Cabo da Roca - Rufe puse la uscat in briza oceanului

TIPĂREȘTE

Una din destinatiile de neocolit (zic eu) cand ajungeti la Lisabona este Cabo da Roca, cel mai vestic punct al Europei.

'Cum e sa iei autobuzul spre capatul lumii? ' - ma intrebam. Si am aflat intr-o zi calduta de noiembrie,

Am ajuns acolo in 2 etape: am mers intai cu un tren, luat de la statia de metrou Cais do Sodre (din Lisabona) pana la Cascais.

Am vazut asfel si alte orase si orasele ce se intind pe coasta lusitana. Parca toate bloculetele ar fi fost nou construite si, desi diferite ca arhitectura, aveau un aer comun de cumintenie si bunastare, fara a fi opulente.

De altfel asa mi-au parut si portughezii.

Iar ceea ce unea totul erau trotuarele din piatra cubica alba, peste tot la fel ca si in Lisabona, bine ingrijite, nici o piatra nu era scoasa de la locul ei, iar in locurile importante, faceau un mozaic din aceleasi pietre, albe si negre.

De la Cascais, de langa gara ,,cu autobuzul 403, am strabatut apoi o zona rurala, ici colo cate un sat apoi case izolate, cateva culturi, bodegute si toate scaldate in lumina toamnei.

Si dupa o cotitura, la un moment dat, a aparut oceanul.

Apoi autobuzul ne-a lasat pe un platou cam pustiu, doar farul, un punct de informare turistica si un restaurant, risipite pe acest platou.

Un promontoriu, o balustrada, jos, la picioarele tale oceanul, si senzatia de 'Titanic' cand Rose ridica bratele si simte pentru o clipa, libertatea.

Asta a fost Cabo da Roca.

In rest, las pozele sa vorbeasca.

PS Am intitulat povestioara - 'Rufe puse la uscat in briza oceanului' fiindca una din imaginile care m-au infiorat si induiosat in acelasi timp au fost intradevar, niste rufe puse la uscat. Vegetatia ascundea, se pare si o casa de locuit

---

VIZUALIZĂRI: 3769 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI