GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Din nou copii, pentru o zi: Popeye Village
Popeye Village sau Sweethaven a fost unul dintre locurile în care ne doream să ajungem, acum șapte ani în cele patru zile de minivacanță nici nu se punea problema că ar fi încăput.
De data aceasta, lucrurile stăteau altefel, văzând deja cele mai serioase” și mai „grele” obiective ale Maltei, am vrut să ne destindem vizitând Popeye Village, în ideea că avem nevoie câteodată să redevenim copii deoarece se spune că fiecare dintre noi rămâne în adâncul sufletului un copil get-beget.
Nu cred să nu fi auzit cineva de Popeye Marinarul și să nu fi vizionat măcar un episod din celebrele desene animate care ne-au înseninat anii frumoși ai copilăriei.
În anul 1980 se turna în parcul tematic dedicat filmul Popeye (comedie muzicală) bazat pe cel de desen animat din 1933 al lui E. C. Segar, regizat de Robert Altman și produs de Paramount Pictures și Walt Disney Productions. Actorii principali erau Robin Williams în rolul lui Popeye și Shelley Duvall în rolul lui lui Olive Oyl.
Pentru filmări a fost ales în 1979 golful Anchor din nord-vestul Maltei pentru a se crea un sat aidoma celui din benzile desenate.
Așadar, decorurile au început să fie edificate în 1979, durând șapte luni, timp în care au fost ridicate 19 case din lemn, alei, diverse alte construcții, o adevărată așezare.
La finalul fimărilor nu s-au îndurat să le strice, iar maltezii, inventivi din fire, și-au dat seama că că ar putea câștiga binișor transformându-l în obiectiv vizitabil de către oricine. L-au întreținut și l-au populat cu personajele din film în carne și oase cu care să se întâlnească vizitatorii, au creat un cinema unde să ruleze filmulețe documentare care, la un cornet de popcorn, să fie urmărite cu interes de aceiași potențiali vizitatori. Ba, au și înființat un restaurant care să servescă ceva de băut și mâncat (pizza și burgeri/bere și vin în special), au organizat plimbări cu barca atunci când vremea permite și au făcut ca în căsuțe să se poată păși în interior spre a fi vizitate.
Acesta a fost contextul general în care Popeye Village a supraviețuit, a fost îngrijit pentru a aduce bucurie pe fețele tuturor ce se simt copii în suflet sau sunt chiar copii dornici să-și întâlnească personajele preferate din desene animate în pielea unor oameni reali.
Biletele au prețuri diferite în funcție de perioada aleasă pentru vizitare: în iulie-august sunt cele mai scumpe (25€/adult și 16€/copil), în sezonul de mijloc mai-octombrie 18€/adult și 14€/copil, în rest (noiembrie-aprilie) fiind considerat low season cu 15€/adult și 12,50€/adult.
Ne-am informat la terminalul din La Valletta și ni s-a spus că doar autobuzul 101 din Mellieħa ajunge la Popeye Village, iar până la Mellieha trebuie să luăm fie autobuzul 41, fie autobuzul 42 cu care se merge circa o oră.
Din Mellieħa, autobuzul 101 mai are de parcurs doar o stație până la Popeye Village, unde ajunge în câteva minute. Trebuie reținut că Popeye Village, situat în golful Anchor, este destul de izolat unde se ajunge mai ușor de către cei beneficiază de mașină închiriată și mai anevoios de către cei care au alternativa autobuzului.
Am plecat dimineață, după micul-dejun, din autogara principală din Malta, aflată în La Valletta la o aruncătură de băț de cazarea noastră (vezi impresii), cu autobuzul 42 spre Mellieha, acesta fiind primul care avea plecarea într-acolo, timp în care am trecut pe lângă Mosta cu a sa frumoasă bazilică, Rotonda, pe care aveam s-o vizităm la întoarcere. Am coborât la Mellieħa, ne-am uitat în stație pe panou și am văzut că am mai fi avut vreo douăzeci de minute până la venirea unui 101. Am ales să folosim răgazul într-un supermarket Welbee`s, de unde cu greu ne-am abținut să cumpărăm diverse.
Autobuzul 101 a sosit la timp, apoi ne-a dus o stație lungă printr-un câmp, pe un drum îngust până la intrarea în Popeye Village.
De aici, conform instrucțiunilor, ne-am prezentat la ghișeul cu biletele preplătite de unde am primit harta arealului (satului), două vouchere de fiecare, unul pentru popcorn, celălalt pentru ilustrate (câte două de fiecare) pe post de suvenire, pe urmă ne-au pus brățări de recunoaștere și am fost poftiți să vizităm.
Încă de la intrare ne-am simțit ca-n povești, căsuțe de lemn care nu sunt deloc butaforie, ci reale, cu mobilier și decor din film, alei pe care, printre adulți și copii, apăreau personajele cunoscute: Olive, poștașul, Bluto, Popeye, Wimpy, etc.
Ne-am plimbat de colo-colo pe străduțele din sat, ne-am fotografiat cu toți cei din film care ne-au ieșit în cale, am intrat în căsuțe, am admirat mobilierul și decorurile dinăuntrul lor, pe urmă ne-am înscris la cinema. Acolo, am consumat primul voucher și am primit cornetul de popcorn aferent de persoană, apoi ne-am așezat la film, în amfiteatrul sălii de cinema. Filmulețul documentar ne-a dat ocazia să cunoaștem amănunte din timpul filmărilor, precum și picanterii despre personajele și actorii ce le-au dat viață. Foarte interesant și ușor de asimilat.
După cinema, am văzut că personajele din film antrenau publicul în diverse jocuri interactive în special pentru copii și părinții acestora. Nu ne-am putut abține să nu participăm și noi măcar în calitate de privitori și aplaudatori, pentru că efectiv te fură jocul în care intri fără să-ți dai seama. Am asistat, ne-am amuzat, am râs, am cântat cu toți ceilalți, printre care erau mulți conaționali cu copiii din dotare. Vă invit să vizualizați filmulețele pentru a vă edifica.
După ce ne-am simțit din nou copii, după ce ne-am distrat alături de personajele filmului, în carne și oase, după ce am îndrăznit să cutreierăm satul prin cotloanele sale, ne-am îndreptat spre ieșire unde, în ultima căsuță, aveam posibilitatea să ne preschimbăm cel de-al doilea voucher în ilustrate pe care să le păstrăm drept suvenire.
Ne-am tot foit să alegem ilustrate frumoase care să ne amintească de scurta și fructuoasa vizită, o adevărată provocare, fiindcă erau toate atât de atrăgătoare că nu știai ce să alegi!
După câteva ore, ne hotărâm să ieșim dându-ne seama că am mai fi vrut să vizităm în zonă plaja Għadira, considerată cea mai cea, precum și o haltă la Mosta unde Domul părea că nu trebuie să ne lipsească din palmares.
Ne-am recreat la Popeye Village cum nici ne imaginaserăm că e posibil, ne-am amuzat și, cel mai important, ne-am simțit iarăși copii, lucru greu de închipuit pentru oameni maturi, stresați, obosiți din era zilelor noastre.
Și, fiindcă acesta este cel din urmă articol pe care-l încarc pe AFA anul acesta, într-o notă veselă, vă urez „La mulți ani!” , multă sănătate, că fără de ea nu e posibil mai nimic, și să vă bucurați de vacanțe frumoase și în anul ce stă să vină, gânduri bune și energie pe măsură!
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de irinad in 31.12.25 07:05:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MALTA.
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
La mulți ani dragă Irina! Super experiență ați avut acolo. Ce mi-ar plăcea și mie sa ajung pe-acolo, să mă simt iar copil. Popeye Marinarul erau desenele mele preferate când eram copil.
Am văzut poze cu Popeye Și cu Olvie, dar n-am văzut cu Bluto parcă așa îl chema! Apropo Popeye din poza ta nu prea seamănă cu originalul.
Stii că personajul Popeye chiar a existat cu adevărat!?
@robert: La mulți ani, Robert! Cam târziu îți răspund, dar abia acum m-am adunat acasă, după o zi lucrătoare istovitoare. Mă bucur că te-am nimerit cu
” Popeye Marinarul erau desenele mele preferate când eram copil.
”
Da, am avut o experiență inedită și neașteptat de frumoasă. Nu credeam că niște maturi cam stresați se pot simți așa de bine. Pe Bluto l-am prins cu spatele, dar personajul în carne și oase nu a fost prea bine ales, era mult mai slab. Popeye aducea cât de cât cu originalul, era filiform, dar la față nu prea semăna.
” Stii că personajul Popeye chiar a existat cu adevărat!?
” Nu, nu știam și nici acolo nu a fost atins acest subiect, așa că îți mulțumesc pntru info.
Îți doresc să ai în 2026 un an cel puțin la fel de bogat în călătorii ca cel ce se încheie în câteva ore, multă sănătate și o energie la fel de debordantă!
https://adevarul.ro/showbiz/zece-lucruri-nestiute-despre-popeye-un-roman-i-a-1634770. html
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Anchor, gazdă pentru Popeye — scris în 24.10.17 de krisstinna din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Satul lui Popeye Marinarul — scris în 04.11.14 de IULIU ANTAL din BRASOV - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Popeye Village — scris în 15.08.11 de iuliaen din BUCURESTI - RECOMANDĂ


Rog așteptați...























