Călător prin țara mea: Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

TIPĂREȘTE

Un tip se simte rău și se duce la spital.

Îl consultă doctorul apoi se întrunește o comisie, vine și-o delegație, tot nu-i puneau diagnostic.

În sfârșit, pacientul este chemat la medic.

-Domnule, din păcate, aveți o boală foarte gravă dar și foarte rară, nu prea știm cum să vă tratăm. Așteptăm o comisie din străinătate care să vă consulte și mai vedem.

Până vine comisia, vă vom ține internat, într-o cameră specială, fără s-aveți contact cu cineva, în eventualitatea în care sunteți și contagios. Și, în tot acest timp vă vom hrăni cu rondele subțiri de cartofi.

-Bleah, mie nu-mi place cartoful dar, nah, dacă așa mă faceți bine...

-Nu, nu vă facem bine dar este singurul fel de mâncare de-ncape pe sub ușă

Da, e clar, bancul de vi l-am spus n-are nicio legătură cu subiectul impresiilor de vreau să le scriu azi: Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia.

M-am uitat pe sait, despre el a scris și @Crazy Mouse, ori dacă voi credeți că mai ai ce scrie despre vreun obiectiv după ce a scris Crazy Mouse despre el, poftim de încercați!

Așa că voi încerca o abordare puțin diferită, iar dacă rezultatul nu vă va plăcea, vă recomand cu căldură să nu dați în mine, e de-ajuns să mă-njurați.

Oricum, știți că drumul spre iad e pavat cu bune intenții, așa că mi-am rezervat și scuzele de rigoare.

După cum bine știți, ca să poți evalua, ca specie, este musai să te hrănești.

Schema de hrană este dată de poziția în lanțul trofic, fiecare viețuitoare creindu-și, natural, propriile diete, mai vegane sau nu. La începuturile omenirii, omul se hrănea cu ce prindea din natură dar, datorită slăbiciunii fizice figura și pe lista de meniuri a altora, mai puternici.

Cel mai ușor omul se hrănea ronțăind ierburi sau fructe, care aveau marea calitate că erau pașnice, adică nu se opuneau prea mult atunci când le recoltai. Cel mult, te cam înțepau sau te pișcau . Cumva-cumva, omul a văzut că dacă molfăia niște ierburi, acolo, senzația de foame se estompa.

Apoi omul a învățat să dilească animalele din mediul înconjurător; coroborat cu inventarea focului și-a dat seama că poate obține o hrană mai bună și mai sățioasă.

Nu știu dacă pe atunci existau medici dieteticieni sau dacă-și controlau IMC-ul ori colesterolul, dar au văzut că carnea, gătită chiar, e mai bună și cu o garnitură de legume, ierburi și alte fructe.

Și, spre marea lui deșteptăciune, omul, chiar preistoric fiind, a inventat agricultura.

Istoria l-a mai chinuit cu prima și a doua mare diviziune a muncii, agricultorii s-au desprins în crescători de animale și în cei ce râcâiau pământul ca să planteze semințele din care ieșeau niște ierburi bune de mâncat.

Și poporul român sau, mă rog, ăia de-au trăit pe aici, pe bucata asta de pământ, au evoluat la fel. Ba, ținând cont de faptul că solul nostru este bun pentru agricultură, se pare c-am și performat în acest domeniu.

Bine, sunt de acord că agricultura nu este chiar cea mai ușoară activitate. Munca la câmp seamănă a istoveală, a muncă de Sisif, dar, de fapt, producerea mâncării este cea mai importantă activitate, fără papa omul, cu toate aspirațiile lui nu prea poate supraviețui.

Nu mă credeți, puneți mâna și studiați Piramida lui Maslow, o să vedeți că nevoile fiziologice sunt baza.

De fapt, pentru agricultură, în istoria lumii au fost mai toate războaiele. Bine, mai puțin ăla din Troia, unde s-a lăsat cu arțag și apoi cu bătaie din cauză de una bucată femeie.

Oamenii au tânjit la pământul altora iar ăia de-l aveau și l-au apărat tocmai pentru că, pe acel pământ își cultivau hrana.

Poporul român are nenumărate exemple când a fost agresat pentru bogăția pământului, multe imperii organizând excursii de ocupare a pământului românesc dar s-a și bătut pentru apărarea lui. În aceste cazuri nu eram prea primitori, ba chiar egoiști, incendiam lanurile și otrăveam pământurile. Dar, în caz de intenții pașnice, ofeream păine și sare celui venit la noi, ca semn de ofrandă a celor mai importante bogății

Pământul a fost, ca formă de proprietate, principala dorință. ”Noi vrem pământ! ” a fost pretextul unor lungi răscoale. Și a unor subiecte de romane liteare.

Spuneam deci că poporul român are o lungă istorie în ceea ce-nseamnă agricultura. Și, culmea, această agricultură nu a fost pusă, mereu, în adevărata valoare. Nemeritat, ironizăm munca din agricultură, ne speriem copiii atunci când nu au note de 10 că, ”nu-i nimic, îți ia tata un cârd de oi și te pune să le păzești, dacă nu te duce mintea la carte! ”

Ei, tocmai asta este, agricultura a însemnat muncă, dar, ca să nu fie muncă de-a surda, agricultura a înglobat și o mare cantitate de știință, de înțelepciune. Este evident că vrei cât mai multă productivitate pentru cantitatea de muncă înglobată. Iar poporul român a avut și oamenii care au știu să facă agricultură.

De aceea, atunci când am aflat că voi merge în Slobozia și am văzut că în acest municipiu există un muzeu al agriculturii, am spus că, musai, trebuie să-l văd.

Ce este Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia

Păi, în primul rând, spun cei de lucrează acolo, este unicul muzeu din România destinat agriculturii, având ca obiect de activitate istoria agriculturii, antropologia agrară și arheologia industrială specifică de pe tot cuprinsul țării.

Orice exponat din muzeu trebuie înțeles ca parte a unui context istoric, economic, social, cultural, religios, și, pentru a putea fi repus în valoare suportă o mare diversitate de procedee și tehnici muzeologice.

De când funcționează

Muzeul a fost înființat în 1990 prin Decizia Prefecturii Județului Ialomița nr. 176 sub denumirea de ”Muzeul Agriculturii Române”.

A fost deschis oficial la 25 Martie 1996, la inițiativa fostului director Răzvan Ciucă — coordonator al muzeului în perioada 1990 — 2011.

În luna decembrie 2002, ”Muzeul Agriculturii Române” a devenit ”Muzeul Național al Agriculturii” și are în patrimoniu pe lângă clădirea principală destinată expozițiilor, un parc și multiple anexe: Biserica de lemn ”Poiana”; Ferma model Perieți; Unități în aer liber; Colecții reprezentative; Arhiva științifică și documentară; Fondul bibliotecii.

Adresa

Este amplasat în mun. Slobozia, 920031, Bulevardul Matei Basarab 10.

Parcul care înconjoară muzeul are o suprafață de 17.000 mp și cuprinde peste 55 de specii dendrologice. Amenajarea lui a început în anul 2000, atunci când a fost adusă biserica de lemn, continuând și astăzi prin îmbogățirea cu diverse specii dendrologice. Aleile dalate din piatră de râu sporesc rusticitatea locului, iar parcul în ansamblu pune în valoare complexul muzeal vizitat atât de turiști români, cât și de străini.

Biserica de lemn ”Sf. Nicolae”

”Satele cu biserici de lemn se încadrează în fondul de bază al aşezărilor rurale româneşti de tip adunat, caracterizat prin stabilitate. Totodată, bisericile româneşti sunt parte integrantă a marii familii a bisericilor de lemn din Europa.

Biserica „Poiana” (după numele satului de unde provine) este un document original şi autentic de istorie şi arhitectură, înscris pe Lista monumentelor istorice.

Atestată în 1737 vezi lespedea de mormânt din piatră şi documentul din pristolul altarului), biserica a fost construită din bârne de stejar (late până la 70 cm.), cioplite din bardă şi secure.

În preajma bisericii se află alte podoabe sculptate în piatră: colaci de puţ (1853,1937), și însemne funerare”- www.muzeulagriculturii.ro.

Muzeul, în sine expune circa 13.300 de piese, printre care: unelte, mașini agricole și instalații de arheologie industrială; mijloace de transport (vagoane, căruțe); bunuri cu valoare etnografică (unelte, obiecte de uz casnic, mobilier, ceramică, textile, îmbrăcăminte, piese de harnașament, obiecte de cult, măști, fotografii); bunuri istorice și documente (obiecte, documente scrise și iconografice importante pentru agricultura românească, medalii, decorațiuni, patente); bunuri cu semnificații artistice și religioase (opere de artă, obiecte de cult).

Taxa de intrare este de 3,5 lei iar pentru dreptul de a fotografia se plătește suma de 10 lei.

Am fost însoțit pe întreaga durata a vizitei de un angajat al Muzeului, o doamnă care mi-a oferit toate detaliile, explicându-mi, pe îndelete, importanța exponatelor.

Nu o să insist să vă descriu exact ce este la parter și la etaj, ce este în afara muzeului, vă las bucuria să descoperiți singuri.

Cert este că eu am fost sincer impresionat, este, dacă vreți, similar Mausoleului Eroilor neamului de la Mărășești. Trăiești cu aceeași emoție vederea fiecărui exponat și chiar mi-a indus un sentiment de mândrie: agricultura românească merită respect, măcar pentru faptul că a fost pe poziții fruntașe la producția de cereale. Iar în perioada interbelică, eram luați în seamă, pe la Brăila era bursa cerealelor care stabilea prețul grânelor în Europa.

Faptul că, în prezent ne chinuim, nu ține de hărnicia poporului cât, mai ales, de cei care ne-au condus, dar, nu vreau s-o dau în politică.

Ideea cu care pleci din acest muzeu este aceea de ”Am fost și-om fi! ” chiar dacă asta pare să-i enerveze cumplit pe politicienii noștri! Și, implicit, mai mulțumit că ești român!

Chiar cred că înaintea oricăror alte obiective turistice din Slobozia, Muzeul Național al Agriculturii este o prioritate!

Vă spuneam de bucuria țăranului român de-a fi proprietar de pământ.

Printr-un sat din România, un țăran se laudă altuia:

– Vecine, ieri mi-am cumpărat încă 20 de hectare de teren…

– De aia calul tău s-a spânzurat după casă?

Haidi, pa!

Web, te rog : https://www.youtube.com/watch?v=7lX1snCoesg

---

VIZUALIZĂRI: 742 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI