Gent, colierul de safire

TIPĂREȘTE

Gent, colierul de safire

Când am coborât pe peronul gării Gent-Dampoort ştiam că belgienii şi olandezii au o mamă comună, dar afundându-mă pe străzile Gent-ului am realizat că tatăl a fost diferit. Pe când olandezii au avut un tată german, de la care au învățat ordinea şi curățenia (deşi obediența în fața legii este bazată pe coerciție), belgienii sigur au avut tată francez, de la care au moştenit, de exemplu, aerul nepăsător în fața gunoaielor abandonate în mijlocul trotuarului.

Până la Gent (sau Ghent, pentru anglo-saxoni) am făcut trei ore şi jumătate şi ironic, dacă veneam de la Bucureşti ajungeam mai repede. Dar drumul din Olanda, de la Arnhem, nu este plictisitor în ciuda faptului că am schimbat trenul de trei ori.

Aveam o listă destul de mare de obiective propuse, analizasem traseele, cu timpii de deplasare dintr-un loc în altul, aşa că m-am grăbit spre Onze-Lieve-Vrouwe & Sint Pieterskerk, ca să ajung înainte de a se închide. Este vorba de o singură biserică, deşi numele-i cam lung, fiind închinată atât Sfintei Fecioare, cât şi Sf. Petru. Tot ca şi numele şi istoria sa este lungă, pornind aproximativ din anul 630, cunoscând perioade de prosperitate, dar şi vandalizari, distrugeri. Măreață, mândră sub veştmântul ei baroc, îşi adună enoriaşii pentru liturghie duminică de duminică. Are îngăduință şi pentru noi, turiştii, care țăcănind cu aparatele foto, mai mult sau mai puțin stânjenitor, ne strecurăm alături de cei care vin să-si găsească liniştea sufletească. În caz că ajungeți în Gent nu ezitați s-o vizitați, căci opulența şi eleganța interiorului, amintind de bisericile din Roma, a fost creată tocmai pentru a obține admirația celor care-i trec pragul.

Alături, făcând corp comun, este Abația Sf. Petru, o oază de linişte în mijlocul unui oraş aglomerat şi invadat de turişti, care s-a integrat destul de bine în era digitală şi se descurcă onorabil în economia de piață. Ca o paranteză, aici mi-am cumpărat CityCard48, cu 30 de euro, valabil pentru 48 de ore şi pentru un număr destul de mare de muzee. Deşi am petrecut doar aproximativ 8 ore în Gent, cardul s-a dovedit folositor, valoarea biletelor la obiectivele vizitate depăşind suma de achiziție a cardului. Ce a fost neplăcut, broşura cu muzeele şi harta oraşului era numai în limba flamandă. Pe moment nu m-a deranjat, reuşind să traduc grosier, iar harta era oricum o hartă, geografia de clasa a treia învățându-mă cum s-o folosesc. Revenind la abație, am aflat că medievala clădire a servit drept cadru pentru filmări în serialul "White Queen", influențele civilizatoare nereuşind să-i altereze aspectul. Vizita propriu-zisă a abației presupune urmărirea unui traseu întortochiat, care te poartă ca într-o veritabilă căutare de comori, de la subsol până sub grinzile acoperişului, trecând prin curtea largă unde rămâi surprins de existența unei mici vii şi a unei livezi. Dar cum toate acestea nu erau prea spectaculoase, administratorii abației au organizat şi o expoziție dedicată filmului istoric, mai precis costumelor de epocă din aceste filme. Cinematografia este un alt hobby pentru mine, aşa că am fost încântat să văd hainele purtate de Joseph Fiennes, în "Shakespeare in Love", sau elegantul palton al lui Colin Firth, din "King's Speech". Erau exponate din "Anonymus" (sunt unul dintre cei care cred cu tărie că Shakespeare n-a fost autorul pieselor semnate de el), "Elisabeth", The Tudors", "Casanova", "Room with a View", "Downton Abbey".

Cu cardul în buzunar m-am îndreptat spre Parcul citadelei, unde Museum voor Schone Kunsten, muzeul de artă, era una dintre prioritățile zilei. Multă pictură religioasă, veche şi foarte veche, cea mai impresionantă şi originală considerând, cu o opinie de amator, că este "Isus cărându-şi crucea" realizată de Hieronymus Bosch. Bosch a fost un inovator în epoca lui. Dacă priviți cu atenție tabloul, veți vedea că personajele principale, caricaturizate de el, sunt cei care-l înconjoară pe Isus, reprezentanți ai celor şapte păcate capitale, care se bucură văzându-l prigonit pe cel neprihănit. Tot la artă religioasă se încadrează Jan Provoost şi Jacob Cornelisz van Oostzanen, dar cu lucrări în spiritul epocii şi al zonei geografice. Nu m-a surprins să-l găsesc pe Rubens ("Flagelarea lui Isus", "Sf. Francisc de Assisi primindu-şi stigmatele"), Jacob Jordaens ("Odihnă pe timpul fugii în Egipt"), Anthony van Dyck ("Jupiter şi Antilope") sau Peter Brughel cel Tânăr ("Nuntă țărănească", "Dans la nuntă", "Avocat de țară"), ei aparținând locului. Prezența lui Rene Magritte ("Perspective II: Balconul lui Manet") m-a frapat, dar nu pentru că era belgian, ci datorită stilului total diferit. Multe alte tablouri care mi-au plăcut sunt semnate de pictori despre care nu auzisem, Leon Lhermitte, Frans Verhas, Henri Evenepoel, Louis Artan. Nu menționez toții artistii văzuți că mi se termină clapele la tastatura, dar trebuie să-l amintesc pe Rodin, măcar pentru portretul lui Paul de Vigne. Nu mi-a plăcut în muzeu faptul că informațiile cu privire la operele de artă erau exclusiv în limba flamandă. Nici măcar în franceză, ținând cont că Gent este un oraş belgian. Am considerat aceasta o mostră de naționalism stupid, prost înțeles şi prost aplicat, într-o țară de unde pleacă "lecțiile" şi "învățăturile" Uniunii Europene. Dar este probabil doar problema unor manageri infantili, căci personalul s-a dovedit a şti şi folosi limba engleză. Iubitorii artei moderne vor găsi alături de Muzeul de arte frumoase şi Muzeul de artă urâtă, pardon, Muzeul de artă contemporană. Aşa sunt unii, dacă nu înțeleg spun că nu-i frumos.

Mă îndrept spre nord, spre centrul oraşului trecând pe lângă Teatrul Minard şi făcând o scurtă pauză pentru achiziționarea de suveniruri şi vederi. Să nu spună Şefa că nu i-am adus şi ei ceva. În inima oraşului stau puțin dezorientat, neştiind ce să fotografiez şi unde să intru mai întâi. Este într-adevăr ceva uluitor. Evul mediu sălăşuieşte mai departe în mijlocul unui oraş modern, arhitectura medievală supraviețuind printre cablurile electrice, tramvaie şi automobile. Mă trezesc din reverie țintind direct spre St. Bavo, o imensa catedrală. Ştiu că n-am voie să fotografiez, aşa că-mi maschez camera sub geacă. Mulțumită pass-ului nu trebuie să plătesc pentru a vedea "Adorația mielului mistic", plasată într-o încăpere separată, supravegheată şi ținută după un geam gros protector. La câte a patimit, cât a fost furată, nici nu este de mirare atâta pază. Despre lucrarea fraților Jan şi Hubert van Eyck, un grup de 12 panouri sub formă de triptic, am citit că este adesea închisă. Am avut noroc şi am găsit-o deschisă, arătând aşa cum o ştiam din poze. În fața ei o grămadă de turisti, toți cu audio-ghidurile la ureche, ascultau cu evlavie explicațiile. M-am alăturat lor preț de câteva minute. Şi restul catedralei merită privit cu atenție, în transeptul de nord, în fața intrării în cripta, veți găsi un tablou uriaş (ce noutate) semnat de Rubens, iar amvonul este o adevarată bijuterie.

Profitând de faptul că era inclus pe lista de obiective al Citypass-ului, dar mai ales că era dotat cu lift, am urcat în Belfry, turnul-clopotniță al oraşului, beneficiind de vreme însorită şi deci de o panorama splendidă, mai ales asupra turlei de la Sint Baafskathedraal (catedrala St. Bavo), frumos încadrată de schele, şi asupra lui Sint-Niklaaskerk (biserica Sf. Nicolae) cu soarele în față. Ați înțeles că am căutat pretexe pentru pozele care nu mi-au ieşit.

Următoarea țintă: Sint-Niklaaskerk, mai mică ca dimensiuni, dar amețitor de împodobită, cu un vitraliu absolut superb. Aici chiar am întâlnit lume venită la biserică pentru a fi mai aproape de divinitate, pentru a se ruga. Astfel că am călcat cu grijă, mult mai atent la zgomotul camerei foto.

Traversez râul Leie pe Sint-Michielsbrug (podul Sf. Mihail), admirând flamboiantele fațade ale clădirilor de pe Graslei (cheiul ierbii). Biserica Sf. Mihail era închisă şi mi-a părut rău, în interior fiind un tablou semnat Anthony van Dyck, "Isus muribund pe cruce". Am renunțat la Muzeul designului, deşi aveam intrarea liberă, si m-am plimbat pe străduțe liniştite, mai putin căutate de turişti. Am găsit vechiul Beguinage Sfânta Elisabeta despovărat de ziduri. Curți de unde nu se auzea nici un zgomot, strada unde părea ca nu locuieşte nimeni, m-au făcut să păşesc cu sfială, parcă ruşinat că am pătruns într-un loc interzis. Biserica Sf. Elisabeta arăta părăsită, doar nişte copii se jucau în apropiere. De aici am trecut pe la Biserica călugărilor carmeliți, un lăcaş de cult foarte baroc, cu suprinzator de multe decorațiuni, considerând dimensiunile reduse. La intrare m-a interpelat un cerşetor conațional, dar m-am prefăcut a fi din altă țară, de pe altă planetă.

Cu ochii pe ceas mă grăbesc spre castelul din Gent, Gravensteen, construit pe la sfârşitul sec. al XII-lea, dar arătând mai înfloritor decât Teatrul Național din Bucureşti. Adevărul este că puteau să mai lase şi ei câte un zid mai şubred, câte o poartă mai putrezită, să pară cu adevărat vechi. Copiii, căci era plin de ei, nu aveau astfel de obiecții, ci erau fericiți şi alergau prin toate colțurile. Mi-a plăcut sala cu arme, plină de halebarde şi arme de foc, de armuri şi săbii. Una dintre ele, de folosit cu ambele mâini era cât mine de mare. Am urcat sus in turn de unde poți admira oraşul, de pe platformă sau printre creneluri. Reîntorcându-mă în interior descopăr o ghilotină, părând mult mai mică decât am crezut că este, dar la fel de înfricoşătoare. Sincer nici n-am citit informațiile alăturate, de frică să nu fie una veritabilă, utilizată cu succes în trecut.

Având principalele obiective atinse, mă destin şi cutreier zona din jurul castelului. Trec pe Lievekaai, pe sub sălcii, spre Prinsenhof, unde în 1500 s-a născut Carol al V-lea, cel mai influent om al timpului său. Casele ce par ridicate direct din apele canalului au un aer vetust, pentru care cred că timpul s-a dilatat. Găsesc vechea piață de peşte şi fosta hală a măcelarilor. Acum aici stau doar turiştii, căutând vremurile lui Jan van Eyck, dar găsindu-le doar pe cele ale lui Kevin De Bruyne. Obosit, mă aciuez într-un mic bar, "Keiser Karel", cu o ambianță placută, unde servesc două tinere şi mai plăcute. Verific dacă belgienii mai produc bere bună. Cu mâna pe inimă pot să declar că au cel puțin două sortimente excelente.

Mai fac o ultimă tura prin oraş, descopăr şi Primaria, cu una din fațade având o alambicată dantelarie gotică şi cu alta renascentistă mult mai sobră. Arunc o scurtă privire către Castelul lui Gerald diavolul, o fostă casă de nebuni, închisoare şi orfelinat, dar o clădire mult mai frumoasă decât îi spune numele, perfect încadrată ca stil cu arhitectura din jur. Palatul episcopului, situat alaturi, pare însă din alt oraş, din altă țară, din altă epocă. Tot hoinărind ajung la ceea ce a fost Biblioteca oraşului. Nu-mi vine să cred. Oare asta să fie părerea locuitorilor din Gent despre cărți? Priviți fotografia şi răspundeți-mi.

Deşi pe un site găsisem că biserica Sf. Iacob este închisă, s-a dovedit a nu fi adevărat. Am intrat înainte de a începe slujba. Pe afară părea romanică, cu influențe gotice, dar în interior am găsit multe elemente baroce, aşa că nu pot să spun ce stil arhitectonic are. Dar ferestrele largi fac să fie luminoasă, să evite aerul de severitate sau austeritate.

Ultimile raze ale unui soare de primavară, sprințar, dar mai mult luminos decât călduros, cădeau pe pereții învechiți ai unor imobile semiacvatice. Probabil proprietarii au un automobil la uşa din față şi o barcă la cea dinspre canal. Asta dacă nu-i omoară impozitele. Mă retrag spre gară, dar nu înainte de a vizita marele Beguinage Sint-Amandsberg. Protejat de ziduri înalte, dar cu poarta larg deschisă, îşi întâmpină vizitatorii cu rugămintea de a păstra liniştea. Fără a fi foarte vechi, mă impresionează prin atmosfera serenă. Nu se vede nici o ființă, nu se aude nici cel mai mic zgomot. Am senzația că sunt într-o catedrală uriaşă. Al treilea set de baterii de la cameră dă semne de oboseală, aşa că mai fac câteva fotografii şi gata.

Gara este în apropiere, trenul mă asteapta. Nu ştiam ce mă astepta în Olanda: un accident pe linie lângă Breda şi lipsa mecanicului de locomotivă la Rotterdam. Ajung în Arnhem după şase ore şi un ocol prin cealaltă parte a țării. Iar m-a enervat "profesionalismul" "ceferiştilor" olandezi. Totuşi concluzia zilei: dacă Brugge este o perlă pe harta turistică a Belgiei, Antwerp o broşă cu diamante, atunci Gent este un colier cu safire.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 4423 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI