Biserica Sf. Nicolae - Mironești, ctitorie domnească

TIPĂREȘTE

Din ciclul "Biserici care plâng"

În comuna Goștinari din județul Giurgiu - comună din care face parte și satul Mironești - în afară de ansamblul conacului "Ștefan Bellu" (sec. XVIII, refăcut în 1818) pe care tocmai l-am vizitat în satul Goștinari, mai există alte două monumente de arhitectură de interes național - biserica "Sfântul Nicolae" (1669) și ruinele curții lui Radu Șerban datând de la începutul sec. XVII. Acestea, ca și crucea de piatră din sec. XVII - clasificată ca monument istoric memorial sau funerar de interes național - se află în satul Mironești.

Pentru că de la Goștinari și până la Mironești nu sunt decât vreo 10 km, înainte de a ne întoarce la București, am decis să ne abatem și la Mironești pentru a vizita obiectivele menționate. După un drum alfaltat, dar plin de gropi, prin câmpuri și codri verzi, traversând Argeșul și Neajlovul, am ajuns în Mironești. Turla bisericii zărită încă de departe, ne-a anunțat că am ajuns la locul căutat.

Era duminică, slujba se terminase, iar credincioșii se întorseseră la casele lor. Am găsit sfântul lăcaș încă deschis, în afara preotului și a cântărețului - un tânăr student la teologie - nemaiaflându-se nimeni în curte sau în biserică. Tânărul student ne-a ieșit în întâmpinare, ne-a permis să fotografiem în interior, apoi ne-a prezentat istoricul lăcașului, dar și al satului încă de la începuturile sale.

Despre Biserica Sf. Nicolae

Biserica Sf. Nicolae din Mironești, declarată monument istoric și de arhitectură religioasă de categoria A, este considerată unul dintre puținele monumente medievale din Câmpia româna care mai păstrează arhitectura originală. Este amplasată chiar lângă șosea, zidurile sale pătate de intemperii și de trecerea vremii fiind observate de orice trecător.

Dintr-o însemnare făcută pe o Evanghelie de Neagoe, marele ban al Craiovei, Evanghelie care în prezent se află la Sfântul Munte Athos, se înțelge că: "Această carte numită Sfânta Tetraevenghelie a cumpărat-o jupân Neagoe, mare ban al Craiovei și jupânița Anca și au așezat-o în hramul Sfântului Arhiereu și făcătorului de minuni părintelui nostru Nicolae din satul Coiani (…) în zilele binecinstitorului de Hristos iubitorul nostru Domn, Io Petru Voievod, fiul preabunului, Io Mircea Voievod, în anul 7071 (1563), luna Ghenarie, 11 zile."

Deducem că la 11 ianuarie 1563, în satul numit pe atunci Coiani, exista o biserică ce purta hramul Sf. Nicolae.

Biserica pe care o vedem astăzi este o ctitorie a doamnei Ilinca, fiica domnitorului Radu Șerban și soția lui Constantin Cantacuzino. Pisania bisericii menționează că sfântul lăcaș a fost înălțat în locul celui vechi, ruinat, și că lucrările de construcție au durat numai patru luni: "Această sfântă și dumnezeiască biserică care se vede zidită din temelie, este făcută de Doamna Ilinca, fata răposatului bătrân Io Șerban Basarab Voievod, împreună cu ai săi feciori: Constantin vel stolnic, Mihai vel spătar, Matei vel aga, Iordache vel cămăraș, pentru că cea bătrână care mai înainte era făcută de tatăl Doamnei Ilinca, ce este mai sus zis bătrânul Io Șerban Basarab Voievod, moșul acestor coconi de aici, rău crăpându-se zidirea aceasta dintâi făcută, cealaltă de iznoavă începându-o au și săvârșit, cu ajutorul Sfântului Nicolae, (…). Și a început a se lucra la mai 3 și s-a sfârșit la septembrie, ziua 18, leat 7177 - 1669."

Din punct de vedere arhitectural, Biserica Sf. Nicolae din Mironești este considerată ca ieșită din comun relativ la tipologia arhitecturii bisericești din Muntenia secolului XVII. Iniţial biserica a fost paraclis al curții boierești din care - la foarte mică distanță - se mai păstrează astăzi doar fragmente de ziduri ruinate.

Biserica, fără abside laterale, are o singură clopotniță amplasată deasupra pronaosului. Pridvorul deschis are latura nordică zidită. Deasupra intrării se află pisania în chirilică, textul încadrând ancadramentul frumos decupat al ușii. Interiorul are împărțirea clasică - pronaos, naos și altar. Doi stâlpi robuști separă pronaosul de naos, iar lângă ferestrele înguste, alungite, se poate observa grosimea de aproape 1 metru a zidurilor. Absida altarului - circulară la interior şi poligonală la exterior - este precedată de catapeteasma din piatră, bogat ornamentată cu pictură, unică în Țara Românească. Cele două șiruri de picturi înfățișând chipuri de sfinți și scene biblice sunt completate de motive cu frunze, flori și vrejuri de viță de vie cu struguri în frumoase aranjamente. Icoanele împărătești sunt de asemenea încadrate de chenare pictate cu motive florale.

Toți pereții interiori sunt pictați, păstrând încă pictura originală. Din păcate, datorită străvechiului obicei de a se aprinde lumânări în biserică, precum și faptului că din 1927 nu s-a mai făcut nici o restaurare, frescele sunt toate înnegrite de fum. Pe anumite porțiuni s-a mai încercat curățarea pereților, dar - în mare - totul este întunecat.

Nu știu când a fost transformată parohia Mironești în schit de maici și nici nu-mi amintesc să fi menționat ceva tânărul nostru ghid în legătură cu acest aspect. Citisem că la Mironești există un schit cu viață monahală de obște, care funcționează sub oblăduirea Mănăstirii Comana și că se intenționează restaurarea integrală a bisericii, precum și construirea unei case monahale, dar nu am văzut acolo nici o măicuță și nici vreo lucrare de construcție sau de restaurare în derulare.

După ce ne-a arătat vechile cruci de mormânt aflate acum în curtea bisericii, precum și crucea de piatră din sec. XVII - cea pusă de Doamna Ilinca la începutul lucrărilor de construcție a actualei biserici, ghidul nostru ne-a dus și la ruinele conacului domnesc acum năpădite de buruieni înalte. De acolo se deschide panorama întregii văi a Argeșului până dincolo, în satul Goștinari de unde tocmai veniserăm. Vărsarea Sabarului în Argeș, precum și ruinele semețe ale clopotniței și ale bisericii lui Ștefan Bellu se văd foarte bine din înălțimea dealului de la Mironești.

Despre conacul postelnicului Constantin Cantacuzino

La Mironești încă se mai pot vedea ruinele conacului postelnicului Constantin Cantacuzino, ginerele voievodului Radu Șerban. În anul 2012, primăria comunei Goștinari a înconjurat ruinele curții domnești cu un gard, a scris simplu pe plasa de sârmă "Monument istoric", iar dincolo de îngrăditură a montat un mic panou informativ. Acum, pe terasa înaltă a râului Argeș, din vechea curte a postelnicului Constantin Cantacuzino se mai păstrează doar resturi de ziduri, mai lesne de văzut iarna sau primăvara devreme, când vegetația nu acoperă totul.

Demnă de amintit este descrierea ansamblului de la Mironești făcută de Paul de Alep în 1647. După ce vizitase Mănăstirea Comana, pe drumul de întoarcere la București - neobositul călător căruia îi datorăm multe informații privind vechile lăcașuri sfinte românești - poposește și la Coiani: "Spre seară am plecat, și întorcându-ne pe drumul pe care veniserăm, am ajuns pe întuneric într-un sat stăpânit de marele postelnic Constantin, așezat pe un loc ridicat ce domină râul Argeș și numit Coiani, unde acesta are un mare palat după felul palatelor de la Constantinopol. Este într-adevar ceva vrednic de admirat în arhitectura celor două clădiri principale așezate una în fața celeilalte și care nu se deosebesc câtuși de puțin una de alta, cu cupolele lor și sunt zugrăvite în întregime spre a imita liniile vălurite ale marmurei colorate. În vârful fiecărei cupole încununându-o este un cerc, întocmai ca o bucată solidă din porfir foarte tare, și restelul este făcut în diferite fețe, asemenea cu cel al marmurei. Lemnăria este de o frumusețe rară și firidele și ferestrele sunt minunate. Înlăuntrul incintei este o biserică mare cu hramul Sf. Nicolae."

Despre satul Mironești

Cercetătorilor le este foarte greu să stabilească perioada în care a apărut și s-a consolidat această așezare de pe malul drept al râului Argeș. Condițiile naturale fiind favorabile viețuirii umane, se presupune că așezarea a apărut din cele mai îndepărtate timpuri. Din perioada târzie a Evului Mediu au ajuns până la noi și documente scrise care dovedesc existența și continuitatea pe aceeași vatră a satului Coiani, din 1926 denumit Mironești.

Coiani a fost reședința stolnicului Constantin Cantacuzino. Prima atestare documentară a satului datează din vremea domnitorului Radu Paisie. Într-un hrisov de danie datat 20 martie 1542, acesta menționează pentru prima oară numele așezării: "Din mila lui Dumnezeu, Io Radul voievod (…) dă domnia mea această poruncă cinstitului dregător lui jupân Detco, mare armaș, ca să-i fie seliștea numită Nedeia mare cu tot hotarul și bălțile (...) Pentru că această seliște și de asemenea și bălțile au fost domnești și ale domniei mele iar cinstitul dregător al domniei mele jupân Detco armaș, le-a căpătat cu dreapta și credincioasa slujbă de la domnia mea (...). Scris în Coiani. Luna martie, 20 zile în anul 7050 (1542). Io, Radul voievod, din mila lui Dumnezeu domn."

Până la ora actuală, acesta este cel mai vechi document scris, descoperit, în care apare numele Coiani, nume pe care satul îl va purta până în 1926 când se va schimba în Mironești, după numele boierului Mironescu cel care stăpânea pe atunci majoritatea pamânturilor satului.

Citite din diverse documentații, aflate de la moșii și strămoșii lui - oameni care au trăit în sat - tânărul student la teologie (el însuși locuitor al satului) ne-a povestit foarte multe. Părea că-i face plăcere să ne vorbească, să ne plimbe și să ne arate tot ceea ce ar trebui să vadă un vizitator al satului. Ne-a spus că speră, ca și alți localnici, să se găsească fonduri și să se pună bazele unui serios proiect de reabilitare a bisericii - monument istoric de importanță națională. La plecare, ne-a oferit spre amintire o sticluță cu mir și doi magneți pentru frigider înfățișând monumentul de la Mironești.

Concluzii

Împreună cu soțul meu, împărtășesc ideea că factorii de decizie - atât din sfera religioasă cât și din cea laică - ar trebui să se implice mai mult în salvarea și conservarea monumentului unicat de la Mironești. Consider că nu este suficient a se aștepta doar mila publică, locuitorii satului - tot mai puțini, mai în vârstă și mai lipsiți de mijloace materiale - nu pot asigura fondurile necesare reabilitării unui monument de asemenea importanță pentru cultura și pentru istoria noastră.

---

VIZUALIZĂRI: 1382 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI