GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ploiești - Orașul aurului negru
TIPĂREȘTERecent, am avut o întâlnire cu vechi prieteni care - aflând că m-am întors din circuitul India și Nepal - voiau să afle amănunte privind călătoria. În toiul povestirii, brusc, cineva m-a întrebat: 'Iulia, tu mai stai și pe acasă? ' Mi s-a părut un pic ironică întrebarea, de aceea am răspuns cam în aceeași notă: 'Da, atunci când nu sunt plecată! ' Se vedea cât de colo că interlocutoarea mea nu știa, nu auzise vreodată de AFA. Dacă ar fi accesat AFA măcar o dată, ar fi aflat că sunt mulți, foarte mulți aceia care par a fi mai mult plecați decât acasă, sedentari. În fine...
Prin Ploiești, mai bine zis pe lângă Ploiești, am trecut de nenumărate ori. Cu trenul, cu mașina sau cu autocarul, treceam de fiecare dată grăbiți spre alte destinații. Nici măcar o dată n-am străbătut orașul prin centru, să văd chiar și numai din mers cum arată acest oraș vechi și greu încercat de tăvălugul istoriei. În circuitele organizate, ocolindu-l pe liniile de centură, ghizii ne povestesc întotdeauna despre rafinării, despre Mănăstirea Ghighiu, ba chiar și despre 'Republica de la Ploiești' proclamată pentru o zi (8 august 1870), ultima mare încercare de revoluție românească în sec. XIX, totodată și ultima manifestare a spiritului revoluționar pașoptist.
Pentru bucureșteni, Ploieștiul nu este chiar primul oraș din țară înscris pe lista de opțiuni turistice pentru un city-break. Este prea la îndemână, la doar 60 km, de aceea spun că pentru asta este timp și mai târziu. Celor din restul țării, chemați la București de treburi urgente sau în drum spre frumoasele destinații de vacanță, Ploieștiul poate părea banal. Mai are și un miros specific de petrol pe care n-ai cum să nu-l percepi mai ales atunci când treci pe lângă rafinării.
Eu i-am dat o șansă și aș putea spune că am fost mai mult decât surprinsă. Citisem despre muzee unice în țară și în lume, despre impresionanta arhitectură a unor construcții din Ploiești, de aceea, profitând de zilele primăvăratice ale acestui sfârșit de ianuarie, singură, cu trenul, mi-am început explorarea.
Documentele istorice vorbesc despre existența acestei așezări încă din anul 1503 sau chiar și mai devreme, din 1413. Cu toate că are o vechime atât de mare, orașul nu are prea multe clădiri vechi. Majoritatea au fost construite în secolul trecut, în urma distrugerilor provocate de bombardamentele aviatice din cel de-al Doilea Război Mondial și de cutremurele din 1940 și 1977 care au pus la pământ multe locuințe, biserici și edificii remarcabile. Orașul a renăscut din propria-i cenușă, iar în epoca modernă a devenit 'Orașul aurului negru', important centru al industriei petroliere cu 4 rafinării - Brazi la vest, Vega la nord, Petroteleajen la est și Astra la sud.
În numai 37 de minute, fără opriri intermediare, trenul m-a dus la Ploiești. Pe peronul gării de sud, colorat și mare (2-3 m înălțime) m-a întâmpinat D-l Goe ilustrul personaj al și mai ilustrului Caragiale. Asta m-a făcut să-mi amintesc faptul că de aici, din Ploiești, 'Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam' mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 mai. '
Gara Ploiești Sud, în aparență o gară ca toate celelalte, ascunde în tăcerea ei o poveste demnă de a fi cunoscută. Prima gară a orașului, construită odată cu linia ferată care lega zona de sud a țării de Transilvania, a fost inaugurată în 1872, în vremea regelui Carol I. Era fastuoasă, mult mai frumoasă decât ceea ce vedem astăzi, adică o reconstrucție mai sobră, fără decorațiuni, ridicată în urma bombardamentelor din 1944 care au nimicit o bună parte din oraș. Alături de gară, pe aceeași stradă (Str. Depoului, nr. 2) se află Hotel Sud 3* care mă tentase prima oară pentru o rezervare. Acum îi felicit pe cei de acolo că nu mi-au răspuns la e-mail. Hotelul este mult prea modest, sufocat de alte construcții mărunte și în plus, cred că aici nici nu ai liniște noaptea din cauza trenurilor care trec mult prea aproape.
În partea dinspre oraș, acolo unde începe Bulevardul Independenței, impresionează Monumentul Vânătorilor inaugurat la sfârșitul sec. XIX - omagiu celor care s-au jertfit la Grivița, în războiul pentru independența țării. Obeliscul de granit susține un vultur cu aripile desfăcute, purtând stindardul în cioc. În jurul obeliscului sunt amplasate statuile a patru vânători.
Aveam câteva idei clare în privința a ceea ce vreau să fac în Ploiești. Deși eram dotată cu hărți, notițe și ceea ce-i mai trebuie unui călător singur, gata să ia orașul la pas, prima zi era dedicată hoinărelii la întâmplare.
Bulevardul care duce spre centrul orașului, este mărginit de castani și multe, multe bănci pentru odihnă și relaxare. În perioada de înflorire a acestor arbori falnici cred că zona este o feerie. Case vechi, construcții mai noi, o Pizzerie 'cum n-a văzut orașu'', Restaurant The New London - un restaurant cu specific englezesc, prea puțin vizitat la ora trecerii mele pe acolo, Hotel Vigo 4* - al doilea hotel din Ploiești care nu mi-a răspuns la e-mail, Restaurant Prestij aproape de Hotel Acapulco cel care m-a găzduit două nopți, Bustul lui Radu Stanian (1840-1897), fost primar al orașului - monument inaugurat în 1902, Casa lui Radu Stanian situată dincolo de stradă - un adevărat palat, acum în curs de părăginire, Serviciul Public de Evidență a Persoanelor cu Casa Căsătoriilor, Colegiul Național 'Mihai Viteazul' cu bustul voievodului în dreapta intrării și cu bustul lui Henric IV de cealaltă parte și multe, multe construcții frumoase asupra cărora merită să-ți oprești privirile.
Muzeul Județean de Artă 'Ion Ionescu-Quintus' numit astfel din 2005, în onoarea celui mai important dintre ctitorii săi și a familiei căreia i-a aparținut clădirea-monument în care se află astăzi muzeul, poate fi observată vis-à-vis.
Am venit în oraș special pentru a vizita trei dintre cele mai cunoscute muzee ale sale - Muzeul Ceasului, Muzeul 'Casă de Târgoveț secolele XVIII - XIX' și Muzeul Petrolului, toate ușor de găsit și niciunul aglomerat în ziua în care am decis eu să le vizitez. Era în mijlocul săptămânii. Începându-mi vizitele puțin după ora 9.00 (adică atunci când muzeele din Ploiești se deschid pentru vizitatori) am reușit să le parcurg pe toate într-o singură zi.
Muzeul Ceasului 'Nicolae Simache' este unic în țară. De la mic până la mare, oricine va fi încântat să viziteze acest muzeu pentru că aici sunt ceasuri pe care nici n-ai putea visa să le vezi prin alte părți. Situat în Str. Nicolae Simache, nr. 1, într-o clădire deosebit de frumoasă, construită la sfârșitul sec. XIX, având în curte Bustul lui Nicolae Simache, profesor și fondator al mai multor muzee prahovene, Muzeul Ceasului găzduiește o impresionantă colecție de ceasuri. Unele au aparținut unor importante personalități - Brâncoveanu, Cuza, Alecsandri, Kogălniceanu, Caragiale, Hasdeu... Sunt și diverse alte instrumente de măsurare a timpului - cadran solar, ceas pus în mișcare de apă, primul ceas de buzunar, un pendul din lemn, orologii de turn, ceasuri de șemineu sau de călătorie... Sunt piese făurite de meșteri europeni vestiți - francezi, austrieci, elvețieni - adevărate opere de artă. Cele mai vechi piese sunt cele de tip astrologic, din sec. XVI.
O secțiune aparte include automate muzicale care funcționează prin intermediul mecanismului de ceas, majoritatea încă funcționale - cutii muzicale cu cilindru, balet mecanic, păsări mecanice, gramofon, patefon.
Muzeul 'Casă de Târgoveț secolele XVIII - XIX' este o frumoasă casă construită în 1785 pentru Hagi Prodan, un negustor bogat din oraș. Situată în Str. Democrației, nr. 2, înconjurată de un gard, aceasta este cea mai veche casă care a supraviețuit vremurilor în Ploiești.
Nu trebuie să fii prea priceput în materie pentru a remarca influențele orientale și elementele de arhitectură tradițională românească. Atrag atenția în mod deosebit decorațiunile florale de pe pereții exteriori, dar și tavanul camerei de zi minunat sculptat în lemn. În interior se pot vedea multe piese originale, adevărate opere de artă - mobilier cu intarsii de sidef, cufere migălos sculptate, o sofa în stil oriental, vase de ars mirodenii, perne decorative, narghilele, un încălzitor de pat... Două obiecte mi-au plăcut în mod deosebit și anume patul cu o lucrătură în lemn cu totul și cu totul aparte și icoana adusă de Hagi Prodan de la Ierusalim, datată 5 iunie 1819, astăzi piesa de rezistență a muzeului.
Muzeul Petrolului este unic în țară. Și cum s-ar putea altfel când Ploieștiul este 'Orașul aurului negru', adesea denumit și 'Capitala aurului negru'? A fost inaugurat în anul 1961, la 4 ani după aniversarea centenarului industriei petroliere românești. Situat în Str. Dr. Dumitru Bagdazar, nr. 8, într-o clădire veche în care sunt amenajate mai multe săli de expoziție, muzeul etalează - în interior, dar și în curte - nenumărate exponate care vorbesc de tradiția exploatării petroliere în țara noastră începând din antichitate. Vedem aici macheta primei instalații de foraj mecanic folosită în România, macheta fabricii de gaz din 1856 a fraților Mehedințeanu, unelte și lămpi folosite de mineri, felinare pe bază de petrol, hărți geologice și multe altele. O vizită aici este, desigur, interesantă pentru oricine, dar cei care au oarecare tangență cu domeniul exploatării petroliere vor descoperi și vor afla multe amănunte din istoria acestei îndeletniciri.
În plimbările mele prin oraș am reperat și alte muzee, dar din cauza timpului limitat, am amânat vizitarea lor. Am văzut și am fotografiat exterior Muzeul de Istorie și Arheologie din Ploiești din Str. Toma Caragiu, nr. 10, o clădire impresionantă care a găzduit în timpul lui Alexandru Ioan Cuza primul gimnaziu ploieștean. Ulterior a găzduit și alte instituții de învățământ, iar în 1970 a devenit muzeu. În fața muzeului se află busturi ale unor mari voievozi români - Mihai Viteazul, Vlad Țepeș, Mircea cel Bătrân. Alături de muzeu descopăr Teatrul Toma Caragiu și o lucrare plastică modernă reprezentându-l pe marele actor.
Palatul Culturii o construcție impozantă începută în 1906 și terminată în 1933, cu destinație inițială de Palat de Justiție, a devenit la scurt timp Palat al Culturii. Are o intrare monumentală, marcată de coloane care-i dau aspect de templu. Lângă palat se află Consiliul Județean Prahova și Ansamblul monumental 'Ion Luca Caragiale' cu marele dramaturg așezat confortabil pe o bancă, având alături patru dintre celebrele sale personaje - mam' mare, mamițica, tanti Mița și d-l Goe.
În Str. Kutuzov, nr. 1 se află Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești. Este găzduit de Casa Dobrescu, construită în stilul sfârșitului de sec. XVIII. Chiar dacă marele dramaturg nu s-a născut în Ploiești, ci într-un sat din apropiere (Haimanale, astăzi denumit I. L. Caragiale), pentru că a studiat, apoi a locuit mulți ani în Ploiești, i-a fost dedicat acest muzeu comemorativ. Nu am ajuns să vizitez Muzeul I. L. Caragiale din Ploiești și nici Casa memorială Nichita Stănescu, casa natală a poetului, ridicată de bunicul său prin anii ’20, acum transformată în muzeu. Știu însă că timpul nu-i pierdut, iar distanța relativ mică dintre Ploiești și București reprezintă în acest caz un avantaj.
Nici monumentele religioase nu pot lipsi de pe harta turistică a orașului Ploiești. Nu le-am avut în vedere pentru a le vizita, dar în drumurile mele am remarcat și am fotografiat câteva. Biserica Domnească Sf. Apostoli Petru și Pavel din Ploiești merită o mențiune specială. Este cea mai veche biserică din oraș. Este biserică domnească, monument arhitectural ctitorit de Matei Basarab în sec. XVII, după victoria în bătălia cu Vasile Lupu. Se spune că în această bisericuță a fost descoperită sabia de luptă a voievodului, zidită în peretele de deasupra ușii care duce înspre pod.
Nu voi aminti personalitățile care s-au născut sau au trăit în Ploiești pentru că articolul meu ar duce cu gândul la Wikipedia. Menționez totuși că mulți oameni de artă, politicieni, intelectuali și mari sportivi au avut strânse legături cu orașul Ploiești.
Și nu în ultimul rând și nici cu aceeași bună faimă, Ploieștiul a fost orașul care l-a dat omenirii pe George Manolescu (1871-1908), fost ofițer și impostor celebru. Povestea lui merită cunoscută.
Trimis de iulianic in 02.02.25 16:04:11
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
27 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@iulianic:
”Bulevardul care duce spre centrul orașului, este mărginit de castani și multe, multe bănci pentru odihnă și relaxare. În perioada de înflorire a acestor arbori falnici cred că zona este o feerie.
Oooo, si nici nu banuiesti cat de feeric este! Inca din 1986, cand am intrat la IPG si pana in 1991, cand am absolvit, Bulevardul cu Castani ne era loc de promenada.
De Pasti, mergeam toata grupa la Biserica Sf. Gheorghe Vechi la Inviere. Drumul era pe Bulevardul cu Castani.
”Muzeul Petrolului este unic în țară. Și cum s-ar putea altfel când Ploieștiul este 'Orașul aurului negru', adesea denumit și 'Capitala aurului negru'? A fost inaugurat în anul 1961, la 4 ani după aniversarea centenarului industriei petroliere românești. [... ] O vizită aici este, desigur, interesantă pentru oricine, dar cei care au oarecare tangență cu domeniul exploatării petroliere vor descoperi și vor afla multe amănunte din istoria acestei îndeletniciri.
Ohoo, de cate ori am vizitat acest Muzeu. Exponatele se schimbau pe masura ce apareau tehnologii noi sau se degradau ireparabil dintre cele existente.
Acolo am aflat, tanara studenta fiind, ce este 'purceaua', 'capra', 'cioara', 'cateaua' si multe altele folositoare ulterior in meseria mea.
Aveam si 'sali de lectura' in Ploiesti: Central, 'La Umbrelute' (la Rondul doi, peste drum de Bulevard, "La Pomul Verde", "Pelicanul"...
Doamne, cate amintiri placute mi-ai trezit cu acest articol! Multumesc mult.
Si daca la Hotel Acapulco ti-am oferit SBul, aici "am deschis balul" cu primul vot!
Mi-e dor de Ploiesti!
Rog așteptați...
@iulianic: În casa aia din P01 m-am” nenorocit” pe viață 
. Până prin 2010 sau chiar 2012, nu mai știu exact, acolo era Casa Căsătoriilor. După aceea a fost retrocedată. Vis-a-vis, puțin în diagonală este Colegiul Mihai Viteazul, despre care ai pomenit și unde anul acesta voi merge pentru a celebra 40 de ani de când l-am absolvit. Pfff, ce-a trecut vremea!
Mi-a făcut mare plăcere să citesc despre orașul” meu” văzut prin ochii unui călător înveterat.
Două chestii vreau să spun. Cele patru rafinării nu mai sunt decât trei. Astra a reușit s-o pună pe butuci un miliardar de carton al României post-decembriste. Era singura rafinărie din lume care producea uleiuri pentru transformatoare. E același om care a” reușit” să pună la pământ și vreo trei sau patru combinate care produceau îngrășăminte chimice.
Și a doua... din câte știu eu, deși eram copil în 1977, la cutremurul de-atunci, în Ploiești n-a căzut nicio clădire. Au fost avariate grav câteva, dar cam atât. E adevărat, au fost puse la pământ clădiri de valoare, dar după 1989, de către rechinii imobiliari.
Dar astea-s amănunte care nu știrbesc cu nimic valoarea articolului, cel puțin pentru mine care trăiesc aici de-o viață.
@iulianic:
”În toiul povestirii, brusc, cineva m-a întrebat: 'Iulia, tu mai stai și pe acasă? ' Mi s-a părut un pic ironică întrebarea, de aceea am răspuns cam în aceeași notă: 'Da, atunci când nu sunt plecată! '
ironia trebuie gtratata ca atare, este ca in varianta: "Mai e mult pana departe? ... Ca de-aici pana acolo. "
Bun raspunsul, si mi se pare ca mai ales pe masura ce inaintam in varsta trebuie sa iesim cat mai mult din casa oriunde putem, de la excursii externe, mici vacante interne sau pur si simplu o plimbare prin parc.
Azi vedeam o statistica conform careia depresia scade cu 42 la % la persoanele care fac 7500 de pasi pe zi, si e logic, daca iesi din casa si te plimbi, cum sa mai dai in depresie?
Felicitari pentru articol, plimba-te cat poti de mult si povesteste aici, votat cu mare cdrag.
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Ce clădiri frumoase are Ploiești-ul, mai ales cele construite la sfârșit de secol XIX și în interbelic! 
Îmi doresc să-i fac o vizită orașului anul ăsta, ca să văd și eu Muzeul Ceasului, și nu numai
Mă uitam la P34 și nu știu de ce este așezat bustul lui Henric al IV-lea în fața colegiului Mihai Viteazul
Am să caut pe net să văd care-i legătura , dacă este vreuna.
Frumos articol și frumos oraș! Te felicit pentru scris și poze!
Abia aștept să ne revedem ... Până atunci, mulți 
@Zoazore: Dragă Zo îți înțeleg dorința de a vizita Ploieștiul unde ai fost studentă la IPG (pare-se, nu-i mai spune așa) în anii 1986-1991, Cantina voastră era aprovizionată de intreprinderea unde lucram și răspundeam de calitate. Adică tot ce se chema carne.
Îți este dor de Ploiești, cum îmi este și mie dor de Galați și te înțeleg. Să știi că orașul e cam același, nu prea s-a schimbat. Ce lasă de dorit sunt multe clădiri istorice, monumente proiectate și construite de Toma T. Socolescu și lăsate în paragină. Iulia a fost elegantă că nu a amintit acest aspect. Dar, doare!
Te îmbrățișez și multă sănătate îți doresc!
Am citit pe net și, în ziarul PRAHOVA din 5 sept. 2013, următoarele:
”Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, cu sprijinul Fundaţiei Cultural Istorică “Mihai Viteazul” , intenţionează să amplaseze în faţa Colegiului Naţional “Mihai Viteazul” din Ploieşti două noi busturi. Primul bust va fi cel al regelui Franţei Henric al IV-lea (1589 – 1610), iar cel de-al doilea va fi al voievodului Mihai Viteazul (1593 – 1601). Istoria consemnează prin tablouri şi documente prietenia şi relaţiile diplomatice dintre cei doi conducători. Cele două busturi vor fi realizate în bronz de sculptorul ploieştean Constantin Ionescu (Crocodilul), iar cheltuielile pentru turnarea lor vor fi suportate de Societatea Cultural Istorică “Mihai Viteazul” . Până la realizarea propriu-zisă a celor două busturi, s-a făcut chiar şi o simulare a poziţionării celor două lucrări în faţa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” din Ploieşti
... deci, m-am dumirit!
Ce frumos ai prezentat orașul și documentată ca dealtfel, întotdeauna. Meriți toate felicitările!
Orașul a fost înzestrat cu edificii superbe în perioada interbelică de către marii proprietari de terenuri petrolifere și mari comercianți. A avut Caragiale de unde alege personajele sale.
În 1943 şi 1944, Ploieştiul a fost ţinta bombardamentelor aeriene ale Statelor Unite. Atunci au fost distruse sute de clădiri din cele mai arătoase. Altfel, ar fi fost unul din cele mai frumoase orașe din țară.
Nu ai ajus la Halele Centrale. Zici că revii la Ploiești și neapărat să fie trecute în programul tău. La vremea resoectivă erau cele mai mari și mai modernse Hale din estul Europei.
Încă odată felicitări și numai de bine să auzim!
Dragă Iulia te-am felicitat pentru frumoasa ta prezentare a orașului Ploiești, am mai zis două vorbe despre cum ar fi arătat orașul dacă nu erau bombardamentelr din 43 și 44 și când să trimit, dusă a fost notificarea mea. Chiar nu știu ce s-a întâmplat că la mine nu a mai apărut.
@Pușcașu Marin: Surpriză, ploieștean! Tot în Ploiești locuiesc dar nu de-o viață și tot acolo m-am „nenorocit” și eu, la casa Radu Stanian.
Multă sănătate și vremuri bune să trăim!
@doinafil: Și eu aștept să ne vedem. Poate chiar și la Ploiești. Te voi duce într-o secție a Muzeului de Artă închisă publicului, vizitabilă doar cu o programare prin telefon. Aici „zace” departe de ochii ploieștenilor, printre altele, un tors de Marcel Guguianu, al doilea considerat a fi după Ion Irimescu.
Să auzim numai de bine!
@All: Nu credeam că review-ul meu va genera atâtea comentarii și atâtea amintiri. Vă mulțumesc tuturor pentru ecouri, pentru completări și pentru aprecieri!
Sinceră să fiu, atunci când scriu despre un oraș pe care l-am văzut pentru prima oară am mari emoții. Și asta pentru că știu că nu pot cuprinde tot oricât de bine m-aș fi documentat înainte de a ajunge acolo. Întotdeauna am spus că cel mai indicat să scrie despre un oraș este cel care locuiește acolo, cel care-i simte pulsul în fiecare zi. Noi, călătorii de ocazie, în 2-3 zile de ședere acolo, nu putem surprinde decât o frântură din ceea ce poate arăta respectivul oraș.
@mihaelavoicu: Da, pe lângă frumoasele clădiri care au avut norocul de a fi renovate și puse cumva în valoare, am remarcat și altele – tot frumoase – dar a căror frumusețe piere încet-încet. Fosta Casă a Căsătoriilor (care mi-a plăcut mult) este numai un exemplu.
Știu că Toma T. Socolescu a fost arhitectul care și-a lăsat amprenta pe multe clădiri de patrimoniu în Ploiești. Motivele pentru care aceste clădiri sunt lăsate în paragină pot fi multiple. Mare păcat!
Într-adevăr, nu am ajuns la Halele Centrale și acestea un edificiu la înălțarea căruia arhitectul Socolescu și-a adus contribuția. Poate că viitorul va rezolva și această carență.
Mulțumesc pentru comentarii și aștept să ne vedem și să ne cunoaștem personal la Gura Humorului!
@mihaelavoicu: Ploieștean eram și în 2018 la Alba Iulia, când am admirat frumoasele goblenuri expuse de către o concitadină . Oare cine le-o fi expus?
Doar că între timp m-am rebotezat puțin . Sănătate multă vă doresc și eu și să ne vedem cu bine.
@iulianic:
”Întotdeauna am spus că cel mai indicat să scrie despre un oraș este cel care locuiește acolo, cel care-i simte pulsul în fiecare zi. Noi, călătorii de ocazie, în 2-3 zile de ședere acolo, nu putem surprinde decât o frântură din ceea ce poate arăta respectivul oraș.
Imi permit sa te contrazic! Am scris si la articolele mele despre Braila lucrul asta: noi, locuitorii orasului, de obicei, suntem subiectivi. Cel putin eu asa sunt. Imi iubesc orasul (patriotism local) si nu pot sa scriu decat de bine. Nu pot si nu vreau sa vad ce e rau si urat. "Calatorii de ocazie", cum spui tu, vad mai bine, sunt obiectivi. Altfel se simte pulsul unei localitati "din afara".
Este strict parerea mea. Eu asa simt
@Zoazore:
”Imi permit sa te contrazic! Am scris si la articolele mele despre Braila lucrul asta: noi, locuitorii orasului, de obicei, suntem subiectivi. Cel putin eu asa sunt. Imi iubesc orasul (patriotism local) si nu pot sa scriu decat de bine. Nu pot si nu vreau sa vad ce e rau si urat. "Calatorii de ocazie", cum spui tu, vad mai bine, sunt obiectivi. Altfel se simte pulsul unei localitati "din afara".
si da si nu, si nu vreau sa te contrazic, si eu, oricat de murdar ar fi Bucurestiul, tot vreau sa vad partea frumoasa, iar celor ce vin din afara, incerc sa le arat ce este frumos, pentru ca de cele mai multe ori chiar locuitorii unui oras il varbesc de rau, si am sa iti dau un exemplu, vorbeam cu o cunostinta din Focsani care mi-a spus: "Nu ai ce sa povestesti despre Focsani, este un oras in care nu ai ce face! ', si am contrazis-o, i-am demonstrat in vreo 2 articole cata istorie ascunde acel oras daca vrem sa o vedem.
Cred ca ar trebui ca si tine, sa ne iubim orasul. Cat despre turistii care vin, cred ca totusi de cele mai multe ori descopera partea frumoasa. Sper sa iti descopar si eu orasul, dar impreuna cu tine
@Zoazore: Și eu am tendința de a descrie numai ceea ce este frumos pentru că asta mă încântă într-o călătorie. @mihaelavoicu a sesizat să am ocolit subiectul clădiri degradate în Ploiești deși am observat mai multe și le-am privit cu milă. Oriunde aș fi, dacă frumosul primează, îl las să primeze.
Când spuneam că localnicii sunt cei mai potriviți pentru a scrie despre propria urbe mă refeream în primul rând la faptul că ei cunosc cele mai multe amănunte. Noi, ceilalți, dacă nu facem o documetare prealabilă, dacă nu plecăm de acasă cu hărți, cu adrese notate și cu o listă de obiective de vizitat, parcă suntem picați din lună. Eu, una, mă simt foarte neajutorată fără toate acestea.
Discuția aceasta mi-a amintit de o alta în care un fost coleg de serviciu a afirmat că el nu merge niciodată în excursii. "Păi, ce, să mă conducă ghizii și să-mi arate numai locurile frumoase? Ce e urât să rămână ascuns? " Să fi mers el în India și să fi văzut dacă ghidul încearcă în vreun fel să ascundă viața urâtă, grea și sărăcăcioasă a marii majorități a populației.
Și-apoi, de ce aș plăti bani grei pentru un circuit în care să văd numai mizerie și sărăcie? Fie și asta, dar într-o măsură de bun simț. Tot frumosul trebuie să primeze.
@mishu:
”Sper sa iti descopar si eu orasul, dar impreuna cu tine
Ar cam fi cazul! Nu crezi ca ai 'intarziat' cam mult?
@iulianic:
”Noi, ceilalți, dacă nu facem o documetare prealabilă, dacă nu plecăm de acasă cu hărți, cu adrese notate și cu o listă de obiective de vizitat, parcă suntem picați din lună. Eu, una, mă simt foarte neajutorată fără toate acestea.
Sau ai putea apela la ghidajul colegilor AFA localnici. Sunt locuri prin orase (si aici ma refer STRICT la Braila) pe care doar localnicii le cunosc.
In majoritatea oraselor sunt cladiri de patrimoniu lasate, intentionat sau nu, in paragina. Dar chiar si asa, eu le consider frumoase prin valoarea arhitectonica sau prin prisma a ce au reprezentat ele la vremea lor.
Consider ca nu este suficienta DOAR documentarea. Un 'ghid local' mi se pare util. Eu asa am procedat si la Pitesti, si la Tulcea.
Calatorii frumoase va doresc tuturor!
@mihaelavoicu:
Poate că ne vom vedea și la Ploiești, lucru pe care mi-l doresc!
Pe Marcel Guguianu l-am auzit la TV înainte de '89, într-o pledoarie despre frumusțea corpului feminin, lucru pe care l-a materializat în cele mai multe lucrări ale lui. La vremea aceea era căsătorit cu mezzosoprana Viorica Cortez, de care a divorțat (separat) în nu știu ce an. Cert este că toată averea maestrului a rămas iubitei (amantei?!) lui, o fostă prezentatoare la OTV, Lucia Valentina Stanciu.
@Pușcașu Marin: Enigmatic personaj. Parcă îmi trece prin minte un nume... ați fost cumva și la Prestij la invitația lui Mihai18? Voi posta poze pe grup
@doinafil: Pavilionul Muzeal Marcel Guguianu dechis în 2003 la Bârlad expune lucrări ale artistului dar fotografiatul era interzis când am fost în 2015 la întâlnirea de 50 ani de la terminarea liceului. Am fotografiat doar în curte niște torsuri în maniera Brâncuși. Voi posta pe grup.
Doamna Viorica era din Tecuci. Casa părintească era vecină prin fundul curții cu a bunicii mele materne.
@doinafil: Nu neapărat averea a rămas doamnei alături de care a petrecut ultima parte a vieții. Se pare că i-ar fi lăsat ceva mult mai valoros: dreptul de a autentifica lucrările sale, împreună cu o grămadă de certificate semnate în alb. Prin urmare, în ultimii ani de viață și imediat după deces, piața a fost invadată de opere ale lui Guguianu, dovedite ulterior a fi falsuri. Cota maestrului s-a prăbușit, a fost scandal, în fine.
Nu știu cum a evoluat situația, nu am mai auzit despre problemă, dar nici nu m-am mai interesat de subiect.
@adso:
Mulțumesc! Am citit articolele... păcat că se întâmplă așa ceva
@iulianic: O plimbare frumoasă printr-un oraș care poate surprinde... Prin vara lui 2023 am făcut și eu o scurtă „cercetare” a centrului orașului (vezi impresii), am văzut monumente și biserici (vezi impresii), precum am vizitat și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie (vezi impresii). Casa de târgoveț Hagi Prodan am vizitat-o cu câțiva ani în urmă, aștept articolul tău pentru a vedea dacă ți-a plăcut - mie mi-a plăcut în mod deosebit.
Mulțumim pentru articol și fotografiile exemplificatoare.
Iată și o descriere a Ploieștiului de altădată și a denumirii sale ulterioare cu o sintagmă reinterpretată, explicații oferite de poetul Leonida Secrețianu într-un articol intitulat Ploieștii, orașul petrolului și al vinului de cea mai bună calitate:
Vorbind despre Ploiești, din motive binecuvântate, mă văd silit, de însăși conștiința mea de ploieștean, ca, înainte de a arăta felul în care îl zugrăvesc cei ce l-au cunoscut cu ochi de musafiri ori de locuitori efemeri, să fac, pur și simplu, o descriere, după toate regulile unui manual didactic de clasa patra secundară...
Astfel: Ploieștiul este un oraș industrial, așezat, de Mihai Viteazul, la punctul de întâlnire a tuturor căilor naționale de comunicație cu o viață comercială foarte animată și cu o istorie la fel. Numărul locuitorilor — urmași demni, ai teribilului Candiano Popescu, creatorul „Republicei” - se ridică la circa 100.000, iar al cârciumilor...
Clădirile și străzile sunt drepte, potecile frânte, felinarele strâmbe... Cetățenii - în majoritate oameni cumsecade, pentru că își văd liniștiți de ascensiunea buzunarului - se cunosc perfect între ei și când se întâlnesc, în loc de „bună ziua” , sau „ce mai faci?” , se 'ndreaptă spre cârciumă, întrebându-se cu dragoste nelămurită: „Ce bei, dragă?” ...
Fapt care a determinat pe unii istorici să afirme că de aici i s-ar trage Ploieștiului numele de „Orașul lui ce bei” !
Afirmație cu totul eronată...
După justificarea bătrânilor băștinași Ploieștiul a primit cel de al doilea nume al lui, încă de la primele sale așezări, de la niște nobili turci, cari, deși fabricau alviță și bragă într-un cartier murdar pe vremea aceea, când ieșeau la plimbare, uimeau lumea prin formidabila lor risipă de lux...
Duminica și în toarte sărbătorile anului, apăreau, în Piața Mare sau pe bulevard, tolăniți, în cupeuri splendide - însoțiți de o armată întreagă de servitori călări - și îmbrăcați în strălucitoare mantii de purpură și fireturi de aur cu briliante, ca adevărații Bey ai Constantinopolului...
Ploieștenii, când îi vedeau, sa aliniau de-a lungul trotuarelor, cu fețele transfigurate de admirație, exclamând:
- Ce Bey, dragă! Ce Bey!
Și desigur, azi„ce bey” , mâine „Ce bey! “și după dispariția ultimului bey, „ce bey-ul” a rămas ca o expresie sui generis în vocabularul ploieșteanului... (Universul Literar, martie 1942)
Călătorii inspirate!
@tata123 🔱: Duminica și în toarte sărbătorile anului, apăreau, în Piața Mare sau pe bulevard, tolăniți, în cupeuri splendide...
Și încingeau o bătaie cu flori de nu mai rămânea nicio florăreasă cu marfă nevândută!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2023 Monumente și biserici ploieștene — scris în 31.08.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2023 O scurtă „cercetare” a orașului Ploiești — scris în 17.07.23 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- May.2021 Plimbări prahovene — scris în 28.05.21 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2020 O incursiune prahoveană cu miros de lavandă — scris în 22.06.20 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Monumente ploieștene — scris în 27.07.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Trei ore în Ploiești — scris în 29.07.18 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- May.2018 ”Ard lumânările-n castani” — scris în 04.05.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată