ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.07.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Alexandria
ÎNSCRIS: 05.10.14
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
MAY-2015
DURATA: 2 nopți
team-building

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 58 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIPĂREȘTE

În luna mai am fost în Delta Dunării, într-o localitate numită Dunavăţu de Jos.

Nu vă pot spune preţurile, întrucât am fost invitaţi. Am fost cazaţi la Hotel New Egreta, un hotel de patru stele, cu o piscină exterioară destul de mare şi foarte curată, cu şezlonguri împrejurul piscinei, şi un bar cochet într-o parte a acesteia. Muzica la piscină se aude în surdină, iar pentru cei care nu doresc să se bronzeze există şi o zonă acoperită, tot lângă piscină. Hotelul este înconjurat de gazon, cu poteci şi multe flori sădite pe un teren în trepte. Peisajul este superb.

Hotelul are şi piscină interioară, cu apă încălzită şi sărată. La piscina interioară se poate ajunge şi cu liftul, nu doar pe scări, a. î. din cameră poţi să ieşi în costum de baie, cu halatul şi papucii pe care îi găseşti în cameră (în pungi sigilate) şi să cobori direct cu liftul în zona de SPA.

În piscina interioară sunt diferite butoane pe care apeşi ca să curgă apa din pereţi sau podea pentru hidromasaj la tălpi, spate, pulpe, coapse, burtă, etc. Pe două laturi ale spaţiului piscinei interioare există zona de relaxare, cu canapele şi măsuţe, respectiv paturi foarte confortabile şi noptiere din care iese un fel de abur/fum cu tot felul de arome de relaxare, la fiecare pat găsindu-se prosoape mari de baie.

În zona de SPA există două saune, una uscată şi una umedă, foarte bine întreţinute, două cabine de relaxare cu joc de lumini, de particule de apă (stropi, pulverizare etc.) şi de arome, în funcţie de cum programezi cabina, mai este şi un bazin rotund împărţit în raze, cu pietre în fiecare rază, pe unde curge apă (într-o rază apă caldă, în următoarea apă rece şi aşa mai departe) aceasta fiind pentru relaxarea picioarelor şi în care mergi în cerc. De asemenea, există şi o cameră pentru masaj.

Nu ştiu cum sunt celelalte camere. Noi am stat într-un apartament situat la et. 1, cu un living destul de mare, dotat cu o canapea extensibilă şi două fotolii, un dulap mare pentru haine o măsuţă de cafea în mijlocul camerei, un LCD mare pe perete, iar sub acesta se afla un birou şi un frigider, precum şi o bagajieră. Din living poţi intra în dormitor, baie, respectiv în balcon. Balconul este foarte mare şi dă spre parcare (care este destul de mare şi gratuită). Dormitorul este suficient de mare, nu are balcon, are un pat mare şi foarte confortabil, un fotoliu, iar pe perete LCD. Baia este suficient de spaţioasă.

Apartamentul a fost foarte curat, mirosea frumos, s-a făcut curăţenie zilnic.

La câţiva metri de hotel se află debarcaderul, unde te poţi urca în bărci cu motor sau vaporaşe şi să explorezi Delta. Barcagii sunt tineri şi bine pregătiţi, politicoşi şi răbdători. Pe parcursul celor două ore, cât a durat plimbarea noastră printre canalele deltei, ne-au oferit o sumedenie de explicaţii, ne-au dus printr-un stufăriş să ne arate cuiburile cu ouă de lebădă, bineînţeles cu condiţia de a nu le atinge. Ne-au arătat lebedele şi tot felul de păsări, care mai de care mai colorate. Bineînţeles că am văzut şi cei mai mulţi nuferi (nu ştiam că există şi nuferi galbeni).

Pentru plimbarea cu barca este absolut necesar să fi bine îmbrăcat şi să ai o căciulă sau un batic pe cap, pentru că la viteza cu care merg bărcile este destul de rece. E bine să ai şi o pereche de ochelari de soare.

La restaurantul din hotel am mâncat cel mai bun parfait cu nuci glazurate, frişcă şi sos de fructe. De asemenea, am servit tot felul de icre, scrumbie la grătar şi ciorbă de peşte. Mie, personal, ciorba de peşte nu mi-a plăcut pentru că mi-aş fi dorit o ciorbă pescărească, iar cea care ne-a fost servită nouă semăna mai mult a ciorbă rădăuţeană (avea smântână şi usturoi în ea). În rest celelalte preparate au fost bune.

În zonă nu am observat farmacii, deci este bine să ai ceva rezerve de medicamente.

Iubitorii de pescuit bineînţeles că pot pescui pe lângă debarcaderul hotelului.


[fb]
---
Trimis de gigigigi in 16.07.15 17:23:29
Validat / Publicat: 16.07.15 18:04:30
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 2695 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

3 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gigigigi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 4500 PMA (din 5 voturi)
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 58.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    3 ecouri scrise, până acum

    Adrian73
    [16.07.15 21:18:05]
    »

    un pret la camere? restaurant ceva exemple

    gigigigiAUTOR REVIEW
    [18.07.15 11:15:59]
    »

    @Adrian73: a fost ceva organizat. Nu stiu ce reduceri si scutiri au obtinut organizatorii. Am platit 540 lei pt. doua nopti cazare de persoana, toate mesele asigurate, ambele cine fiind festive cu program artistic iclus si cu acces totak la piscine si SPA, inclusiv excursie cu vaporasul in delta.

    Adrian73
    [18.07.15 15:49:34]
    »

    @gigigigi - ms

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    Adrian73, gigigigi
    Alte impresii din această RUBRICĂNew Egreta Hotel [Dunavățu de Jos]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.032906055450439 sec
    ecranul dvs: 1 x 1