Incursiuni periurbane (IV): Schit Mironești, Biserica Bellu din Goștinari și conacul din Măgurele

TIPĂREȘTE

Ne continuăm plimbările în împrejurimile Bucureștiului într-o zi caldă de aprilie pentru a descoperi monumente impunătoare, cu valențe istorice, atinse implacabil de patina timpului. Plecăm de la Casa de Piatră a lui Udriște Năsturel și biserica din Herești (vezi impresii) către alt monument istoric religios. În localitatea Hotarele ne încadrăm spre dreapta pe DN 5A spre Mironești, drumul urmând pe o porțiune malul înalt al Argeșului.

În satul Isvoarele am văzut din mersul autoturismului câteva din cele 9 fântâni pictate de un artist amator local. Picturile abordează o tematică diversă, de la scene religioase, la imagini sociale, militare sau agricole. Unele fântâni sunt vechi din perioada interbelică; scenele zugrăvite pe fronton au început să se șteargă deoarece au trecut ani buni de când au fost realizate.

Schitul Mironești. În satul Mironești, pe marginea șoselei naționale, descoperim o biserică monument istoric, unul dintre puținele astfel de locașuri de cult medievale care și-a păstrat arhitectura originală. În așezarea de pe malul râului Argeș a existat la un moment dat o reședință boierească numită chiar „palat” de călătorul Paul de Alep aparținând stolnicului Constantin Cantacuzino (vis-a-vis de biserică se mai văd câteva fragmente din clădirile medievale cuprinse de o vegetație abundentă). În incinta curții boierești a fost ridicată o biserică pentru a servi stăpânilor moșiei.

Biserica ce o vedem azi este ridicată între anii 1668-1669, ctitor fiind domnița Ilinca Cantacuzino, fiica domnului Rau Șerban și soția lui Constantin Cantacuzino. Locașul de cult poartă hramul „Sf. Ierarh Nicolae” și denotă prin aspectul arhitectural exterior vechimea construcției. Se pot observa demararea unor lucrări de restaurare, de pe o parte din ziduri a fost dată jos tencuiala până la cărămidă. Am admirat frumoasele ancadramente de piatră din jurul ferestrelor, brâul în formă de zimți de fierăstrău și pridvorul sprijinit pe stâlpi.

Schitul și conacul de la Goștinari. Ne continuăm drumul spre satul Goștinari unde vom descoperi alte ruine impunătoare. Ne ghidăm după o aplicație de navigație care ne traversează râul Argeș pe un pod improvizat din tuburi de ciment și ajungem în centrul localității în fața zidurilor roșii. În jurul monumentului sunt multe locuințe sărăcăcioase, iar în fața intrării au fost amplasate pubele de gunoi.

Zidurile înalte de cărămidă se încăpățânează să reziste vremurilor amintindu-ne de familia boierească Bellu. Curtea boierească de la Goștinari a fost ridicată între 1817-1818, conform unei condici descoperite la Biblioteca Academiei Române, de către marele vistiernic Ștefan Bellu (doar era mai marele banilor). Reședința era formată din casa boierească, biserică, turn clopotniță și ziduri de incintă. Proprietatea se transmite în familie și, da, are legătură și cu cel care a donat terenul pentru cunoscutul cimitir bucureștean Bellu și posesor al primului automobil din România – Barbu Bellu.

La jumătatea anilor 1800 biserica este abandonată, urmașii familiei stabilindu-și reședința la Urlați, în Prahova. De niște ani buni cică ar fi fost reînființat un schit aici, dar nimeni nu a mișcat nimic în privința refacerii/restaurării.

Biserica ruinată poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” și ocupă latura estică a incintei. Atmosfera e una ciudată, încărcată de mister, dar totodată înspăimântătoare cumva: curtea e plină de cruci – cimitirul satului, ciori gălăgioase populează ruina bisericii iar în ziduri se cască găuri largi.

Traversăm curtea, biserica ne întâmpină cu o fațadă în stil grecesc oarecum (coloane, fronton), cu două turle pătrate fără acoperiș și ușile deschise, uși grele, placate cu tablă. Interiorul e pustiu, doar sfinții zugrăviți pe pereți te mai privesc din câteva locuri. Aceste icoane dau efectiv o pată de culoare acestui spațiu gol. Bolta centrală încă rezistă, dar o spărtură și mai multe crăpături adânci pun în pericol integritatea superbei cupole. La exterior s-au păstrat și majoritatea ancadramentelor de piatră din jurul ferestrelor. Nu înțeleg de ce în ultimii 20 de ani nu s-a intervenit măcar pentru conservarea acestei biserici având în vedere faptul că se prezenta în stare relativ bună.

Undeva pe lângă ziduri au existat casele boierești cu anexele gospodărești, se mai observă locurile în care intrau grinzi solide. Clopotnița este impunătoare, turnul de o înălțime apreciabilă probabil că a jucat și rol de punct de observație.

Conacul din Măgurele. Din Goștinari puteți ajunge prin Adunații Copăceni și Jilava la Măgurele unde puteți vedea conacul Oteteleșanu. Am scris în 2018 despre moșia și conacul ridicat de vornicul Ioan Oteteleșanu la jumătatea anilor 1800, devenit după moartea acestuia Institut de fete (vezi impresii).

Am intrat în curte în primăvara lui 2022, clădirea arată foarte bine, s-au încheiat lucrările de restaurare. Conacul aparține unui institut de cercetare și va găzdui un muzeu dedicat „istoriei fizicii la Măgurele” , un centru de calcul, săli de conferințe, birouri, spații de predare și cazare pentru bursieri etc. (marketwatch.ro/articol/16 ... revine_la_viata).

Concluzii. Recomand doar celor interesați de istorie, monumente și locașuri de cult.

Incursiunile continuă!

---

VIZUALIZĂRI: 608 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI