ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.11.2021
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
AUG-2021
DURATA: 5 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 12 MIN

Galeria de Artă Românească

TIPĂREȘTE URM de aici

În ultimii ani (să zicem: de când există AFA????) am vizitat Muzeul Brukenthal de trei ori: în 2009, în 2014 și în vara asta. Cu toate acestea, abia recent am ajuns să văd Galeria de Artă Românească (vernisată în 2008); prima dată a fost de vină timpul, eram cu un grup și am urmat programul acestuia, iar a doua oară lipsa de informare prealabilă.

Să explic: Brukenthal e un muzeu foarte mare. Dacă o iei gospodărește, intrând în toate sălile, sunt de văzut cele câteva expoziții de la parter: Lapidariul, Colecția de copii de ghips a unor sculpturi celebre, Cabinetul de stampe și Cabinetul de cartografie. Apoi, toate sălile celor două etaje aflate de jur împrejurul primei curți interioare sunt dedicate Galeriei de Artă Europeană – punctul central al vizitei.

Fotografiatul este (cvasi) interzis, așa că se înaintează cu oarecare viteză; dacă te-ai opri și pentru poze, nu ar ajunge o zi să parcurgi tot traseul. Chiar și așa, vezi cum numărul vizitatorilor se tot micșorează pe măsură ce te apropii de final: mulți pleacă plini de entuziasm, dar se dau bătuți pe drum. Și e mare păcat, pentru că ce e mai bun e către sfârșit, chestia cu desertul vine la urmă chiar se verifică în acest caz. Dacă nu ești profesionist în vizitarea muzeelor, e recomandabil să îți stabilești de bun început o strategie de tip „save energy” pentru etajul al doilea.

Iar Galeria de Artă Românească este fix ultima de pe traseu. Nu mai țin minte exact, dar probabil oboseala și neîncadrarea în orar au făcut să ratăm vizita aici în 2014. Și a mai fost ceva: atunci am avut un bilet de 40 de lei, valabil în toate muzeele care stau sub pălăria Muzeului Național Brukenthal, adică – pe lângă cele deja numite –, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul Farmaciei, Muzeul Cinegetic, Sala cu frescă și Galeria de artă contemporană. Oricum timpul era la limită pentru a vedea tot, așa încât ratarea Galeriei de Artă Românească nu ne-a deranjat prea mult la acel moment.

În acest an am găsit o altă stare de fapt. Biletul combinat a fost desființat, vizitarea întregului complex Brukenthal costă cam 120 de lei dacă se adună prețurile biletelor. Față de ultima vizită, fotografiatul este acum permis, dar contra unei taxe de 100 de lei PE ORĂ. Era un cuplu de străini care chiar plătise această taxă, cei doi au fost nevoiți să prezinte dovada fiecărui supraveghetor în parte, un coșmar. Plus că, dacă te apuci de făcut poze, stai muuulte ore în muzeu. În fine, asta e, luăm lucrurile ca atare.

Există și o parte bună: dacă tot nu te mai obligă un bilet convenabil să alergi de la un obiectiv la altul, ai ocazia de a te concentra cum se cuvine pe două-trei. Non multa sed multum, vorba strămoșilor noștri. Prin urmare se poate dedica o oră Galeriei de Artă Românească, care nu mi se pare a fi prea departe de nivelul colecției principale, Galeria de Artă Europeană, și care este comparabilă cu cele mai bune muzee de artă autohtonă (Galeria de Artă Națională București, Muzeul Zambaccian, cele din Craiova sau Constanța), în ciuda dimensiunilor sale reduse.

Biletul costă 12 lei. Deși muzeul nu se află în Palatul Brukenthal, casa de bilete este aceeași, iar accesul se face pe ușă comună. Se urcă direct la etajul al doilea, întrând în sala principală a Capodoperelor colecției Brukenthal. Aici vom fi întrebați ce fel de bilet avem: dacă îl prezentăm pe cel de 20 lei, cel pentru Galeria Europeană, suntem îndrumați să o luăm spre stânga. Dacă avem biletul de 12 lei de care pomeneam mai sus, suntem direcționați spre dreapta. Se intră în sala care adăpostește Uciderea pruncilor, lucrarea lui Bruegel, spre care putem arunca în trecere o privire, iar de aici se intră în cele câteva săli cu picturi „românești” (am să revin asupra acestor ghilimele). Dacă suntem fericiți posesori ai ambelor bilete, se vizitează mai întâi Galeria Europeană, iar la terminarea turului cea națională. Atenție și la programul de pandemie: în intervalul 14:00 și 14:30 muzeul se închide și toți vizitatorii sunt evacuați (am pățit-o), dar se poate reintra folosind același bilet.

Sediul Galeriei de Artă Românească este Casa Albastră (P1-P4), clădire aflată în stânga Palatului Brukenthal (cum te uiți din Piața Mare), lipită de acesta și comunicând cu el la nivelul etajului doi (poate și mai jos, dar nu știu sigur). Este o construcție de pe la 1500, posibil un pic mai veche, ca toate clădirile din Piața Mare (cu trei excepții: Palatul Brukenthal - 1780, Primăria - de pe la 1900 și Biserica Romano-Catolică - 1730. Ba nu, patru: Turnul Sfatului este mult mai vechi, de la 1230.) Și, la fel ca celelalte, a suferit numeroase transformări de-a lungul timpului. În 1767 s-a modificat interiorul pentru a putea adăposti primul teatru din Sibiu (după 20 de ani, acesta avea să fie mutat în Turnul Gros). Apoi, începând cu 1773, s-a lucrat la fațadă, care a căpătat un aspect baroc. În 1819 s-a adăugat al doilea etaj și, de atunci, arată așa cum o vedem în prezent.

A găzduit Academia de Drept (1844), Societatea de Științe Naturale (1858-1862), Serviciul de Măsuri și Greutăți (sf. sec. XIX), un internat de fete (perioada interbelică), Gestapo-ul german (al Doilea Război Mondial). La parter au fost spații comerciale, până în 1953 funcționând aici cel mai important magazin din Sibiu. (Wikipedia) Nu am găsit detalii despre destinația Casei Albastre în perioada comunistă, poate le voi afla de la un localnic. În prezent, ține de Complexul muzeal Brukenthal, la parter și la primul etaj fiind laboratoare de restaurare și birouri administrative.

COLECȚIILE MUZEULUI

Spuneam la început că Galeria de Artă Românească a fost vernisată în 2008. Ceea ce nu înseamnă că această remarcabilă colecție s-a format de curând; din contră – sunt destul de puține lucrări achiziționate sau donate în ultimii 20-30 de ani. Tablourile puteau fi admirate și înainte în muzeu, dar momentul Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007 a adus un nou concept privind organizarea colecțiilor. Bine, este interesantă ideea de „artă românească” dacă ne raportăm la pictorii sași din secolul XIX și primul sfert al secolului XX ????, ale căror opere domină în primele două săli. Înainte se prefera expresia „artă transilvăneană” . După cum voi povesti în continuare, nici una, nici cealaltă nu exprimă perfect realitatea din teren.

După moartea baronului Samuel von Brukenthal și deschiderea muzeului care prezenta publicului colecțiile sale (la începutul sec. XIX), pentru mai bine de jumătate de veac acesta a rămas practic neschimbat, noi achiziții făcându-se doar sporadic și nesistematic. Au fost cumpărate, de exemplu, tablourile lui Franz Neuhauser (1763-1836), vienez care și-a trăit aproape întreaga viață de adult în Sibiu, unde a ajuns, pe la 20 de ani, în serviciul baronului. Lui îi datorăm cele mai cunoscute imagini ale orașului din anii premergători lui 1800, cele din P5 și P6. Pe la 1850-1870, în colecțiile muzeului au intrat portrete ale notabilităților orașului realizate de pictori austrieci, germani sau elvețieni, cele mai multe fiind donate chiar de către comanditari, pentru a le fi păstrată memoria.

Către sfârșitul secolului, muzeul a început să fie privit de sibieni ca un bun național. Desigur, ei se gândeau la națiunea sașilor din Ardeal, nu la cea română. Ideea care s-a impus a fost crearea unei galerii de artă transilvăneană, pornind de la nucleul de lucrări care se adunase în timp. Proiectul s-a suprapus în mod fericit cu ridicarea unei puternice școli locale de pictură. Carl Dörschlag (1837-1917), german stabilit la Sibiu pe la 1860, a fost numit în 1871 profesor de desen la Gimnaziul Evanghelic. Aici i-a avut drept elevi pe Arthur Coulin (1869-1912), Robert Wellmann (1866-1946), Octavian Smigelschi (1866-1912), Fritz Schullerus (1866-1898) și alți artiști remarcabili. Aceștia, dar și pictorii brașoveni grupați în jurul lui Friedrich Mieß, și nu numai, au fost sprijiniți de muzeu, operele lor fiind din ce în ce mai des achiziționate.

Iată un episod plin de adânci înțelesuri ????, preluat de pe dokumen.tips/documents/sc ... brukenthal.html:

Au existat mai multe oferte de cumpărare foarte avantajoase pentru câteva dintre lucrările marilor maeștri existente în galerie, printre care „Omul cu tichia albastră” a lui Jan van Eyck a ocupat locul fruntaş. În 1911, pentru această lucrare a fost oferită fabuloasa sumă de 1.000.000 de florini, ofertă făcută în numele unui colecţionar american. Un asemenea gest, tentant de altfel, a condus la iscarea unui scandal de proporţii între cei care agreau ideea vânzării şi cei care se pronunţau hotărât împotriva unui asemenea act.

Prima categorie, formată din ce care susţineau vânzarea, era formată dintr-un grup de oameni, îndeobşte tineri, în fruntea cărora s-a aflat pictorul braşovean Ernst Honigberger (1885– 1974). Grupul, care se autodefinea „progresist” , visa la înfiinţarea în cadrul Muzeului Brukenthal, din banii obţinuţi, a unei galerii de artă modernă, înţelegând prin aceasta arta (autohtonă) a generaţiei pe care o reprezenta. Cea de-a doua tabără, formată din custozii instituţiei şi din reprezentanţii Bisericii Evanghelice C. A., se pronunţa hotărât pentru respectarea testamentului baronului Samuel von Brukenthal în litera şi spiritul său, şi împotriva creării unui precedent pe care îl considerau periculos. Învingătoare a ieşit, în cele din urmă, tabăra conservatoare.

A doua poveste care trebuie spusă este cea a Astrei - Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, înființată în 1861. În esență, lupta pentru emancipare a românilor din Ardeal și-a avut sediul la Sibiu, aici fiind (re) înființată și Mitropolia Ortodoxă. Astra a deschis în 1905 un muzeu propriu, cu declarat caracter național, colecțiile sale fiind formate în special pe bază de donații.

Iată, de exemplu, principala sursă a portretelor de personalități din toate cele trei țări române, din vechime până în prezent, care erau mândria muzeului: Pantheonul lui Mișu Popp, construit în 1882 în mansarda din podul casei din Brașov a artistului. El avea forma unui chioșc de formă rotundă, înalt de 3 metri, cu o cupolă pictată în albastru ciel. Cupola avea mici ferestre colorate în roșu, galben și albastru. Sub aceste ferestre au fost pictate pe pânză, în ulei, pe două rânduri de jur împrejur, portrete ale lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu, Dimitrie Cantemir, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Alexandru Ioan Cuza, Regele Carol I, Vasile Alecsandri, Ion Heliade-Rădulescu, Petru Maior, Gheorghe Lazăr, Gheorghe Șincai și mulți alții. În chioșcul său Mișu Popp și-a găsit sursele de inspirație și și-a conceput capodoperele. Pantheonul a devenit cu timpul faimos și subiect de pelerinaj al prietenilor și comanditarilor. După moartea artistului din 1892, Pantheonul a fost demontat și lucrările au plecat spre muzee sau colecții private. Cea mai mare parte au fost donate, prin testament, împreună cu toată colecția de tablouri, Muzeului Astrei din Sibiu. (Wikipedia)

Astra a comandat portrete istorice și către alți pictori (Constantin Lecca, de exemplu). În principiu, a încercat să promoveze artiștii români. Un caz aparte e Octavian Smigelschi (cel care avea să picteze Catedrala Mitropolitană Sibiu): deși prieten și coleg de studii cu tinerii pictori sași, mult apreciat de aceștia, el nu a fost cumpărat de către Muzeul Brukenthal; tablourile sale au ajuns la noi mulțumită Astrei. Astfel, secțiunea de artă a muzeului românesc a ajuns să numere cam 450 de lucrări, printre pictorii bine reprezentați fiind Mişu Popp, Sava Albescu, Nicolae Brana, N. Drăgan Cabadaieff sau Sava Henţia.

După Marea Unire, cele două instituții au funcționat în continuare separat, ca înainte de război. Însă, după venirea la putere a comuniștilor, Muzeul Astra a fost desființat în 1950. Colecțiile sale au ajuns în posesia Muzeului Brukenthal, artiștii sași și cei români (plus câțiva maghiari) fiind expuși, din acest moment, împreună.

Pe de altă parte, de la Brukenthal au fost „împrumutate” 19 lucrări excepționale din vechea colecție a baronului (începând cu Omul cu tichie albastră). Acestea au fost transferate la București, la Muzeul Național de Artă, unde au stat până în 2006.

Ca un fel de compensație, muzeul sibian a fost înzestrat cu multe lucrări valoroase românești: piese de Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Alexandru Ciucurencu, Ion Țuculescu, Corneliu Baba și mulți alții intră în posesia muzeului fie prin diverse transferuri, fie prin alocare prioritară de fonduri pentru a fi achiziționate.

CE VEDEM

Galeria de Artă Românească este moștenitoarea acestor trei filoane. Colecția de artă transilvăneană de la 1850-1900 este actualmente împărțită între Galeria de Artă Europeană (la etajul întâi, în sălile dedicate picturii austriece și germane) și cea de Artă Românească (în primele două săli). În continuare putem admira fostele colecții ale Muzeului Astra, pentru ca ultimele trei săli să expună lucrări ale marilor pictori români achiziționate după 1950. Muzeul este relativ mic, sunt doar 200 de pânze în vreo șase săli.

Am furat câteva fotografii: am intrat aici pe la trei, eram singurii vizitatori, iar supraveghetorii mai stăteau de vorbă între ei. Nu am pozat neapărat ce mi-a plăcut mai mult, ci ceea ce s-a putut. Oricum, cine dorește poate admira câteva imagini pe site-ul muzeului brukenthalmuseum.ro/romaneasca/02.htm sau în broșura .org/web/20101011070239/h ... _ro_sec_XIX.pdf, unde se pot citi și multe chestii interesante despre lucrările expuse.

Ce mi-a plăcut mai mult? Greu de spus, probabil aș numi 100 de tablouri din cele 200. Emblema muzeului, reprodusă și pe steagul de la intrare, este Cap de fetiță a lui Nicolae Tonitza (P22). La fel de cunoscută este Fata în albastru, capodopera lui Mișu Popp (P8). Dar pânze de care nu știam nimic și pictori care nu îmi spuneau mare lucru m-au dat, efectiv, pe spate: Tânăr citind a lui Octavian Smigelschi (și toate celelalte tablouri ale sale, P11-P13), Țărănci din Țara Bârsei a lui Arthur Coulin (și toate celelalte tablouri ale sale, P14-P15), Portretul lui Julius Sigerus copil de Heinrich Trenk, Peisaj din Sibiu de Johann Böbel (P10), Autoportret de Carl Dörschlag, Autoportret de Fritz Schullerus, Portret de bărbat de Emerich Tamás, Gătirea unei tinere mirese de Robert Wellmann.

Bineînțeles, Aman, Andreescu, Grigorescu și, mai ales, Luchian. Am remarcat două tablouri ale lui Gheorghe Petrașcu, unul cu casa sa din Târgoviște (P25), al doilea cu atelierul artistului (P26); am văzut casa din Târgoviște și mi-a plăcut maxim. Am mai ținut minte o Marină - Veneția a lui Nicolae Dărăscu și Jucătorii de șah a lui Alexandru Ciucurencu (P28).


[fb]
---
Trimis de adso in 21.11.21 00:38:02
Validat / Publicat: 21.11.21 08:42:10
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în SIBIU.

VIZUALIZĂRI: 1422 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

19 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Ștefan Luchian - Bătrân cerșetor
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52700 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

19 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[21.11.21 08:36:47]
»

Mutat în rubrica "Muzeul Național Brukenthal, SIBIU" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmasterPHONE
[21.11.21 09:21:41]
»

Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

Yersinia Pestis
[21.11.21 16:01:33]
»

La o simeză, un tablou expus avea un fundal complet alb și, în mijloc, un punct negru.

Cineva din public îl întreabă pe pict0rul care stătea lângă” capodoperă” :

- Spuneți-mi, vă rog, ce reprezintă pictura asta, că, nu-mi dau seama?!

-Oh, dar e evident, reprezintă punctul meu de vedere! răspunse, plin de el, pictorul.

Fără nicio aluzie la review-ul tău, Muzeul Bruckenthal este un must see al Sibiului, indiferent de ce secție reușești să vizitezi! Mai ales că accesul e tare ușor. Și, dacă nu-nțelegi ce vezi și n-ai ghid sa-ți explice, îți compui figura” preocupat intelectual” , te uiți atent la câteva piese dând din cap, admirativ, făcând și un pas în spate. Problema e să nu-ți sune telefonul cu ultimul tău ring tone, maneaua cu” buzele tale, două petale” , că s-a dus de râpă tot efortul de l-ai făcut!

Ca să nu te superi că ți-am stricat bunătate de atmosferă de cultură-artă-muzeu, îți mai spun o poantă:

Un pictor, in lumina apusului, admira un peisaj de munte. Pe fundal, o turmă de oi, cu ciobanul aferent. Pictorul își întinde șevaletul și îl întreabă pe cioban:

-Bade, mă lași să -ți pictez oile?

-D-apăi cum, no, dară, da-i mult de muncă, io zic să le lași așa!

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.21 16:23:54]
»

@Yersinia pestis : Știu și eu!

♠️Miss Paddington este în Paris şi vizitează Luvrul. Se uită ici, se uită colo, dar la un moment dat se oprește şi spune, enervată:

- Acesta este oribil! Nu-mi vine să cred că un muzeu cu atâta faimă poate avea în colecţiile sale un portret atât de prost!

- Mă scuzaţi, Madame! îi spuse unul dintre angajaţi. Acesta nu e un tablou, e o oglindă.

❤️- Eu am patru fii acasă. Primul e medic, al doilea profesor, al treilea pictor și al patrulea hoț de buzunare.

- Și de ce nu-l dai afară pe al patrulea?

- Pentru că numai el aduce bani în casă!

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.21 16:32:59]
»

@Yersinia pestis: Si mulțam de vorba bună.

De fapt, nu trebuie sa fii mare cunoscator la muzeul asta. E usor: desen, culoare, atmosfera - mi-a fost la indemana chiar si mie. Nu e cu interpretari absconse. Cred ca unul-doi expresionisti si cam atat, in rest chestii cuminti, pentru mase.

Noi uitam, dar pictura a fost - pana acum un veac - o chestie populara. Marii maestri desenau la comanda, pentru oameni cu bani-bani-bani. In nicio epoca cei din categoria asta nu erau foarte diferiti de Gigi Becali. Ok, exagerez, dar nu prea mult.

Yersinia Pestis
[21.11.21 16:40:55]
»

@gpopa: Probabil că hoțul era și cel mai calificat, că, deh, vorba” nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă” , are multă acoperire.

Problema, în cazul meu, nu e frica de muncă ci cea dată de durata ei! Pentru că, totuși,” cine-i harnic și muncește, are tot ce vrea/cine stă și trândăvește, are tot așa!”

Altcumva, da, Bruckenthal impune o anumită atitudine, chiar cred că cel mai bine e să-l vizitezi singur, sau, cel mult, cu încă o persoană! Și, foarte important, în timpul programului, altfel e greu să-ți motivezi prezența prin dragostea de cultură!

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.21 16:54:23]
»

@Yersinia pestis: O, e poveste lunga cu vizitele de noapte.

A fost una celebra, prin anii 60. A anchetat vestitul Ceacanica, cativa au stat si la racoare nevinovati, dar de prins nu a fost prins nimeni. Dupa vreo 30 de ani, au cazut niste unii in mainile politistilor maghiari, dupa un mare furt la Budapesta. Un personaj din grupul infractional organizat a recunoscut ca a fost implicat si in furtul de la Sibiu.

