sculpturi puse spate in spate, pentru a semana cu un templu egiptean. In interior se aflau numai dale din marmura iar printr-un canal subteran preotul se furisa sub statuia uriasa a zeului, inalta de 10 metri, vorbind cu o voce de tunet asupra multimii infricosate. In biserica se intra pe doua porti avand fiecare o latime de 3,5 metri si o inaltime de 14 metri! Pragul usii era alcatuit dintr-o singura bucata de marmura, grea de 30 de tone, care mai poate fi vazuta si astazi. Se pare ca usile erau deschise permanent, deoarece nu s-au gasit urme de role. Stau si ma intreb de ce acest colos nu a fost inclus in cele 7 minuni ale lumii. Si-mi dau seama acum ca Pergamul este un sit arheologic si obiectiv turistic care nu trebuie ratat, doar Efesul si Hierapolisul putand sa-i stea alaturi.

In momentul construirii ansamblului, arhitectii romani s-au lovit de un aspect pe care il neglijasera pana atunci: la ploi abundente, raul Selinus se umfla si inunda platoul pe care se ridica templul. Pentru a anula acest inconvenient, au hotarat sa construiasca doua canale subterane pentru colectarea apei raului, cu diametrul de 9 metri fiecare si lungi de 185 metri, o noutate inginereasca in acele timpuri, care sa treaca pe sub masiva constructie, canale care se mai pot vedea si astazi. Peste ele trece drumul pe care am pasit si noi, peste ele s-au construit case, statii de autobuz, o parcare de autocare, magazine etc.

Prin secolele 4-5 d. Chr. templul a fost transformat intr-o biserica bizantina, fiind dedicata Apostolului Ioan. Biserica a fost distrusa de arabi in anul 717 d. Chr. si apoi spre sfarsitul secolului 8 o micuta bisericuta a fost construita in interiorul sau. Va reamintesc fraza (pentru cei care au avut rabdarea sa citeasca Biblia): "Stiu unde locuiesti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu tii Numele Meu, si n-ai lepadat credinta Mea nici chiar in zilele acelea cand Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieste Satana. " Istoricii au presupus ca scaunul de domnie al Satanei ar fi Altarul lui Zeus situat pe acropola, iar fraza "acolo unde locuieste Satana" s-ar fi referit la Templul lui Seraphis, descris mai sus, altii considerand Asklepionul ca fiind acest locas (Asklepios - zeul sarpe, sarpele simbolizandu-l pe Satana, atunci cand Eva cea goala pusca i-a dat marul lui Adam cel gol pusca).

Noi nu ne-am batut prea mult capul cu aceasta fraza infricosatoare, asa ca presati de timp am luat-o la goana spre Kusadasi, unde dupa ce am cautat minute bune un hotel misterios (Alika otel), am reusit sa ne cazam in el la 0:00 noaptea, trecute fix, morti de oboseala. Cine o mai face ca noi, la fel sa pateasca! Adica nu, nu faceti ca noi! Mai bine stati pe plaja, cu o bere Efes in partea stanga a saltelei si cu ochii holbati la formele rotunjoare ale vecinei sau vecinului din partea dreapta. Oricum ar fi, sa va simtiti bine!

Va urma un articol plictisitor despre Kusadasi si apoi alte trei articole si mai plictisitoare despre orasul antic Efes, Biserica Sf. Ioan din Selcuk si Templul Artemisei (Artemisionul - minune antica), tot din Selcuk.

PS: stati putin, nu plecati! Am uitat sa spun ce era mai important: despre pergament, ca doar pentru asta am fost la Pergam, sa aflam cate ceva despre pergament. Sau nu va mai spun deoarece toata lumea stie povestea... Parca va aud, aidoma baietilor de cartier: "Bai, ne lesi! Stim povestea, mancati-as. " Totusi, sa vi-o reamintesc, cu riscul de a va plictisi ingrozitor: deoarece Biblioteca din Pergam a început sa o concureze pe cea din Alexandria, Ptolemeu al V-lea al Egiptului s-a temut ca aceasta se va clasa pe primul loc in intrecerea socialista a manuscriselor, asa ca a interzis exportul papirusului, sperand sa opreasca ascensiunea acesteia. Insa un meserias din Pergam, pe nume Krates, a gasit o cale sa faca un material pe care se putea scrie, tocmai din ceea ce aveau din abundenta: piei fragede de vitei, miei si iezi. Acestea au fost argasite, tabacite si subtiate, devenind "pergamente" (fiindca au fost nascocite la Pergam, logic nu?), un material pe care s-a scris timp de mai bine de 1500 de ani, pana ce a fost inlocuit cu hartia. Adica (foarte) mult timp dupa ce papirusul incetase sa mai fie folosit. Nu-i asa ca stiati povestea? Gata. Va pupa moshu'. Ne vedem la Efes.

Surse folosite:

Mai multe despre Pergam (in limba engleza):

en.wikipedia.org/wiki/Pergamon

planetware.com/tourist-at ... e.htm#TR-IZ-PEB

Un rezumat exceptional al Pergamului gasiti mai jos (va rog sa nu luati in considerare carei biserici apartine site-ul; informatia pe care o gasiti acolo este importanta, asta conteaza):

cercetatiscripturile.inte ... cle.php?id=5895

---

VIZUALIZĂRI: 6601 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI