Biserica de lemn din Șurdești, până de curând, cea mai înaltă dintre acestea.

TIPĂREȘTE

Denumirea excursiei pe care am făcut-o în iunie în Maramureș a fost „Maramureș și bisericile de lemn”. Probabil că și acest titlu m-a făcut să mă înscriu imediat ce am găsit-o. Spuneam în primul articol că Maramureșul are în prezent peste 90 de biserici vechi din lemn. Dintre acestea, 8 au fost incluse în Patrimoniul Universal UNESCO. Excursia noastră ne-a plimbat pe la 4 din aceste monumente istorice, plus încă o biserică de lemn, cea din incinta Mănăstirii Bârsana.

Prima dintre acestea în programul nostru a fost Biserica de lemn din Șurdești. De la locul de cazare până la aceasta sunt mai puțin de 5 km, astfel că ajungem aproape imediat. Autocarul ne lasă undeva pe drumul județean 182C, la o intersecție unde o săgeată indicatoare ne informează că nu avem decât 100 m până la „Biserica de lemn Șurdești”. Nu este departe! Dar, bucuria nu ține mult. Pe partea opusă, un alt indicator precizează că până la „Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” sunt 400 m. Ghida face o medie, și ne spune că avem de mers 250 m. Parcă nu îmi vine a crede. Măsurând acasă, pe Google Earth, ajung pe la 500 m. Pe drum, remarc câteva locuințe foarte îngrijite, și pline de flori.

Accesul în incinta bisericii se face trecând printr-o poartă de lemn maramureșeană. În partea stângă a acesteia, deasupra porții pietonale, este desenată o icoană a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, cei cinstiți prin hramul bisericii. Sub aceasta, o inscripție ne spune anul sculptării porții: 1984. Trecând de poartă, zărim silueta zveltă a turlei bisericii. Aceasta are, ea însăși, 54 m înălțime. Adunând la aceasta înălțimea pronaosului, deasupra căruia este amplasată, vârful turlei ajunge până la 72 m peste teren. Aceasta o face să fi fost, până de curând, cea mai înaltă biserică de lemn din lume și, cea mai înaltă biserică din România. A fost depășită, cu numai 6 m, abia în anul 2003 de biserica Mănăstirii Săpânța – Peri.

Două caracteristici ies în evidență la această turlă. Cam la o treime de la bază, în jurul turlei este amenajat un balcon. Mai târziu aveam să aflu că aici sunt montate și cele 4 clopote. Pe streașina acestuia sunt patru turnulețe, copii la scară redusă a turlei cea mare. Explicația oficială a prezenței acestora este aceea că, în comunitatea respectivă, exista un „sfat al bătrânilor”, cu drept de a judeca. Ghida noastră completează explicația cu „dreptul de a condamna la moarte”. Pentru a doua caracteristică este necesară o vedere bună sau un aparat de fotografiat cu un zoom puternic. Crucea din vârful turlei este împodobită cu o semilună. Aceasta omagiază victoria localnicilor, aliați cu cei din Cavnic, asupra tătarilor, la invazia acestora din anul 1717.

Biserica, singura biserică de lemn greco – catolică, a fost ridicată de comunitatea de acest rit din sat în anul 1721, la puțin timp după victoria asupra tătarilor. Construită sub îndrumarea meșterului Ion Macarie, biserica are o formă dreptunghiulară, cu pridvor, pronaos, naos, și absida altarului poligonală. Este realizată din bârne de stejar de munte, așezate pe o fundație din blocuri de piatră. Pardoseala din interior este și ea realizată din lespezi mari de piatră. Construcția se evidențiază prin streașina dublă, care, mie îmi aduce ușor aminte de arhitectura templelor orientale. Un ornament deosebit al construcției este sculptura care înconjoară toată clădirea și ancadramentul ușii, care reprezintă o funie răsucită. Acest simbol, care împodobește toate lucrările în lemn maramureșene, biserici, troițe, porți, și altele, reprezintă „legătura între cer și pământ”. Ferestrele, destul de puține și de dimensiuni relativ mici, sunt sculptate în grosimea grinzilor din pereți. Probabil, din motive de siguranță, acestea sunt echipate cu grilaje metalice.

Șindrila de pe acoperiș se înlocuiește odată la 30 de ani. Ultima dată a fost înlocuită în 1992.

Pictura din interiorul bisericii, de factură naivă, este realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea de mai mulți meșteri locali, cel mai cunoscut fiind Ștefan Zugravul din Șișești. Biserica a fost inclusă în Patrimoniul UNESCO în anul 1999.

Vizitarea bisericii este taxată cu 5 lei de persoană. Nu se percep taxe suplimentare pentru fotografiat sau filmat. Este singura biserică vizitată, în cadrul excursiei, care pune la dispoziția turiștilor o broșură – ghid, cu informații despre istoria, caracteristicile și despre elementele componente ale acesteia. Prețul unei broșuri este de 10 lei. Vizita este ghidată de un reprezentant al bisericii.

Pentru a pătrunde în biserică, urcăm câteva trepte și intrăm în pridvor. Acesta oferă bisericii o notă de eleganță, nu numai datorită florilor care îl împodobesc, cât, mai ales, datorită șirului dublu de arcade de pe fațadă. Al doilea șir de arcade, amplasat între cele două streșini ale construcției, de dimensiuni mai mici, completează foarte bine șirul inferior de arcade, de dimensiuni mai mari. Pridvorul este destul de îngust, are câteva băncuțe, și o lungime egală cu lățimea bisericii.

Intrarea în pronaos se face printr-o ușă destul de mică. Pronaosul are o formă aproape pătrată și plafonul destul de jos. Deși turla cea înaltă se află chiar deasupra lui, nu am remarcat nici o cale de acces spre aceasta. Pronaosul, nu numai aici, ci peste tot în zonă, este supranumit și „Biserica Femeilor”. Accesul femeilor, în timpul slujbelor, este limitat aici, fiind interzis accesul acestora în naos. Mai mult, o lungă perioadă de timp între pronaos și naos era o singură ușă mică. Ferestrele în peretele despărțitor au fost decupate mult mai târziu. La această biserică respectiva operație s-a făcut în 1932.

Cineva din grup a întrebat cărui fapt se datorează această discriminare. Răspunsul este oarecum amuzant. Portul popular al femeilor, în zonă, include niște fuste care nu sunt foarte lungi. În timpul slujbelor sunt momente în care, credincioșii trebuie să facă mătănii. Cele două aspecte nu pot fi compatibile, în cazul amestecului de sexe în aceeași încăpere.

Încăperea este iluminată electric și echipată cu două șiruri de bănci de lemn, fiecare fiind acoperită cu o pătură groasă de lână. Rămân cu impresia că pictura din pronaos nu se prezintă în cele mai bune condiții.

Naosul este aproape dublu ca suprafață și mult mai înalt. Îmi atrage atenția plafonul din bârne de lemn așezate în lungul clădirii, astfel încât se creează o formă semicirculară între pereții laterali. Pictura de pe pereți nu mai este nici ea foarte vizibilă. Mult mai bine se prezintă pictura de pe plafon. Aceasta ilustrează o serie de scene biblice, din Vechiul și Noul Testament. Ghidul ne exemplifică câteva. Sfânta Treime este înconjurată de îngeri care zboară; evangheliştii sunt pictaţi în cele patru extremităţi, în medalioane. Spre altar, în centru, este Sfânta Treime, cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit, în chip de porumbel, în care Isus ţine crucea. Spre nord este Proorocul Ilie împreună cu Elisei, în căruţă de foc.

Pereții, în schimb, sunt îmbogățiți cu un șir de icoane înrămate. Fiecare dintre acestea este împodobită cu un ștergar alb, brodat cu diverse motive geometrice în roșu și negru. Acestea sunt confecționate și donate de femeile din sat. Pe peretele spre pronaos, într-un cui simplu este agățat un portret pictat al Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Suntem doar într-o biserică greco – catolică!

Lucrul care atrage cel mai mult atenția este catapeteasma, foarte frumos sculptată. Am o bănuială că aceasta este re-pictată cândva mai recent, figurile sfinților și a lui Isus pe cruce fiind mult mai clare decât restul picturilor. În plus, culoarea galben – aurie a lemnului, cea care atrage atenția asupra catapetesmei, este mult diferită de cea a lemnului bârnelor. După părerea mea, un spor de valoare o aduc catapetesmei porțile împărătești. Prima impresie este că acestea sunt metalice, dar nu este exclus să fie și ele sculptate în lemn. Cert este că sunt foarte traforate și permit o privire spre altar.

Pe peretele spre pronaos există un balcon, cam la jumătatea acestuia. Spre rușinea mea, nu i-am reținut rolul. Să zic că ar fi destinat tinerilor? Nu, nu bag mâna în foc. Ce este foarte interesant aici este scara de acces. Aceasta este integral sculptată dintr-un singur trunchi de copac. Nu are balustradă. Mie mi-ar trebui oarece curaj să urc pe ea.

Ieșind afară, putem da din nou ocol bisericii. Aceasta este înconjurată pe toate laturile de un cimitir. Nu am remarcat morminte foarte noi, majoritatea celor existente fiind năpădite de iarbă. Ni se atrage atenția asupra câtorva morminte, aflate în fața bisericii, cu cruci de piatră și aspect de sarcofag roman. Nu se cunoaște cui aparțin, și nu au fost încă datate, crucile respective neavând nici o inscripție. Se estimează însă că sunt foarte vechi.

Cu asta se încheie vizita noastră la Biserica de lemn din Șurdești. Revenim la autocar, căci mai avem încă două biserici în programul zilei.

Nu pot încheia, însă, fără un citat dintr-unul din site-urile dedicate acestei biserici, căruia îi subscriu întrutotul:

---

VIZUALIZĂRI: 1154 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI