Deși nu sunt patron, am dormit la „My Hotel”

TIPĂREȘTE

Circuitul nostru iordanian nu putea să nu rezerve o zi și pentru Aqaba. A fost o zi interesantă, am avut parte de o plimbare cu ceea ce numesc eu „semi-submarinul” , puțină plajă și baie în Marea Roșie, la un club privat, de lux, și încheiată, pe înserat, cu o plimbare pe faleză și prin bazar. Poate ar merita, într-o zi, un articol separat.

Dar, având aproape o zi întreagă de petrecut pe aici, undeva trebuia să și dormim. Pentru asta a fost ales „My Hotel” , amplasat în centrul orașului turistic, pe „Al Nahda Street” , în vecinătatea a multor alte hoteluri, care de care mai fățoase.

Nu am înțeles de ce, dar, după un drum de aproape 70 km, oprim lângă hotel, dar numai pentru a face cunoștință cu el. De cazat, ne vom caza cândva după amiază, când vom termina programul prestabilit.

Și, într-adevăr, în jurul orei 17.00, revenim și ne cazăm. Operația decurge relativ repede. Mai greu reușim să convingem unul din lifturi să ne ducă și pe noi până la etajul V. Deși sunt două lifturi, probabil că acestea nu sunt echipate cu „calculatoare” care să memoreze comenzile și să asigure deplasărilor o ordine logică. O primă bilă neagră.

Ajuns în cameră, rămân puțin dezamăgit. Hotelul nostru este clasificat la patru stele. Știu că fiecare țară are propriile criterii de clasificare. Totuși …. La noi ar fi undeva între două și trei stele. Cred că dezamăgirea a fost generată și de faptul că veneam de la „cortul excentric” din Wadi Rum.

Camera este destul de mare. Poate un pic chiar prea mare. Asta face ca mobilierul, ce pare a fi complet, să se cam piardă prin cameră, deși patul are, si el, dimensiuni corecte. Pereții nu au un decor, sau finisaje, care să iasă în evidență.

Reușesc să pornesc televizorul dar, în continuare, nu mai am succes în încercările de a schimba canalele. Apoi, având o ușoară senzație de răcoare în cameră, și experiența din Wadi Rum, încerc să setez aparatul de aer condiționat pe „încălzire” . Nici aici nu am succes. La întoarcerea la hotel după plimbarea de seară, semnalez problemele la Recepție. Mi se spune că va veni cineva să le rezolve. Într-adevăr, nici nu intrăm bine în cameră, că bate cineva în ușă. Un tânăr, bun vorbitor de limba engleză, îmi ascultă doleanțele și una o rezolvă imediat. Ia una din bateriile de la telecomanda aparatului de aer condiționat și o pune la cea a televizorului, și invers. Pot face acum orice manevră la televizor. Nu mi se pare cea mai corectă metodă de rezolvare. Apoi, aflu că aparatele de aer condiționat din hotel nu sunt setate și pentru funcția „încălzire”. Deși, probabil, nu este prea mare nevoie de această funcție, mai am un motiv de bilă neagră.

Sub televizor este un mic frigider. Este gol. Nu mă deranjează acest fapt, dar mini compartimentul de răcire este încărcat de gheață. Presupun că eficiența acestuia este minimă. Deranjant este ceea ce vrea să fie dulapul. Un compartiment zidit, mic în secțiune, dar înalt cât camera, cu două uși culisante, pe role, are două compartimente verticale. Unul este plin de rafturi, iar celălalt pare a fi destinat hainelor. Dar nu are umerașe. Trei bile negre.

Cel mai neplăcut aspect, însă, este prezența unei uși ce pare a da în camera vecină. Nu am curajul să o ating deoarece, de partea cealaltă, se aud niște voci. Totuși am avut noroc, în cursul nopții nu s-au auzit zgomote de acolo. Însă am ajuns la patru bile.

Camera nu are balcon. Întrucât sunt mulți ani de când m-am lăsat de fumat, acest aspect nu mă deranjează. Studiind puțin poza cu fațada hotelului, ajung la concluzia că nici una din camere nu are balcon, dar, fumătorii să nu intre în panică! Hotelul nu este în UE, deci, se poate fuma în cameră.

Baia este, și ea, mare, proporțional cu camera. Deși echipată și cu bideu, aproape că ai loc de dans. În contrast, însă, cabina de duș, deși are dimensiuni normale, pare a fi mică. Mă surprinde aici cât de jos este montată bateria dușului. Nu găsesc o explicație logică. Mă mai surprinde solicitarea de a nu arunca hârtie în toaletă. Mă simt ca la gazda de pe litoralul nostru, din 2Mai. Dar acolo este, de fapt, o hazna în curte. Prosoapele sunt, toate, albe și curate. Pot să scad una din bile. Consumabilele sunt la nivelul minim: două săpunele mici și două tubulețe de plastic, unul cu gel de duș și altul cu șampon. Nu găsesc uscătorul de păr, deci, pun bila la loc.

După ce terminăm inspecția camerei, urcăm la restaurant. Da, urcăm, pentru că restaurantul este la etajul VI. Sala pare destul de mare, dar nu cred că acoperă întreaga capacitate a hotelului. Oare ce se întâmplă în vârf de sezon? Cina se servește în regim „bufet”. Nu sunt foarte impresionat de varietatea sortimentelor. Pe lângă ce am avut la hotelurile anterioare, bufetul de aici pare chiar sărac. Totul încape pe o masă de cam 3 m lungime. Cu greu reușesc să mă conving să aleg ceva. Să mai număr bilele negre? Mai bine zic că suntem în extrasezon.

Terminând cina, facem o plimbare mai lungă prin împrejurimi. La întoarcere, în fața hotelului identificăm unul din magazinele speciale, destinate vânzării băuturilor alcoolice. Profit de ocazie și fac o mică provizie de bere „Petra” de 10⁰. O recomand cu căldură. Dar ar fi fost mai bine dacă frigiderul era mai eficient.

Întors în cameră petrec câteva momente la fereastră, admirând luminile orașului. Ies în evidență hotelurile de cinci stele, din vecinătate. Păcat că fotografiile nu mi-au reușit!

Micul dejun se servește la același restaurant și pare a fi un pic mai bogat decât cina. În plus, avem noroc cu un bucătar de serviciu care prepară, în vecinătatea bufetului, la comandă, omletă cu diverse asezonări. Profit de ocazie și iau una „cu de toate” . Arăta bine și a fost și gustoasă.

Părăsind restaurantul, înainte de a coborîscările, remarc, în partea stângă, o ușă. Curiozitatea mă împinge și trec de ea. Ajung pe terasa restaurantului. Nu pare a fi în folosință la acest moment al anului. În plus, este foarte mică. Încerc să-mi imaginez ce se întâmplă aici în plin sezon.

Urmează, însă, o surpriză. Traversând terasa și urcând câteva trepte, ajung la piscină. Cred că este cea mai mică piscină pe care am văzut-o vreodată. Sunt șase șezlonguri, dar puse unul lângă altul, ocupă toată lungimea spațiului disponibil. Ajung la concluzia că, la fel ca și terasa restaurantului, acest spațiu este destinat numai unor „oaspeți speciali” ai hotelului, sau numai unei părți a personalului acestuia. Am, însă, avantajul că de aici văd orașul ceva mai de sus decât de la fereastra camerei, și zăresc chiar și marea.

Coborând în cameră, mai avem numai câteva minute și trebuie să ne întâlnim tot grupul la autocar. Etapa Aqaba a excursiei s-a încheiat.

În loc de încheiere.

De felul meu, nu mă consider a fi foarte cârcotaș. Nici în cazul acestui hotel nu am căutat în mod expres nod în papură. Bilele negre sunt numai o replică personală la cele patru stele acordate acestuia. Chiar și prețul pe care l-am găsit pe internet (47 euro/noapte) nu pare a fi un preț de patru stele. Altfel, hotelul este curat, personalul este serviabil, amplasamentul este foarte bun. Ca loc de dormit o noapte, sau două, nu este de ocolit. Nu am idee cum ar fi pentru o perioadă mai lungă de timp sau în plin sezon. Dar notele pe care le acord cred că reflectă realitatea unui hotel mai modest, pe care îl recomand celor fără pretenții, care ajung în zonă.

---

VIZUALIZĂRI: 2094 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI