GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Din frumuseţile Bavariei
Pasionaţi fiind de relieful montan, în excursia din vara acesta, după ce am petrecut căteva zile în Alpii francezi (vezi impresii), am alocat şi două zile Bavariei. Am stat într-un hotel foarte bun în Garmisch- Partenkirchen, renumita staţiune de schi a Germaniei, cazare despre care am să vorbesc cu altă ocazie.
În Garmisch, ca şi la Füssen, pe care l-am văzut în urmă cu câţiva ani, am fost plăcut impresionaţi de frumuseţea caselor pictate, de amabilitatea locuitorilor şi de mâncarea bună.
După o plimbare prin oraş, imediat ce am sosit şi ne-am cazat, întreruptă doar de servirea mesei, am revenit la hotel, unde ne-am relaxat în piscină. A doua zi ne-am propus să urcăm pe Zugspitze, cel mai înalt munte al Germaniei şi, la coborâre, să mergem la Partnachklamm (cheile râului Partnach).
Ne-am trezit de dimineaţa şi, după un mic dejun superb, am plecat cu maşina noastră la Eibsee, un lac frumos situat la 1000m, la poalele lui Zugspitze. Fiind cam ora 9.30, trenul încă nu era asaltat de turişti, aşa că ne-am urcat repede în el (puteam să-l luăm şi din Garmisch) şi am pornit spre vârf. După o anumită distanţă parcursă la suprafaţă trenul întra în tunel, de unde nu mai ieşea decât la staţia de la 2600m. Nu e palpitant, doar sentimentul că eşti sub munte îţi dă puţin de gândit. Nu ne-am făcut nici o problemă, e o treaba nemţească bine făcută, totul merge strună.
După ce ne-am obişnuit cu atmosfera de suprafaţă şi ne-am bucurat privirile cu crestele înzăpezite, am luat telecabina pînă în vîrf, la 2964m, unde există o largă platformă de observaţie (poţi trece cu uşurinţă din partea germana în cea austriacă) care îţi oferă posibilitatea să vezi lacul Eibsee, ca un minunat ochi albastru, dar şi Tirolul, aşezat într-o frumoasă vale verde. Nu mai conteneam să privim în zare spre lanţurile muntoase, în tonuri de albastru, verzui, gri şi alb, poate şi pentru că ne aflam pe ultima sută de metri a excursiei noastre.
Atmosfera de pe platformă era una veselă, la terase curgea berea, asortând cârnaţii şi alte preparate, lumea era vesela, ca în concediu.
Am coborât dintr-o singură bucată, numai cu telecabina şi, la Eibsee era cald, aşa că ne-am grăbit către chei. Noi ne-am dus tot cu maşina noastră, pe care am lăsat-o în parcarea de la trambulina olimpică, dar există şi alte posibilităţi să ajungi acolo.
Cheile sunt frumoase, accesul în ele este uşor, pentru că s-au construit tuneluri şi o potecă. Răcoarea lor era tot ceea ce aşteptam, aşa că după ce le-am parcurs o dată, doream să ne întoarcem. Cheile au cam 700 m, apa curge spumegând printre stâncile foarte solide, pe alocuri nu se mai vede cerul.
Am mâncat la o terasă de lângă ele (mai ieftin şi la fel de bine ca în Garmisch) şi ne-am întors la hotelul nostru şi la piscina lui acoperită, că afară se pornise ploaia.
În ziua următoare plecam la Viena, dar dimineaţa ne-am mai oferit o plăcere, vizita la mănăstirea Ettal şi palatul Linderhof. Acestea se află în apropiere de Garmisch (la vreo 20 -30 Km), fiind situate în regiunea muntoasă Graswangtal din apropiere de Oberammergau, cu o natură proaspătă şi, desigur, bine întreţinută.
Mănăstirea benedictină este impresionantă ca mărime şi decoraţiuni. Are o cupolă mare pictată cu scene biblice şi tablouri în rame aurite pe pereţi. Este şi un producător de bere recunoscut.
Palatul Linderhof este o construcţie mică, albă, dar o bijuterie prin decoraţiuni. Se pot vizita patru săli, dar şi grădina şi grota. A fost construit de Ludwig al II lea al Bavariei, un pasionat de artă, de numele căruia se leagă şi mult mai cunoscutul castel Neuschweinstein.
Grădina e dispusă pe mai multe terase şi e amenajată şi după modelul francez, dar şi cel englez. Ne-a plăcut foarte mult îmbinarea dintre vegetaţie şi apă (o cascadă în trepte, fântâni arteziene) tunelurile din tei, ca nişte arce în jurul cascadei în trepte, aranjamentele florale de bun gust.
Bavaria are multe de oferit.
Trimis de GIN2015* in 31.07.15 17:46:49
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GERMANIA.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (GIN2015*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "O zi în Garmisch-Partenkirchen şi împrejurimi, GARMISCH-PARTENKIRCHEN" (deja existentă pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Everestul Germaniei [Zugspitze] — scris în 13.08.24 de Rina23 din BRETZFELD - RECOMANDĂ
- Jul.2024 [Zugspitze] Am dat mana cu zeii!!! — scris în 15.07.24 de Wallone55 din TIMIșOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2023 Cheile Garmisch Partenkirchen — scris în 10.10.23 de Chloe din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Inaltimea Sa Muntele – Zugspitze, Germania — scris în 24.07.18 de mishu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 Doar câteva ore în Garmisch-Partenkirchen — scris în 04.03.19 de traian.leuca † din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 O staţiune de top — scris în 31.03.16 de BOGDAN DSN din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Zugspitze, acoperișul Germaniei — scris în 08.10.15 de spiros din DEJ - RECOMANDĂ