Au disparut opt panze de cateva milioane bucata. USD, nu ROL. Patru au fost recuperate de americani si date lui Emil Constantinescu. Spun gurile rele ca drept multumire pentru acordul dat la bombardarea Serbiei, in 98 (parca).

Daca voi avea timp, am sa explic mai pe larg. Tine aproape!

Yersinia Pestis
[21.11.21 17:05:17]
»

@gpopa: https://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1143113-halucinanta-poveste-tablourilor-sibiu. htm

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.21 17:10:00]
»

@Yersinia pestis: exact!

Rodel
[21.11.21 18:05:22]
»

Se mai plimbă prin curtea interioară cei doi motani-mascote ale muzeului: Donatello și Antonello? Ultima dată i-am văzut, la fel și muzeul, acum doi ani.

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[21.11.21 18:43:03]
»

@Rodel: V-am citit review-urile despre Brukenthal (si despre Sibiu, in general) chiar inainte de a pleca de acasa, din Iasi; multumiri pentru ele, mi-au fost de mult folos!

De acolo am aflat despre existenta celor doi motani. Chiar m-am uitat dupa ei in curtea muzeului, dar, din pacate, nu i-am vazut.

Acum, cu mastile astea, e greu sa mai recunosti lumea

RodelPHONE
[21.11.21 21:22:28]
»

@gpopa: Mă bucur că review-urile mele despre Sibiu ți-au fost de folos. Să știi că voi merge in recunoaștere, sa văd dacă mai sunt motanii.

adsoAUTOR REVIEW
[22.11.21 00:00:56]
»

@Rodel: Să ne spuneți și nouă cum se prezintă situația, vă rugăm!

zapacituPHONE
[22.11.21 20:19:56]
»

@Rodel: cele două feline și-au luat transferul fiind forțate din constrângeri de pandemie: "atenții" de la iubitorii de artă- ioc; reproduceri pe pânză (și nu numai...) cu alți cotoi vulgari- tușe groase de amatorism slab plătit; obligarea nejustificată a testării faringiene în condițiile în care fuseseră vaccinați cu schema completă...

Donatello dorea la Florența, anunțat că moștenise ceva piese de la sculptorul cu același nume (un "David" în bronz și o friză la pachet "Cantoria domului"), dar a roit-o cu coada între picioare pus pe fugă de un litigiu violent, taman la Palatul Dogilor din Veneția, unde pozează foarte profitabil într-o reproducere după Carpaccio cu a sa pièce de résistance "Leul de la San Marco".

Antonello, mai practic, s-a tirat inițial la Messina, dornic să pună lăbuța pe rețeta "princeps" a talentului cu același prenume din localitate, trăitor în Quattrocento. Spera ca după operațiune să vândă rețeta procedeului de a amesteca pigmenții cu uleiuri și cu un ingredient secret, la Sotheby' s.

A avut ghinion și el, ajungând prea târziu, rețeta fusese sfeterisită de Venus, pisica cu două fețe care avea mare nevoie de un face-lift de durată. Pisica a devenit celebră pentru că jumătate din față o are neagră, iar cealaltă jumătate este portocalie. Un ochi este verde, iar celălalt albastru. Specialiștii spun despre Venus că ar fi o “himeră” , adică o pisică a cărei celule conţin două tipuri de ADN, lucru cauzat de contopirea a doi embrioni.

Supărat, Antonello a ușchit-o la Prado, unde joacă mizer pe "Saturn devorându-și un fiu", reproducere după Goya. Mănâncă și el o pâine...

RodelPHONE
[22.11.21 20:40:33]
»

@zapacitu: ha, ha, ha!

adsoAUTOR REVIEW
[07.02.22 18:57:45]
»
adsoPHONEAUTOR REVIEW
[20.05.22 21:08:46]
»
zapacituPHONE
[20.05.22 21:11:45]
»

@adso: ????????

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[23.07.23 10:18:03]
»
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso, Rodel, zapacitu
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul Național Brukenthal:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.092771053314209 sec
    ecranul dvs: 1 x 1