La Dumnezeu și la... Dunăre

TIPĂREȘTE

Fiind Duminica, am planificat o vizita mai rurala ca sa zic asa, a unei rude ceva mai indepartate unde nu am mai fost vreodata. Asadar pe la 10... 10 si ceva plecam din Bucuresti cu directia Podul Doamnei / Giurgiu.

Ruda aceasta mai indepartata este mai bisericoasa si chiar consilier al bisericii localitatii. Asadar ne-am dat intalnire chiar la biserica. Am ajuns pe la 11 fara ceva pe Strada Bisericii. Cum nu exista un drum de acces pentru masini, langa biserica, am lasat masina la baza dealului, unde mai erau parcate si altele si am urcat pe cele cateva trepte ce unesc capatul drumului de dealul bisericii.

Omul sfințește locul...

Am ajuns la fix, slujba inca nu se terminase. Ca si cireasa de pe tort, preotul din sat (un tip pe la 40 de ani) este fost coleg de servici cu sotia mea! Stiam acest lucru si ne-a facut o mare bucurie sa il vedem in plina "actiune" ca sa zic asa. Desi lucrase intr-un domeniul total diferit celor bisericesti, acesta absolvise Facultatea de Teologie dar a durat ceva pana cand a reusit sa primeasca propia parohie, iar de aproape 3 ani, Pr. Sergiu Bîgu, este Parohul bisericii Sfintii Constantin si Elena a localitatii Podul Doamnei din comuna Clejani.

Aceasta apartine de Episcopia Giurgiului, respectiv Mitropolia Munteniei si Dobrogei.

Pentru mine a fost prima data cand l-am cunoscut iar pentru sotie prima data cand l-a cunoscut la actualul "job". Ne-a placut foarte mult amandurora cum vorbea, cum predica si cum canta. Chiar avea voce si am tinut sa ii mentionez asta sotiei! Un tip de nota 100, iubit de toata localitatea care mai lucreaaz si ca consilier la un centru pentru copiii cu probleme de sanatate.

Vorbind cu ruda noastra, dar si cu parintele am aflat ca s-au tot strans bani din donatii dar si de la locuitorii localitatii, pentru a renova biserica care era destul de veche. Din pacate nu am reusit sa gasesc pe internet mai multe informatii despre acest lăcaș, nefiind atat de...comercial precum alte lăcașe de cult mai cunoscute. Dar am fost la fata locului si stiu ca renovarea interiorului s-a terminat si se asteapta pictorii care vor picta sfintii. Momentan sunt puse doar icoane cu ei. Pictura costa aproape 100.000 de euro si va dura ani de zile pana cand va fi gata. Va fi facuta pe bucati, apeland tot la bunavointa oamenilor.

Din vechea biserica, in interior a ramas nerenovata si neacoperita de noua tencuiala, doar o bucata de vreo 2 metri patrati, unde sunt pomeniti eroii neamului.

Exteriorul insa nu este gata si mi-au transmis ca vor sa il termine pana vine iarna, pentru ca ploie si zapezile ce vor veni sa nu distruga ce au facut in interior. Din cand in cand se mai organizeaza colecte in sat dar sumele stranse sunt ridicol de mici, incomparabile cu cele necesare punerii pe picioare a acestui loc. Vazand toate acestea am facut si noi o mica donatie dar mai este mult de lucru.

Din pacate nu toti localnicii sunt receptizi si exista mereu discutii tipice de la sat... "au avut atatia bani, ce au facut cu ei? "... "sa dea cine are, noi nu avem, noua cine ne da... ? ". Evident cei care comenteaza sunt cei care nu vin niciodata la slujbe, nu ajuta cu nimic comunitatea si nu au donat niciodata.

Asadar daca aveti drum prin Clejani, faceti un bine si treceti si pe aici, de preferat Duminica cand este slujba caci in rest, biserica nu prea sta deschisa.

____

La Dunărea cu o cotă pe minus

Dupa discutia cu parintele si o scurta vizita prin ograda rudei am decis sa o luam din loc caci calatorului ii sta bine pe drum, nu pe loc. Asadar fiind deja in Giurgiu (judetul Giurgiu) am decis sa mergem in zoan de promenada a orasului Giurgiu, zona des frecventata de noi.

Asadar ne-am intors pe DN6, am mers spre Ghimpati si am facut stanga la intersectia mare. Am urmat DN5B cu directia Giurgiu, trecand prin Schitu, Balanoaia. Un drum EXECRABIL!!! Va sfatuiesc sa EVITATI ACEST DRUM. Este plin de petice, gropi, sleauri, damburi, etc. Desi viteza maxima admisa este de 90, nu poti rula cu mai mult de 60-70 ca-ti rupi masina.

In orice caz am ajuns la ora 15:00 in orasul Giurgiu. Parcam masina in zona Faleza Dunarii sau dupa Restaurantul Ponton pentru cine stie zona. Asta dupa ce ne chinuim putin sa trecem de parcarea Strandului care era sufocata de masini + masini parcate si pe stanga si pe dreapta drumului, vis a vis de strand.

Cum am coborat din masina am simtit un miros divin de peste prajit. ???? Noroc ca mancasem anterior la ruda pomenita. Sincer la cele 40 de grade de la soare, nu cred ca m-as fi incumetat sa basculez niste hamsii.

In zona parcarii erau ca de obicei caini multi, dar de data aceasta si multi pui lesinati de caldura, sete, foame. Este pacat ca autoritatile nu fac nimic cu ei pentru a-i controla.

Ce m-a frapat a fost nivelul scazut al Dunarii. Toate pontoanele erau pe pamant, nu mai pluteau. Ma uitam acum pe cotele Dunarii de la Giurgiu si constat ca de la +162 cm in 19 iunie, s-a ajuns la -23 cm acum in prezent cand scriu acest articol. Practic suntem pe minus... nu ma pricep eu la cote si la chestiuni maritime dar sigur nu-i de bine!

Imi place zona aceasta dar cred ca s-ar putea amenaja si mai bine... sunt zone unde gardul de protectie lipseste, iar acolo unde exista a fost vopsit. Exista si bancute si... cam atat. Nu pot sa nu fac comparatie cu alte orase de prin Turcia de exemplu sau Grecia, unde orasele portuare sunt adevarate motoare ale economiei. Giurgiu ramane insa codas cam la toate capitolele la fel cum se afla de altfel si Romania. Caini vagabonzi, boscheti peste boscheti, drumuri nasoale, infrastructura antica, lipsa marcajelor, lipsa amenajarii unor zone de interes turistic national (precum faleza) si multe altele isi spun cuvantul.

Mi-a parut rau ca nu aveam la mine pasaportul pustoaicei, as fi tras o tura si prin Bulgaria (daca nu era aglomearat la vama) dar nu l-am avut asa ca data viitoare.

---

VIZUALIZĂRI: 2005 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI