Muzeul Pălăriilor de Paie din Crișeni

TIPĂREȘTE

Într-un review postat în urmă cu puțin timp, vezi impresii, spuneam că la sfârșitul lunii iunie am făcut o plimbare de câteva zile prin Brașov și Odorheiu Secuiesc când am văzut mai multe obiective turistice din acea zonă. Vroiam să ajung în Ținutul Secuiesc, nu mai fusesem de ceva timp pe acolo, când am mai fost mi-a plăcut mult. Știu atât de bine să își pună în valoare obiectivele turistice atât cele naturale cât și umane. În programul făcut de acasă aveam și un muzeu unic în țara noastră și printre puținele din Europa.

Muzeul se află în Satul Crișeni, Kőrispatak pentru localnici, din Județul Harghita așezat de-a lungul Pârâului Cușmed. Este un sat mic, are mai puțin de 700 de locuitori, marea majoritate maghiari reformați, românii intrând la altele și ca naționalitate și ca religie. Se află pe Drumul Județean DJ136A la circa 40 kilometri de Odorheiu Secuiesc, de unde veneam noi, circa 50 kilometri de Târgu Mureș. Este cunoscut pentru cei 150 ani de confecționare a pălăriilor și a altor obiecte decorative din paie care a devenit o adevărată artă și, mai nou, prin Muzeul dedicat acestora.

Muzeul Pălăriilor de Paie, cum este el denumit, a fost înființat în anul 2001 de către familia Szőcs care producea pălării de paie încă de acum 150 de ani cu scopul de a conserva și prezenta arta și tehnica împletirii paielor, în special pălării dar și alte obiecte decorative din paie. Este amenajat într-o gospodărie tradițională, într-o casă veche de peste 125 de ani, cumpărată și renovată cu resurse financiare proprii de către Lajos Szőcs, Expoziția dezvoltată apoi permanent a ajuns la ce vedem noi astăzi.  

Muzeul are telefon, +4 0744 255 832, site, szalmakalapmuzeum.ro, cont pe FB fiind deschis zilnic între orele 9 și 20. Expoziția este foarte apreciată încât anual începând din 2001, în luna iulie, are loc Festivalului Pălăriilor de Paie din Crișeni, sărbătoarea întregii comunități.  

Vizita este gratuită dar se acceptă donații, noi am dat 20 de lei, pentru întreținerea Muzeului aflat în administrarea Asociației Confecționerilor Pălăriilor de Paie și pentru Păstrarea Tradițiilor.

De la cazarea din Odorheiu Secuiesc am plecat de dimineață pentru că pe drumul de întoarcere la Brașov, următoarea staționare, avem multe de văzut. Am ajuns la Muzeu pe la ora 9, ora deschiderii, Poarta secuiască cu stâlpi din lemn sculptat era încuiată, am făcut câteva poze timp în care a sosit și ghida muzeului care ne-a învitat să intrăm în curte și în muzeu.

Ne-am oprit în fața casei cu demisol și cerdac din lemn, cu pereții vopsiți în albastrul cerului de vară contrast puternic cu iarba verde din curte și am urcat scările în cerdacul unde ne aștepta ghida și ușa deschisă.

Am mers în Prima Sală în care sunt expuse peste 50 de tipuri de pălării confecționate și purtate în zonă, cunoscătorii știind din ce Regiune este fiecare pălărie sau purtător de pălărie și dacă Pălăriile sunt pentru bărbați sau femei. În Ardeal, ei știu și Naționalitatea purtătorului: românii poartă pălăria cu ornamentul pe partea stângă, ungurii pe dreapta, lucru important ca să știi cum să saluți, spunea ghida, spunea și Ioan Slavici cu mult timp în urmă. Pălăria dă informații și despre Vârsta purtătorului. Dacă pălăria are borul din spate în sus, înseamnă că purtătorul încă nu-i bătrân, iar dacă borul pălăriei este îndoit jos și în față și în spate, purtătorul este mai în vârstă și trebuie să-i arătăm respectul cuvenit. Pălăria arată și Bogăția purtătorului, un rând de împletitură pentru fiecare pogon de pământ, când Am Fost Acolo nu m-am gândit, dar acum mă întreb cum arătau pălăriile celor cu pământ puțin?!?! Sunt și pălării specifice anumitor Profesii: fermierii aveau pălării cu borurile mici, funcționarii purtau cilindri de paie, preoții aveau pălării mai mici. În Sala din Mijloc sunt expuse obiecte cu diverse utilizări, sacoșe, coșuri, tăvi sau folosite pentru decorări, ornamente pentru Pomul de Crăciun, covorașe, carpete și o Pălărie foarte mare. În A treia Sală este prezentată tehnica de fabricare a pălăriilor de la seceratul paielor până la pălăria gata de pus pe cap. Am văzut mai multe Fotografii care arată procesul de fabricație a pălăriilor, de la Paie, „secerat, cules, legat, depozitat” , la Pălărie, „împletit, cusut, presat și purtat” . Am văzut și diferite Calapoade folosite pentru a da calotelor forma dorită, Mașini de cusut din anii 1920, chiar și o Presă. Aici poate fi văzută și Pălăria „Gigant” înscrisă în Cartea Recordurilor ca „Cea mai mare pălărie din ţară” cu un diametru de 2 metri şi o greutate de 2,65 kg. La fabricarea ei s-a lucrat mai mult de 10 zile, s-au folosit 500 metri împletitură de paie, mai mult de 22.000 de fire de paie.

Expoziția se continuă pe o Terasă acoperită unde sunt expuse De toate din paie și alte Poze tematice. Aici poate fi văzută şi chiar probată Cea mai mare Pălărie purtabilă. Se poate purta și ca poncho mexican, iar când am pus-o pe cap, pot spune că am simțit ce înseamnă „Este pălăria prea mare” . Ghida ne-a spus că de atâta probat de turiști este refăcută cam la doi ani.

Am mers apoi în Curtea Muzeului, la Magazinul de suveniruri, obiecte din paie, pălării mai mari sau mai mici, decorațiuni, coșuri, suporturi pentru sticle, sticle îmbrăcate în paie. Am achiziționat și noi câteva decorațiuni din paie apoi am trecut pe la Locul de Aruncat Pălăriile, nu la gunoi sau reciclare ci pe capetele unor manechine din paie, și ne-am oprit la Chioșcul Km 0 în formă de Pălărie cu o mulțime de Indicatoare spre localitățile de unde au venit vizitatori la Muzeu și cu distanțele până la ele. Aceste indicatoare făcute la solicitarea turiștilor sunt confecționate și montate de administrația Muzeului. Am vrut să le număr, am renunțat dar sunt cred că undeva spre 500. Aici se află și o altă colecție nu realizată de om, ci de natură. Sunt peste 600 de Pietre șlefuite de vânt și apă, unele cu forme deosebite, o rață, un porumbel, chipuri umane, șepci și, normal, pălării.  

Aici ne-am despărțit cu mulțumiri reciproce de însoțitoarea noastră dar la poartă ne-am întâlnit cu domnul Szőcs cu care am stat mai mult de vorbă. Vorbea foarte bine românește fiind crescut de bunici la Sibiu unde a făcut și școala. Am aflat de ce nu se mai vorbește românește ci numai maghiara; la școală predarea se face în maghiară, româna este socotită limbă străină și se învață mai bine sau mai puțin bine ca orice limbă străină, acasă nu mai vorbesc limba română.

După o pauză mai mare de o oră porneam la drum, spre următorea noastră destinație, poate următorul meu review.

A fost o vizită plăcută, deconectantă, un muzeu inedit unde am văzut multe lucruri frumoase, deosebite și vă invit să le vedeți dacă treceți prin zonă. Mergeți acolo și nu veți regreta!

---

VIZUALIZĂRI: 407 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI