Reciful

TIPĂREȘTE

Am revenit cu continuarea reviewului Un pustiu perfect

Stiam ca daca o sa merg sa fac scufundari in Marea Rosie o sa plojez intr-o fascinanta lume a culorilor si pentru asta mi-am ales excursia pentru insula Gifton. In aceea dimineata m-am trezit mai devreme decit de obicei si ardeam de nerabdare sa se faca ora de intrunire din fata hotelului ca sa plecam. Debarcaderul era la 10 minute de mers de noi si acolo ne-am imbarcat pe vaporasul care avea sa devina pentru o zi casa noastra. Dupa ce am plecat ghidul ne-a facut o scurta introducere despre vietatile marine pe care ar fi bine sa le ocolim in timp ce ne aflam in apa apoi ne-a dat liber la privit. Am oprit pentru prima oara la un atol si chiar de pe punte am vazut spectacolul ce se desfasura sub imaginea de clestar a apei. Am coborat in apa si am descoperit o noua lume care forfota sub mine. Reciful era locul de joaca al miilor de specii care traiesc aici. Recifuri sunt un miracol al naturi si au fost construite de niste mici nevertebrate in imensitatea marii, un lucru pe care nici o alta specie de vietuitoare n-a reusit sa-l mai creeze ceea ce au facut ele de-a lungul miilor de ani.

Metoda de constructie este foarte simpla, polipii excreta saruri de calciu in urma hranirii, creand mici schelete tubulare, acestea depunandu-se unul peste altul si formand coralul care la randul lui ajunge sa creeze recifurile, locul in care pestii multicolori si alte specii marine isi traiesc viata. Sunt atatea culori si atata agitatie incat pierzi notiunea timpului si ramai fascinat de aceasta lume cu regulile ei proprii in care reciful este cea mai mare structura biogena dar si cea mai colorata cu ajutorul coralilor de culoare albastra si maro avand forma unor coarne de cerb, a coralilor de piatra de un alb stralucitor, a celor mov, trandafirii sau rosii care seamana cu niste florii. Algele purpurii care se leagana in bataia valurilor, anemonele de mare patate, ciupercile galbene intregesc acest tablou multicolor. In locurile in care recifurile au fost parasite de polipi se pot vedea adevarate tapiserii de alge verzi care acopera reciful iar mimetismul este prezent in lumea melcilor si a pestilor, care, pentru a se camufla, iau culoarea mediului. Acesta fiinta vie care este reciful se hraneste cu ajutorul unor minuscule filamente si tentacule care impresoara prada, o introduc in corp, unde este digerata si apoi impartita intre polipii aceleiasi colonii.

La iesirea din apa mi-am dat seama ca ignorasem pana atunci gusul sarat al marii care are o salinitate mai mare decit Marea Negra. Asteptam acum o noua oprire pentru a descoperi din nou un recif cu secretele lui cu miriadele de mici polipi, scoici, melci si pesti si sa pot fi din nou fascinant de lumea subacvatica a culoriilor.

La noua oprire am coborat si m-am lasat in apa cu foamea descoperitorilor de comori, numai ca eu tindeam dupa o frumusete a imagini. La un moment dat zaresc cu coada ochiului sclipind in stinga mea ceva in apa. Razele soarelui se loveau acum nu de suprafata apei ci de altceva, instinctiv mi-a indreptat privirea spre acel loc ca sa vad ce este atat de stralucitor si am descoperit ca era propria mea verigheta de la mana, care plecase si ea sa descopere reciful. Din graba uitasem sa o scot de la mana inainte de a intra in apa si acum verigheta imi facea semn de „La revedere” in timp ce disparea incet. Am intins mana spre ea crezand ca mai am timp sa o prind dar valul creat a dus-o si mai jos, am mai avut o tentativa si apoi totul a fost pierdut, verigheta mi-a disparut din vedere. M-am intors imediat pe vas si ma gandeam ce am sa-i spun sotiei si cum sa- i spun ca tocmai pierdusem „inelul vesniciei”. Am incercat la inceput sa ascund supararea dar cum femeile au un al 6 simt dupa ce a iesit din apa si-a dat seama ca ceva rau se intimplase si nu s-a lasat pana ce nu i-am spus toata povestea. S-a dus la ghid si ia povestit ce s-a intimplat si unul dintre marinari de pe vapor si-a luat o masca si a plonjat in imensitatea marii. Am asteptat cu speranta, dar pe minut ce trecea sperantele dispareau. Intre timp ghidul nostru si-a luat si el o masca si a coborat sa ajute la cautarea verighetei. Dupa circa 20 de minute de cautari (in acele locuri marea depasea 10 metri adancime) ma intreaba ghidul sa-i indic mai exact locul si incerc sa-mi aduc aminte cit mai bine ca sa pot sa ii arat locul in care presupuneam ca am pierdut-o. Intre timp capitanul ne anunta ca in 10 minute trebuie sa ridicam ancora si sa plecam asa ca cei doi daca mai aveau 3-4 incercari de scufundare. De cite ori iesea la suprafata de atatea ori simteam cum mi se strange inima, pana ma anuntau ca nu au gasit-o si disperarea se instaura in sufletul meu. La penultima scufundare ghidul nostru Ahmed ramane mai mult in adancuri si apoi iese victorios cu mana inaltata deasupra capului tinand bucuros legamantul iubire mele pentru sotie. Am simtit o bucurie nemarginita si o pofta nebuna de a le multumi tuturor.

Am plecat spre insula Gifton cu sufletul impacat si fericit. Intre timp ni s-a servit masa si cind am terminat tocmai ce ajunsesem la insula. Am fost preluati de o barca pana pe insula si aici am descoperit cel mai alb si mai fin nisip ce la simtit picioarele mele. Insula are un bar si cel mai haios lucru un indicator spre mai multe atractii de pe insula. O sa vedeti imaginea si trebuie sa cititi neaparat ce scrie pe indicator. Ne-am adapostit de soare sub o umbreluta si apoi am revenit pe vapor pentru a putea pleca spre hotel. Am lasat cu inima indoita frumusetile descoperite si spre final am mai primit un pic din frumusetea Marii Rosii. Soarele era spre apus si in timp ce vaporul inainta am fost inconjurati de delfini care se jucau cu valurile create de noi. A fost inchiderea perfecta pentru noi a acelei zi.

Multumesc Ahmed pentru ca nu te-ai dat batut.

---

VIZUALIZĂRI: 3028 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI