GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Hotel National de Cuba - Havana / UNESCO - Memoria Umanitatii
Cazarea in Hotelul National de Cuba, vechi si nou, in acelasi timp, a fost cel mai bun mod de a ne acomoda/integra in realitatea cubaneza. Inaugurat in 1930, venerabilul simbol al Havanei, cucereste instantaneu, cu gratia rezervata marilor Don Juani atemporali. La cei 89 de ani pe care ii implineste in acest an, in care si Havana sarbatoreste 500 de ani de la fondare, este perfect functional. Un singur parfum in aer, Istoria.
Cele trei nopti de cazare, doua la sosire si una la plecare, vor fi insuficiente pentru o explorarea completa si satisfacatoare a locului.
Dupa o zi si o noapte de nesomn si petrecuta preponderent in aer, cazarea, chiar daca anuntata, intr-un Monument UNESCO, . este tulburatoare. Cladirea, stralucitoare, la exterior si interior, te absoarbe cu usurinta. Holul este opulent, amestec de lemn, azulejo si cristal. Aranjamentele florale sunt de exceptie. Muzica ne atrage pe terasa. La ora 12 noaptea petrecerea este in toi. Turistii elegant imbracati se bucura in februarie, de caldura unei noptii ne vara. Marea se aude in departare... Cum sa intram in atmosfera? Simplu! In cazul meu, cu un daiquiri!!!
“Bun venit! ” se aude, racoros soptit, din amestecul de Havana Club cu gheata.
Un, prea scurt, tur in noapte.
Initial, sotul meu, nu vrea sa coboram in imensa gradina care este curtea interioara a hotelului... Dar ocazia este de neratat! Mai ales cand imparti locatia cu monstrii sacrii ai cinematografiei americane si cu scriitori laureati cu Nobel. Chiar daca la zeci de ani distanta.
Receptia imbracata in lemn, este in dreapta intrarii. In continuarea ei gasim casa de schimb valutar. Langa receptie pe un panou sunt fotografiile multor clienti celebri si numerele camerelor in care au locuit, cunoscute drept Camerele istorice
Restaurantul Comedor de Aguiar cu ale sale usi de cristal, dezvaluie un interior cu mese elegante unde atmosfera este intretinuta cu muzica live, asigurata de o orchestra. Langa intrarea in restaurant, pe un alt panou, fotografiile, au atasate etichete pe care sta scris felul de mancare preferat al fiecarei vedete. Tinuta noastra nepotrivita, ne opreste, insa, la usa.
Liftul original, de fapt patru, amplasate cate doua, la fiecare capat al holului, faciliteaza accesul spre cele 8 etaje ale cladirii, ce cuprinde un numar de 426 de camere si 34 de apartamente. In interior, un afis cu litere aurii, anunta ca tururile ghidate prin hotel sunt gratuite, dureaza doua ore, iar doritorii sunt asteptati la receptie in fiecare zi la ora 10 dimineata. Spre marele meu regret, nu ne incadram sa participam in nici o zi.
Terasa cu muzica live are mesele ocupate. Pe un colt, cu program de 24 de ore, Barul - Cafenea Film Corner este de asemenea aglomerat. Sandwchi-urile servite aici sunt enorme. Mai ales cele recomandate ca specific cubaneze. Pe coltul opus Bay Wiew Bar sau Hall of Fame are ferestrele intunecate. Ocolim fantana centrala si ne indreptam spre Bar Rosa Nautica din gradina, de pe aleea principala, ale carui mese se intind pe toata lungimea esplanadei. Malencon-ul, celebrul bulevard al Havanei, este la discretia privirii noastre. Se intinde la baza colinei, serpuitor si perfect luminat, intre mare si oras, pe o distanta de 7 km. Pe el circula, decapotabile de epoca, colorate asemanator bomboanelor fondante. Oare ne-am urcat in Masina timpului? Va amintiti de sotul meu despre care va spuneam ca nu vroia sa coboare? Acum, nu mai vrea sa urce. Este drept, lui, “Bun Venit1”i-a urat doar un localnic Bocanero...
Despre camere, pe rand
Prima camera are dimensiuni rezonabile. Avem suficient spatiu sa desfacem ambele trolare. Si sa ne invartim pe langa ele. Televizorul il gasim in spatele usilor de lemn al unui dulap gen vitrina. Abunda de posturi, dar este cu circuit inchis Doua sticle de apa si cateva dulciuri stau pe o mica masuta intr-un colt. Iar apa este contra cost. Doua scaune si un lampadar cu picior, intregesc ansamblul.
Mobilierul de lemn masiv, probabil probabil original, respecta modelul anilor '40. Paturile twin au intre ele cele doua noptiere. Tablia lor masiva si sculptata, contribuie la eleganta camerei. Retro este cuvantul cel mai potrivit pentru a o descrie.
Ferestrele, care nu se deschid, sunt acoperite de draperii din catifea verde “muschi” din aceelasi material este tapiteria scaunelor si cuvertura de pe pat. Ne consoleaza, privelistea de la geam, mult prea frumoasa, spre FOCSA building.
In baia, in care am omis sa fac fotografii, constatam ca totul functioneaza foarte bine. Cosmeticelor obisnuite si celor cateva mini truse clasice de voiaj l-i se adauga pasta de dinti, de un verde orbitor, ambalata in recipiente mai mult decat generoase.
Foarte confortabila aceasta atmosfera interbelica.
Am lasat menajerei, asa cum citisem ca se poate proceda, in semn de simpatie cateva ciocolate cu rom, aduse special pentru a fii oferite drept souvenir. Biletul de multumire pe cate l-am gasit la intoarcere a fost chiar induiosator. Si primul dintr-o colectie inedita, de multumiri scrise.
Constat ca nu voi avea cum sa fac poze in camera, din cauza bagajelor care stau explodate, consecinta a lipsei de memorie din seara sosirii, cand entuziasmul, a neutralizat-o. Singurele fotografii pe care le-am facut aici, sunt a doua zi dimineata, de la fereastra de unde vedeam intrarea in hotel.
Cea de-a doua camera este aproape dubla ca dimensiuni. Mai mult lunga decat lata, are in plus ca mobilier o eleganta masa de toaleta. care poate fi folosita cu usurinta si pe post de birou. In rest tot doua paturi twin, dar aranjamentul de masuta cu lampadar este intregit de data aceasta cu doua fotolii. cu brate sculptate. Nici aici ferestrele nu se deschid. Privelistea este tot spre intrarea in hotel, dar etajul este inferior primei cazari. Camera straluceste, draperiile, tapiteria si cuverturile aici, sunt galben - aurii.
Timida, fotografia din care o eleganta tanara ne zambest, sta agatata vis-a-vis de intrare. Amanda Ledesma faimoasa artista argentiniana, se prezinta singura. In cateva cuvinte. A fost cazata in aceasta camera cu prilejul vizitei la Havana in 1940. Un mic, dar emotionant omagiu al trecerii sale si motiv de mandrie pentru hotel, care nu este singular, si in alte camere turistii facand descoperiri asemanatoare.
Un tur, tot scurt, dar dimineata.
Oficiul de turism al hotelului este la primul etaj. La el ajungi urcand treptele inguste, pe care le gasesti. in capatul holului central, opus restaurantului. De aici, am luat cartela de internet, gratuita pentru oaspetii hotelului. Valabilitatea ei, 24 de ore. Contine parola cu care te poti loga la reteaua wi-fi a hotelului.
Restaurantul tip bufet La Veranda pentru mic-dejun se afla la subsol. Scarile pe care cobori sunt maiestuase si foarte largi. Sunt decorate cu portretele lui Fidel Castro si ale lui Ghe Guevara in diferite ipostaze ale vietii lor, impreuna cu personalitati politice si artistice ale vremii, in timpul revolutiei si dupa incheierea acesteia. Incaperea are 25-30 de metrii lungime. Din pacate usile ce ar permite accesul spre peluza sunt inchise. Ritmul vioi al muzicii, live si aici, te ajuta sa savurezi nu numai generoasa oferta de preparate, din cadrul bufetului suedez cu lungime considerabila, ci si excelentele fructe exotice, in stare naturala, sub forma de suc, pregatit la cerere sau sub forma de salata.
Vis-a-vis de intrarea in salon este un mic magazin cu trabucuri, tricouri si cosmetice.
Piscina aceesibila tot de la subsol, este inconjurata de verdeata. In spatele clasicului sir de sezlonguri care o inconjoara, este un al doilea sir, dar de mese cu scaune. Cel de-al treilea sir este de palmieri, oferind intimitate si o nota exotica locului. Barul care o deserveste este inchis. Tot inchis este si magazinul cu souveniruri si costume de baie.
Cabaret Parisien din apropierea ei, cu spectacole de muzica si dans cubanez este, evident, inchis dimineata.
Gradina in care am fost si seara, mult mai linistita acum, este amenajata pe toata suprafata colinei... Raspandita printe copaci, fosta baterie de tunuri a garnizoanei Santa Clara construita aici, are acum doar rol decorativ. Ne pierdem, din nou, pe aleile serpuitoare si ne apropiem de baza esplanadei... prin aburul diminetii vedem Havana, cum se relaxeaza la soare, rezemata lenes de Malencon.
Sa inceapa explorarea!
Recunosc am emotii!
Trimis de mecut in 30.12.19 00:25:12
- A fost prima sa vizită/vacanță în CARAIBE
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mecut); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 23.14382000 N, -82.38074900 W - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "National de Cuba Hotel, HAVANA" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX:
Da, este excelent, multumesc!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@mecut: un mic sfat - poze în cameră se fac chiar la intrare... pentru că apoi începe haosul (adică desfăcutul bagajelor).
Frumoasă locație.
@BOGDAN DSN: Ai dreptate!
Multumesc pentru vizita!
Un An Nou cu sanatate, bucuri si multe calatorii! ????
@mecut: La sfârsit de an, mă delectez citind o cazare de excepție, Alina te-ai născut sub o stea norocoasă... ai trecut de spuma oceanului și ai aterizat la Havana, într-un hotel cu parfum de epocă, aflat și sub pălărie Unesco... bravo ție, mi-ar place să stau într-un hotel așa de emblematic, în stilul anilor 1930, plin de picturi istorice și să mă gândesc la celebritatile care i-au trecut pragul... mi-a plăcut tare mult turul prin hotel, sper că pe viitor ciripesti tu oleacă și despre casa lui papa Hem... nu scapi de mine. ...
Iti doresc un an nou plin de călătorii reusite și la fel de inedite... te pup.
@ mireille
Cazarile in vechile si elegantele hoteluri, atat in Havana, dar si in Camaguey si Santiago de Cuba, completeaza imi mod fericit atmosfera speciala pe care o intalnesti in Cuba.
Cu adevarat am avut o sansa deosebita, ca am reusit sa facem o calatorie asa frumoasa.
Casa lui Papa Hem... vibreaza de viata, talentul si pasiunile proprietarului, au puterea de a strabate cu usurinta ani, fermecand vizitatorul iremediabil...
Te imbratisez cu drag ????
Un An Nou cu sanatate si la cat mai multe vacante vis!
Frumoasă descriere și felicitari ca ati ajuns acolo. Luate cu pipeta, se pot gasi multe lucruri interesante în cultura cubaneza... în rest, un caz clasic de esec al revoluțiilor comuniste.
Imi dau fiori amintirile de la Hotel Havana.
@glcitizen:
La cat mai multi ani sanatosi!
La cat mai multe vacante, frumoase si foarte frumoase!
Multumesc pentru vizita si ecou.
Am citit cu interes, la momentul aparitiei lor pe site, rw-urile in care povestiti despre Cuba si le-am recitit inainte de plecare, utile fiindu-mi la a avea asteptari cat mai rezonabile de la o destinatie, relativ controversata. Si eu, sunt recunoscatoare ca am reusit sa ne bucuram timp de doua saptamani de fermecatoarea insula din Caraibe, mult mai interesanta decat am crezut initial.
Toate gandurile bune!
M-ai convins cu cateva vorbe: camera cu draperiile verzi de catifea, daquiri si inimioarele de pe masa din hol ❤️
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)