ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.06.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Roşia de Amaradia [GJ]
ÎNSCRIS: 21.06.17
STATUS: JUNIOR
DATE SEJUR
JUN-2017
DURATA: 7 nopți
familie cu copii
1 AD. + 1 COPII -- v: 8 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
CAZARE [camere etc]:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
60.00%
Către satisfăcător
PLAJA şi MAREA:
12.50%
Extrem de nemulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
50.00%
Nici nemulțumit, nici mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
44.50%

AUTORUL NU ar recomanda
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 2 MIN

Hotel Nidri Blue *** Lefkada- staţiunea Nidri

TIPĂREȘTE

Am plecat din Arad cu un microbuz luni la ora 11 a. m., la ora 12 la Timişoara ne-am îmbarcat în autocarul ce ne-a dus la destinaţie, unde am ajuns în jur de ora 11, deci am călătorit 24 de ore, cu opriri.

Staţiunea Nidri a fost dotată de Dumnezeu cu tot ce e mai frumos, peisaje minunate, unde muntele se întâlneşte cu marea.

Nidri este o staţiune populară, cu nenumărate studiouri şi vreo 2 hoteluri care se pot numi aşa, fiindcă ceea ce eu am achiziţionat ca hotel de *** "all inclusive" este de fapt un grup de mai multe studiouri, diferite ca stil şi dotare, care nu se pot încadra nici în "hotel" şi cu atât mai puţin în ***. Cât despre "all inclusive", aceasta a constat în 3 mese porţionate/zi, servite în anumite intervale orare, de exemplu : Dimineaţa, invariabil, o salată grecească pentru 2 persoane, un ou, o felie de şuncă, o felie de caşcaval, un unt, o dulceaţă, pâine şi iaurt cu cereale. Sucul, berea, aşa zisa "cafea", băutura cu uzo - cu multă gheaţă şi sprite erau la liber. Dar o cafea adevărată era contra cost, 2,5 euro, pepsi sau alte băuturi îmbuteliate erau contra cost.

La prânz, s-a servit un singur fel de mâncare, cu salată, iar seara, la fel, dar apărea şi desertul : pepene, lubeniţă, budincă, etc.

După multe reclamţii ale turiştilor, atât români, cât şi sârbi sau alte naţii, a cincea zi a apărut bufetul suedez, care, oricum, a mai spălat din bătaia de joc anterioară.

Problema e următoarea: poate mergeam şi dacă nu mi se prezenta studioul drept hotel de *** şi mesele aşa cum le-am experimentat, DAR e supărător că ţi se vând mere şi ţi se oferă... nuci. Erau turişti cu picioarele invineţite fiindcă aşa mică era camera în care au fost cazaţi, alţii şi-au rezervat cu luni înainte prin agenţie şi nu erau pe listă, alţii au venit cu copil mare şi voiau să bage pat suplimentar într-o cămăruţă minusculă...

Erau mulţi ţânţari în cameră, unii şi-au cumpărat soluţie contra ţânţarilor, alţii aparat, fără astea nu se putea sta.

Plaja este îngustă, cu pietre mici, la intrarea în apă sunt pietre mai mari, şi adâncimea creşte destul de rapid, astfel, apa este destul de rece.

Repet, peisajul e magnific, sunt sporturi nautice pentru doritori, este port, vapoare pentru excursii, seara şoseaua devine loc de plimbare, sunt taverne, magazine, asistenţă medicală... dar nu mai doresc să merg acolo.


[fb]
---
Trimis de 1Marta in 21.06.17 17:08:08
Validat / Publicat: 21.06.17 18:07:41
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Paralia Katerini, Nei Pori, Halkidiki
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2240 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

22 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (1Marta); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 7650 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest review

22 ecouri scrise, până acum

webmaster95
[21.06.17 17:22:00]
»

@1Marta: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.

Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.

---

Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 97&ridAnt=78420

---

Mutat în rubrica "Nidri Blue Hotel, LEFKADA" (nou-creată pe sait)

webmaster26
[21.06.17 18:07:12]
»

@1Marta: rog aruncă o privire peste următorul link google.ro/maps/@38.708868 ... m/data=!3m1!1e3.

  • - localizează unitatea de cazare în cauză pe acea hartă (mărește sau micșorează zoom-ul pentru o vizualizare cât mai confortabilă)
  • - fă click pe locul unde e amplasată
    • - dacă click simplu nu funcţionează: fă click-dreapta pe acel loc, apoi alege, din meniul ce va apărea, "Ce se află aici" ("What s here? ")
  • »» coordonatele GPS vor apărea într-o mică fereastră în partea de jos a paginii;
  • copiază coordonatele și scrie-ni-le te rog aici.
  • adrianaglogo
    [21.06.17 19:41:06]
    »

    @1Marta: Din pacate au inceput sa apara multe articole in care turistii din Grecia sunt nemultumiti.

    Prea multe hoteluri au pretentii mai mari decat ceea ce ofera...

    Sa fie de vina cererea mare?

    Bine ai zis ca poate alegeai acel hotel si daca vedeai dinainte conditiile, dar sa nu te minta in fata!

    Poate a venit vremea sa nu ne mai multumim cu orice.

    E bine ca ai scris aici, asa cei interesati vor fi avizati.

    Vacante placute

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    sebigeanina
    [21.06.17 20:19:15]
    »

    Salutare, am observat că aţi fost nemulţumiţi de all inclusive de la greci cu toate că mai aveaţi câteva vacanţe la activ la ei. Sincer mi se pare o mare prostie şi aici vorbesc din experienţa mea şi din ce am citit pe AFA că este cea mai mare prostie să îţi rezervi o vacanţă în Grecia cu all inclusive pentru că ori iei ţeapă la ce bani ce primeşti ori este foarte scump dar foarte bine tratat şi nu în ultimul rând nu este recomandat pentru că aici se practică altfel de turism, trebuie să te mişti să vizitezi să descoperi plaje, locuri superbe, monumente, cetăţi şi multe altele. Cel mai bine este să rezervi cel mult cu mic dejun s-au fără pentru că nu îţi oferă grecul le ce rezervi la demipensiune s-au all inclusive cu cea ce primeşti când te duci la taverne să serveşti masa. Mai mult datorită faptului că mulţi se tem să mai meargă în Turcia ori nu au mai reuşit să meargă vezi cazul cu ruşii de anul trecut când nu au putut să mai ajungă acolo grecii au profitat de ocazie şi au mărit preţurile dacă au avut foarte multe solicitări ajungând ca la aceiaşi bani ce îţi oferă turcii la 4 -5 stele all inclusive grecii oferă doar cazare cu mic dejun la 2-3 stele. Din păcate am observat că sânt din ce în ce mai mulţi nemulţumiţi din ce se postează pe AFA că la ce bani au plătit au avut alte aşteptări dar au fost dezamăgiţi, cu părere de rău ori nu s-au informat corect sincer.

    1MartaAUTOR REVIEW
    [22.06.17 08:58:53]
    »

    @sebigeanina: Experienţele mele la greci au fost deosebit de plăcute până la această vacanţă:la Paralia Katerini, pentru un preţ derizoriu, am avut cazare în studiou curat, mare, dotat cu tot ce trebuie; la Kalitheea, la hotel Macedonian Sun, pe lângă cazarea excelentă, inclusiv cadă de baie cu masaj, masa servită în sistem bufet suedez era extraordinară, ospătarii, te întrebau dacă te simţi bine, dacă îţi place acolo, etc. Copilul a tuşit, am mers la recepţie să întreb unde găsesc un medic, fără exagerare vă spun că în 10 minute am avut medic în cameră.

    La Nei Pori, la hotel Olimpic Beach, am avut camere spaţioase, demipensiune cu mâncare la acelaşi nivel ca în Kalitheea, personal familiar, este locul unde îmi doresc să revin, Lefkada a apărut ca ofertă în lipsă de locuri în perioada dorită de mine la Nei Pori. Acest hotel de *** este întradevăr hotel, cu lift, cu recepţie unde-ţi poţi lăsa cheia, cu toate dotările necesare pentru nivelul său şi preţul sejurului cu 6 nopţi de cazare demipensiune este în jur de 250 euro.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mircea rpd
    [22.06.17 09:12:03]
    »

    imi pare rau ca a trebuit sa suportati toate astea, dar Grecia nu e pentru all-inclusive! Grecia e pentru taverne, pentru plimbari de la o plaja la alta. Adica sa mergi in Lefkada si sa scrii doar despre plaja din Nidri,pe care nu o poti numi plaja nu cred ca e ok. Am fost de 2 ori cazat in Nidri, cate 14 nopti fiecare sejur si inca nu am vazut toata insula, deci...

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    1MartaAUTOR REVIEW
    [22.06.17 09:25:49]
    »

    @mircea rpd: Unii oameni doresc să se odihnească în vacanţă, alţii vor să exploreze, depinde ce şi-a propus fiecare.

    Eu am vrut să atrag doar atenţia că oferta la "Hotel Nidri Blu***" este mincinoasă, fiindcă "hotelul" NU e hotel, ci un ansamblu de studiouri diferite, aflate în apropiere unul de altul, şi că "all inclusive"-ul nu este all inclusive. Atât.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    webmaster26
    [22.06.17 10:42:40]
    »

    @1Marta: Pînă la urmă care e de numirea exactă? Blu sau Blue. Fiind un hotel nou nu am reușit să-l identificăm. Poate ne ajuți și cu amplasarea pe hartă, vezi link-ul de mai sus.

    1MartaAUTOR REVIEW
    [22.06.17 11:25:46]
    »

    @webmaster26: Bună ziua, locaţia e identică cu una existentă deja pe hartă, "Nidri Beach", pentru a ajunge la clădirea în care eram cazaţi, intram pe poarta unde era firma "Nidri Beach". Am greşit eu, denumirea exactă este Nidri Blue.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster26
    [22.06.17 11:33:09]
    »

    @1Marta: OK, Mulțam fain. Am modificat "cursorul", rezultând noua poziționare de aici.

    În plus, am adnotat coordonatele drept confirmate.

    Catalin Mate
    [22.06.17 15:44:09]
    »

    @1Marta: Buna Marta, multumim pentru impresii! Urmeaza sa ajung si eu in Nidri, alt hotel insa, nu am mari pretentii de la el pentru ca logodnica mea a mai fost. Dar per total e ok. Am o intrebare: cum s-a facut imbarcarea in autocar? In ce ordine? noi suntem numar impar. O sa am acelasi traseu, doar ca noi urcam direct din Timisoara. Si pana unde ati mers cu autocarul? Sper sa mearga pana in Nidri... nu am pretentii sa ma lase in fata hotelului.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    1MartaAUTOR REVIEW
    [22.06.17 16:03:23]
    »

    @Catalin Mate: Bună ziua,

    Ghida însoţitoare avea un tabel în care era scris locul fiecăruia. Pentru noi a fost ok, fiindcă am mers 23 în autocar de peste 50 de locuri, dar următoarea tură a sosit cu 40 de turişti.

    Pe noi ne-a dus în faţa "hotelului", pe cei de la Tropicana Inn la fel. Nu s-au făcut transbordări pe traseu, cei pentru Insula Corfu au coborât şi s-au îmbarcat în alt autocar, venit din Bucureşti.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Catalin Mate
    [22.06.17 16:08:57]
    »

    @1Marta: Multumesc frumos. Sper sa prindem asa liber si noi, desi nu cred. Anul trecut am mers in Corfu cu plecare in 7 Iulie, si autocarul a fost plin pana la ultimul loc. Probabil deoarece plec in Iulie, o sa il prind din nou plin. Au fost si cateva certuri, tot pe tema familie cu numar impar si pozitionare aiurea. La noi au coborat cei care mergeau spre Lefkada si s-au imbarcat in cel care venea din Bucuresti. Se pare ca unele lucruri s-au schimbat. Punctul de imbarcare din Timisoara se respecta (Auchan, Calea Aradului)?

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    1MartaAUTOR REVIEW
    [22.06.17 18:11:03]
    »

    @Catalin Mate: Da, îmbarcarea este în acelaşi loc.

    Probabil dvs. veţi păţi ca cei de anul trecut, fiindcă şoferul spunea că ei de obicei fac Corfu şi alt autocar pleacă spre Lefkada, dar că, acum, din cauza numărului mic al clienţilor, din Timişoara pleacă doar ei şi ajung până în Lefkada.

    Dumitrescu Ion
    [22.06.17 22:48:02]
    »

    @sebigeanina:Buna seara, aveti dreptate la greci e altceva decat la turci! Ai peisaje, in loc de mancare, asta e! Preturile sa stiti ca asa au fost mereu, mai mari ca in TURCIA! Spre exp acum 10 ani am fost cu DP SI M-A COSTAT 560 eur aproape cat am dat acum cu all la acest Nidri BLUE, dar am gandit ca oricum 3 mese plus bere, apa, racoritoare e suficient la acesti bani si mai rentabil! Oricum, ne-am saturat si de mancarea de cantina (cu mici exceptii) de la TURCI! La greci e o calitate superioara, zic eu! Oricum in planificarea unui concediu trebuie sa tii cont de toate aceste plusuri sau minusuri inainte de a plati! Dupa e cam tardiv! ,

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    PaulAntonese
    [05.07.17 12:07:39]
    »

    @1Marta: Buna ziua, am achizitionat prin [...] bilete pentru acest "hotel". M-ati speriat cu acest comentariu. Ca sunt camere mici... asta e, ca mancarea e cu e... asta e, dar partea cu cei care au venit si nu aveau camere... As vrea sa stiu mai multe detalii, daca se poate.

    Noi ne-am rezervat (platit) din febuarie, 2 camere: una dubla si una single - suntem 2 ad. cu 2 copii (16+4) si de la agentie ne-au spus ca nu exista camere pentru noi. Masa All Inclusive. Cei de la agentie nu ne-au putut da prea multe detalii despre hotel. Am cerut adresa si numar de telefon... au ridicat din umeri. Cica vom primi in timp util. Prin ce agentie ati luat biletele? Cum s-au descurcat cei care au avut probleme la cazare... daca stiti?

    Multumesc mult.

    Paul

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    webmaster39
    [05.07.17 13:34:07]
    »

    @PaulAntonese: ATENȚIE! referirile la AGENȚII și alte entități din România care funcționează pe principii COMERCIALE (portaluri web de profil etc) sunt INTERZISE

    Puteți trimite, în schimb, aceste informații prin intermediul mesajelor personale (pe privat) - click pe numele utilizatorului, apoi, în fereastra nou-deschisă, pe linkul "Trimite mesaj pers".
    Notă: Este necesar ca destinatarul să aibă opţiunea ACCEPT PRIMIRE MESAJE DE LA CEILALŢI UTILIZATORI bifată. Opțiunea respectivă se poate seta/deseta din secțiunea CONTUL MEU.

    marmin
    [15.07.17 11:21:44]
    »

    @PaulAntonese: Salut, Eu am schimbat hotelul imediat dupa aparitia review-lui, acelasi pret, 4 stele cu demipensiune. Te sfatuiesc sa faci la fel.

    PaulAntonese
    [15.07.17 12:14:04]
    »

    @marmin: Multumesc pentru sfat. Suntem 3 familii. E destul de dificil sa găsim impreuna ceva. Si ar trebui si agentia sa fie de acord. Probabil vom risca. Mai avem o luna sa ne gandim ce vom face.

    PaulAntonese
    [25.07.17 21:15:13]
    »

    @marmin: Salut, am incercat sa schimbam si noi, dar am primit o alternativa mult mai scumpa, tot la 3 stele, dar demipensiune, in port si cu cca 300 euro mai mult. Plus ca celelalte 2 familii ar avea de platit mult mai mult ca noi.

    marmin
    [25.07.17 22:17:20]
    »

    @PaulAntonese: Salut, A mai aparut un review negativ la Nidri Blue. Eu am gasit in Lefkada Town, dar mai erau alternative si in alte statiuni. Parerea mea este sa cauti, chiar daca este mai scump, dacat sa-ti strici concediul. Citeste contractul si vezi ce poti face, deoarece este evident ca la NB este jale. Mai exista si varianta vila pt trei familii, imposibil sa nu gasesti. Daca ei nu au chef sa caute, vino tu cu propuneri gasite pe site-urile de rezervari. Mult succes.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    flaviana77
    [27.07.17 11:34:22]
    »

    am citit si eu diverse pareri si ma minunez de ceea ce se intampla.

    nu este deloc normal ca aceste agentii de turism sa isi bata joc de munca unor oameni care abia asteapta concediul si care poate au pus un an intreg ban pe ban ca sa aiba o vacanta in Grecia.

    in alta ordine de idei subscriu la ceea ce s-a spus aici si spun in Grecia niciodata all Inclusive.

    am avut destule discutii cu persoane din anturaj care vroiau sa se duca in Grecia unde nu mai fusesera niciodata si imi explicau ca nu au chef sa umble dupa mancare etc. si ca prefera all inclusive.

    pentru ca ma informez pentru ca am fost si stiu cum sta treaba am incercat sa le explic dar a fost in zadar, asa ca fiecare face cum crede insa apoi sa nu se planga nimeni ca nu a fost mancarea buna la all inclusive ca a fost putina ca a fost aceeasi in fiecare zi etc.

    nu gasesc nimic mai frumos decat sa iei o cina pe malul marii la o taverna cu muzica greceasca in surdina, de ce sa fii legat de ora nu stiu care la hotel cand se serveste pranzul sau cina, cand poti sa iti faci propriul program si sa mananci ce doresti nu ce ti se impune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    9 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    1Marta, adrianaglogo, Catalin Mate, Dumitrescu Ion, flaviana77, marmin, mircea rpd, PaulAntonese, sebigeanina
    Alte impresii din această RUBRICĂNidri Blue Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.067002058029175 sec
    ecranul dvs: 1 x 1