Moreni - cazematele germane din al doilea Război Mondial

TIPĂREȘTE

Haideți să vorbim azi despre Moreni și vestigiile ce au supraviețuit celei de-a doua conflagrații mondiale. Cum, nu ați auzit de Moreni? Este un orășel dâmbovițean cu doar 15 mii de locuitori strâns legat de industria petrolieră începând cu anii 1900. Câmpuri de schele au împânzit această zonă subcarpatică, aurul negru marcând viața oamenilor și a economiei românești. Țițeiul a stârnit pofte combatanților din ambele războaie mondiale care au controlat și exploatat o perioadă câmpurile petrolifere din zona Văii Prahovei.

La Moreni ajungi relativ repede din Capitală fiind de străbătut doar o distanță de circa 90 km (pe DN 1A) sau 110 km dacă urmați ruta pe autostrada A3. Moreniul nu este un oraș turistic, în localitate sunt doar câteva biserici și monumente mai vechi; de asemenea, împrejurimile sunt oarecum atrăgătoare pentru drumeții, cicloturism, motocros. Până în 2010 a existat în Moreni un Muzeu al Petrolului, dar clădirea a ars și nu a mai fost refăcută. Autoritățile locale și județene au dorit reînființarea muzeului dar până acum nu s-a întâmplat nimic.

Un eveniment care a ținut prima pagină a ziarelor naționale și internaționale a avut loc la Moreni în perioada interbelică, și anume Focul cel Mare. În luna mai 1929 izbucnește un incendiu la o sondă de pe platoul Țuicani, lângă Moreni, flacăra fiind uriașă (între 100-150 m înălțime). Erupțiile de pietre și nămol, focul care lumina noaptea până la Câmpina și zgomotele asurzitoare ale erupției de foc au afectat viața locuitorilor din Moreni, dar și din împrejurimi. Focul a ținut 850 de zile, abia în toamna lui 1931 stingându-se treptat de la sine. Timp de doi ani s-au căutat soluții, au venit ingineri și aventurieri din țară și străinătate cu tot felul de invenții, dar tot Mama Natură a stins incendiul. Întreaga poveste este interesantă și ar putea fi exploatată turistic (vezi aici amănunte: romanialibera.ro/lifestyl ... 0-de-zile-98639).

Cazematele germane

Petrolul din zona Ploiești-Câmpina-Moreni a constituit o prioritate pentru armata germană în cel de-al doilea război mondial. Mii de soldați germani s-au instalat în zonele petroliere pentru a proteja exploatările, rafinăriile și livrările de combustibil către mașinăria de război germană. Se construiesc puncte fortificate, se amplasează baterii antiaeriene, se aduc avioane și chiar un tren blindat.

Pe dealurile din jurul orașului Moreni germanii au construit cazemate și cuiburi de mitraliere, au amplasat baterii de tunuri, au săpat tranșee, au instalat puncte de observație. După momentul „23 august 1944” românii se războiesc cu trupele germane timp de câteva zile în perioada 24-26 august 1944 reușind să cucerească toate fortificațiile nemților, să ia prizonieri și să captureze muniții și arme.

Iată relatarea unui sergent participant la lupte, publicată în România Liberă din septembrie 1944: Bateria de aruncătoare, schimbă imediat poziția și focul ei cade cu și mai multă furie pe Sângeriș, lovind în plin obiectivele pe care le dăduse Maiorul Prună. Pentru răzbunarea comandantului căzut, un foc infenal se deschide din toate armele grupării. Inamicul din dealul Țuicani a ridicat steagul alb în semn de predare. Numeroși prizonieri și o bogată pradă de răsboi a căzut în mâinile noastre. Maiorul Prună a fost evacuat, iar comanda Batalionului 2 V. G. a fost luată de căpitan Sîrca Viorel. Duelul de foc a durat până seara când exploziile și incendiile de pe Sângerș au vestit distrugerea completă a inamicului teuton. Buimăciti de loviturile noastre și de pierderile în oameni pe care le-au avut, resturile inamicilor de pe Sângeriș au fugit îngroziți. Până la căderea nopții am înfipt drapelul biruinței și pe dealul Sângeriș.

În acest ianuarie primăvăratec mă îndrept spre Moreni pentru a investiga urmele rămase din fortificațiile germane aflate în jurul orașului. Aveam să citesc că oamenii de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Moreni au întreținut zona fortificațiilor făcând curățenie acolo anual. Primul obiectiv, marcat corespunzător pe Waze, este cazemata germană de pe dealul Sângeriș. Chiar la intrare în oraș dinspre Filipești Târg virăm dreapta pe strada Păcurii și parcurgem 1,4 km pe un drum pietruit, în urcare, prin pădure – drum accesibil aproape cu orice tip de autoturism. Ajungem pe platou lângă o antenă, loc unde este amplasată și cazemata.

1. Cazemata de pe dealul Sângeriș. Fortificația nu pare cine știe ce la prima vedere – un cub de beton nu foarte mare, amplasat pe o platformă din ciment, colorat de grafitti. Pășesc cu atenție prin iarba uscată din jurul platformei, există riscul de a cădea în deschizături care au legătură cu fortificația. Ei bine, corpul principal al buncărului este îngropat în mare parte, nici nu te gândești ce vei găsi în subteran. Pe lângă cubul de beton coboară o scară în spirală după care pătrundem în întuneric. Mai multe încăperi mici, ziduri de ocolit și fante de tragere apără încăperea principală. Sala e luminată prin câteva fante de tragere și tuneluri de acces de la suprafață; doi stâlpi susțin tavanul sălii, ici colo mai zac pe podea gunoaie, sticle, pietre (apărute de la ultima curățenie). Prin ferestrele de tragere din nord se văd munții, prin cele din vest se observă orașul Moreni. Zidurile sunt groase, unele armate cu fier, ici-colo observăm cîteva guri de aerisire. La extremități sunt două tuneluri verticale de acces unde mai vedem păstrate parțial treptele din bare de fier. Nu există informații amănunțite despre anul construirii, compartimentare, dotări. Se pare că fortificațiile au fost edificate de specialiști veniți din Germania, buncărele mari având camere de odihnă pentru soldați, depozite de muniție și alimente, armament greu.

Lângă buncărul principal se află, bănuiesc, un cuib de mitraliere, o construcție din cărămidă acoperită cu un planșeu semirotund din beton cu ferestre de tragere în trei direcții – spre căile de acces pe deal și oraș.  

Am explorat interiorul cazematei principale câteva zeci de minute, am făcut fotografii, am încercat să ghicesc rolul încăperilor și a altor detalii de construcție. M-am întors spre oraș pe același drum, am traversat centrul orașului spre punctul cardinal opus cazematei vizitate.

2. Fortificația de pe dealul Țuicani. Aplicația de navigație te ghidează exact spre al doilea obiectiv militar german (ultima parte din drumeag este neasfaltată). Am preferat însă să merg pe strada Erupției și să parchez lângă scările de acces pe dealul Țuicani, a căror ultimă parte a fost refăcută, inclusiv aleea ce merge până aproape de fortificație. Vegetația din jurul scărilor era curățată, am depus puțin efort la urcare, sunt destul de multe trepte.

Sus pe deal se află un platou care este încă plin de sonde, unele funcționale; undeva pe acolo se afla și sonda 160 care a ars în perioada interbelică. În fața mea se înalță cuibul de mitralieră, un turn cilindric cu ziduri groase din beton și acoperit de o calotă sferică din beton. Este curățenie în interior și în jurul minifortăreței germane. Se poate pătrunde din două părți pe deschizături înguste după care urmează un culoar scurt și strâmt, altădată închis de o ușă. Camera de tragere este întărită integral de țevi din fier, iar pe peretele estic se află o fantă îngustă unde probabil era amplasată mitraliera care bătea spre drumul de acces în oraș, observ și o gură de aerisire. Ocolesc fortificația prin exterior și văd mai bine deschizătura de tragere consolidată cu aceleași țevi din fier.

Concluzii. Vestigiile celui de-al doilea război mondial din zona Moreni sunt încă bine conservate dar insuficient puse în valoare. Nici turistic – nu există indicatoare sau panouri informative (chiar și cu minimum de informații existente azi), nici muzeistic – în alte țări europene asemenea fortificații sunt amenajate drept muzee militare. Mi s-au părut interesante aceste cazemate, mi-au plăcut priveliștile spre munte. Cazul acestor „obiective” lăsate în voia sorții îmi aduce aminte de situația forturilor din jurul Bucureștiului (vezi impresii). Recomand doar celor interesați!

Alegeri inspirate!

---

VIZUALIZĂRI: 639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI