Alte biserici din lemn din Maramureș

TIPĂREȘTE

Încep cu niște scuze, ce poate vor fi acceptate, pentru că revin așa târziu la un subiect rămas neterminat. Apariția, între timp, a unor alte oportunități de a scrie, precum și o serie de probleme personale care mi-au ocupat mult timp în ultimul an, mă obligă să închei descrierea excursiei noastre în Maramureș la mai bine de un an și jumătate de la efectuarea ei.

Într-unul din articolele seriei anterioare am povestit despre Biserica de lemn din Surdești. Menționam atunci că în Maramureș sunt 90 de biserici din lemn, din care 8 sunt incluse în patrimoniul UNESCO. Încerc acum să vă spun câteva cuvinte despre celelalte biserici din lemn vizitate în iunie 2018.

Biserica de lemn din Budești este amplasată în centrul satului cu același nume, în vârful unei movile care se ridică cu câțiva metri peste zona înconjurătoare. Gardul bisericii este chiar la marginea drumului județean ce leagă comuna Budești de Ocna Șugatag.

Autocarul oprește chiar în dreptul porții bisericii, lângă un indicator care mă amuză, deoarece pe același suport sunt două săgeți indicatoare. Cea de sus ne spune: „Biserica de lemn Budești Monument sec XVII – 20 m”. Imediat sub ea, o alta, precizează: Biserica Sf. Nicolae – 100 m”. Adevărul este undeva la mijloc. Din șosea până la intrarea în biserică, pe partea opusă față de aceasta, sunt cam 60 m.

Poarta de lemn este tipic maramureșeană. În spatele ei, aleea începe să urce printre câteva morminte. Pare-se că în jurul bisericii este și cimitirul satului. Cum spuneam, intrarea în biserică este pe partea opusă șoselei. Lângă aceasta, un panou ne prezintă câteva date despre biserică.

Aceasta este construită din bușteni din lemn, îmbinați prin „cheotori”, un sistem special pentru aceasta, vizibil la colțurile clădirii. Anul construcției este 1643. Biserica are dimensiuni apreciabile, 18 m lungime și 8 m lățime, ceea ce o face cea mai mare dintre bisericile din lemn din Maramureșul istoric. Înălțimea turlei este de 26 m. Biserica este înscrisă în Lista Patrimoniului UNESCO din anul 1999.

Biserica are cele trei încăperi tradiționale, pronaosul și naosul, ambele de formă rectangulară respectiv altarul, orientat spre răsărit, sub forma unei abside poligonale. Altarul este acoperit cu o semicalotă, naosul are o boltă semicilindrică, iar pronaosul are un plafon orizontal. Deasupra pronaosului este spațiul destinat corului, loc unde se ajunge pe o scară sculptată într-un singur trunchi de pom, similară cu cea din biserica din Surdești. Grinzile de aici susțin și turnul clopotniță aflat deasupra pronaosului. Și aici, ca și la alte biserici maramureșene, pronaosul este considerat a fi „biserica femeilor”. Explicația o găsiți în articolul despre biserica din Surdești.

Cele trei încăperi ale bisericii au un acoperiș unic din șindrilă, cu o streașină dublă pe tot conturul. Ca și la Surdești, și turla de aici are, cam la jumătatea înălțimii, un mic balcon. Nu am aflat dacă și aici sunt clopote, dar sunt perfect vizibile cele patru turnulețe ce indică dreptul de a judeca, respectiv de a condamna la moarte, pe care îl avea „sfatul bătrânilor”.

Pictura din interior este datată 1762 și este atribuită „zugravului” Alexandru Ponehalschi din Berbești, considerat unul dintre cei mai importanți pictori care au activat în Maramureșul istoric, de-a lungul secolului al XVIII-lea. Vechimea picturii își cam spune cuvântul, aceasta fiind destul de deteriorată, cu zone scorojite și culori care și-au pierdut intensitatea.

Cea mai bine păstrată îmi pare a fi pictura de pe catapeteasmă, care este și cea mai bogat ornată. Deasupra icoanelor împărătești sunt alte trei rânduri de picturi. Primul rând îi reprezintă pe cei 12 apostoli, avându-L în centru pe Isus așezat pe tron; următorul rând este destinat proorocilor, iar pe cel mai de sus rând este pictată scena răstignirii. Plafonul semicilindric al naosului nu este pictat.

Atât în naos cât și în pronaos, pe pereți sunt atârnate alte icoane. Se pare că și acestea datează din secolele XVI – XVIII. Ca și la Surdești, o parte din acestea sunt împodobite cu ștergare. Panoul de la intrare le menționează ca fiind unele din „comorile” păstrate în biserică. Alături de cele din lemn sunt menționate și icoane vechi pe sticlă. Nu le-am remarcat, după cum nu am remarcat nici manuscrisul din 1684 și nici alte cărți de cult vechi. S-ar putea să nu fie disponibile pentru public.

În schimb, remarc, bine protejat de o vitrină, un butuc de lemn despicat în două. Pe fiecare din cele două jumătăți se vede clar o cruce, perfect conturată în fibra lemnului. O notiță alăturată ne informează că:

Din nefericire, nu am idee de ce, nici mie, nici Doinei, nu ne-a ieșit bine fotografia acestei Cruci. De altfel, foarte multe din fotografiile din interiorul bisericii au ieșit neclare. Totuși, risc, și le anexez articolului, pentru a crea, cât de cât, o idee asupra ceea ce am văzut.

Un alt obiect de preț, păstrat de biserică la loc de cinste, este un rest al cămășii de zale purtată de haiducul Pintea Viteazul, „unul dintre cei mai însemnați români din secolul al XVII-lea” conform istoricului Nicolae Densușianu. Pare-se că acesta, împreună cu coiful, au fost donate bisericii chiar de către Pintea, după una din luptele cu tătarii cotropitori. Nici aici nu mi-a ieșit fotografia.

Petrecem la Biserica Sfântul Nicolae din Budești cam jumătate de oră, după care pornim mai departe. După o destul de lungă oprire în satul Sârbi, unde ne-am lămurit cum stă treaba cu horinca, ajungem, într-un final, la Biserica de lemn din Ieud Deal, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

Termenul „Deal” din numele bisericii nu se referă la localitate, așa cum am crezut inițial, ci deosebește această biserică amplasată, ca și cea din Budești, pe o zonă mai înaltă, de „biserica de la șes”, tot din Ieud.

Și această biserică este încadrată ca monument istoric și înscrisă în Lista Patrimoniului UNESCO din anul 1999. Biserica este ceva mai mică decât cea din Budești, cam 7 m lățime și 12 m lungime. Nici aici nu există pridvor, pare-se o caracteristică a bisericilor construite în secolul al XVII-lea. Pronaosul, (biserica femeilor) și naosul (biserica bărbaților) sunt sensibil egale ca suprafață și pot adăposti până la 350 de credincioși. Referitor la data construcției, o lungă perioadă de timp a fost menționat anul 1364. Totuși, cercetări științifice relativ recente (1997), au stabilit, fără dubiu, că data construcției este în al doilea deceniu al secolului al XVII-lea. „Biserica de la șes” este construită cu circa 100 de ani mai târziu.

Probabil că, fiind construită cam în același timp cu biserica din Budești, cele două biserici se aseamănă: același tip de structură, aceeași formă, același tip de acoperiș. Sau, poate, fiind la a treia biserică de același tip într-o singură zi, mie încep să-mi pară toate la fel. Există, totuși, o diferență: turla cea înaltă nu mai are cele patru turnulețe mici. Înseamnă că în această localitate nu mai exista o „judecătorie”.

Și mai este o diferență, biserica din Ieud nefiind racordată la rețeaua electrică, nu dispune de lumină artificială. Ca urmare, este ceva mai dificil de admirat picturile lui Alexandru Ponehalschi, cel pe care l-am întâlnit și la Budești. Cu toate astea, fotografiile parcă ies ceva mai bine. Și chiar și picturile parcă au rezistat mai bine, aici, trecerii timpului. Acasă sunt însă dezamăgit: aflu că pictura a fost restaurată și conservată în anii 2000.

Lumina este asigurată numai de câteva ferestre, relativ, mici. Raportat la volumul său, pronaosul beneficiază de cea mai multă lumină. Două lucruri ies în evidență aici: primul este omniprezenta scară de acces la balconul corului, sculptată dintr-un singur trunchi de copac; diferă puțin față de celelalte, dar scopul și modul de realizare sunt aceleași, totuși, eu aș urca-o cu ceva teamă. Apoi, este Icoana Sfântului Cristofor, pictată pe spatele ușii de la intrare. Nu auzisem de existența acestui sfânt până la această excursie. Când mi se spune că este protectorul călătorilor, nu știu de ce, mă gândesc la Cristofor Columb. Cred că este o curioasă coincidență. Acasă, aflu că este cunoscut și sub numele de Sfântul Hristofor, adică „purtătorul de Hristos”. Wikipedia îmi spune că:

Așa este prezentată și icoana de aici.

Dar ceea ce face renumele acestei biserici este faptul că în podul acesteia, în 1921, a fost descoperit „Codicele (sau Zbornicul) de la Ieud”. Acesta este un manuscris de 211 file, îmbrăcat în piele, care are pe prima filă cifra 6800. Uni cercetători consideră această cifră ca fiind anii 1390 – 1391, fapt ce l-ar face să fie prima scriere în limba română, cu litere cirilice. Totuși, alți specialiști au păreri diferite privind vechimea acestuia, fiind vehiculate date ce ajung până în 1640. În prezent, manuscrisul se află în Biblioteca Academiei Române.

Nici aici nu petrecem mai mult de o jumătate de oră. Dar este suficient. Cel puțin pentru mine. Trei biserici, chiar dacă de lemn, chiar dacă sunt incluse în Patrimoniul UNESCO, într-o singură zi, sunt la limita acceptabilității.

---

VIZUALIZĂRI: 651 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI